Romanian Baptist Association of USA and Canada

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem pe scurt conversația lui Isus cu fariseii; să scoatem în evidență că logica fariseilor era greșită; să identificăm exemple de logică falsă folosită împotriva creștinilor în zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 12:22–32

VERSETUL DE AUR: Matei 12:28

“Dar, dacă Eu scot afară dracii cu Duhul lui Dumnezeu, atunci Împărăția lui Dumnezeu a venit peste voi.“ — Matei 12:28

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși nu ni se spune în mod explicit cine este autorul Evangheliei după Matei, biserica primară i-a atribuit-o lui Matei, unul din cei 12 apostoli inițiali, aleși de către Isus. Părinții i-au pus numele de Levi (Marcu 2:14; Luca 5:27-29), după unul dintre cei 12 fii ai lui Iacov (vezi Geneza 29: 34; 35:23). Levi a fost patriarhul seminției preoțești (Deuteronomul 18:1). Numele Matei își are originea in Ebraică și înseamnă “dar de la Domnul.” Se crede că Matei era o poreclă pe care a primit-o Levi (compară Matei 16:18; Marcu 3:16-17). 

Cunoaștem foarte puține lucruri despre familia lui Matei. Într-o anumită ocazie i se spune “fiul lui Alfeu” (Matei 2:14), existând posibilitatea că a fost fratele lui “Iacov, fiul lui Alfeu,” un alt apostol. Meseria lui a fost aceea de vameș (colector de taxe). Aceasta însemnă că lucra pentru asupritorii străini, urâți de popor, romanii, care ocupaseră Palestina. Slujba lui era să stoarcă taxele de la conaționalii săi iudei spre folosul asupritorilor, având permisiunea de a băga parte din bani în buzunarul propriu (compară Luca 19:2, 8). Oamenii din această categorie erau considerați trădători. Chiar și în Evanghelii, ei sunt incluși în aceeași categorie cu “păcătoșii” și “prostituatele.” (Matei 9:9-10; 21:32). 

În contrast cu vameșii, fariseii din vremea lui Isus erau priviți cu multă admirație datorită zelului lor și a modului scrupulos de a ține legea evreilor (Faptele Ap. 16:5). Chiar și în Galileea, departe de Ierusalim, fariseii formau o frăție elitistă care pretindeau respectarea strictă a legii, după felul în care o înțelegeau ei. Fariseii erau identificați după felul în care se îmbrăcau (Matei 23:5). În ciuda influenței exercitate de farisei, aceștia nu au fost niciodată numeroși. Unii estimează că în vremea lui Isus au existat mai puțin de 10,000 de farisei. Aceștia apar adesea în Evanghelii ca critici și împotrivitori ai lui Isus, Cel care i-a mustrat adesea pentru ipocrizia (fățărnicia) lor, învățând poporul că aveau nevoie de o neprihănire care să o întreacă pe cea a fariseilor. (vezi 5:20; 23:13-32). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împărăție și vindecare (Matei 12:22–24)

• Vindecarea unei boli întreite (v. 22)
• Două reacții diferite (v. 23-24)

2. Împărăție și unitate (Matei 12:25–30)

• Dezbinarea duce la eșec (v. 25)
• Împărăția lui Satan este unită (v. 26-27)
• Duhul lui Dumnezeu aduce unitate (v. 28-30)

3. Împărăție și Duhul Sfânt (Matei 12:31–32)

• Blasfemie (v. 31)
• Împotrivire (v. 32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce însemnează “orbirea” spirituală cauzată de păcat? Care sunt dovezile că o persoană a primit “vedere” spirituală, ca urmare a lucrării lui Isus?
• Evangheliile folosesc diferite nume (titluri) pentru a descrie diferite aspecte ale persoanei și lucrării lui Isus. Ce vă evocă numele (titlul) de “Fiul lui David”? 
• Care sunt dovezile prezenței împărăției lui Dumnezeu în orașul nostru? Cum putem să ne păstrăm încrederea în victoria finală a lui Dumnezeu, în ciuda răului care pare să domine?
• Cum putem să ne asigurăm că nu trăim într-un fel contrar voii lui Dumnezeu? Care sunt armele (Efeseni 6:10-18) folosite în lupta cu influențele celui rău?

APLICAȚII PRACTICE

• Ce înseamnă a comite un păcat veșnic, un păcat care nu poate fi iertat niciodată? Suntem oare în fiecare zi în primejdia de a-l înfăptui, pășind pe această linie îngustă între mântuire și pierzare veșnică? E posibil ca dorită unei vorbe sau al unui gând necugetat să fim condamnați pe vecie? Trebuie să admitem că sunt credincioși care se tem de posibilitatea comiterii unui păcat de neiertat. Nu suntem însă în poziția de a evalua cu certitudine dacă un asemenea păcat a fost comis. Pavel ne vorbește de unii “însemnați cu fierul roșu în însuși cugetul lor” (1 Timotei 4:2), cu referire la cei care nu voiesc și prin urmare nu pot să se pocăiască. Aceștia, de bună voie, au răsturnat scara de valori, devenind ca aceia pe care-i condamnă Isaia când zice “Vai de cei ce numesc răul bine, și binele, rău, care spun că întunericul este lumină, și lumina, întuneric, care dau amărăciunea în loc de dulceață, și dulceața în loc de amărăciune!” (Isaia 5:20). Răul și depravarea sunt celebrate mai mult decât binele. Noi însă nu trebuie să întoarcem spatele celor pierduți din jurul nostru, după cum nici Isus nu i-a abandonat pe farisei fără să ii avertizeze mai întâi. 
• In cele din urmă, este prerogativa lui Dumnezeu, nu a noastră, să judece dacă cineva a comis sau nu păcatul de neiertat. Regula de bază este că dacă ești preocupat să nu îl faci, încă nu l-ai făcut, pentru că încă mai ai conștiința care deosebește binele de rău. Dumnezeu și cuvântul său ne cheamă mereu la pocăință. Dacă încă mai simți răscolirea pe care o face acest îndemn în inima ta de a te îndrepta, fă-o negreșit, chiar dacă îndemnul nu mai este decât o șoaptă. 
• Cuvintele lui Isus sunt o lecție clară pentru biserica din zilele noastre. Dușmanii poporului lui Dumnezeu vor încerca mereu să îl discrediteze pe Isus si să-i dezbine pe urmașii lui. Odată confruntat cu mesajul Evanghelie, este imposibil să rămâi neutru. A-l respinge pe Isus însemnă a fi împotriva lui. Acest lucru însă se poate întâmpla într-un mod subtil. Dacă nu suntem atenți, ne putem trezi că luptăm împotriva lui divizând și împrăștiind turma, aducând dezbinare in trupul lui Cristos. 

SCOPUL LECȚIEI: Să descoperim împlinirea profeției lui Zaharia; să ne ilustreze importanța împlinirii aceste profeții; să ne ajute să înțelegem impactul personal al acestei împliniri.

TEXTUL LECȚIEI: Zaharia 9:9–13, 16–17 VERSETUL DE AUR: Zaharia 9:16

“Domnul Dumnezeul lor îi va scăpa în ziua aceea ca pe turma poporului Său; căci ei sunt pietrele cununii împărătești care vor străluci în țara Sa!” — Zaharia 9:16

CONTEXTUL LECȚIEI

Există aproximativ 30 de bărbați în Biblie cu numele de Zaharia; textul din Zaharia 1:1 îl identifică pe cel de care ne vom ocupa în această zi. Numele tatălui și bunicului său îl indică profetul a cărui lucrare s-a desfășurat pe o perioadă mai lungă, începând cu anul 520 îCr. Împreună cu contemporanul său, profetul Hagai, Zaharia a avut un rol determinant în rezidirea Templului după reîntoarcerea din exilul babilonian (Ezra 5:1; 6:14; Zaharia 1:7; 7:1). Zaharia i se alătură lui Hagai, cu câteva îndemnuri generale (1:1-6), urmate de o serie de 8 vedenii care au avut rolul să încurajeze poporul să zidească noul templu. Dumnezeu oferă încurajare ascultătorilor, declarând la sfârșitul celei dintâi vedenii: “Casa Mea va fi zidită iarăși” (1:16). Cei doi profeți, Zaharia și Hagai au trăit in timpul domniei lui Darius Persanul, 522-486 îCr.

Cartea profetului Zaharia se găsește în Biblie în secțiunea denumită Profeții Mici. Ea este cea mai lungă dintre cele 12 cărți din această secțiune. Cartea începe cu un paragraf introductiv (1:1-6); secțiunea care urmează poate fi împărțită în trei părți principale: Prima parte, Zaharia 1:7 – 6:15, conține 8 vedenii de noapte care descriu într-un limbaj intens apocaliptic evenimentele neobișnuite care urmau să se întâmple. Acest tip de literatură (vezi și cărțile Daniel și Ezechiel) își are originea în perioada exilului evreilor în Babilon. Capitolele 7 și 8 reprezintă a doua parte principală a cărții, și conțin descoperirile primite de profet la aproximativ 2 ani după vedeniile de noapte (compară 1:7 cu 7:1). Această porțiune conține răspunsul Domnului pentru delegația celor din Betel, cu privire la postul lor. Legea mozaică poruncea o singură zi de post pentru israeliți: Ziua Ispășirii. În acea zi poporul trebuia să-și smerească sufletele (să se înfrâneze) (Leveticul 23: 26-32; Numeri 29:7). Însă în perioada exilului babilonian, evreii au adăugat mai multe de zile de post la calendarul lor (Zaharia 7:3, 5; 8:19). A treia parte majoră a cărții este reprezentată de capitolele 9-14, și include două profeții. Cea dintâi, în capitolele 9-11, vorbește despre acțiunile iminente ale lui Dumnezeu, acțiuni care aveau să includă judecată și milă; lecția de azi este parte a acestei profeții. Cea de-a doua, în capitolele 12-14, vorbește despre Ziua Domnului care avea să vină.

Primele opt versete ale capitolului 9 se concentrează asupra evenimentelor din timpul domniei lui Alexandru cel mare (care a trăit între 356-323 îCr.). El a învins armata persană condusă de Darius III, în faimoasa bătălie de la Issos (333 îCr.); apoi Alexandru s-a deplasat înspre sud, iar versetele din Zaharia 9:1-8 descriu ruta acestuia. Versetul 8 se referă la faptul că armata macedoneană condusă de Alexandru nu a atacat Ierusalimul, ci și-a continuat marșul spre Egipt. De-a lungul istoriei, Dumnezeu a binecuvântat și totodată a condamnat imperii și regi. Fiecare și-a jucat rolul pregătit de Dumnezeu în planul Său de a-L aduce pe Mesia pe scena istoriei, la vremea potrivită (Galateni 4:4). Cuceririle lui Alexandru au fost importante datorită rolului lor în împlinirea planului lui Dumnezeu! Putem observa, bazați pe evenimentele descrise mai sus, că între evenimentele prezise în capitolul 8 și cele din capitolul 9 există o perioadă de peste 300 de ani; evenimentele din capitolul 9 sunt descrise în Matei 21:5 și Ioan 12:15. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împăratul Domnului (Zaharia 9:9)

• Porunca de a ne bucura (v. 9a)
• Motivele bucuriei (v. 9b)

2. Împărăția Domnului (Zaharia 9:10–13)

• Pacea este asigurată (v. 10)
• Prizonierii sunt eliberați (v. 11)
• Promisiunea belșugului (v. 12)
• Promisiunea puterii (v. 13)

3. Grija Domnului (Zaharia 9:16–17)

• Domnul mântuiește (v. 16)
• Domnul poartă de grijă (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum se deosebește descrierea făcută lui Isus, de ceea ce vedem la liderii mondiali din zilele noastre? Cum poate studierea acestor deosebiri evidente să ne ferească de cinism și deznădejde?
• Care este rolul adunării noastre în promovarea păcii, ca o imagine a păcii eterne pe care o aduce Cristos? Cum putem face acest lucru în mod practic?
• Care aspecte ale vieților noastre pot fi descrise ca “o închisoare”? În așteptarea eliberării, cum am putea demonstra că suntem “prinși de război plini de nădejde” (Zaharia 9:12)?
• Cum pot zilele de sărbătoare să ne reamintească de bunătatea lui Dumnezeu? Este această reamintire limitată la perioadele de sărbători?

APLICAȚII PRACTICE

• Imaginați-vă un tată care se joacă cu fiul său. Jocul respectiv constă în cumpărarea și vânzarea unor obiecte folosind bani de joacă; copilul învață rapid valoarea banilor din mâna sa, și se bucură câștigul său. Tatăl îi promite că într-o bună zi îi va încredința o sumă mare de bani. Fiul se bucură de această promisiune, dar nu își dă seama că tatăl se referă la bani adevărați. Tatăl nu face pe moment o distincție clară, pentru că fiul nu este încă la o vârstă la care să poată înțelege diferența dintre bani de joacă și banii reali. La fel se întâmplă în textul de azi. Dumnezeu are în plan să dea viață veșnică (“bani adevărați”) celor creați după chipul Său. Însă celor din vechiul legământ, promisiunile le sunt făcute în termeni de eliberare fizică, pământească (“bani de joacă”), pentru că acesta era cadrul lor de referință. Chiar în perioada Noului Testament, credincioșilor le vine adesea greu să vadă binecuvântările spirituale ca pe ceva mai presus de binecuvântările pământești; să privească dincolo de temporar, înspre cele eterne (Matei 13:10-13; Faptele Ap. 1:6; etc.).
• Scopul nostru zilnic ar trebui să fie să ne reamintim că cetățenia noastră este în ceruri, iar rolul nostru este să fim cât mai buni cetățeni ai acestei Împărății.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne gândim și să găsim motive de bucurie în Domnul. 

TEXTUL LECȚIEI: Țefania 3:14-20

VERSETUL DE AUR: Țefania 3:17a

„Domnul, Dumnezeul tău, este în mijlocul tău, ca un viteaz care poate ajuta; Se va bucura de tine cu mare bucurie ”  – Țefania 3:17a

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Țefania este identificat în Țefania 1:1 după numele tatălui său. Acesta era un mod normal de a identifica o persoană. Dar următoarea desemnare face parte dintr-o listă care nu se găsește în scrierile niciunui alt profet: cele patru generații ale celor care au trăit înaintea lui Țefania. Al patrulea este Ezechia, același nume ca unul dintre regii „buni” ai lui Iuda (a domnit în jurul anilor 727–699 î.Cr.; 2 Împărați 18). Informațiile date de Țefania îi fac pe mulți să tragă concluzia că el se referă la acel rege. Aceasta este o presupunere, dar de obicei se înțelege că nu există niciun motiv pentru a enumera numele decât dacă se referă la acel rege, care a domnit cu aproximativ 100 de ani mai devreme. Prin urmare, Țefania a fost un stră-strănepot al lui Ezechia. Profetul i-a mustrat pe membrii familiei regale (Țefania 1:8 ) și s-a sugerat că fiind de sânge regal a avut mai mult posibilități să-și mustre verii. 

Țefania 1:1 conține, de asemenea, numele regelui „bun” Iosia, în timpul cărei domnii (din 640 până în 609 î.Cr.) a profețit Țefania. Nelegiuirea flagrantă care este condamnată în cea mai mare parte a cărții pare să indice că reformele lui Iosia nu avuseseră încă loc. Trezirea a început după ce Cartea Legii a fost găsită în anul 622 î.Cr. în timp ce se repara templul (2 Cronici 34:8–15). O posibilă localizare în timp pentru cartea lui Țefania este, așadar, la sfârșitul anilor 620 î.Cr. 

Judecata, pedeapsa și speranța sunt trei subiecte întâlnite frecvent în scrierile profeților. Toate cele trei subiecte sunt prezente în cartea lui Țefania. Profetul este preocupat în primul rând de răzvrătirea continuă a lui Iuda împotriva lui Dumnezeu (vezi 2 Împărați 22:1–23:28). Primele două capitole ale cărții Țefania descriu o viitoare Zi a Domnului, în care Iuda va fi judecat și pedepsit pentru idolatrie. Pedeapsa promisă urma să fie un instrument al lui Dumnezeu pentru purificarea poporului său. Profeția ne prezintă o schimbare bruscă a temei, începând cu Țefania 3:9, unde restaurarea unei rămășițe ocupă centrul atenției. Studiul de astăzi trece în revistă versetele finale ale lui Țefania, unde răsună o temă plină de speranță.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu este lăudat (Țefania 3:14-17)
   • Chemare la cântare (v. 14)
   • Motive de bucurie (v. 15)
   • Exprimarea încrederii (v. 16-17)
2. Promisiunile Domnului (Țefania 3:18-20)

• Mângâiere pentru cei triști (v. 18)
• Condamnarea prigonitorilor (v. 19a)
• Confirmarea restaurării (v. 19b-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• De ce nu cântăm de bucurie mai des? Ce alte versete din Biblie ne încurajează să-L lăudăm pe Domnul cu bucurie?
• Oare dacă acceptăm adevărul că Dumnezeu a luat judecata păcatului de deasupra noastră ne ajută să scăpăm de sentimentele de vinovăție? De ce, sau de ce nu?
• Care sunt disciplinele spirituale de care te folosești ca să învingi frica și anxietatea?
• Ce înseamnă că Dumnezeu de bucură de noi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Profeția împlinită este parțial menită să valideze un profet și mesajul său. În Biblie, totuși, destul de des beneficiarii inițiali ai unei profeții nu au trăit destul de mult pentru a vedea împlinirea ei. Aceasta este situația cu profețiile din lecția de astăzi. Destinatarii inițiali ai acestui mesaj au trăit pe vremea lui Iosia (Țefania 1:1). El a fost ucis în luptă în jurul anului 609 î.Cr. Distrugerea templului nu a avut loc până în anul 586 î.Cr. iar întoarcerea din exil nu a început până în 538 î.Cr. Deci oamenii care au auzit prima dată această profeție nu au înțeles semnificația a ceea ce era promis. Mai târziu, oamenii aflați în robie în Babilon au înțeles, iar ei sunt descriși ca plângând atunci când și-au adus aminte de Sion (Psalmul 137:1). 

Întoarcerea captivilor din Babilon a fost un eveniment rar în istorie. Ceea ce li s-a întâmplat a fost observat de alte națiuni: aproape 50.000 de oameni au fost atât de sinceri în credința lor, încât au făcut călătoria de patru luni înapoi în țara pe care Dumnezeu a promis-o strămoșilor lor. Oamenii care s-au întors nu au fost niciodată ispitiți serios de idolatrie. Captivitatea babiloniană nu a fost plăcută, dar a avut rezultate pozitive, de lungă durată. Oamenii au aflat în cele din urmă că Dumnezeu era foarte serios când a dat prima dintre cele zece porunci: „Să nu ai alți dumnezei înaintea Mea” (Exod 20:3). Studiul de astăzi este, așadar, o lecție despre speranță, iar această speranță este susținută de asigurările lui Dumnezeu însuși. 

Domnul Isus a promis că va veni din nou și a adăugat că momentul revenirii sale este necunoscut (Matei 24:36, 44). Au trecut aproape 2.000 de ani de când El a spus aceste lucruri și a adăugat apoi că important este să fim pregătiți. Dumnezeu se ține de cuvânt, așa că… fiți gata!

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre slujitorul lui Dumnezeu și despre viața nouă în Cristos. 

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 37:21-28

VERSETUL DE AUR: Ezechiel 37:27

„Locuinţa Mea va fi între ei; Eu voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu..” – Ezechiel 37:27

CONTEXTUL LECȚIEI

Ezechiel a trăit în perioada în care Ierusalimul a căzut în mâinile babilonienilor în 586 î.Cr. (Ezechiel 1:1–2; 33:21). Acea distrugere și exilul însoțitor au fost precedate de alte două deportări. Primul dintre aceștia a venit în 605 î.Hr., când Daniel și prietenii săi au fost duși captivi în Babilon (2 Regi 24:1–2; Daniel 1:1–6). Mutarea lui Ezechiel în Babilon a devenit parte a celei de-a doua deportări, deoarece el s-a trezit printre cei 10.000 de cetățeni de elită luați în 597 î.Cr. (2 Împărați 24:12–14). Daniel și alți evrei au fost duși să slujească „în palatul regelui” (Daniel 1:4), în timp ce Ezechiel s-a trezit „printre exilați de lângă râul Chebar”, unde „mâna Domnului era peste el” (Ezechiel 1:1, 3). 

Cartea lui Ezechiel prezintă multe imagini uimitoare în cuvinte. Una dintre cele mai faimoase este cea a văii oaselor uscate, în Ezechiel 37:1–14. Este urmată de ilustrația mult mai puțin faimoasă a celor două toiege din 37:15–28. Ambele metafore vorbesc despre restaurarea Israelului, subliniind în același timp diferite aspecte ale acelei reunificări. Lecția de astăzi explorează semnificația metaforei care implică cele două toiege. La începutul textului nostru, Ezechiel tocmai fusese îndrumat să arate poporului toiagul pe care scrisese „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel, care sunt tovarășii lui” și un al doilea toiag pe care scrisese „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel, care este tovarăşa lui.” (37:16). Urmează explicația.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Întoarcerea acasă (Ezechiel 37:21-25)

• Adunarea (v. 21)
• Reunificarea (v. 22)
• Rededicarea (v.23)
• Domnia (v. 24)
• Rezidența (v. 25)

2. Legământul păcii (Ezechiel 37:26-28)

• Sanctuarul permanent (v. 26-27)
• Cunoașterea pe întreg pământul (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt câteva lucruri din viața ta care îți atrag atenția de la Dumnezeu? Cum am putea identifica și elimina practicile potențial idolatre din viața noastră?
• În ce fel experimentezi astăzi păstorirea Domnului Isus în viața ta? Ai putea fi chiar mai atent la leadershipul Domnului Isus?
• Care sunt lucrurile pe care le pot vedea necredincioșii în viața ta și a bisericii tale care dovedesc că Dumnezeu este prezent? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Reconstruirea unei comunități după orice fel de dezastru este o muncă dificilă. Pentru a se face progrese, cei afectați trebuie să-și recunoască durerea, să găsească resurse pentru o speranță reînnoită și să ia măsuri practice pentru a-și construi o viață nouă. Profeții, preoții și alți conducători iudei ai secolului al VI-lea î.Cr. au făcut tocmai acești pași în timpul și după exilul babilonian. Dumnezeu s-a asigurat că au făcut-o! 

Conectarea pașilor practici cu valorile, angajamentele și visele unei congregații reprezintă o provocare continuă, așa cum știu toți liderii bisericii. Ajungem cu ușurință în a spune: „Trebuie să facem ceva; aici este ceva; prin urmare, trebuie să facem asta.” Gândirea clară despre motivul pentru care trebuie să acționăm într-un anumit mod se pierde ușor. Ezechiel s-a asigurat că poporul se gândește profund la ce să facă și de ce. El a susținut speranța nu doar de a recupera locurile și practicile pierdute, ci și de a reintra în sensul mai profund al acelor locuri și practici. 

Avem nevoie de o reînnoire constantă în acest sens. Înainte de a presupune că „Dumnezeu este de partea noastră”, ar trebui să ne întrebăm: „Suntem noi de partea lui?” Ultima întrebare va invita la un sezon de auto-reflecție și rugăciune. Aceasta, la rândul său, ne pune în situația de a fi „desăvârşiţi în orice lucru bun, ca să faceţi voia Lui şi să lucreze în noi ce-I este plăcut, prin Isus Hristos. A Lui să fie slava în vecii vecilor! Amin.” (Evrei 13:21)

SCOPUL LECȚIEI: Să ne bucurăm învățând despre promisiunile lui Dumnezeu pentru poporul său.

TEXTUL LECȚIEI: ISAIA 65:17-25

VERSETUL DE AUR: ISAIA 65:25

„Lupul şi mielul vor paşte împreună, leul va mânca paie ca boul şi şarpele se va hrăni cu ţărână. Niciun rău, nicio vătămare nu se va face pe tot muntele Meu cel sfânt”, zice Domnul.” – Isaia 65:25

CONTEXTUL LECȚIEI

Isaia 63–66 este identificabil ca o singură unitate. Aceste capitole prezintă problema păcatului abordată în capitolele 56–59, dar nu se opresc aici. Ele adaugă elemente de speranță datorită puterii lui Dumnezeu. Procedând astfel, capitolele 63–66 contrastează incapacitatea umană de a trăi în neprihănire cu capacitatea divină a lui Dumnezeu de a produce neprihănire. 

Fundalul este din nou acela a ceea ce oamenii din captivitatea babiloniană – la câteva decenii în viitor de când a profețit Isaia – ar avea nevoie ca asigurări pline de speranță de zile mai bune (vezi lecția anterioară). Când vorbim despre acel exil, trebuie să-l distingem de exilul asirian al celor 10 triburi din nordul Israelului în 722 î.Cr. (2 Împărați 17:6). Cele două triburi din sudul Israelului, cunoscute în mod colectiv sub numele de Iuda, au ajuns sub dominația babiloniană în aproximativ 609 î.HC. (24:1–7). Babilonienii (cunoscuți și sub numele de caldeeni) au întețit persecuția în 597 î.Cr. când Ierusalimul s-a predat după un asediu și a suferit un exil parțial (24:8–20). Evenimentul care a umplut paharul a fost deportarea (exilul) în Babilon în 586 î.Cr. 

Impactul acelui exil poate fi văzut prin reunirea textelor, printre altele, din 2 Împărați 25; 2 Cronici 36:15–21; Neemia 1:1–3; Psalmul 137; Ieremia 52; Plângeri; Ezechiel 4:1–24:14; Daniel 1:1–2; și 9:1–19. În special, ultimul dintre aceste pasaje notează că (1) pustiirea Ierusalimului va dura 70 de ani, (2) oamenii lui Iuda și Ierusalim au adus distrugerea asupra lor, refuzând să asculte de Dumnezeu, (3) blestemele revărsate asupra Iudeii erau exact ceea ce fusese prezis în Legea lui Moise și (4) Dumnezeu și-a ținut promisiunea de a aplica o astfel de pedeapsă. Previziunile pedepsei prin exil se găsesc în Levitic 26:27–33; Deuteronom 4:25–28; și 28:64–68 (comparați cu Neemia 1:8; Ieremia 9:13–16; 15:1–2, 14; Ezechiel 12:15; 20:23–24; Zaharia 7:13–14).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sărbătorirea noi realități (Isaia 65:17-19)

• Sursa bucuriei (v. 17)
• Chemarea la bucurie (v. 18)
• Promisiunea bucuriei (v. 19)

2. Noua realitate (Isaia 65:20-25)

• Viață lungă (v. 20)
• Cazare și masă (v. 21)
• Siguranță și securitate (v. 22-23)
• Dumnezeu răspunde la rugăciuni (v. 24)
• Finalul violenței (v. 25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple biblice puteți da cu privire la momente în care Dumnezeu s-a bucurat de poporul Său? 
• Gândindu-ne la întrebarea anterioară, am putea identifica astfel de exemple și în cazul bisericii din care faceți parte?
• Ați experimentat vreo dată situații în care Dumnezeu v-a anticipat îngrijorările sau problemele?
• Cum putem să ne concentrăm mai mult pe promisiunile lui Dumnezeu și mai puțin pe problemele vieții de zi cu zi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Isaia 65 este un text vizionar care ar trebui să-și inspire cititorii să vadă dincolo de eșecurile trecute și de ispitele aparent valabile ale prezentului. Textul ne invită să ne imaginăm o lume diferită de cea pe care am moștenit-o, o lume în care rănile vechi vor fi vindecate și talentele tuturor date de Dumnezeu vor fi folosite pentru a-i binecuvânta pe alții. Acest text oferă o viziune asupra unei lumi în care comunicarea dintre Dumnezeu și umanitate rămâne deschisă, liberă și dătătoare de viață. 

Lecturarea unui text vizionar înseamnă că trebuie să gândim creativ într-un mod biblic. Astfel de texte ne cheamă să ne folosim imaginația, astfel încât să putem începe să vedem ce ar putea crea Dumnezeu în viața noastră ca indivizi și biserici. Într-o astfel de viziune, Dumnezeu este cel care creează din nou. Limbajul creației nu se aplică doar la începutul timpului, ci la o nouă eră care poate apărea atunci când oamenii care au experimentat mila lui Dumnezeu îmbrățișează posibilitățile unor moduri noi și sfinte de viață. 

Textul lecției noastre avansează într-un mod dramatic. Nu îi înfățișează pe cetățenii Ierusalimului și ai lui Iuda ca fiind capabili, prin propria lor putere, să aducă lumea nouă pe care o dorește Dumnezeu. Uneori cad din nou în aceleași păcate care i-au determinat pe strămoșii lor să-și piardă patria. Așa că, dacă ar apărea o nouă situație, Dumnezeu trebuie să fie cel care o va produce. 

Această viziune a unei lumi alternative continuă să exercite o influență enormă asupra creștinilor de astăzi. Texte ca acesta ne amintesc că realitatea actuală nu este nici inevitabilă, nici expresia deplină a planurilor lui Dumnezeu pentru omenire. Avem nevoie de credință să vedem și să trăm în această realitate.

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre vestea bună, ce este, și cum să o spunem altora. 

TEXTUL LECȚIEI: ISAIA 52:7-12

VERSETUL DE AUR: ISAIA 52:7

„Ce frumoase sunt pe munţi picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte pacea, picioarele celui ce aduce veşti bune, care vesteşte mântuirea!” Isaia 52:7

CONTEXTUL LECȚIEI

În lumea antică, vestitorii călătoreau din capitală în orașe mai mici, raportând decretele regelui sau vești despre război și pace (exemplu: Habacuc 2:2). Isaia 40 începe o secțiune mare (din care face parte capitolul 52, lecția de astăzi) cu imaginea unui vestitor care anunță o veste bună. Și, într-un anumit sens, întregul pasaj alcătuit din capitolele 40-55 ar putea fi privit ca un singur anunț făcut de o singură persoană. Pentru vechii ascultători ai conținutului acestui text, mesajul auzit era mai important decât vizualul, mai ales pentru că nu puteau citi. Dar puterea anunțului a fost prezentă în orice caz. Așa că ne-am putea gândi la aceste versete ca un fel de afiș audio, un anunț care înfățișează o lume nouă în care publicul și-ar putea imagina că poate trăi. 

Isaia 52 se împarte în cinci secțiuni: versetele 1–2, 3–6, 7–10, 11–12 și 13–15. Fiecare dintre primele patru secțiuni îi invită pe israeliții exilați să se întoarcă acasă, deoarece Babilonul este pe cale să cadă în mâinile perșilor sub Cirus cel Mare (vezi Isaia 44:28; 45:1, 13). Poeziile din aceste patru secțiuni personifică Sionul ca o femeie și descriu perioada exilului ca una de somn pentru orașul antic. Un Ierusalim reconstruit și-ar primi acasă copiii care se întorc. Faptele de sfințenie la care profeții au chemat întotdeauna poporul pot fi îmbrățișate din nou, pe măsură ce Ierusalimului i s-a oferit o altă șansă de a se ridica la înălțimea chemării și potențialului lui.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O chemare la bucurie (Isaia 52:7-10)

• Corul cântăreților (v. 7-9)
• Motivul cântării (v. 10)

2. O chemare la un nou exod (Isaia 52:11-12)

• Părăsind Babilonul (v. 11)
• Având credința în Dumnezeu (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care este vestea bună?
• Cine sunt vestitorii acestei vești bune?
• Cum putem să ne exprimăm bucuria mântuirii? Este cântarea singura modalitate de expresie?
• Ce metode practice de mulțumire și încurajare pentru cei care aduc vestea bună am putea să implementăm la noi în biserici?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Nu poate exista o chemare mai mare decât aceea de a purta cuvintele de speranță ale lui Dumnezeu către oameni care aparent sunt fără speranță. Acest lucru este adevărat, fie că vorbim despre secolul al VI-lea î.Cr. sau despre secolul XXI d.Cr. Și așa cum anunțul de salvare pentru vechii israeliți avea să aibă ca rezultat bucurie, tot așa și noi ne bucurăm. Vestea bună despre lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu ar trebui să creeze întotdeauna un climat de recunoștință, bucurie, dorință de a împărtăși vestea și acceptare generoasă a tuturor celor care o primesc. 

Evreii din exilul babilonian erau în planul lui Dumnezeu. Același lucru este valabil și astăzi pentru cei exilați spiritual în păcat, dușmani ai lui Dumnezeu. Mesagerii Evangheliei de astăzi — toți creștinii — trebuie să se alăture lucrării lui Dumnezeu în răspândirea acelui mesaj de salvare veșnică (Matei 28:19–20). Trebuie să avem și noi curajul și credința cerute vechilor israeliți. Să sărbătorim modurile bune în care Dumnezeu ne poate folosi ca vase pentru a transforma viața celor din jurul nostru.

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim de obiecțiile lui Anania și de răspunsul Domnului din textul de azi, încercând să înțelegem planul lui Dumnezeu cu Saul. 

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 9:9-17

VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 9:17

„Anania a plecat; şi, după ce a intrat în casă, a pus mâinile peste Saul şi a zis: „Frate Saule, Domnul Isus, care ţi S-a arătat pe drumul pe care veneai, m-a trimis ca să capeţi vederea şi să te umpli de Duhul Sfânt.””  – Faptele Apostolilor 9:17

CONTEXTUL LECȚIEI

Îl întâlnim prima dată pe Saul – cunoscut mai târziu ca Pavel, începând din Fapte 13:9 – când a acționat ca martor la uciderea cu pietre a lui Ștefan în Fapte 7:58; 8:1 (vezi de asemenea 22:20). El este prezentat în altă parte ca un tânăr ambițios care își construia o carieră în tradiția rabinică a Ierusalimului și ca un slujitor de încredere al oficialităților templului și al liderilor religioși (Galateni 1:14; Filipeni 3:4–6). El nu ar fi putut fi niciodată preot, pentru că era din seminția lui Beniamin mai degrabă decât din neamul preoțesc al lui Levi (vezi Deuteronom 18:1; Evrei 7:5; etc.). Dar ar fi putut deveni unul dintre cei mai mari farisei, la fel ca învățătorul său, Gamaliel (Fapte 5:34; 22:3). Urcarea pe această scară a carierei s-a accelerat când Saul a supravegheat un atac direct asupra credincioșilor din Ierusalim, unde i-a căutat din casă în casă și i-a aruncat în închisoare pe cei pe care i-a găsit (Fapte 8:3; 26:10). Se pare că a lucrat eficient în acest sens, deoarece marele preot a fost de acord să-l autorizeze să meargă la Damasc pentru a găsi creștini și a-i aduce înapoi la Ierusalim pentru judecată și pedeapsă (9:1–2; 22:19; 26:9–11) . Călătoria sa ambițioasă la Damasc a fost în ocazia în care Domnul Isus înviat i s-a arătat lui Saul și l-a întrebat: „De ce mă prigonești?” (9:4). Această istorie de pe Drumul Damascului este spusă de trei ori în Faptele Apostolilor: o dată, așa cum este povestită de autorul Luca (Fapte 9:1–19) și de două ori, așa cum este spusă de Saul/Pavel însuși (22:3–16; 26:9–18). Când începe  textul de astăzi, Saul fusese orbit de Domnul pe acel drum. Ulterior, Saul a fost condus de mână în cetate (9:1–8).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Așteptarea lui Saul (Faptele Apostolilor 9:9-12)
   • Zile de post (v. 9)
   • Ucenicul din Damasc (v. 10)
   • Porunca lui Dumnezeu (v. 11-12)
2. Obiecția lui Anania (Faptele Apostolilor 9:13-16)

• Teama de Saul (v. 13-14)
• Planuri pentru Saul (v. 15-16)

3. Vindecare din partea Domnului (Faptele Apostolilor 9: 17)
   • Ascultare (v. 17a)
   • Fapte (v. 17b)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care e importanța postului ca disciplină spirituală?
• Anania a răspuns imediat la chemarea Domnului. Cum putem și noi să ne pregătim și să ne exprimăm disponibilitatea pentru oportunitățile de lucrare ce apar neașteptat?
• Care sunt temerile care ne fac să stăm departe de lucrare?
• Dumnezeu a avut un plan cu Saul, un om harnic, hotărât și curajos. Cum am putea să fim și noi mai implicați în planul lui Dumnezeu de lucrare? Oare avem și noi nevoie de o experiență de orbire ca cea a lui Saul? De ce, sau de ce nu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Istoria experienței lui Saul pe drumul către Damasc este de obicei descrisă ca fiind „convertirea” sa. Aceasta este o descriere validă, prin aceea că episodul arată o viață transformată dintr-un om necredincios într-unul credincios, unul care a fost botezat și a primit Duhul Sfânt. Dar aceasta a fost intenția lui Luca de a documenta această Istorie? Este experiența de convertire a lui Saul, cu viziunile și drama ei spectaculoase, intenționată să fie un fel de model sau o așteptare pentru convertirea de astăzi? Cu siguranță, multe convertiri de-a lungul secolelor au fost dramatic de bruște și puternice. Am auzit relatările. Dar nu am auzit niciodată despre un necredincios chemat într-o viziune la felul de misiune la care a fost chemat Saul. El era un tânăr (Fapte 7:58) pe care Isus dorea să-l aibă ca slujitor. Isus nu a trebuit să stârnească pasiune în Saul; era deja pasionat. Isus nu a trebuit să-l educe pe Saul cu o mare cunoaștere a Scripturii; o avea deja. Isus nu a trebuit să pună un spirit ascultător în Saul; avea deja unul. Fără să știe Saul, el se pregătea de-o viață pentru a fi redirecționat și folosit de Domnul Isus! 

Domnul Isus poate încă redirecționa viața unei persoane în timp ce folosește toate experiențele de viață ale acelei persoane în serviciul Împărăției. Ar trebui să fim atenți la astfel de oameni — oameni ale căror experiențe de viață, educație etc. ar putea avea ca rezultat o influență masivă în slujirea Domnului înviat! Ce ar fi mai ușor: (1) să creezi zel într-o persoană apatică sau (2) să iei o persoană deja zeloasă și să redirecționezi acel zel pentru Cristos? Gândiți-vă la oameni pe care îi cunoașteți sau despre care ați auzit, ale căror vieți au fost transformate de Evanghelie și redirecționate să facă lucruri mari pentru Cristos. Cum se îmbină propria ta poveste cu a lor? Cum s-ar putea îmbina?

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim de pasajul din Isaia studiat de Etiopian și să analizăm importanța cunoașterii Scripturii pentru a-l recunoaște pe Domnul Isus ca Mesia. Să medităm la lucrarea de evanghelizare transculturală, găsind metode eficiente de a ne implica în această lucrare. 

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 8:29-40

VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 8:38

„A poruncit să stea carul, s-au pogorât amândoi în apă, şi Filip a botezat pe famen.” – Faptele Apostolilor 8:38

CONTEXTUL LECȚIEI

O figură centrală în textul de astăzi este un bărbat la care se face referire ca „Filip evanghelistul, unul dintre cei șapte” în Fapte 21:8 (comparați cu 6:3–5). Asta îl deosebește de „apostolul Filip”. Pe lângă textul de astăzi, alte pasaje care se referă la Filip Evanghelistul sunt Fapte 8:5–6, 12–13. Pe de altă parte, pasajele care se referă la apostolul cu același nume sunt Matei 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:14; Ioan 1:43–46, 48; 6:5–7; 12:21–22; 14:8–9; și Fapte 1:13. În ceea ce privește denumirea de evanghelist, vezi și Efeseni 4:11 și 2 Timotei 4:5. Este tentant să ne referim la acest Filip ca fiind unul dintre primii diaconi ai bisericii, deoarece termenul este folosit în Filipeni 1:1 și 1 Timotei 3:8, 12. Dar acest termen nu apare în Fapte 6:1–6, deși variații ale cuvântului grecesc apar în 6:1 („împărțeală”), 6:2 („să slujim”) și 6:4 („propovăduirea Cuvântului”). Ca și colegul său Ștefan, Filip cel din lecția de astăzi a trecut de la o slujire de hrănire a văduvelor (Fapte 6:1–5) la predicarea Evangheliei (comparați 6:8–8:1a cu 8:4–25). Filip a fost primul care a dus Evanghelia samaritenilor pentru a îndeplini instrucțiunile lui Isus din Fapte 1:8. Acest lucru s-a întâmplat ca urmare a persecuției din Ierusalim (8:1b). În timpul unei lucrări foarte productive în Samaria (8:25), un înger al Domnului i-a poruncit lui Filip „Scoală-te şi du-te spre miazăzi, pe drumul care pogoară spre Ierusalim la Gaza şi care este pustiu” (8:26), locul unde se află în textul de astăzi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Evanghelistul aleargă (Faptele Apostolilor 8:29-31)

• Oportunitate de a citi (v. 29-30)
• Nu a înțeles (v. 31)

2. Predicarea Evangheliei (Faptele Apostolilor 8:32-35)

• Profeția lui Isaia (v. 32-33)
• Împlinirea profeției de către Domnul Isus (v. 34-35)

3. Botezul în apă (Faptele Apostolilor 8:36-40)

1. Credință (v. 36-38)
2. Bucurie (v. 39-40)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Când întâlniți pasaje dificile în Scriptură, către cine vă îndreptați ca să vă ajute? Sunteți disponibil să fiți întrebat de cei mai tineri?
• Care dintre pasajele din Vechiul Testament credeți că sunt cele mai utile în mărturia despre Domnul Isus?
• Cum ne putem pregăti să vorbim despre Domnul Isus cu oameni care au cât de cât cunoștințe despre El, însă nu-L cunosc ca Domn și Mântuitor personal?
• Ar trebui să fim circumspecți atunci când cineva ia o decizie aparent pripită de a-L urma pe Domnul Isus? Ce putem face în astfel de situații?
• Care e semnificația botezului în apă?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Tatăl nostru, ai plănuit ca Domnul Isus să vină, să ne învețe, să ne vindece și să meargă la cruce pentru mântuirea noastră. Ai plănuit să-l înviezi din morți. Ai orchestrat chiar întâlnirea lui Filip cu un om care era dornic să audă. Ne bucurăm de planurile Tale care includ folosirea noastră ca pe cei care sunt gata să-L predice pe Isus. Ne rugăm în numele Lui în timp ce ne pregătim. Amin.