SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm principalele motive ale bucuriei pe care a simțit-o Maria; să urmărim paralelele dintre cântarea Mariei și cea a lui Zaharia (Luca 1:67-79); să ne unim în cântarea de laudă adusă Mântuitorului nostru.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:46–55 VERSETUL DE AUR: Luca 1:46-47

“Și Maria a zis: ‘Sufletul meu mărește pe Domnul și mi se bucură duhul în Dumnezeu, Mântuitorul meu.‘“ — Luca 1:46-47

CONTEXTUL LECȚIEI

Istoria nașterii lui Isus ne este prezentată în două Evanghelii ale Noului Testament: Luca și Matei. În timp ce Evanghelia după Matei scoate în evidență istoria nașterii lui Isus din perspectiva lui Iosif (Matei 1:18-25; 2:13, 19), Evanghelia după Luca reflectă perspectiva Mariei. Istorisirea evanghelistului Luca începe cu îngerul Gavril, care se arată Mariei și-o înștiințează că i “s-a făcut mare har,” și că este binecuvântată între femei (Luca 1:28). Deși fecioară, a devenit însărcinată prin puterea Duhului Sfânt (1:31, 35). Fiul ei urma să fie chemat “Fiul Celui Preaînalt,” și să domnească într-o zi ca rege (1:32, Isaia 9:6-7). Deși neclară cu privire la aceste promisiuni ale îngerului Gavril, Maria se declară “roaba Domnului” (1:38). Ea s-a supus voinței lui Dumnezeu, chiar dacă aceasta putea să pară pe moment neașteptată și greu de realizat.

După primirea veștii prin îngerul Gavril, Maria a mers în vizită la rudenia ei, Elisabeta (Luca 1:36, 39-40). În timpul acestei vizite, Elisabeta a proclamat ca “binecuvântat(ă),” atât pe Maria, cât și “rodul pântecelui” ei (1:42). Această fecioară de rând a fost binecuvântată datorită credinței ei că Dumnezeu avea să împlinească promisiunile pe care i le-a făcut (1:45). Ca urmare a promisiunilor făcute de îngerul Gavril și a binecuvântărilor rostite de Elisabeta, Maria s-a închinat înaintea lui Dumnezeu (1:46-55). Această închinare are forma unei cântări de laudă. Comentatorii numesc această cântare Magnificat, un titlu care provine din primul vers în Latină. 

Biblia conține mai multe cântări de laudă scrise de oameni ai lui Dumnezeu. Aceste cântări îl glorifică pe Dumnezeu pentru caracterul Său și pentru faptele Sale în folosul poporului Său. Aceste pasaje includ cântările lui Moise (Exodul 15:1-18), Maria (sora lui Moise) (15:21), Debora și Barac (Judecători 5), Asaf (1 Cronici 16:7-36), și Simeon (Luca 2:28-32). Rugăciunea Anei (1 Samuel 2:1-10) conține teme asemănătoare cântării Mariei. Cântarea Anei a venit în urma rugăciunii ei ca Domnul să nu o uite, să-și aducă aminte de roaba Sa, și să-i dăruiască un fiu (1:11). După nașterea lui Samuel, Ana l-a dedicat Domnului (1:20) și a rostit această rugăciune de mulțumire, în care scoate în evidență puterea lui Dumnezeu (2:1-4, 9-10) și grija lui față de cei săraci și lipsiți (2:7-8). Studiind această lecție, vom auzi ecoul acestor teme în cântarea Mariei, alături de subiectul mântuirii lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Închinare adusă celui Atotputernic (Luca 1:46-50)

• Bucuria fecioarei (v. 46-49)
• Îndurare pentru generații întregi (v. 50)

2. Lucrarea celui Atotputernic (Luca 1:51-55)

• Ridică pe cel smerit (v. 51-53)
• Își amintește de robul său (v. 54-55)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt unele obiceiuri la care ar trebui să renunți (sau altele pe care ar trebui să le adopți) pentru a da dovadă de mai multă smerenie? Care este legătura dintre o viață de smerenie și ascultarea de chemarea pe care ne-o face Dumnezeu?
• În ce măsură îl urmăm îndeaproape pe Dumnezeu, așa încât El să își “întindă îndurarea” din generație în generație? În ce măsură au fost generațiile anterioare un exemplu pentru noi în această privință?
• Cum ne putem feri de mândrie în gândire, vorbe și fapte? Am fi gata să ascultăm mustrarea celor ce ne cunosc și ne văd?
• Cum se aseamănă sau deosebește cântarea Mariei de cântările contemporane? 

APLICAȚII PRACTICE

• Oamenii au obiceiul ca la ocazii speciale (zile de naștere, aniversări, sau diverse sărbători) să-și enumere realizările și binecuvântările. Există riscul însă ca aceste practici să devină ocazii de îngâmfare și mândrie; putem lua darurile lui Dumnezeu și să ne atribuim nouă meritul realizării lor, prin puterile noastre. 
• Lecția de azi subliniază deșertăciunea auto-înălțării. Dumnezeu alege întotdeauna pe cei prin care vrea să lucreze, indiferent de felul în care sunt văzute aceste persoane de către cei din jur. Mai mult decât atât, Scriptura ne avertizează cu privire la lucrurile care li se întâmplă celor care se lasă conduși de mândrie și de dorințe egoiste. În mod inevitabil, cei mândri sunt smeriți de Dumnezeu. Cei ce-și caută salvarea în putere, bogății, sau aprecierile celor din jur, sfârșesc prin a le pierde pe toate. Fiecare din noi avem o alegere de făcut în acest sens

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajul din Vechiul Testament citat de Ioan; să comparăm Luca 3:15-18 (din lecția de azi) cu următoarele pasaje: Matei 3:11-12; Marcu 1:7-8; și Ioan 1:24-28; să ne pregătim pentru lucrarea pe care o face Duhul Sfânt în viețile noastre în vremurile “de pustie.”

TEXTUL LECȚIEI: Luca 3:2b–6, 15–18 VERSETUL DE AUR: Luca 3:3

“Și Ioan a venit prin tot ținutul din împrejurimile Iordanului și propovăduia botezul pocăinței, pentru iertarea păcatelor.“ — Luca 3:3

CONTEXTUL LECȚIEI

Toate cele patru Evanghelii ne relatează istoria lui Ioan Botezătorul, înainte-mergătorul lui Isus (Matei 3:1-12; Marcu 1:1-8; Luca 1:5-25; 57-66; Ioan 1:19-34 și 3:22-36). Evangheliile ne descriu atât persoana lui Ioan Botezătorul, cât și lucrarea lui de propovăduire, după modelul profetului Ilie (Matei 11:13-14; 17:11-13; Marcu 9:11-13; Luca 1:17; compară cu Ioan 1:21-27). Ioan a venit ca ultimul profet al lui Israel. În această capacitate, sarcina lui a fost “să întoarcă inimile părinților la copii și pe cei neascultători la umblarea în înțelepciunea celor neprihăniți, ca să gătească Domnului un norod bine pregătit pentru El” (Luca 1:17; compară cu Maleahi 4:5-6). 

Ioan și-a petrecut anii formativi în pustie (Luca 1:80): Unii comentatori ai Noului Testament postulează că aici în pustie Ioan a intrat în contact cu o sectă evreiască, cunoscută sub numele de Esenieni. Spre deosebire de Farisei și Saduchei, Esenienii nu sunt menționați pe nume în Noul Testament. Cu toate acestea, istoricii primului secol d.Cr., ca de exemplu Iosephus Flavius, atestă existența acestei grupări și ne oferă detalii cu privire la practicile lor ascetice. Chiar dacă există unele asemănări între practicile lor și cele ale lui Ioan, Scriptura nu ne spune nimic cu privire la vreo asociere dintre Ioan și această sectă.

Nașterea lui Ioan ne este descrisă în Luca 1:57-66. După o scurtă pauză în care ne descrie nașterea lui Isus (Luca 2), Luca îl aduce din nou pe Ioan în atenția cititorilor săi. O face prezentându-le contextul politic și religios în care avea să se desfășoare lucrarea publică a lui Ioan (Luca 3:1-2). Luca îi menționează, printre alții, pe Tiberiu Cezar (împărat roman între 14-37 dCr.), Pilat din Pont (guvernator al Iudeei, 26-36 dCr.), Irod Antipa (tetrarh al Galileei și Pereiei, 4 îCr.-39 dCr.), și doi mari preoți, Ana și Caiafa, (7-36 dCr.). Luca afirmă că perioada descrisă în lecția de azi s-a desfășurat în “anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu Cezar” (3:1), adică în anul 28 sau 29 dCr. Menționarea acestor conducători are un rol important, dincolo de stabilirea perioadei istorice. Evanghelistul dorește să le reamintească cititorilor (în special celor ne-evrei) că poporul din vremea aceea se afla sub ocupație romană. Cu toții așteptau un salvator care să-i elibereze de jugul asupritorilor (vezi Luca 24:21; Ioan 6:15; Faptele Ap. 1:6): Ioan, însă, își face intrarea pe scena istoriei în acest context cu un mesaj care vorbea despre un alt fel de salvare. (Vezi textele paralele Matei 3:1-2; 11-12; Marcu 1:4-8; și Ioan 1:24-28).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Profetul își face intrarea pe scena istoriei (Luca 3:2b–6)

• El se arată în pustie (v. 2b-3)
• El împlinește o prorocie de veacuri (v. 4-6)

2. Identitatea acestui profet (Luca 3:15-18)

• Așteptările mulțimii (v. 15)
• Venirea lui Mesia (v. 16-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să dăm o atenție sporită Cuvântului lui Dumnezeu atunci când ne simțim “în pustie” datorită greutăților vieții? Care este rolul memorării Cuvântului (Psalmul 119:11) pentru a-l avea la dispoziție pe moment, indiferent de unde ne aflăm?
• Este pocăința de păcate necesară în viața unui credincios botezat? Cum am putea încorpora această practică a pocăinței în rutina zilnică?
• Cum am putea urma exemplul lui Ioan în a pregăti “calea Domnului” (Luca 3:4) în mijlocul vecinilor noștri? Care au fost câteva din experiențele noastre din “pustie” care ne-au pregătit pentru a putea comunica Evanghelia altora?
• Care sunt câteva din metodele prin care putem să-i îndreptăm pe alții să-l urmeze pe Cristos? Cum ne-am putea pregăti pentru a fi gata să-i îndemnăm să accepte mesajul mântuirii?

APLICAȚII PRACTICE

• Ioan Botezătorul a venit în lume ca înainte-mergător al lui Cristos și ca profet pentru neamul său. A slujit cauza lui Cristos botezând oamenii care veneau la pocăință și proclamând sosirea iminentă a mântuirii lui Dumnezeu. Pe toată durata lucrării sale, Ioan a proclamat vestea bună, i-a încurajat pe cei asupriți, și a fost un ghimpe pentru conducătorii vremii. Mesajul pe care l-a adus avea să schimbe lumea.
• Cum ar putea asemenea experiențe “în pustie” să ne pregătească pentru a proclama mesajul lui Dumnezeu cu privire la salvarea prin Isus Cristos? Asemenea experiențe s-ar putea să ne coste; viața “în pustie” s-ar putea să fie lipsită de plăceri, confort și onoruri. În schimb, urmașii lui Cristos sunt chemați să-l urmeze pe El, și să proclame vestea bună a mântuirii în numele Lui. Făcând aceasta, toți credincioșii pregătesc lumea pentru calea Domnului.

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm desfășurarea evenimentelor din primele zile după nașterea lui Ioan Botezătorul; să înțelegem felul în care au reacționat rudele și vecinii în contextul acestor evenimente; să medităm la felul în care, la rândul nostru, putem pregăti inima cuiva pentru a-l primi pe Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:57–66, 76–79 VERSETUL DE AUR: Luca 1:76

“Și tu, pruncule, vei fi chemat proroc al Celui Preaînalt. Căci vei merge înaintea Domnului, ca să pregătești căile Lui.“ — Luca 1:76

CONTEXTUL LECȚIEI

Primele capitole ale Evangheliei după Luca ne relatează două nașteri deosebit de importante. Luca prezintă felul în care aceste două evenimente se leagă împreună. Ambele au fost anunțate din timp de îngerul Gavril. Acesta s-a arătat mai întâi unui preot numit Zaharia, căruia i-a profețit că soția lui, Elisabeta, urma să rămână însărcinată și să nască un fiu, pe nume Ioan (Luca 1:8-19). Mai apoi, același înger s-a arătat Mariei, căreia i-a comunicat că Dumnezeu îi făcuse “un mare har,” (1:28) și că urma să nască un fiu (1:31-33).

Maria și Elisabeta erau rudenii (Luca 1:36). În momentul întâlnirii celor două femei, ni se spune că pruncul încă ne-născut “a săltat” în pântecele Elisabetei, iar Elisabeta “s-a umplut de Duhul Sfânt,” (1:41) declarând că Maria era binecuvântată datorită credinței ei în mesajul Dumnezeiesc, primit prin Gavril (1:45). Această declarație i-a cauzat Mariei o mare bucurie, exprimată printr-o cântare care reflectă atât închinarea cât și nădejdea ei cu privire la viitor (1:46-56). Evanghelia după Luca continuă să scoată în evidență felul minunat în care lucrează Dumnezeu în viețile unor persoane ca Elisabeta și Maria.

În momentul în care Zaharia a primit descoperirea cu privire la sarcina Elisabetei, s-a îndoit de posibilitatea împlinirii unei asemenea promisiuni (Luca1:18). Îngerul Gavril i-a dat un semn: Zaharia urma să fie mut până la împlinirea profeției (1:19-20). Aceasta înseamnă că Zaharia a fost mut în toată perioada de sarcina a Elisabetei. Elisabeta a recunoscut însă mâna Domnului la lucru în toată această vreme. În cuvintele ei: “iată ce mi-a făcut Domnul, când Și-a aruncat ochii spre mine, ca să-mi ia ocara dintre oameni.” (1:25). Ne întrebăm, la ce s-o fi gândit Zaharia în tot acest timp, și dacă a fost gata și el să declare la fel ca Elisabeta odată ce și-a recăpătat graiul?

STRUCTURA LECȚIEI

1. O ocazie fericită (Luca 1:57–63)

• Nașterea unui fiu (v. 57-58)
• Confirmarea numelui (v. 59-63)

2. O restaurare uimitoare (Luca 1:64–66)

• Cuvântarea lui Zaharia (v. 64)
• Reacția vecinilor și rudelor (v. 65-66)

3. O cântare a promisiunilor (Luca 1:76-79)

• Vestirea nașterii unui profet (v. 76-77)
• Proclamarea îndurării lui Dumnezeu (v. 78-79)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați experimentat vreodată bucuria izvorâtă din manifestarea harului lui Dumnezeu? Cum ați împărtășit acea bucurie și cu alți credincioși?
• Ca și credincioși, cum putem discerne dacă o anumită tradiție sau obicei este în concordanță cu voia lui Dumnezeu? Pentru a ajunge la concluzii corecte, să citim următoarele texte: Marcu 7:1-15; 1 Corinteni 11:23; Coloseni 2:8; 2 Tesaloniceni 2:13-15; și 1 Petru 1:18-19. 
• Cum am putea noi, cei credincioși, să împărtășim “cunoștința mântuirii” (Luca 1:77) cu cei din jurul nostru? Ce putem învăța de la Pavel din următoarele pasaje: Faptele Ap. 17:16-34; 22:2-21; și Romani 1:14-2:16?
• Cum se descoperă îndurarea lui Dumnezeu, atât în văzul celor care cred, cât și a celor ce nu cred? Ce putem învăța din următoarele texte: Psalmul 86:15; Plângerile lui Ieremia 3:22-23; Efeseni 2:4-5; și Evrei 4:16?

APLICAȚII PRACTICE

• Dumnezeu l-a redus pe Zaharia la tăcere pentru o vreme, înainte de a-l aduce la punctul culminant al istorisirii. După ce i-a revenit glasul, primele cuvinte au fost de laudă adusă lui Dumnezeu. În ciuda faptului că Zaharia a început prin a se îndoi, Dumnezeu a rămas credincios atât față de el cât și față de Elisabeta. Perioada de tăcere l-a pregătit pe Zaharia pentru închinare. Dumnezeu și-a arătat bunătatea față de ei dându-le un fiu. Acest fiu avea să pregătească poporul, într-o bună zi, pentru a accepta bunătatea lui Dumnezeu, exprimată prin mântuirea pe care le-a pregătit-o.
• Cu toții trecem prin perioade din viață când suntem reduși la tăcere – când nu ne găsim cuvintele pentru a-l lăuda pe Domnul, sau pentru a veni înaintea Lui în rugăciune. Când se întâmplă aceste lucruri, s-ar putea să ne întrebăm dacă am eșuat complet, sau dacă ne-a părăsit Dumnezeu cu totul. Vom descoperi însă, asemenea lui Zaharia, că Dumnezeu este credincios și îndurător, în ciuda necredinței noastre. Credincioșia lui ne invită să-l preamărim. Îndurarea Sa ne cheamă să-i îmbrățișăm iertarea. Cu inimi pline de cântări de laudă, putem să-i proclamăm credincioșia în auzul întregii lumi. Când ne aflăm în perioade de tăcere, putem să-i aducem lauda buzelor noastre care proclamă mântuirea lui Dumnezeu pentru întreaga lume. Acolo unde intră mântuirea lui Dumnezeu, întunericul și moartea dispar, iar în locul lor își fac loc lumina și viața.

COPUL LECȚIEI: Să observăm momentele de îndoială și frică din viața lui Zaharia; să înțelegem că îndoiala din viața lui nu are scuză; să ne pocăim de momentele noastre de îndoială.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:8–20 VERSETUL DE AUR: Luca 1:13

“Dar îngerul i-a zis: ‘Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.’“ — Luca 1:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca este una din cele două cărți ale Bibliei în care ni se descrie nașterea lui Isus în tot contextul ei. Cealaltă relatare se găsește în Evanghelia după Matei (Matei 1:18-2:23). Descrierea lui Luca se distinge prin cel puțin două aspecte. În primul rând, Luca întrețese povestirea nașterii lui Isus cu cea a rudei Sale, Ioan (Luca 1:5-25, 57-80); ambele nașteri au fost prevestite de un înger (1:13, 30-33), au fost însoțite de semne și minuni (1:62-66, 2:13-15), și au avut rolul de a pregăti poporul pentru mântuirea care avea să se arate (1:32-33, 67-79). În al doilea rând, Luca descrie semnificația acestor evenimente paralele în contextul închinării. Mai întâi Maria (Luca 1:46-55), apoi Zaharia (1:67-79) și oastea cerească (2:13-14), iar în final Simeon (2:28-32), cu toții dau slavă lui Dumnezeu pentru lucrările Sale.

Relatarea lui Luca începe prin prezentarea lui Zaharia, tatăl lui Ioan, un preot “din ceata lui Abia” (Luca 1:5). Zaharia, asemenea celorlalți preoți, se trăgea din Aaron, fratele lui Moise (vezi Exodul 28:1). În decursul secolelor, descendenții lui Aaron au devenit prea numeroși pentru a sluji toți deodată la Templu. Regele David a organizat preoțimea în 24 de cete de slujire (1 Cronici 24:1-19). Aceste cete au fost reorganizate după întoarcerea din robie (exil) (vezi Ezra 2:36-39), și au continuat slujirea în perioada Noului Testament. Fiecărei cete îi venea rândul să slujească două săptămâni pe an. Preoții făceau toate lucrările necesare la Templu, inclusiv acceptarea și sacrificarea animalelor de jertfă, arderea tămâiei, și participarea la rugăciuni. 

Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O ocazie solemnă (Luca 1:8–10)

• Slujba de preot (v. 8-9)
• Rugăciunile poporului (v. 10)

2. O înștiințare cu implicații profunde (Luca 1:11–17)

• Reacție de tulburare și spaimă (v. 11-12)
• Realități viitoare descoperite (v. 13-17)

3. Un dialog cu scepticism (Luca 1:18–20)

• Zaharia cere un semn (v. 18)
• Semnul întrupat (v. 19-20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Dumnezeu acționează uneori într-un mod neașteptat; cum am putea răspunde cu bucurie în loc de frică? Antidotul fricii este dragostea (vezi 1 Ioan 4:18). 
• Cum putem rămâne credincioși în rugăciune, chiar și în situațiile în care răspunsul nu vine atunci când am vrea noi? Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează și ne îndeamnă la răbdare; vezi Romani 5:1-5 și 8:18-27. 
• Cum putem să-i pregătim pe cei din jurul nostru pentru a doua venire a Domnului, la fel cum a făcut-o Ioan (cu privire la prima venire)? Care sunt lucrurile care ne distrag atenția de la această lucrare importantă?
• Care sunt asemănările și diferențele dintre îndoială și necredință? Cu cine te sfătuiești atunci când treci prin perioade de îndoială sau necredință? 

APLICAȚII PRACTICE

• Zaharia se aștepta ca Dumnezeu să folosească pe cineva extraordinar pentru a-și duce la îndeplinire planul de mântuire; nicidecum pe cineva de rând. Dumnezeu, însă, cheamă adesea în lucrare oameni obișnuiți, uneori chiar neîndemânatici. Zaharia și familia sa sunt exemple elocvente ale felului în care Dumnezeu lucrează prin oameni la care nu te-ai aștepta. Deși Zaharia era preot, nu se aștepta ca Dumnezeu să lucreze tocmai prin el și prin soția sa.
• Deși noi nu suntem părinții înainte-mergătorului lui Isus, istoria lui Zaharia ne adeverește că Dumnezeu poate lucra și prin viețile noastre. Ne vom îndoi de seriozitatea chemării de a-i împlini planul? Sau mai degrabă, vom crede din toată inima că același Dumnezeu care lucrează prin oameni obișnuiți va lucra și prin noi (oameni de rând)?

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm elementele armăturii lui Dumnezeu și să diferențiem între elementele ofensive și cele defensive învățând cum să le folosim mai eficient în viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 6:10-18

VERSETUL DE AUR: EFESENI 6:13

De aceea, luaţi toată armătura lui Dumnezeu, ca să vă puteţi împotrivi în ziua cea rea şi să rămâneţi în picioare, după ce veţi fi biruit totul.– Efeseni 6:13

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel a scris epistola către Efeseni fiind foarte conștient de miza luptei dintre bine și rău. Cele mai multe dintre epistolele sale au abordat probleme specifice din cadrul bisericii. Epistola către Efeseni este unică, totuși, în prezentarea Evangheliei în general, fără a-și asuma probleme specifice cu care se confruntă această biserică. Acest lucru se poate datora în parte intenției lui Pavel ca această scrisoare să înceapă să circule din Efes pe un teritoriul mai larg, ceea ce este acum Turcia. După ce a plantat biserici în lumea romană pe parcursul a mai bine de două decenii, apostolul fusese arestat la Ierusalim în timpul unei revolte (Faptele Apostolilor 21:26–35). Un guvernator corupt a refuzat să rezolve cazul (24:27); așa că, după ce a stat doi ani în închisoare, Pavel a făcut apel la Cezar. Acest apel a dus la o călătorie la Roma pentru a fi judecat (25:1–12). Pavel a petrecut apoi doi ani în arest la domiciliu la Roma, așteptând o audiere în fața împăratului (Fapte 28:30). În acest timp (aproximativ 61–63 d.Cr.) Pavel a scris scrisori către bisericile sale din orașele din est, inclusiv cea din Efes. Fără îndoială, circumstanțele arestării sale și frustrările zilnice din închisoarea lui l-au determinat pe Pavel să conștientizeze mai mult planurile lui Satana și pregătirea necesară pentru a le învinge.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Împuternicit de Dumnezeu (Efeseni 6:10-12)

• Protecție divină (v. 10-11)
• Dușmani nevăzuți (v. 12)

2. Echipat de Dumnezeu (Efeseni 6-13-10)

• Echipament complet (v. 13-17)
• Rugăciune cu credință (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum s-ar schimba interacțiunile tale cu oamenii dacă ți-ai aminti de fiecare dată că dușmanul real este Satan și nu semenii tăi?
• Care sunt aspectele vieții tale care sunt vulnerabile la atac din partea lui Satan? Cum le poți proteja?
• Care sunt elementele principale ale Evangheliei?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Poporul lui Dumnezeu este mereu atacat de cel rău. Reînnoite în Cristos, viețile noastre sunt în contradicție cu lumea din jurul nostru, lumea pe care Satan încearcă cu fermitate să o alinieze cu căile sale rele. Simțim mereu tensiunea de a trăi într-o lume bântuită de forțele malefice; simțim presiunea pe care forțele răului o apasă asupra noastră. Este ușor și firesc să ne simțim slabi atunci când pare că întunericul ne înconjoară. Dar prin harul lui Dumnezeu suntem puternici. Nu există defecte în armura Lui, nici lacune în protecția pe care o oferă. 

Trecând în revistă tot ce ne-a oferit Dumnezeu, ne-am reînnoit puterea de a rămâne fermi în orice împrejurare. Deși bătălia spirituală poate părea adesea sumbră, știm că Dumnezeu deține victoria. El va alege momentul să răstoarne tot ceea ce i se opune lui și poporului său. Ceea ce ni se pare nouă lent este răbdarea Domnului nostru, dând fiecărei persoane timp să accepte Evanghelia și să se îndepărteze de întunericul vieților lor anterioare. 

Așa că îmbrăcați-vă armătura! Și amintiți-vă cine este adevăratul dușman. Rugați-vă pentru cei care vi se alătură în luptă. Și continuați să vă rugați pentru toți cei care aleg să rămână fără apărare împotriva atacurilor diavolului.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm baza mântuirii noastre și să comparăm mântuirea prin credință cu cea prin fapte, înțelegând modul în care am fost salvați.

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 2:1-10

VERSETUL DE AUR: EFESENI 2:10

Căci noi suntem lucrarea Lui şi am fost zidiţi în Hristos Isus pentru faptele bune pe care le-a pregătit Dumnezeu mai dinainte ca să umblăm în ele.– Efeseni 2:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Pavel scrie această epistolă din detenție, în calitate de prizonier al Imperiului Roman. Cititorii lui Pavel, deși nu sunt prizonieri, se aflau și ei într-o poziție dificilă. Noua lor credință i-a pus în dezacord cu lumea din jurul lor. Multe dintre relațiile lor familiare fuseseră întrerupte: creștinii de origine evreiască nu mai erau uneori bineveniți în sinagogă; Creștinii de origine dintre neamuri nu mai trebuiau să participe la ritualurile de închinare ale păgânismului. 

Mesajul lui Pavel către Efeseni subliniază o altă perspectivă, perspectiva lui Dumnezeu. De pe tronul lui Dumnezeu, creștinii nu sunt asupriți, ci biruitori. Ei nu sunt rebeli împotriva comunității, ci agenți ai lui Dumnezeu de reînnoire pentru lume. În ciuda respingerii de către vecini sau chiar de către cei cu autoritate, creștinii — atunci și acum — sunt primitorii recunoscători ai tot ceea ce a făcut Dumnezeu. Experimentăm deja binecuvântările eterne ale lui Dumnezeu și anticipăm un viitor și mai mare când Cristos se va întoarce. Trăim împreună ca templu al lui Dumnezeu (Efeseni 2:11–22). Și Pavel însuși, proclamând Evanghelia în ciuda faptului că se află în închisoare, a exemplificat cum erau cu adevărat viețile cititorilor săi (3:1–19). Dar acest statut nu era ceva meritat sau câștigat. Lucrarea a fost toată a lui Dumnezeu. Ei aveau nevoie de lucrarea lui Dumnezeu în Cristos pentru a-i salva din starea neputincioasă a morții și pentru a-i face vii pentru tot ceea ce Dumnezeu avea pentru ei.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Morți în păcat (Efeseni 2:1-3)

• Trăind pentru dușman (v. 1-2)
• Înlănțuiți de egoism (v. 3)

2. Vii în Cristos (Efeseni 2:4-10)

• Iubiți de Dumnezeu (v. 4-7)
• Salvați prin har (v. 8-9)
• Pregătiți de muncă (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare tu te-ai putea descrie ca fiind bogat în bunătate? De ce? De ce nu? 
• Meditând la atributele caracterului lui Dumnezeu – inclusiv bunătatea Lui – cum am putea să ne dezvoltăm și noi un caracter ca al lui Dumnezeu?
• Cum ai descrie moartea spirituală la care se face referire în textul de azi? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Dacă suntem noi în credință, ne putem simți depășiți de chemarea noastră. Cum ne putem măsura așteptările? Cum putem depăși toate greșelile din viața noastră? Pavel ne reamintește să ne concentrăm nu pe insuficiența noastră, ci pe abundența lui Cristos. În Cristos, Dumnezeu a făcut totul pentru noi. Iertarea este deplină, iar puterea lui este suficientă. Trebuie doar să continuăm să primim și să avem încredere, făcând clipă de clipă ceea ce ne îndrumă și ne permite Duhul. 

Dacă suntem în Cristos de o lungă perioadă de timp, putem cădea în obiceiul de a crede că merităm orice lucruri bune sau beneficii pe care le avem. Pavel ne amintește că tot ce am mai putut nu a fost niciodată suficient de bun; că suntem alături de Cristos prin acțiunea Lui, nu a noastră; și că tot ceea ce este bun în viața noastră este acum rezultatul primirii libere a darului lui Dumnezeu. Și dacă încă ne gândim la credința în Cristos, Pavel ne oferă o imagine puternică a ceea ce ne oferă Dumnezeu. Dumnezeu a făcut totul pentru noi. Dar pe măsură ce primim darul lui, vom fi pentru totdeauna diferiți, porniți pe calea spre a deveni ceea ce Dumnezeu, bunul Dumnezeu al harului și al milei, ne-a intenționat încă de la început.

SCOPUL LECȚIEI: Să studiem rugăciunea lui Pavel și să enumerăm lucrurile pentru care s-a rugat, înțelegând ideea și semnificația termenului „ochii inimii”, și să învățăm să ne rugăm și noi așa.

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 1:15-23

VERSETUL DE AUR: EFESENI 1:18

[Mă rog] să vă lumineze ochii inimii, ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăția slavei moştenirii Lui în sfinţi – Efeseni 1:18

CONTEXTUL LECȚIEI

Efeseni este cea mai profundă scriere a lui Pavel, „regina tuturor epistolelor” lui. Efeseni și Coloseni seamănă foarte mult în limbaj una cu alta. Nu mai puțin de 75 de versete din cele 155 de versete ale scrisorii către cei din Efes se găsesc aproximativ identic în scrisoarea adresată Colosenilor. Și acest fapt întărește convingerea noastră că, plecând de la o problemă locală, apostolul a dezvoltat-o apoi într-o lucrare adresată tuturor Bisericilor.

Tema epistolei către Efeseni este strâns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gândul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.

În Isus Cristos locuiesc „toate comorile înţelepciunii şi ale ştiinţei”. (Col. 2:3) „Căci Dumnezeu a vrut ca toată plinătatea să locuiască în El”. (Col. 1:19) „Căci în El locuieşte trupeşte toată plinătatea Dumnezeirii”. (Col. 2:9) El este singurul prin „care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor”. (Col. 1:14) Toată epistola adresată Colosenilor este clădită pe ideea că Cristos este „atotsuficient” pentru toate nevoile noastre.

Epistola scrisă Efesenilor este o dezvoltarea a acestei idei. Întreaga epistolă poate fi rezumată în două versete plasate în primul capitol:

„…căci a binevoit să ne descopere taina voiei Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuși, ca să-l aducă la îndeplinire la plinirea vremurilor, spre a-Şi uni iarăși într-unul, în Cristos, toate lucrurile; cele din ceruri și cele de pe pământ” (Efes. 1: 9-10).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Rugăciune pentru prezent (Efeseni 1:15-16)

• Datorită credinței și dragostei (v. 15)
• De mulțumire (v. 16)

2. Rugăciune pentru creștere (Efeseni 1:17-19)

• Pentru a-L cunoaște pe El (v. 17)
• Pentru a fi luminați (v. 18-19)

3. Slavă pentru puterea lui Dumnezeu (Efeseni 1:20-23)

1. Cristosul glorificat (v. 20-21)
2. Trupul lui Cristos (v. 22-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea include mulțumirea pentru frații și surorile noastre în viața noastră de rugăciune? În ce fel ne afectează acest lucru relația cu acești frați?
• Care sunt binecuvântările pentru care te rogi pentru frații și surorile tale? În ce fel pot aceste binecuvântări să afecteze biserica?
• Rugăciunile noastre sunt o parte foarte importantă a vieții noastre spirituale. Cum am putea să le facem mai profunde și mai eficiente? 

APLICAȚIE PRACTICĂ

Chiar și cele mai bune momente ale vieții pot fi dificile. Rugăciunea de mulțumire a lui Pavel din lecția de astăzi ne aduce aminte că în Domnul Isus avem o realitate eternă, deja începută, care ne transformă viața. Putem experimenta plinătatea vieții pentru că Domnul Isus dă acea plinătate trupului său, bisericii. Chemarea la acțiune pentru această lecție este destul de simplă – dar destul de dificilă: odihnește-te în adevărul acesta: noi nu facem nimic pentru a crea realitatea că Tatăl a ales să se descopere în Fiul și să ne aducă la o mai mare cunoaștere a Lui prin Duhul. Tot ce putem face este să mulțumim pentru această realitate și să ne străduim în mod constant să trăim demn de chemarea Lui. Domnul nostru este Domnul universului și ne dă viață din plin.

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre binecuvântările spirituale menționate de apostolul Pavel în textul de astăzi și să facem o comparație dintre adopția fizică și cea spirituală, încercând să înțelegem lucrarea pe care Domnul a făcut-o în viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: EFESENI 1:1-14

VERSETUL DE AUR: EFESENI 1:3

Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru, Isus Hristos, care ne-a binecuvântat cu tot felul de binecuvântări duhovniceşti, în locurile cereşti, în Hristos. – Efeseni 1:3

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel se afla din nou închis. De data aceasta nu la Cezarea, ci la Roma. Apostolul se numește pe sine: „întemnițatul lui Isus Cristos pentru voi” (Efeseni 3:1). El își sfătuiește cititorii cu autoritatea unuia care este „întemnițat pentru Domnul” (Efes. 4:1), devenind pentru Evanghelie „un sol în lanțuri” (Efes. 6:20). Epafra vine să-l viziteze și-i aduce vești nu prea bune despre Biserica din Colose. Pavel tocmai voia să-l trimită la Colose pe Onisim, sclavul fugit de la stăpân și acum „încreștinat” de apostol. Profitând de această „potrivire”, Pavel se așterne iarăși la masa de scris și le adresează Colosenilor o scrisoare în care tratează „rătăcirea” care apăruse în această Biserică. În timpul scrierii, apostolul își dă seama însă că subiectul este mult prea important pentru a nu fi împărtășit și celorlalte Biserici. De aici se naște hotărârea lui de a dezvolta tema abordata în scrisoarea către Colose, amplificând-o într-un fel de „scrisoare circulară” către toate bisericile.

Tema epistolei către Efeseni este strâns legată de tema epistolei scrisă Colosenilor. Gândul central din scrisoarea către cei din Colose este „atotsuficienţa lui Isus Cristos”.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Salutul (Efeseni 1:1-2)

• Din partea lui Pavel (v. 1a)
• Pentru credincioși (v. 1b-2)

2. O binecuvântare nemărginită (Efeseni 1:3-14)

• Din partea lui Dumnezeu (v. 3)
• Prin Cristos (v. 4-12)
• În Duhul (v. 13-14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• În viața trăită în sfințenie, uneori apar tensiuni datorită relațiilor cu necredincioșii. Ați experimentat vreodată aceste tensiuni? Cum arată ele? Ce putem face pentru a le rezolva?
• Care sunt binecuvântările spirituale din viața ta? 
• Ai încredere deplină în Duhul Sfânt? Cum îți dezvolți această încredere?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Capacitatea de a-L lăuda și de a ne închina lui Dumnezeu în mod liber și adecvat este într-adevăr o parte a moștenirii noastre și o manifestare a Duhului Sfânt în viețile noastre. În timp ce toate lucrările Lui oferă ocazia de a ne închina, adoptarea noastră în propria familie a lui Dumnezeu este un motiv deosebit de laudă. Fie ca noi, cei care am fost aduși în familia Tatălui prin Fiul Său și prin Duhul Său, să-L lăudăm pentru mântuirea noastră.

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem procesul de selecție a lui David și să-l comparăm cu cel al lui Saul rugându-ne ca Domnul să ne dea și nouă o inimă curată. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 SAMUEL 16:1-13

VERSETUL DE AUR: 1 SAMUEL 16:7b

Domnul nu se uită la ce se uită omul; omul se uită la ceea ce izbeşte ochii, dar Domnul se uită la inimă– 1 Samuel 16:7b

CONTEXTUL LECȚIEI

O mare parte din contextul acestei lecții este împărtășit cu cel din lecția precedentă. Primul împărat al Israelului, Saul, a fost identificat de Domnul și uns de Samuel. Dar Saul și-a depășit rolul și nu a ascultat de Domnul (1 Samuel 13:7b–14; 15:2–33). Saul a demonstrat din ce în ce mai mult neajunsurile de a avea un împărat. Drept urmare, Domnul a decis să găsească un alt împărat (15:35). Evenimentele din această lecție au avut loc cândva în timpul domniei de 40 de ani a lui Saul, care a durat între 1050 și 1010 î.Cr. Domnia lui David nu avea să înceapă până în 1010 î.Cr., dar Saul și familia lui știau cu mult înainte de atunci că nu ei erau începutul unei dinastii în Israel (1 Samuel 23:16–17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dumnezeu alege un nou împărat (1 Samuel 16:1-3)

• Respingerea (v. 1)
• Direcția (v. 2-3)

2. Dumnezeu îl alege pe David (1 Samuel 16:4-13)

• Sosirea la Betleem (v. 4-5)
• Respingerea fiilor mai mari (v. 6-10)
• Alegerea lui fiului de păstor (v. 11-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Uneori există situații, ca cea în care s-a aflat Samuel, în care trebuie să acționăm, pentru a face voia Domnului, într-un mod care nu este pe placul celor din jur. Cum putem să ne asigurăm că în astfel de situații suntem în voia Domnului cu adevărat?
• Ce ai putea învăța dintr-o situație în care nu ai fost promovat într-o funcție de autoritate, deși ți-ai fi dorit, sau ai fi meritat? Cum poți să slujești în mod eficient, chiar dacă nu ai fost chemat să fii lider?
• Duhul Domnului a venit peste David după ce el a fost uns de Samuel. Noi cum experimentăm prezența Duhului Sfânt în viața noastră și ce putem face în mod concret pentru a urma călăuzirea Lui?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Alegerea lui Dumnezeu a depășit așteptările omenești și demonstrează că Domnul cunoaște inima omului. Suntem dezavantajați atunci când luăm decizii pe baza a ceea ce vedem. Și vederea poate să nu se limiteze la ceea ce simțim chiar în fața ochilor noștri. Ne temem că războiul și persecuția ar putea veni la noi, ne temem de violență; ne temem de următorul uragan, tornadă sau cutremur. Deplângem eșecurile morale ale liderilor noștri seculari și, mai ales, ale liderilor creștini. Dar, ca și David, am fost unși cu Duhul Sfânt (2 Corinteni 1:21–22). Iar acest Duh ne duce nu în frică de ceea ce vedem, ci cu încredere în ceea ce nu vedem, cu speranța în ceea ce cunoaștem prin credință (5:7). La fel ca Samuel, nu știm adesea întreaga poveste sau ce trebuie să facem în viitor. Pentru profet, ca și pentru noi, Domnul dă informațiile necesare pentru a putea acționa cu credință. Putem lucra cu încredere atunci când suntem concentrați să devenim mai asemănători Domnului Isus și să-i chemăm pe alții să-L iubească așa cum facem noi. Când privești lumea, nu te baza doar pe simțurile tale. Cere-i lui Dumnezeu o inimă care să vadă ceea ce vede El, pentru a privi dincolo de teamă și păcat la lucrarea Lui răscumpărătoare și dorința Lui pentru inimile tuturor oamenilor. Să ne rugăm așa cum a făcut David: „Zidește în mine o inimă curată, Doamne!” (Psalmul 51:10).

SCOPUL LECȚIEI: Să enumerăm circumstanțele care au dus la cererea lui Israel de a avea un împărat și să înțelegem de ce dorința lui Israel pentru un împărat reprezenta o respingere a Domnului din partea lor. De asemenea, să învățăm cum să identificăm și să evităm astfel de lucruri în viața noastră care ar putea reprezenta o respingere a Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 SAMUEL 8:4-7, 1 SAMUEL 10:17-24

VERSETUL DE AUR: 1 SAMUEL 10:19a

Şi astăzi, voi lepădaţi pe Dumnezeul vostru, care v-a izbăvit din toate relele şi din toate suferinţele voastre, şi-I ziceţi: «Pune un împărat peste noi!»– 1 Samuel 10:19a

CONTEXTUL LECȚIEI

În aranjamentul creștin al cărților Vechiului Testament, 1 și 2 Samuel sunt incluse cu cele 12 cărți istorice (Iosua–Estera). Ele înregistrează trecerea de la teocrație (a fi guvernat de Domnul) la monarhie (a fi guvernat de un rege pământesc). Cărțile 1 și 2 Samuel pot fi împărțite în următoarele secțiuni: 

I. Sfârșitul perioadei judecătorilor (1 Samuel 1–8) 

II. Alegerea lui Dumnezeu și respingerea lui Saul (1 Samuel 9–15) 

III. Dumnezeu îl alege pe David și căderea lui Saul (1 Samuel 16–31) 

IV. Stabilirea tronului lui David (2 Samuel 1–10) 

V. Păcatul lui David și fuga din Ierusalim (2 Samuel 11–18) 

VI. Restabilirea lui David la Ierusalim (2 Samuel 19–20) 

VII. Moștenirea lui David (2 Samuel 21–24) 

Perioada judecătorilor a durat mai mult de 300 de ani, din 1380 până în 1050 î.Cr. Judecătorii făceau dreptate și slujeau ca lideri militari aleși de Dumnezeu atunci când oamenii erau asupriți de invadatori străini. Acest lucru este spus pe scurt în Judecătorii 2:6–19 și este consemnat în detaliu în restul acelei cărți. Slujirea profetică a lui Samuel a început în ultima parte a acelor ani deplorabil, în 1067 î.Cr.; acesta a fost un timp când Israel nu avea rege (Judecători 18:1; 19:1). Acesta a fost și o perioadă în care condițiile morale în rândul oamenilor erau haotice: „fiecare a făcut ce a considerat de cuviință” (21:25). În rolul său de tranziție, Samuel este uneori menționat ca ultimul dintre judecători (1 Samuel 7:6, 15–17) și primul dintre profeți (3:20; Fapte 3:24; 13:20). Samuel a fost unul dintre cei mai mari judecători ai lui Israel. După ce a eliberat țara de asupritori, el a înființat un tribunal pentru a administra dreptatea (1 Samuel 7:16). Deciziile lui au fost respectate, pentru că erau conform legii.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dorința de a avea un împărat (1 Samuel 8:4-7)

• Respingerea lui Samuel  (v. 4-5a)
• Respingerea Domnului (v. 5b-7)

2. Proclamarea unui împărat (1 Samuel 10:17-24)

• Chemarea poporului (v. 17-19a)
• Alegerea lui Beniamin (v. 19b-20)
• Alegerea lui Saul (v. 21-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există situații în care suntem ispitiți să îmbrățișăm norme culturale ce ne contrazic identitatea în Cristos?
• De ce a reprezentat dorința lui Israel de a avea un împărat o respingere a lui Dumnezeu?
• Care dintre binecuvântările Domnului din viața ta te pot încuraja în momentele când ți-e greu să te încrezi în Domnul?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În ciuda faptului că a fost respins de oameni, Domnul a ales să nu-i abandoneze. El i-a pedepsit uneori (2 Cronici 36:15–21), dar a continuat să-și iubească poporul și să lucreze prin ei (vezi Geneza 12:1–3). Același lucru este valabil și pentru noi. Deși luăm decizii care îl întristează pe Dumnezeu, El nu ne abandonează și nu încetează să lucreze prin biserică. El are puterea de a folosi chiar și cele mai rele decizii ale noastre pentru gloria Sa (Romani 8:28). Samuel și bătrânii erau îngrijorați de viitorul lui Israel, deși aveau planuri foarte diferite de a atenua această îngrijorare. În același mod, conducerea în biserici – fie că sunt slujitori, prezbiteri sau alți lideri – trebuie să privească spre viitorul congregațiilor lor și al bisericii din întreaga lume. Când luăm în considerare planurile noastre, totuși, nu trebuie să ignorăm avertismentele oamenilor evlavioși care nu împărtășesc o opinie majoritară. Avem un aliat în acest efort pe care Israelul nu l-a avut: prezența Duhului Sfânt în viața fiecărui credincios (Fapte 2:17–21). Fie ca să căutăm claritate de la Domnul în fiecare decizie, rezistând înțelepciunii lumești, astfel încât să putem continua să ne trăim chemarea ca preoție a credincioșilor (1 Petru 2:4–12).