Text: 2 Petru 1:1-15                                       Verset de aur: 2 Petru 1:4 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem legătura dintre credință, cunoaștere și comportament din perspectiva învățăturilor Apostolului Petru. 

Contextul lecției:

Cea de a doua epistolă a lui Petru este o chemare la seriozitate şi la curăţie. Cartea 1 Petru s-a ocupat cu problemele care au asaltat Biserica din afară. Textul din 2 Petru tratează problemele care pot măcina viaţa Bisericii dinăuntru. Apostolul le scrie credincioşilor ca să-i avertizeze de pericolul „învăţătorilor mincinoşi” strecuraţi în rândul credincioşilor. El începe prin a le atrage tuturor atenţia asupra vieţii lor personale de umblare cu Domnul. Vieţuirea creştină presupune perseverentă şi sârguință în credinţă şi fapte, în cunoştinţă şi înfrânare, în răbdare şi evlavie, în dragoste de fraţi şi în iubire de oameni. Prin contrast cu acestea, învăţătorii mincinoşi sunt dedaţi plăcerilor, obraznici, pofticioşi şi lacomi. Ei batjocoresc venirea Domnului şi Judecata viitoare, lansându-se în desfrâuri şi petreceri. Petru vrea să le aducă aminte tuturor că deşi este îndelung răbdător, Domnul îşi va împlini planurile cu pământul şi va răsplăti fiecăruia după faptele lui. Cine ştie aceasta, face bine dacă trăieşte frumos şi în curăţie, pregătindu-se în fiecare zi a călătoriei lui înspre lucrurile viitoare.

Structura lecției

1.Salutul lui Petru (2 Petru 1:1,2)

• Prin neprihănirea lui Dumnezeu  (v. 1)
• Prin cunoașterea lui Dumnezeu (v. 2)

2.O viață de evlavie (2 Petru 1:3-11)

• Slava (v. 3,4)
• Moralitatea (v. 5-9)
• Chemarea (v. 10, 11)

3.Să nu uităm (2 Petru 1:12-15)

• Să fim tari în adevăr (v. 12)
• Pentru că sorocul se apropie (v. 13-15)

Întrebări pentru discuție

• Cum pot promisiunile lui Dumnezeu să ne ajute să trăim o viață de credință fără compromisuri (v.4)?
• Care este progresia de la credință la iubirea de oameni despre care am citit în textul de astăzi (v. 5-7)? Ce învățăm de aici despre prioritățile vieții noastre?
• Ce înseamnă să fim tari în adevăr?

Aplicații practice

Această a doua epistolă seamănă foarte mult cu cea de a doua epistolă scrisă de Pavel lui Timotei. Şi Petru, ca şi Pavel, se aşează la scris cu sentimentul că viaţa lui se apropie foarte repede de sfârșit: „Dar socotesc că este drept, cât voi mai fi în cortul acesta, să vă ţin treji aducându-vă aminte; căci ştiu că dezbrăcarea de cortul meu va veni deodată, după cum mi-a arătat Domnul nostru Isus Cristos” (2 Petru 1:14; Ioan 21:18-19). Amândouă epistolele sunt luminoase, chiar dacă întrevăd viitoarea lepădare de credinţă şi decadenţa care va caracteriza „zilele din urmă”. Secretul optimismului autorilor lor este în faptul că amândoi priveau dincolo de orizontul timpului, spre revenirea Domnului Isus şi spre încoronarea Lui în slavă. Să ne ajute Dumnezeu să trăim și noi cu o astfel de perspectivă.

Text: 1 Petru 1:13-25                                   Verset de aur: 1 Petru 1:14, 15 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem ce înseamnă să trăim în sfințenie și să observăm contrastul dintre o viață de sfințenie și una trăită în necurăție. 

Contextul lecției:

Petru îşi trimite prima scrisoare către creştinii evrei care trăiau ca „străini” într-o lume din ce în ce mai ostilă Bisericii. În mijlocul neamurilor înfuriate şi al evreilor fanatici, creştinii evrei începuseră să sufere din cauza ataşamentului lor faţă de Cristos. Petru le scrie pentru a-i întări în credinţă. Apostolul îi încurajează să se poarte într-un chip demn de persoana şi lucrarea Mântuitorului. Fiind născuţi prin credinţă la o nădejde nouă, ei sunt sfătuiţi să urmeze pilda lui Cristos. Petru le spune că asemănarea lor cu Cristos trebuie să se materializeze în două domenii: credinţa lor trebuie să-i conducă la o viaţă trăită în sfințenie, o viață de supunere şi la o viaţă de acceptare a suferinţei.

Structura lecției

1.Concentrarea minții noastre (1 Petru 1:13-16)

• Fiind treji  (v. 13)
• În sfințenie (v. 14-16)

2.Concentrarea credinței noastre (1 Petru 1:17-21)

• În Domnul Isus (v. 17-19)
• În Înviere (v. 20, 21)

3.Concentrarea dragostei noastre (1 Petru 1:22-25)

• Pentru frații noștri în credință (v. 22,23)
• Pentru cuvântul lui Dumnezeu (v. 24,25)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea înțelege mai bine ce înseamnă sfințenia și o viață trăită în sfințenie?
• Există „zone gri”, adică neclare, cu privire la ceea ce este sfânt și ceea ce nu este sfânt?
• Care ar fi câteva metode practice prin care am putea să putem în aplicare mai eficient această concentrare pe sfințenie în viața noastră?

Aplicații practice

Prima caracteristică a copilului în relaţie cu Tatăl este ascultarea. Această ascultare este cea care a fost arătată în toată perfecţiunea ei în Domnul Isus Hristos. Umblarea Lui pe pământ a reprezentat o ascultare continuă de Tatăl. El putea zice: „Cum M-a învăţat Tatăl, aşa spun aceste lucruri“; şi: „Eu fac întotdeauna cele plăcute Lui“ (Ioan 8:28,29). Când nu-L cunoşteam pe Dumnezeu, făceam voia noastră proprie, satisfăcându-ne poftele nelegiuite. Acum, ca şi copii, suntem îndemnaţi la sfinţenie, altfel zis, la despărţirea de rău. Apostolul citează legea, care insistă şi ea asupra sfinţeniei (Levitic 11:44). Caracterul dispensaţiei se poate schimba, nu însă şi natura lui Dumnezeu. Dumnezeu este sfânt în mod absolut: aceasta era adevărat sub lege şi rămâne adevărat sub har. De aceea, cei care sunt în relaţie cu Dumnezeu, fie sub lege, fie sub har, trebuie să fie sfinţi.

Text: 1 Tesaloniceni 1:2-10                          Versete de aur: 1 Tesaloniceni 1:7, 8a 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem încă o dată cât de importantă este mărturia și reputația credinciosului și cum am putea să avem o mărturie bună în viața noastră de credință. 

Contextul lecției:

După ce Pavel a fost silit să plece în grabă din Tesalonic, inima lui a continuat să fie preocupată de starea şi progresul Bisericii de acolo. Ştirile bune pe care i le-a adus Timotei în urma vizitei făcute acolo, l-au făcut pe apostol să scrie această scrisoare. Conţinutul ei este o îmbărbătare a Bisericii, un răspuns dat unei lipse de înţelegere asupra stării celor morţi la venirea Domnului şi un îndemn la o viaţă de sfinţenie în aşteptarea măreţelor evenimente viitoare. Accentul epistolei este pus pe statornicia credinţei în Cristos (1 Tes. 3:8) şi pe o continuă creştere în dragoste şi curăţie (1 Tes. 1:3-10; 2:12-20; 3:10-13; 4:1-5:28). Cartea se ocupă şi cu celelalte aspecte ale vieţuirii creştine, totul fiind impulsionat de această anticipaţie fericită a revenirii Domnului Isus în slavă.

Structura lecției

1.Încurajare (1 Tes. 1:2,3)

• Rugăciune constantă de mulțumire  (v. 2)
• Amintirea dragostei lor (v. 3)

2.Alegerea (1 Tes 1:4-6)

• Alegerea lui Dumnezeu (v. 4, 5)
• Reputația pentru bucurie (v. 6)

3.Exemple (1 Tes. 1:7-10)

• Anunțarea veștii bune (v. 7, 8)
• Întoarcerea la Domnul Isus (v. 9, 10 )

Întrebări pentru discuție

• În ce fel ne putem osteni de dragoste, așa cum spune Pavel în v. 3?
• Care ar fi niște metode prin care să învățăm să ne bucurăm în încercare?
• Cum am putea să ne câștigăm o reputație de oameni care se bucură în încercare?

Aplicații practice

• Suntem o generație care s-a obișnuit să primească totul instantaneu. Caracterul nu se formează însă în pripă. O ciupercă poate apare peste noapte, dar un stejar falnic nu ajunge la maturizare decât după foarte mulți ani de creștere. În relația noastră cu Dumnezeu, nu se poate însă să creștem fără „răbdare“. Creatorul ne va pune în tot felul de situații, total diferite unele de altele. Sunt ceasurile în care trebuie să creștem în răbdare. Să îmbrățișăm cu bucurie toate aceste situații demonstrând că avem credință.

Text: 2 Corinteni 13:1-11          Verset de aur: 2 Corinteni 13:5 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem paradoxul acesta de putere în slăbiciune pe care-l experimenta Apostolul Pavel și modul în care ne ajută să trăim prin credința în Domnul Isus.

Contextul lecției:

Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes. La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră (Fapte 19:21-41). De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).

În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele în care Pavel scrie aceste rânduri au fost dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).

De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâșietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:

„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)

Structura lecției

1.Testul (2 Corinteni 13:1-6)

• Avertizarea lui Pavel (v. 1, 2)
• Puterea lui Dumnezeu (v. 3, 4)
• Cunoaște-te pe tine însuți (v. 5)
• Încercați-ne și pe noi (v.6)

2.Învățătura (2 Corinteni 13:7-11)

• Trăiți în lumina adevărului (v. 7-9)
• Zidiți-vă (v. 10)
• Stați lângă Domnul (v. 11)

Întrebări pentru discuție

• Pavel trebuie să le spună niște lucruri tare dificile corintenilor. Cum face el acest lucru fără a distruge relațiile dintre ei?
• De ce e important să ne cunoaștem situația relației noastre cu Dumnezeu?
• Cum am putea aplica în viața noastră învățăturile date de Pavel corintenilor?

Aplicație practică

Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Mărturia e extrem de importantă, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne trăim credința și cum reacționăm în încercare.

Text: Luca 7:37-48                                                           Verset de aur: Luca 7:38 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim episodul cu femeia păcătoasă și să învățăm să fim smeriți, pocăiți și mulțumitori, observând contrastul dintre recunoștința unui om păcătos și lipsa de recunoștință a fariseilor ipocriți.

Contextul lecției:

Domnul Isus este invitat la masă de un fariseu pe nume Simon. Deşi fariseii nu-i sunt în general prieteni, se pare că există şi excepţii. În orice caz, Domnul Hristos dă curs invitaţiei. În timp ce oaspeţii stau întinşi pe divane, sprijiniţi într-un cot, în jurul meselor dispuse în semicerc, conform obiceiului roman care a pătruns şi în Palestina, o femeie păcătoasă a aflat despre sosirea Domnului Isus în oraş şi a venit acasă la Simon, aducând cu ea un vas de alabastru cu mir. Mirul era folosit pentru a unge capul unei persoane. Probabil aceasta a fost şi intenţia femeii, numai că Domnul Isus se află în timpul mesei, de aceea femeia nu poate să-i ungă capul, fiindcă gestul ar fi fost incomod atât pentru ea, cât şi pentru oaspete. În acest caz, nu-i rămâne decât să aştepte stingheră în spatele lui, la picioare. Textul (retradus) sună astfel: „Şi cum stătea în spatele lui, la picioare, şi plângea, a început să-i stropească picioarele cu lacrimile ei. Apoi îi ştergea picioarele cu părul capului ei, le săruta şi le ungea cu mir.”

Probabil în plânsul femeii se împletesc lacrimi din motive diferite. Pesemne este profund stânjenită de numeroasele priviri implacabile ale sfinţilor glaciali care stau la masă cu Isus. Poate că i se pune în gât un nod de amărăciune când descoperă că de fapt îi este imposibil să-l onoreze pe Oaspete aşa cum plănuise (ungându-i capul). În acest context,  atât de diferit pentru ea, îşi va fi dat seama de îndrăzneala ei nebunească: ea, o păcătoasă notorie, are pretenţia să fie primită de un sfânt! Cum de crezuse că îi va permite să se apropie de el? Oare nu-şi mai ştia limitele? O femeie ca ea nu se cuvenea să tulbure reuniunea atâtor oameni respectabili, şi cu atât mai puţin să-L inoportuneze pe Domnul Isus. Şi totuşi, ceva imposibil de surprins în cuvinte îi spune că Domnul Isus o acceptă, că nu este inoportună. Lacrimile au început deja să picure pe picioarele Mântuitorului.

Structura lecției

1.Femeia păcătoasă (Luca 7:37, 38)

• Sosirea  (v. 37)
• Începe să plângă (v. 38)

2.Gazda și oaspetele său (Luca 7:39-43)

• Gândul fariseului (v. 39)
• Pilda Domnului Isus (v. 40-42)
• Răspunsul lui Simon (v. 43)

3.Oaspetele (Luca 7:44-48)

• Despre ospitalitate (v. 44-46)
• Despre iertare (v. 47, 48)

Întrebări pentru discuție

• Oare cum ne-am fi simțit noi când a apărut femeia, dacă am fi fost în situația lui Simon?
• Care e semnificația pildei cu cei doi datornici? Pe cine reprezintă datornicii?
• În ce fel ne exprimăm noi recunoștința față de iertarea primită în dar de la Domnul Isus? Discutați lucruri practice.

Aplicații practice

Recunoștința este mai mult decât un „act de politețe.” Mulțumirea din inimă adresată unei alte persoane își are rădăcina în iubirea față de acea persoană. Domnul Isus intră în casa lui Simon ca să ofere dragoste și iertare și celor care l-au respins. Gestul disperat al femeii păcătoase era împotriva convențiilor sociale ale vremii. Cu toate acestea, în ciuda regulilor stricte ale vremii, gesturile femeii păcătoase ne vorbesc cu putere despre atitudinea față de propria-i persoană (una de umilință și părere de rău) și despre atitudinea ei față de Domnul Isus (una de profundă recunoștință și implorare după ajutor). Să punem și noi în practică în viața noastră o astfel de atitudine.

Text: Luca 7:1-10                      Verset de aur: Luca 7:7 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să învățăm modul în care smerenia întărește credința.

Contextul lecției:

Sutașul din textul de astăzi a fost un distins soldat, comandantul garnizoanei romane din Capernaum. Acest statut i-a ridicat foarte mult prestigiul printre iudei. După concepţia păgână a Romei, smerenia era ceva vrednic de tot dispreţul, mândria fiind considerată cea mai demnă virtute pentru un soldat. Cu siguranţă că sutaşul nu a adus cu el acest bun spiritual din şcoala militară de la Roma, ci smerenia sa a crescut atunci când a auzit despre Domnul Isus. În apropierea Mântuitorului el a avut ocazia să privească înlăuntrul vieţii sale ticăloase. El a înţeles principiile înalte ale Domnului Isus şi, faţă în faţă cu El, şi-a văzut josnicia sa. Aceasta l-a făcut să devină umil. Ca să fii umil trebuie să te cunoşti pe tine; fără de aceasta, mândria înnăscută din noi şi aroganţa oglindesc felul nostru de gândire.

Omul devine cu adevărat umil atunci când este convins că nu poate lupta mai departe. Când ne înțelegem propria neputinţă, Îi predăm Domnului conducerea vieţii noastre şi renunţăm la orice laudă nesăbuită de care ne-a fost plină inima. Înainte de a-l cunoaşte pe Hristos, Saul din Tars se lăuda cu multe lucruri, însă apoi a mărturisit: „În ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Hristos, prin care lumea este răstignită faţă de mine, şi eu faţă de lume!”. Aceasta a fost umilinţa apostolului Pavel! Tot de la Domnul Isus a învăţat şi sutaşul!

Structura lecției

1.Rugămintea sutașului (Luca 7:1-5)

• Sosirea Domnului Isus  (v. 1)
• Nevoia sutașului (v. 2)
• Trimișii iudei (v 3-5)

2.Protestul sutașului(Luca 7:6-8)

• Pentru că era nevrednic (v. 6-7)
• Pentru că știe ce înseamnă să ai autoritate (v. 8)

3.Domnul Isus se minunează (Luca 7:9, 10)

• O credință mare (v. 9)
• Însănătoșirea (v. 10)

Întrebări pentru discuție

• Ce putem face în situația în care cineva refuză să se întoarcă la Dumnezeu pentru că se consideră prea păcătos și nevrednic?
• Ce lecții putem învăța din experiența sutașului?
• Bătrânii iudeilor care au venit la Domnul Isus să mijlocească pentru Sutaș au avut numai cuvinte frumoase de spus despre el. Cum trebuie să fi fost sutașul în viața de zi cu zi ca să se vorbească așa de frumos despre el? Ce învățăm din asta?

Aplicații practice

Câte inimi pătrunse răspund la chemarea lui Dumnezeu? Pe câţi i-a adus harul până acolo ca, adânc umiliţi, să poată zice „Doamne, nu sunt vrednic pentru aceasta?”. Aici este începutul acelei vieţi, a cărei lumină îi îndeamnă pe alţii să zică „Merită să-i faci aceasta”, iar la urmă Îl pune şi pe Domnul în uimire, la fel ca sutaşul din Capernaum. Dumnezeu ştie să-i înalţe pe cei smeriţi. Odată şi Petru, după pescuirea minunată, s-a aruncat plin de umilinţă la picioarele Domnului şi a spus: „Pleacă de la mine, Doamne, căci sunt un păcătos”. Dar tocmai atunci Domnul i-a făcut de cunoscut lui Petru următoarele: „Nu te teme, vei fi pescar de oameni”. Fie ca Domnul să-Şi arate, în noi şi prin noi, minunile harului Său care nu se sfârşesc niciodată.

Text: 1 Împărați 17:8-16                          Verset de aur: 1 Împărați 17:16 

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem riscurile asumate de Ilie și de văduva din Sarepta pentru a-L asculta pe Dumnezeu și să explicăm relația dintre conduită și încrederea în dorința lui Dumnezeu de a ne răsplăti.

Contextul lecției:

Pârâul a încetat să mai fie o resursă pentru Ilie, dar Domnul a rămas cu el; nu l-a uitat pe slujitorul Lui. El cunoştea nevoia sa şi văzuse că pârâul secase. Dar nu a venit niciun cuvânt de avertizare şi nici o altă îndrumare până când pârâul nu a secat. Dragostea Domnului răspunde nevoii sfinţilor Săi, dar calea pe care o ia înţelepciunea Sa îi va ţine pe aceştia pe drumul credinţei.

Mai mult decât atât, planul pe care îl dezvăluie Domnul este atât de uluitor, atât de diferit de tot ceea ce şi-ar fi imaginat profetul, într-un contrast atât de mare cu instruirea sa religioasă, cu gândurile sale fireşti şi instinctul său spiritual, încât dacă planul ar fi fost dezvăluit profetului înainte ca pârâul să sece, e posibil ca el să nu fi fost atât de dispus să cedeze în ascultare. La fel ca un profet de mai târziu, care, atunci când a fost trimis la o cetate păgână, a încercat să fugă în direcţia opusă. Ilie era un om cu aceleaşi slăbiciuni ca noi şi este posibil ca, la fel ca şi noi, să fi avut nevoie de presiunea împrejurărilor pentru a fi făcut să asculte şi să aleagă un drum atât de neplăcut pentru el, ca om firesc.

Oricât de neobişnuit ar părea, profetului i s-a spus să se ridice şi să plece la Sarepta ca să locuiască acolo. El trebuie să părăsească ţara promisă şi să meargă într-o cetate păgână, iar dintre toate cetăţile, una care aparţinea de Sidon – patria lui Baal, a cărui închinare adusese ruina în ţară -, de asemenea, patria Izabelei, cea care introdusese închinarea la Baal şi care omorâse pe prorocii Domnului. Şi mai ciudat este că ajuns în ţara străină, marele profet trebuia să depindă de o femeie văduvă pentru întreţinerea zilnică. Deoarece Domnul spune: “Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Ne-am putea gândi că ar fi fost mai potrivit ca Domnul să poruncească profetului să îngrijească de acea văduvă. Dar nu, planul lui Dumnezeu era ca văduva să îngrijească de profet. Erau alte cetăţi şi alte ţări care înconjurau Israelul şi care erau cu mult mai puţin păcătoase decât Sidonul. Erau “multe văduve” în Israel în timpul acelei împrejurări triste, dar ele nu se potriveau planului lui Dumnezeu. Ca întotdeauna, Dumnezeul Îl avea în vedere pe Hristos. O mie de ani mai târziu, în cetatea Nazaretului, Domnul va avea nevoie de o imagine a harului suveran şi de aceea, profetul Ilie trebuie să meargă la o văduvă săracă, în ţara atât de păcătoasă a Sidonului. Dumnezeu are un scop în fiecare detaliu al drumului pe care El îl plănuieşte pentru slujitorii Săi, chiar dacă trebuie să treacă o mie de ani mai înainte ca acel scop să fie dezvăluit.

Structura lecției

1.Trimis la Sarepta (1 Împărați 17:8-10a)

• Porunca lui Dumnezeu  (v. 8,9)
• Ascultarea lui Ilie (v. 10a)

2.Întâlnirea de la poartă (1 Împărați 17:10b-12)

• Rugămintea lui Ilie (v. 10b, 11)
• Răspunsul văduvei (v. 31b)

3.Credința pe un pământ străin (1 Împărați 17:13-16)

• Încredințarea lui Ilie (v. 13, 14)
• Ascultarea văduvei (v. 15a)
• Grija lui Dumnezeu (v.15b, 16)

Întrebări pentru discuție

• Cum am putea să ne dăm seama dacă printr-o întâmplare ce poate părea neplăcută, Dumnezeu ne deschide o ușă spre binecuvântare?
• În ce fel i-am putea încuraja pe cei care nu au deplină încredere că Dumnezeu se va îngriji de ei?
• Ce a învățat Ilie din experiența cu văduva din Sarepta și ce am putea învăța și noi?

Aplicație practică

• Într-un mod deosebit, Ilie priveşte dincolo de boală şi de puterea morţii şi vede în răul care a venit asupra lor mâna Dumnezeului cel viu. În ochii săi, nu boala a omorât copilul, nu moartea l-a doborât, ci Dumnezeu este cel care a lovit copilul văduvei. Dacă este lucrarea bolii şi a morţii, atunci nu este nicio speranţă, deoarece ele pot lua copilul, dar nu îl pot aduce înapoi. Dar dacă Dumnezeu a lovit copilul, atunci tot El îl poate învia. Să lăsăm și noi credința în Dumnezeu să ne călăuzească în tot ceea ce facem.

Text: Deuteronom 4:1-8, 12, 13                    Verset de aur: Deuteronom 4:2b

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care au fost motivele lui Moise de a asculta poruncile lui Dumnezeu și să explicăm care este importanța celor 10 porunci în perioada Noului Testament. 

Contextul lecției:

Refuzul poporului de a asculta de Dumnezeu s-a soldat cu 38 de ani de peregrinări prin pustie. Acum, după această lungă și chinuitoare istorie, pe malul drept al Iordanului, în Câmpia Moabului, o nouă generație aștepta cu nerăbdare împlinirea promisiunilor lui Dumnezeu făcute părinților lor – intrarea în țara făgăduinței. Dar promisiunea lui Dumnezeu era mai mult decât țara. Era o relație cu Sine, cu Unicul și nevăzutul Dumnezeu, cu Dumnezeul lui Avraam, Isaac și Iacov, deci cu un Dumnezeu personal.  Moise întărește motivația la ascultare a poporului subliniind caracterul distinct al Dumnezeului lor și a Legii Lui, o Lege care era pe măsura Dumnezeului care a dat-o.

Structura lecției

1.Un trecut trăit în ascultare (Deuteronom 4:1-4)

• Aduce binecuvântări (v. 1)
• Stabilește standarde (v. 2)
• Produce consecințe (v. 3,4)

2.Un viitor ce trebuie trăit în ascultare (Deuteronom 4:5-8)

• Invită binecuvântările (v. 5, 6)
• Indică o relație strânsă (v. 7)
• Invocă închinarea (v. 8)

3.Motive ca să trăim în ascultare (Deuteronom 4:12, 13)

• Vocea lui Dumnezeu (v.12)
• Mâna lui Dumnezeu (v. 13)

Întrebări pentru discuție

• Care sunt anumite domenii din viața noastră în care trebuie să-l ascultăm mai mult pe Dumnezeu?
• Ce măsuri putem lua pentru a ne asigura că onorăm voia lui Dumnezeu în situații care nu sunt descrise clar în Biblie?
• Cum ne-am putea îmbunătăți viața de credință?

Aplicație practică

• Moise folosește trei argumente prin care dorește să convingă poporul să asculte de Domnul. În primul rând le amintește că Dumnezeu binecuvântează pe omul ascultător și îl pedepsește pe cel neascultător. În al doilea rând, poporul lui Israel este un popor special pentru că Dumnezeu a făcut un legământ cu el, iar acest lucru ar trebui să-i determine să-l asculte. În al treilea rând, legile lui Dumnezeu trebuie respectate, pentru că ele sunt de la Domnul, create pentru noi de un Dumnezeu sfânt, bun și iubitor. Aceste trei argumente sunt valabile și pentru noi astăzi.

Text: Numeri 14:10b-20                                                 Verset de aur: Numeri 14:19

Prezentarea lecției:

Scopul – Să enumerăm punctele cheie din mijlocirea pe care Moise o face înaintea Domnului, în favoarea Israeliților răzvrătiți și să înțelegem importanța rugăciunilor de mijlocire.

Contextul lecției:

Mulți oameni au o imagine distorsionată despre Dumnezeu, crezând că el este asemeni unui bunicuț blând care nu ar face rău nimănui. Drept urmare, mulți oameni raportându-se la El în felul acesta, nu-L iau în serios, când e vorba despre ceea ce El spune și face, crezând că El va trece sigur cu vederea orice păcate vom comite. Israeliții au descoperit la Cades-Barnea că realitatea nu susține această părere. Dumnezeul lui Israel este în adevăr Măreț și Puternic, iar judecata Sa împotriva păcatelor și nelegiuirilor oamenilor nu trebuie luată sau privită cu ușurință! Autorul Epistolei către Evrei, ne aduce aminte de un adevăr universal valabil, atât în vechiul cât și în Noul Testament, și nume că este „Grozav lucru să cazi în mâinile Dumnezeului celui viu!” (Evrei 10:31)

Pasajul de astăzi este continuarea evenimentelor studiate săptămâna trecută. Descurajarea adusă de către zece din cele 12 iscoade, prin raportul lor negativ, a provocat creșterea răzvrătirii poporului împotriva conducătorilor, Moise și Aaron. Textul continuă chiar prin a descrie dorința poporului de a omorî cu pietre pe Iosua și Caleb (Numeri 14:10a). Pasajul pe care-l studiem astăzi începe cu pronunțarea judecății lui Dumnezeu în raport cu un popor orbit de necredință.

Structura lecției

1.Intenția lui Dumnezeu (Numeri 14:10b-12)

• Prezența glorioasă (vs.10b)
• Planul distructiv (vs.11,12)

2.Mijlocirea lui Moise (Numeri 14:13-20)

• Exemplul dinaintea celorlalte popoare (vs.13-16)
• Pledarea pentru îndurare (vs.17-19)
• Dorința de a-l ierta pe Israel (vs.20)

Întrebări pentru discuție

• Ce facem atunci când cunoaștem voia lui Dumnezeu cu privire la o anumită situație, și totuși nu o urmăm?
• Cum putem să mijlocim mai mult în rugăciune unii pentru alții?

Aplicații practice

Biblia arată, pe toate paginile ei, consecințele devastatoare ale păcatului. După ce Domnul a așezat primii doi oameni în Grădina Edenului, le-a comunicat explicit că pot mânca după voie din toți pomii și roadele grădinii, exceptând unul singur. Domnul Dumnezeu a dat omului porunca aceasta: „Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină; dar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreşit.” (Geneza 2:16,17) Cei mai mulți cunosc cuvintele Apostolului Pavel din Romani 6:23a „Plata păcatului este moartea!” Apogeul sentinței la moarte este precizat limpede în cartea Apocalipsa, arătând cum păcătoșii vor fi în afara cetății sfinte, a Noului Ierusalim, precum cei mai mulți Israeliți au ajuns să piară în Pustiu datorită necredinței lor.

Priviți pentru câteva clipe la ironia acestei drame. Cele 12 iscoade au adus mostre din roadele minunate ale Țării Promise, roade care ar fi trebuit să fie luate cu bucurie și încredere, privind la Țara pe care Domnul a pregătit-o pentru ei. Dar ei au respins aceste roade și s-au hrănit în schimb cu amărăciune, urmând calea necredinței și a neascultării. Rugăciunea de mijlocire pentru cei păcătoși din jurul nostru și pentru mântuirea lor, rămâne o lucrare importantă pentru Creștinii de astăzi. Persoana care mijlocește pentru cei din jur, stă între Cer și pământ, cerând Domnului să intervină în dreptul unei persoane care are nevoie de Harul Domnului. De câte ori nu am auzit fiecare pe cineva împărtășindu-ne necazurile și situațiile grele de viață sau sănătate cu care se confruntă? De câte ori nu am răspuns, simțindu-ne datori, că ne vom ruga pentru ei?

De câte ori însă nu am uitat de promisiunea aceasta? A ne ruga pentru cei din jur este un privilegiu deosebit pe care noi, urmașii Domnului Isus, îl avem! Trebuie să împlinim promisiunile, rugându-ne pentru cei ce trec prin încercări.

Sunt atâtea nevoi care necesită urgent sprijinul nostru în rugăciune, în lumea plină de suferință și stricăciune care ne înconjoară. Creștinii sunt chemați să mijlocească pentru cei din jur, pentru problemele oamenilor, dar mai ales pentru mântuirea sufletelor lor. În loc de a abandona lupta și promisiunile făcute, suntem chemați de Cuvântul Domnului, care ne spune: „Rugaţi-vă neîncetat!” 1 Tesaloniceni 5:17

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Text: Numeri 13:1,2,17,18,25-28                             Verset de aur: Numeri 14:8

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care sunt consecințele care ar fi putut avea loc, atunci când cineva stătea drept de partea Domnului, în timpurile lui Moise și să identificăm elementele privitoare la trimiterea iscoadelor în Canaan și reacția israeliților din acea vreme. 

Contextul lecției:

Lecția trecută a scos în evidență un incident petrecut la abia 15 zile de la ieșirea Israeliților din Egipt (Exod 16:1). În prima zi a lunii a treia, poporul Israel a intrat în Deșertul Sinai (19:1). Acolo au făcut o tabără înaintea muntelui unde Domnul avea să le dea legământul Său cu Israeliții, dându-le cele 10 porunci împreună cu alte legi și porunci ceremoniale. Israeliții au stat la baza muntelui Sinai pentru aproape un an de zile (comparând Exod 19:1 și Numeri 10:11) fiind implicați în ceea ce ar fi trebuit să fie, un timp sacru al dedicării lor și consacrării în poporul legământului! Dar atitudinea de răzvrătire, și nemulțumire studiată săptămâna trecută, s-a reaprins și la poalele Muntelui Sinai. Cu tristețe, observăm că, în timp ce Moise era pe munte, primind poruncile lui Dumnezeu, poporul încălca flagrant deja primele două din cele 10, turnând un vițel de aur și închinându-se acestui chip idolatru, numindu-l dumnezeul care i-a izbăvit din mâna Egiptenilor.

În consecință, nu ar trebui să ne mire faptul că acest popor, care se îndrepta acum dinspre Sinai spre Țara Promisă, avea aceeași atitudine de rebeliune și nemulțumire. În timp ce Domnul a trimis un foc între ei, Moise a mijlocit pentru popor, înaintea Domnului, iar focul s-a potolit. (Numeri 11:1-3)

Apoi, adunătura de oameni din mijlocul lui Israel a început să stârnească nemulțumire, dorind carne și stârnind o nemulțumire generală cu privire la mana de fiecare zi. Toți aceștia căutau să arate că în Egipt au avut o viață mai bună decât călătoria actuală prin Deșert. (Exod 11:5)

În acest punct, Moise a devenit extrem de frustrat din pricina comportării poporului și a verbalizat această frustrare înaintea Domnului. Domnul i-a dat lui Moise 70 de oameni dintre bătrânii lui Israel, care să-l asiste pe Moise în conducerea poporului, pentru o perioadă de timp (Numeri 11:25) Domnul a răspuns plângerilor poporului trimițând un val de prepelițe (Numeri 11:31,32).

Cu toate acestea revolta și nemulțumirea poporului nu a încetat. Aaron, fratele lui Moise și Maria (Miriam) au protestat și ei împotriva lui Moise, din pricina invidiei pe care o manifestau față de poziția sa de autoritate (Numeri 12:2). Domnul a răspuns acestei răzvrătiri, lovind-o pe Maria cu lepră. Ea a rămas izolată pentru 7 zile, timp în care poporul s-a oprit din călătoria lui. Când au pornit din nou la drum, au ajuns în Deșertul din Paran, specific în locul Cades-Barnea, acolo unde începe pasajul lecției noastre de astăzi.

Structura lecției

1.Responsabilitatea (Numeri 13:1,2,17,18)

• Porunca Domnului (vs.1,2)
• Instrucțiunile lui Moise (vs.17,18)

2.Raportul (Numeri 13:25-27)

• Roadele țării (vs.25-27)
• Locuitorii țării (vs.28)

3.Răspunsul (Numeri 14:1,2,5-10)

• Țipăte și plâns (vs.1,2)
• Conducători îngrijorați (vs.5)
• Conducători curajoși (vs.6-9)
• Vorbe pline de mânie (vs.10a)

Întrebări pentru discuție

• Ce înseamnă să stai de partea Domnului? Dați câteva exemple din viața cotidiană.
• Ce trebuiau iscoadele să afle și de ce sunt importante aceste detalii?
• De ce oare rămâne Dumnezeu credincios în ciuda necredincioșiei oamenilor?

Aplicații practice

Unele Biblii contemporane, tipăresc cuvintele Domnului Isus folosind culoarea roșie, evidențiindu-le pentru cititori. Poate că pasajul lecției de astăzi ar trebui tipărit cu galben, fiind un simbol al avertizării pentru toți cei care-l citesc. Israeliții s-au răsculat împotriva Domnului și a conducătorilor Lui, refuzând să creadă că Domnul îi va conduce în Țara Promisă. Atunci când Apostolul Pavel vorbește despre neascultarea Israeliților, el subliniază că acele evenimente nu au doar un caracter de istorie antică, ci: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră.” (1 Corinteni 10:11)

Putem citi cu ușurință pasaje precum cel de astăzi, clătinând din cap și întrebându-ne cum au putut Israeliții uita așa de repede tot ceea ce a făcut Domnul pentru ei. În loc de a ne împotmoli cu privirea spre ei, acest pasaj are menirea de a ne smeri, luând cu toții în considerare versetul următor: „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12) Putem învăța foarte multe lucruri din acest exemplu negativ al Israeliților. Nu ar trebui să trecem cu vederea ușor eșecurile lor, în călătoria noastră personală spre Țara Promisă!

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan