Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Credincios în pofida necredincioșiei noastre – Școala duminicală – 22 septembrie 2019

September 18, 2019 by Val Monafu

Text: Numeri 13:1,2,17,18,25-28                             Verset de aur: Numeri 14:8

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem care sunt consecințele care ar fi putut avea loc, atunci când cineva stătea drept de partea Domnului, în timpurile lui Moise și să identificăm elementele privitoare la trimiterea iscoadelor în Canaan și reacția israeliților din acea vreme. 

Contextul lecției:

Lecția trecută a scos în evidență un incident petrecut la abia 15 zile de la ieșirea Israeliților din Egipt (Exod 16:1). În prima zi a lunii a treia, poporul Israel a intrat în Deșertul Sinai (19:1). Acolo au făcut o tabără înaintea muntelui unde Domnul avea să le dea legământul Său cu Israeliții, dându-le cele 10 porunci împreună cu alte legi și porunci ceremoniale. Israeliții au stat la baza muntelui Sinai pentru aproape un an de zile (comparând Exod 19:1 și Numeri 10:11) fiind implicați în ceea ce ar fi trebuit să fie, un timp sacru al dedicării lor și consacrării în poporul legământului! Dar atitudinea de răzvrătire, și nemulțumire studiată săptămâna trecută, s-a reaprins și la poalele Muntelui Sinai. Cu tristețe, observăm că, în timp ce Moise era pe munte, primind poruncile lui Dumnezeu, poporul încălca flagrant deja primele două din cele 10, turnând un vițel de aur și închinându-se acestui chip idolatru, numindu-l dumnezeul care i-a izbăvit din mâna Egiptenilor.

În consecință, nu ar trebui să ne mire faptul că acest popor, care se îndrepta acum dinspre Sinai spre Țara Promisă, avea aceeași atitudine de rebeliune și nemulțumire. În timp ce Domnul a trimis un foc între ei, Moise a mijlocit pentru popor, înaintea Domnului, iar focul s-a potolit. (Numeri 11:1-3)

Apoi, adunătura de oameni din mijlocul lui Israel a început să stârnească nemulțumire, dorind carne și stârnind o nemulțumire generală cu privire la mana de fiecare zi. Toți aceștia căutau să arate că în Egipt au avut o viață mai bună decât călătoria actuală prin Deșert. (Exod 11:5)

În acest punct, Moise a devenit extrem de frustrat din pricina comportării poporului și a verbalizat această frustrare înaintea Domnului. Domnul i-a dat lui Moise 70 de oameni dintre bătrânii lui Israel, care să-l asiste pe Moise în conducerea poporului, pentru o perioadă de timp (Numeri 11:25) Domnul a răspuns plângerilor poporului trimițând un val de prepelițe (Numeri 11:31,32).

Cu toate acestea revolta și nemulțumirea poporului nu a încetat. Aaron, fratele lui Moise și Maria (Miriam) au protestat și ei împotriva lui Moise, din pricina invidiei pe care o manifestau față de poziția sa de autoritate (Numeri 12:2). Domnul a răspuns acestei răzvrătiri, lovind-o pe Maria cu lepră. Ea a rămas izolată pentru 7 zile, timp în care poporul s-a oprit din călătoria lui. Când au pornit din nou la drum, au ajuns în Deșertul din Paran, specific în locul Cades-Barnea, acolo unde începe pasajul lecției noastre de astăzi.

Structura lecției

1.Responsabilitatea (Numeri 13:1,2,17,18)

  • Porunca Domnului (vs.1,2)
  • Instrucțiunile lui Moise (vs.17,18)

2.Raportul (Numeri 13:25-27)

  • Roadele țării (vs.25-27)
  • Locuitorii țării (vs.28)

3.Răspunsul (Numeri 14:1,2,5-10)

  • Țipăte și plâns (vs.1,2)
  • Conducători îngrijorați (vs.5)
  • Conducători curajoși (vs.6-9)
  • Vorbe pline de mânie (vs.10a)

Întrebări pentru discuție

  • Ce înseamnă să stai de partea Domnului? Dați câteva exemple din viața cotidiană.
  • Ce trebuiau iscoadele să afle și de ce sunt importante aceste detalii?
  • De ce oare rămâne Dumnezeu credincios în ciuda necredincioșiei oamenilor?

Aplicații practice

Unele Biblii contemporane, tipăresc cuvintele Domnului Isus folosind culoarea roșie, evidențiindu-le pentru cititori. Poate că pasajul lecției de astăzi ar trebui tipărit cu galben, fiind un simbol al avertizării pentru toți cei care-l citesc. Israeliții s-au răsculat împotriva Domnului și a conducătorilor Lui, refuzând să creadă că Domnul îi va conduce în Țara Promisă. Atunci când Apostolul Pavel vorbește despre neascultarea Israeliților, el subliniază că acele evenimente nu au doar un caracter de istorie antică, ci: „Aceste lucruri li s-au întâmplat ca să ne slujească drept pilde, şi au fost scrise pentru învăţătura noastră.” (1 Corinteni 10:11)

Putem citi cu ușurință pasaje precum cel de astăzi, clătinând din cap și întrebându-ne cum au putut Israeliții uita așa de repede tot ceea ce a făcut Domnul pentru ei. În loc de a ne împotmoli cu privirea spre ei, acest pasaj are menirea de a ne smeri, luând cu toții în considerare versetul următor: „Astfel, deci, cine crede că stă în picioare, să ia seama să nu cadă.” (1 Corinteni 10:12) Putem învăța foarte multe lucruri din acest exemplu negativ al Israeliților. Nu ar trebui să trecem cu vederea ușor eșecurile lor, în călătoria noastră personală spre Țara Promisă!

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Filed Under: Studii biblice

Credincios în timpul îndoielilor noastre – Școala duminicală – 15 septembrie 2019

September 11, 2019 by Val Monafu

Text: Exod 16:1-15                                                     Verset de aur: Exod 16:15

Prezentarea lecției:

Scopul – Să identificăm motivele răzvrătirii israeliților împotriva lui Moise și Aaron, înțelegând modul în care Dumnezeu a răspuns nemulțumirii lor. 

Contextul lecției:

În momente de incertitudine sau îndoială, atunci când simțim că suntem la capătul frânghiei, avem nevoie de asigurarea că cineva ține de frânghie, o ține nemișcată și ne susține și pe noi. David și-a exprimat în mai multe rânduri încrederea în Domnul, în diferite circumstanțe, oriunde ar călători sau ar ajunge, sau chiar ar încerca să se ascundă … şi acolo mâna Ta mă va călăuzi, şi dreapta Ta mă va apuca. (Psalmul 139:10)

După ce Domnul a scos afară pe Israel, după o robie de peste 400 de ani în Egipt, Moise a spus întregului popor: „Aduceţi-vă aminte de ziua aceasta, când aţi ieşit din Egipt, din casa robiei; căci cu mână puternică v-a scos Domnul de acolo.” (Exod 13:3b) Mâna puternică, a fost văzută printr-o serie de urgii, demonstrând tuturor din acea vreme că Domnul era deasupra tuturor zeilor Egipteni (Exod 7-11)

Odată ieșiți din Egipt, Israeliții au uitat însă de Mâna puternică a Domnului! Când au fost prinși între carele lui Faraon și Marea Roșie au început imediat să intre în panică. L-au acuzat imediat pe Moise că i-a scos în pustiu pentru a-i conduce la moarte. (Exod 14:10-13) Moise însă a încurajat poporul folosind expresii ale credinței și asigurându-i că: Domnul va lupta pentru voi! (Exod 14:14) continuând să dovedească această realitate prin despărțirea Mării Roșii (Exod 14:15-18, 21,22) Israeliții au trecut pe uscat prin mijlocul Mării, urmând ca apele să acopere mai apoi carele Egiptenilor care-i urmăreau. Capitolul 14 din Exod se încheie cu cuvintele: „Şi poporul s-a temut de Domnul şi a crezut în Domnul şi în robul Său Moise.”

Din nefericire însă și încrederea aceasta a fost de scurtă durată. Când oamenii au ajuns în Deșertul Sur în imediata vecinătate a Mării Roșii, au călătorit trei zile fără a găsi apă. Când au ajuns la urmă să descopere apă, la Mara, au găsit apă amară pe care nu au putut-o bea. Atunci poporul a început din nou să cârtească împotriva lui Moise, robul Domnului, iar Domnul a răspuns nevoilor lor (Exod 15:22-25)

Structura lecției

1.Acuzația oamenilor (Exod 16:1-3)

  • Între Elim și Sinai (vs.1)
  • Împotriva lui Moise și Aron (vs.2,3)

2.Răspunsul lui Dumnezeu (Exod 16:4-8)

  • Descoperit lui Moise (vs.4-5)
  • Comunicat poporului (vs.6-8)

3.Prezența lui Dumnezeu (Exod 16:9-12)

  • Privirea poporului (vs.9,10)
  • Ascultarea lui Moise (vs.11,12)

4.Purtarea Domnului de grijă (Exod 16:13-15)

  • Carne pentru popor (vs.13)
  • Mană pentru fiecare (vs.14,15)

Întrebări pentru discuție

  • În textul de astăzi, care a fost principalul motiv pentru care israeliții au intrat în panică?
  • Oare panica poporului a dus la răzvrătire, sau au fost și alte motive?
  • Cum putem să ne întărim credința în momente de nesiguranță și îndoială?

Aplicații practice

Copiii lui Israel, odată cu ieșirea lor din Egipt, au intrat într-un teritoriu pustiu și anevoios, devenind repede nesiguri în privința resurselor lor de mâncare și apă. În ciuda nemulțumirii și cârtirilor lor colective, Domnul le-a dăruit nenumărate ajutoare vizibile arătând că El poartă de grijă nevoilor lor. Domnul nu a dat niciodată drumul frânghiei, sau poporului Său.

Adevărul este că omenirea a trăit dintotdeauna vremuri de incertitudine. Fiecare generație, într-un fel sau altul, privește la vremea sa și la viitor cu nesiguranță. Este foarte ușor să înțelegem această realitate, printr-o simplă citire a Psalmului 74, în care autorul își exprimă nemulțumirea și mânia în raport cu Domnul, întrebând: Pentru ce, Dumnezeule, ne lepezi pentru totdeauna? Pentru ce Te mânii pe turma păşunii Tale? (vs.1) Vremurile în care trăia psalmistul Asaf erau foarte nesigure, așa cum sunt și vremurile noastre astăzi. Vedem și astăzi o tulburare generală a omenirii în multe aspecte ale vieții. Și noi, la fel ca Israeliții altă dată, ne manifestăm temerile prin murmurări și cârtiri împotriva conducătorilor de la nivel local și chiar național.

În vremuri de incertitudine, de teamă sau nesiguranță, trebuie să ne întoarcem cu toată ființa spre adevărul subliniat astăzi, și anume că: Dumnezeu este credincios, în timpul nesiguranței sau îndoielilor noastre! Promisiunile Lui rămân adevărate, Cuvântul lui ne oferă asigurarea de care avem nevoie, și anume aceea că, atunci când mâinile oamenilor sunt slabe și nu pot fi crezute, Mâinile lui Dumnezeu rămân puternice! În ciuda dezordinii care tulburase pacea Psalmistului, el concluzionează în vs. 12 din Psalmul 74:

„Totuş, Dumnezeu este Împăratul meu, care din vremuri străvechi dă izbăviri în mijlocul acestei ţări.” David, pe de altă parte recunoaște: „Soarta mea este în mâna Ta” (Psalmul 31:15a)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Filed Under: Studii biblice

Credincios în timpul suferințelor noastre – Școala duminicală – 8 septembrie 2019

September 4, 2019 by Val Monafu

Text: 1 Samuel 1                                Verset de aur: 1 Samuel 1:17

Prezentarea lecției:

Scopul – Să ne amintim de rugăciunea Anei și să înțelegem rolul vital al rugăciunii în vremurile de necaz și suferință 

Contextul lecției:

Evenimentele din primele capitole din 1 Samuel, se desfășoară la sfârșitul unei perioade în care judecătorii au condus națiunea lui Israel. Cartea Judecători abundă cu necazuri și haos, provocate de tiparul neascultării lui Israel în raport cu Voia lui Dumnezeu. Acest tipar al rebeliunii continuă și în cartea 1 Samuel prin purtarea păcătoase a fiilor preotului Eli, Ana fiind confundată în vs.14 cu una din persoanele din acel context stricăcios.

Dar necazul Anei era de altă cauză și natură! Durerea ei era sufletească provenea din necazul de a fi fost stearpă. Ana experimenta o suferință interioară teribilă, provocată de lipsa bucuriei maternale, o bucurie de care se bucurau atâtea femei, dar de care ea era complet izolată. Într-o societate în care vocația principală a femeii era să fie mamă, infertilitatea era interpretată ca un semn al pedepsei divine și rezulta de cele mai multe ori în pierderea onoarei persoanei respective. Ana experimenta respingerea societății, întrebându-se cel mai probabil adesea, dacă și Domnul o vedea tot în acest fel? Pe lângă stigma socială, Ana avea parte de răutatea celeilalte neveste a soțului său Elcana. Ea se numea Penina și Scriptura ne spune în versetul 6 că aceasta se purta mereu rău cu Ana, vorbindu-i urât și râzând de starea ei stearpă. Această situație era foarte grea și aparent fără ieșire pentru Ana. Soțul ei ținea la ea foarte mult și o întreba mereu de ce se întristează, fără însă a înțelege profunzimea durerii din sufletul Anei, care s-ar fi bucurat nespus pentru un singur copil care să-i însenineze viața și starea.

Structura lecției

1.Plânsul Anei (1 Samuel 1:9-11)

  • Vizita anuală (vs.9)
  • O rugăciune disperată (vs.10,11)

2.Suspiciunea lui Eli (1 Samuel 1:12-16)

  • Îndoielile lui (vs.12-14)
  • Apărarea Anei (vs.15,16)

3.Verdictul lui Eli (1 Samuel 1:17,18)

  • Declararea binecuvântării (vs.17)
  • Retragerea în pace (vs.18)

4.Binecuvântarea Domnului (1 Samuel 1:19.20)

  • Amintindu-și de Ana (vs.19)
  • Răspunzând rugăciunilor ei (vs.20)

Întrebări pentru discuție

  1. Cum putem în mod practic să fim mai răbdători în rugăciune?
  2. Există situații în care e bine să-i facem juruințe lui Dumnezeu în rugăciune?
  3. De ce a tras Eli concluzii greșite cu privire la Ana?
  4. Cum a răspuns Dumnezeu rugăciunii lui Ana?

Aplicații practice

Femeile beneficiază astăzi de diverse mijloace medicale care caută să trateze problema infertilității, mijloace care nu erau disponibile în timpul Anei. Totuși, în ciuda dezvoltării tehnologice și medicale, nu este o garanție că femeile infertile vor deveni mame. Suferința infertilității rămâne o povară cu care continuă să se confrunte multe cupluri astăzi. Inima unei astfel de femei este zdrobită iar disperarea ei este incomensurabilă. Aceste femei simt la fel ca Ana altă dată, că sunt private de cea mai prețioasă experiență a vieții. De ce? se pot întreba acestea, și mai ales: De ce eu?

Povara Anei devenise imposibilă de suportat, și datorită acestei greutăți mari, Ana îi jură Domnului că, dacă va primi un fiu, ea îl va da înapoi Domnului. Facerea de juruințe este ceva mult mai specific perioadei și legii Vechiului Testament, în contrast cu învățătura Domnului Isus din Noul Testament (Matei 5:37)

Rugăciunea însă continuă să ofere alinare oricărui suflet amărât sau în suferință, fiind un mijloc de a ne aduce înaintea Domnului problemele și suferința noastră. Dumnezeul înaintea căruia Ana și-a vărsat durerile inimii este același Dumnezeu care aude rugăciunile noastre astăzi. El rămâne Stânca noastră, Cetățuia noastră, Izbăvitorul nostru, Scutul și Tăria noastră, Locul nostru de scăpare, Păstorul sufletelor noastre! El este Dumnezeul oricărei mângâieri (2 Corinteni 1:3) și Dumnezeul care cu nici un chip nu ne va părăsi (Evrei 13:5) Îndemnul Apostolului Pavel pentru Filipeni (4:6), este valabil și pentru noi astăzi: „Nu vă îngrijoraţi de nimic; ci în orice lucru, aduceţi cererile voastre la cunoştinţa lui Dumnezeu, prin rugăciuni şi cereri, cu mulţumiri.” Ana și-a dovedit credincioșia înaintea Domnului cu mult înainte ca Apostolul Pavel să fi existat și scris. Ea a adus necazul ei înaintea Domnului, iar El în schimb și-a demonstrat credincioșia, îndepărtându-i durerea și oferindu-i binecuvântarea mult dorită și așteptată! Să nu uităm însă că nu avem garanția de a primi tot ceea ce  cerem Domnului! Răspunsurile Sale: da, nu sau așteaptă fiind aliniate întotdeauna cu planurile Sale desăvârșite. Asemeni Anei, noi nu cunoaștem viitorul nostru, dar alături de ea putem afirma: „Nimeni nu este Sfânt ca Domnul; Nu este alt Dumnezeu decât Tine; Nu este stâncă aşa ca Dumnezeul nostru.” (2:2)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Filed Under: Studii biblice

Credincios în timpul neczurilor noastre – Școala duminicală – 1 septembrie 2019

August 29, 2019 by Val Monafu

Text: Geneza 19:1,4,5,15-26,29       Verset de aur: Geneza 19:29

Prezentarea lecției:

Scopul – Să înțelegem modul în care textul de astăzi demonstrează atât judecata cât și mila lui Dumnezeu. 

Contextul lecției:

Lot era nepot al marelui patriarh Avraam. El este prima dată menționat în Biblie în genealogia fratelui lui Avraam (vezi Geneza 11:27). Lot l-a însoțit pe Avraam și casa acestuia, atunci când au călătorit din Ur în Canaan (Geneza 11:31). După o scurtă perioadă de ședere în Egipt, familia s-a întors într-o zonă sudică, acolo unde seminția lui Iuda avea să se așeze după câteva secole (Geneza 13:1,3) Atunci când au izbucnit disputele teritoriale, Avraam i-a dat nepotului său posibilitatea de a alege pământul cel mai bun (Geneza 13:8,9). Lot a privit cu mare satisfacție la pământul din vecinătatea Sodomei și Gomorei s-a stabilit în acea zonă.

Locația exactă a Sodomei și Gomorei, este incertă, unii cercetători considerând că aceste cetăți se aflau în ce însemna mai târziu teritoriul lui Moab (Isaia 15:5, Ieremia 48:33,34)

Alături de Țoar, Sodoma și Gomora sunt amintite ca fiind cetățile din câmpia Iordanului (Geneza 13:10-12)

Geneza 13:13 oferă o descriere foarte îngrijorătoare a locuitorilor din acea zonă: Oamenii din Sodoma erau răi şi afară din cale de păcătoşi împotriva Domnului. Lot este unul din personajele întortocheate ale Scripturii. Deși a înțeles cel mai probabil, de la unchiul său Avraam, standardele neprihănirii lui Dumnezeu, ca unul care este prezentat în Noul Testament că își chinuia sufletul în mijlocul Sodomei, deși este descris în 2 Petru 2:7 ca un neprihănit între cei din vremea lui, vedem totodată că Lot devenise cumva atașat de Sodoma, în ciuda tensiunii dintre neprihănirea sa și răutatea cetății în care locuia. Păcatele din Sodoma și Gomora provocau însă începerea judecății lui Dumnezeu peste acea zonă, iar Avraam în mijlocirea sa înaintea Domnului, reuși-se să ajungă la cifra de 10 oameni neprihăniți, pentru care Domnul să nu nimicească cetățile. Din nefericire în ambele cetăți nu s-au găsit împreună, zece oameni neprihăniți. (Geneza 18:20.22-33)

Structura lecției

1.Avertismentele lui Dumnezeu (Geneza 19:1,4,5,15-23)

  • Vizita Îngerească (vs.1,4,5,15-17)
  • Ezitarea (amânarea) lui Lot (vs.18-20)
  • Determinismul Îngerilor (vs.21-23)

2.Judecata lui Dumnezeu (Geneza 19:24-26)

  • Peste Sodoma și Gomora (vs.24-25)
  • În dreptul soției lui Lot (vs.26)

3.Mila lui Dumnezeu (Geneza 19:29)

  • Aducerea aminte a lui Avraam (vs.29a)
  • Salvarea lui Lot (vs.29b)

Întrebări pentru discuție

  • De ce unii oameni ignoră avertismentele lui Dumnezeu?
  • Ce măsuri am putea lua pentru a fi mai atenți la ceea ce spune Dumnezeu?
  • Cum se manifestă mila lui Dumnezeu în textul de astăzi? Ce învățăm despre caracterul lui Dumnezeu?

Aplicații practice

Atunci când oamenii aud despre Sodoma și Gomora, ei se gândesc în mod automat la mânia și asprimea judecății divine, asupra acestor cetăți! Este important însă să observăm că în egală măsură cu judecata, se desfășoară și mila Domnului, atunci când citim despre salvarea lui Lot! Lot ajunge să înțeleagă că i s-a arătat har și bunătate prin faptul că a fost scăpat de nenorocire. Chiar și în aceste condiții extrem de favorabile, el încearcă să negocieze locul în care să fugă (Geneza 19:19). Îngerul cu care vorbea Lot, nu își pierde răbdarea ci îi ascultă cererea. Scădințele caracterului lui Lot, menționate în această întâmplare, nu trebuie însă să ne distragă atenția de la puterea și perfecțiunea caracterului lui Dumnezeu! Învățăm din această lecție că bunatatea îndurării divine și groaza judecății Sale coexistă și ies împreună în evidență! Suntem chemați să fim nespus de recunoscători, ca unii care înțelegem că Domnul Isus a luat asupra lui judecata divină, pentru ca Dumnezeu să-și poată revărsa mila peste noi! La fel ca Lot, și noi trăim deranjul și chinurile tendințelor păcătoase din societatea și cultura modernă (compară cu 2 Petru 2:6-10) raportându-le la Scriptură și la viața Creștină! Dar, la fel ca Lot, putem deveni ușor atașați lucrurilor sau chiar plăcerilor din această lume, Domnul Isus avertizându-ne în pilda semînătorului, că acestea pot îneca viața spirituală din noi (Luca 8:14)

Traducerea și adaptarea: Marius Lucan

Filed Under: Studii biblice

Alegerile pentru comitetul tineretului

August 24, 2019 by Val Monafu

Comitetul de conducere al asociației tineretului RBYA va fi ales la Convenția de la Vancouver. Cei ce doresc să nominalizeze pe cineva pentru a fi ales în acest comitet o pot face la link-ul de mai jos:

rbya.vote

Filed Under: Evenimente

Un legământ de dragoste reciprocă – Școala duminicală – 25 august 2019

August 23, 2019 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI: Efeseni 5:21-33           VERSETUL DE AUR: Efeseni 5:21

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem cum afectează trăirea creștină rolul de soț/soție; să explicăm faptul că interpretarea versetului din Efeseni 5:21 ca „toți trebuie să se supună tuturor” este falsă; să explicăm motivul pentru care căsătoriile creștine sunt cele autentice.

CONTEXTUL LECȚIEI

Epistola lui Pavel către Efeseni este una din cele patru epistole scrise de Pavel din închisoare, când era ținut sub arest de armata romană. Scrisoarea se împarte în două părți: o discuție despre natura Evangheliei (capitolele 1-3) și o discuție despre trăirea din perspectiva Evangheliei (capitolele 4-6).

A doua parte prezintă clar faptul că trăirea creștină își are sursa în credința creștină. Aceasta începe cu încurajarea „să vă purtați într-un chip vrednic de chemarea pe care ați primit-o” (Efeseni 4:1). A umbla într-o manieră vrednică de chemarea creștină înseamnă a trăi precum Domnul Isus, imitându-L pe El, trăind pentru a-i binecuvânta pe alții, nu pe sine (5:1-2).

STRUCTURA LECȚIEI

1.Tranziție (Efeseni 5:21)

2.Soțiile și Domnul (Efeseni 5:22-24)

  • Ce să facă (v. 22)
  • Motivația (v. 23-24)

3.Soții și Cristos (Efeseni 5:25-32)

  • Un model de urmat (v. 25)
  • Rezultatele așteptate (v. 26-27)
  • O realitate ce trebuie acceptată (v. 28-32)

4.Rezumat (Efeseni 5:33)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Ce poți să faci pentru ca Efeseni 5:21 să devină mai real în viața ta? Cum vor putea vedea cei din jur aceste schimbări?
  2. Care sunt câteva aspecte sănătoase din punct de vedere spiritual prin care poate o soție să dea dovadă de ascultare față de soțul ei? Cum facem distincția dintre ascultarea duhovnicească și cea neduhovnicească?
  3. Care sunt câteva aspecte sănătoase din punct de vedere spiritual prin care soții pot da dovadă de jertfă de sine din dragoste în căsătoriile lor? Cum facem distincția dintre căile duhovnicești și cele neduhovnicești?
  4. Cum poate să își îmbunătățească biserica programul de consiliere premaritală ținând cont de lecția de azi? Discutați despre beneficiile și dezavantajele obligativității participării la un astfel de program.

APLICAȚIE PRACTICĂ

Sub călăuzirea Duhului Sfânt, Pavel prezintă în acest text, în mod clar și concis, natura relațiilor și rolurilor din familie, din perspectivă biblică. Acest model, bazat pe supunere, iubire și respect reciproc, a fost atacat atât în primul secol, când a fost scrisă această epistolă, cât și în prezent. Exemplele pe care trebuie să le urmeze atât soția cât și soțul sunt de așa natură încât nu lasă loc pentru egoism sau abuz.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Legământul căsătoriei – 18 august 2019

August 15, 2019 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI: Rut 3:1-6, 8-12, 16-18          VERSETUL DE AUR: Rut 3:10

SCOPUL LECȚIEI: Să studiem scopul vizitei lui Rut la aria de treierat a lui Boaz, să înțelegem că, în contextul cultural respectiv, faptele lui Rut și Boaz au fost făcute cu deplină integritate și să identificăm o modalitate concretă de a da dovadă de mai multă integritate în relațiile personale.

CONTEXTUL LECȚIEI

Deoarece Rut și-a părăsit țara din loialitate pentru soacra ei, Naomi a considerat că este responsabilitatea ei să îi asigure lui Rut un viitor. În mod obișnuit, această responsabilitate legată de protecție și de aranjarea căsătoriei ar fi căzut asupra tatălui, sau a unui alt bărbat din familie. Datorită situației neobișnuite în care se aflau, cele două femei au fost nevoite să își poarte singure de grijă.

Deoarece această lecție se ocupă de propunerea făcută de Rut lui Boaz, trebuie să abordăm întrebările legate de legalitatea căsătoriei dintre un israelit și o moabită. Legea stipula că moabiții nu făceau parte din adunarea Domnului (Deuteronom 23:3, Neemia 13:1). Această excludere presupune și interdicția unei căsătorii mixte, deoarece copiii rezultați dintr-o astfel de căsătorie nu ar fi putut fi incluși în viața spirituală a lui Israel.

Rut și-a exprimat loialitatea fără nicio reținere față de Dumnezeul lui Israel și a rupt orice legături cu Moabul (Rut 1:16-17). Datorită acestui lucru, se poate spune că ea a fost adoptată în poporul legământului. Astfel, chiar dacă ea era de origine moabită, nu exista pericolul ca ea să îndrepte urmașii familiei lui Elimelec către idolii păgâni.

Din moment ce ea s-a alipit în întregime de Dumnezeu, Rut s-a angajat să urmeze legile lui Dumnezeu pentru poporul Lui, inclusiv cea privitoare la recăsătorie, întrucât trebuia să dea un urmaș soțului ei decedat (Deuteronom 25:5-10). Această practică exista pentru ca moștenirea celui decedat să nu dispară odată cu el, dar și pentru purtarea de grijă a văduvei. Prin această practică a leviratului, ea urma să câștige atât un soț cât și un copil.

STRUCTURA LECȚIEI

1.Acasă (Rut 3:1-6)

  • Porunca lui Naomi (v. 1-4)
  • Rut ascultă porunca (v. 5-6)

2.La aria de treierat (Rut 3:8-12)

  • Propunerea lui Rut (v. 8-9)
  • Perspectiva lui Boaz (v. 10-12)

3.Revenirea acasă (Rut 3:16-18)

  • Relatarea lui Rut (v. 16-17)
  • Sfatul lui Naomi (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Care ar trebui să fie criteriile în baza cărora biserica locală decide pe cine are obligația de a ajuta și pe cine nu este obligată să ajute? Care ar trebui să fie criteriile personale pentru ajutarea altora?
  2. Cum rezolvăm situațiile în care acțiunile noastre, chiar dacă îndreptățite și corecte, creează impresia în ochii altora că evităm să ne asumăm o anumită responsabilitate și încercăm să o pasăm altcuiva?
  3. Cum putem să încurajăm pe cineva care se află într-o situație în viață când cea mai bună abordare este așteptarea (lipsa de acțiune)?

APLICAȚII PRACTICE

  1. Integritatea este o calitate rară în zilele noastre. Căutați în text elemente care dovedesc integritatea acțiunilor lui Naomi, Rut și Boaz (răspunsuri posibile: Naomi a căutat cu adevărat binele lui Rut; Naomi a vrut să îl cinstească pe soțul ei prin faptul că a dorit ca acesta să aibă moștenitori; Rut a dat dovadă de încredere în sugestia lui Naomi, când s-a prezentat în fața lui Boaz; Rut nu s-a prezentat lui Boaz într-o manieră nepotrivită; Boaz nu a profitat de Rut, ci a cinstit-o pe ea și pe Naomi dându-le mai mult orz; Boar a recunoscut faptul că o altă rudenie apropiată avea întâietate în acest caz.)
  1. Niciun alt aspect al vieții nu este atât de atacat, din această perspectivă, ca legământul de căsătorie, care este unul dintre cele mai sacre legăminte pe care le putem face în viață. Acest pasaj ne oferă câteva modele demne de urmat.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Un legământ între mamă și fiică – Școala duminicală – 11 august 2019

August 8, 2019 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI: Rut 1:6-11, 14-18          VERSETUL DE AUR: Rut 1:16

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim de decizia dramatică a lui Rut de a o însoți pe Naomi la revenirea acesteia din Moab în Israel; să explicăm felul în care deciziile luate de Rut, Naomi și Orpa au fost influențate de contextul istoric; să elaborăm un plan de ajutorare a unei persoane care a suferit o pierdere recentă și/sau care suferă de singurătate.

CONTEXTUL LECȚIEI

Istoria lui Rut are loc în perioada Judecătorilor, care a durat între 1370 și 1050 îCr, o perioadă întunecată din punct de vedere spiritual pentru poporul Israel. Revelațiile divine prin profeți erau rare (1 Samuel 3:1) iar majoritatea populației abandonase învățăturile legământului mozaic și se închina idolilor. În acest context, istoria lui Rut reprezintă o rază de lumină, arătând că nu tot poporul Israel era idolatru. Mai existau oameni care trăiau după voia și planul lui Dumnezeu.

În Vechiul Testament întâlnim ne-evrei care L-au recunoscut pe Dumnezeul lui Israel ca Dumnezeu suprem. După ce a aflat de eliberarea poporului din Egipt, Rahab L-a recunoscut pe Domnul ca Dumnezeu în cer și pe pământ (Iosua 2:811). După ce a fost vindecat de lepră, sirianul Naaman a declarat că nu este niciun alt dumnezeu decât Dumnezeul lui Israel (2 Împărați 5:15). În unele situații, ne-evreii au recunoscut măreția Dumnezeului lui Israel mai bine decât evreii (1 Împărați 16:29-34; 17:7-24; Luca 4:25-27).

Cartea din Biblie din care studiem astăzi poartă numele unei femei care nu era din Israel. În momentul în care începe istoria de azi, Naomi locuise în Moab de 10 ani. Ea a fost nevoită să părăsească Betleemul împreună cu familia ei, din cauza foametei.

STRUCTURA LECȚIEI

1.Prima pledoarie (Rut 1:6-10)

  • Revenirea în Iuda (v. 6-7)
  • Revenirea în Moab (v. 8-9)
  • Decizia văduvelor (v. 10)

2.A doua pledoarie (Rut 1:11, 14)

  • Situația disperată a văduvei (v. 11)
  • Plecarea fiicei (v. 14)

3.A treia pledoarie (Rut 1:15-18)

  • Sfatul din partea mamei (v. 15)
  • Decizia fiicei (v. 16-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Cum putem dovedi bunătatea lui Dumnezeu față de o persoană care are nevoie de călăuzire/direcție în viață? Cum se manifestă această bunătate față de un prieten apropiat și cum se manifestă față de o persoană necunoscută?
  2. Ce poți să faci/spui unei persoane care este gata să ia o decizie majoră în viață când este copleșit(ă) de durere?
  3. Ce ai spune unei persoane care este hotărâtă să Îl urmeze pe Domnul Isus cu orice preț? Când și cum ai menționa avertizarea din Luca 14:25-33?

APLICAȚII PRACTICE

  1. Această relatare ni-L prezintă pe Dumnezeul lui Israel ca un Dumnezeu căruia îi pasă de cei nevoiași; uneori în mod direct, dar de cele mai multe ori prin faptele celor care trăiesc în ascultare. Discutați această istorie în paralel/contrast cu pilda bunului Samaritean (Luca 10:25-37).
  2. Noi suntem instrumentele pe care Dumnezeu vrea să le folosească pentru a se îngriji de cei săraci și lipsiți. Iacov 1:27 ne spune că „religia curată și neîntinată înaintea lui Dumnezeu, Tatăl nostru, este să cercetăm pe orfani și pe văduve în necazurile lor și să ne păzim neîntinați de lume.“

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Un legământ între prieteni – Școala duminicală – 4 august 2019

August 1, 2019 by Val Monafu

TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 18:1-5; 1 Samuel 19:1-7          VERSETUL DE AUR: 1 Samuel 18:1

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem semnificația legământului dintre Ionatan și David și relația specială de prietenie dintre cei doi.

CONTEXTUL LECȚIEI

În ordinea creștină a cărților Vechiului Testament, 1 și 2 Samuel sunt incluse în categoria cărților istorice (Iosua – Estera). Aceaste cărți imortalizează trecerea de la teocrație (conducerea nemijlocită a lui Dumnezeu) către monarhie (conducerea țării de un rege).

Samuel este un personaj important în istoria poporului Israel, deoarece el a fost ultimul judecător și primul profet (Fapte 3:24; 13:20). Poporul Israel, săturați de abuzurile fiilor lui Samuel, i-au cerut lui Samuel să le dea un rege ca să fie „ca toate neamurile” (1 Samuel 8:20). Acest lucru a fost în directă contradicție cu dorința lui Dumnezeu pentru Israel, care era ca ei să fie un popor sfânt, preoțesc, conduși de El (Exod 19:6; 1 Samuel 12:12-16).

Domnul i-a cerut lui Samuel să avertizeze poporul cu privire la consecințele negative ale faptului de a deveni ca celelalte națiuni, dar totuși El le-a îndeplinit dorința de a avea un împărat. Domnul l-a ales pe Saul, dar Saul nu a ascultat întru totul de poruncile lui Dumnezeu (13:7-14; 15). Prin urmare, Domnul i-a cerut lui Samuel să îl anunțe pe Saul că a fost respins și l-a îndrumat să îl ungă pe David ca urmaș la tron, încă din timpul vieții lui Saul (13:14; 16:1).

STRUCTURA LECȚIEI

1.Încheierea legământului (1 Samuel 18:1-5)

  • Uniți prin prietenie (v. 1)
  • În slujba țării (v. 2)
  • Iubire reciprocă (v. 3-4)
  • Numit în poziție de responsabilitate (v. 5)

2.Respectarea legământului (1 Samuel 19:1-7)

  • Complotul (v. 1a)
  • Planul (v. 1b-3)
  • Apărarea (v. 4, 5)
  • Promisiunea (v. 6)
  • Reîntâlnirea (v. 7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

  1. Cum putem să ne asigurăm că prieteniile noastre sunt autentice și nu bazate pe interese?
  2. Care ar fi câteva modalități moderne de manifestare ale unei prietenii speciale, ca cea dintre Ionatan și David?
  3. Dacă biserica ar avea o lucrare de reconciliere a relațiilor dintre prieteni și rudenii, cum vă imaginați că ar funcționa această lucrare?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Legământul făcut cu David l-a pus pe Ionatan într-o poziție dificilă. Când a aflat de planul nedrept al împăratului împotriva prietenului lui cel mai apropiat, el a riscat să fie ostracizat de tatăl său (în cel mai bun caz) sau chiar să fie omorât (în cel mai rău caz). Cu toate acestea, Ionatan și-a ținut legământul față de David, fără a-și încălca loialitatea față de tatăl său, și în acest fel a realizat reconcilierea dintre David și Saul. Lui Dumnezeu îi place când ne ținem promisiunile. Acest lucru este adevărat în cazul promisiunilor simple, cum ar fi promisiunea de a fi acasă la timp pentru cină, cât și în cazul promisiunilor majore, cum ar fi împlinirea legământului de căsătorie.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

Filed Under: Studii biblice

Tabăra tinerilor – Colorado 2019

July 31, 2019 by Val Monafu

De câteva decenii bune, în fiecare vară, tinerii baptiști români din SUA și Canada se întâlnesc în Colorado, la tabăra devenită de acum tradițională. De ce Colorado? Din două motive: în primul rând pentru că geografic Colorado e cumva la mijloc, accesibil și pentru cei de pe est, și pentru cei de pe vest, în al doilea rând pentru că e deosebit de pitoresc și frumos. 

De ce sunt atât de importante însă aceste tabere? Iată, mai jos câteva motive pentru care eu cred că suntem binecuvântați ca biserică să avem astfel de tabere:

  1. Creștere spirituală. În fiecare zi, timp de aproape o săptămână, tinerii trăiesc într-o atmosferă de închinare și Cuvânt. Începând cu citirea Bibliei dimineața devreme, rugăciunea în grup dinainte de micul dejun, închinarea de după micul dejun, grupurile mici în care se discută ideile și învățăturile primite la predica din seara precedentă, și apoi capela de seară în care ne închinăm prin cântare, și ascultăm Cuvântul lui Dumnezeu predicat. Toate acestea legate cumva de momentele spontane de întrebări și discuții pe marginea diferitelor texte din Scriptură, de clipele de rugăciune și de încurajare. În tabără ne concentrăm pe Dumnezeu fără prea multe distracții și cu bucuria și dorința unor oameni care așteaptă ca Dumnezeu să se lase găsit de cei care-l caută cu înfrigurare. Tabăra e ca un fel de sabat prelungit: O săptămână pe care o sfințim pentru Domnul, pe care o închinăm Domnului, iar rezultatele sunt uimitoare. Tinerii sunt mai dornici să citească și să înțeleagă Biblia – am avut numeroase discuții foarte interesante cu tineri care aveau întrebări din textul citit. Tinerii sunt atinși și transformați de cuvântul lui Dumnezeu – asta nu înseamnă că numai la tabără pot și tinerii atinși și transformați de Cuvântului lui Dumnezeu, însă aici, în lipsa altor lucruri care să le distragă atenția, parcă lucrurile se petrec mult mai intens. Nu am nicio îndoială că tinerii cresc spiritual în tabără. Am văzut acest lucru de foarte multe ori și în viața multor tineri. Părinți îmi spun asta după ce se întorc copiii din tabără. Dumnezeu lucrează cu putere și de multe ori, după tabără, avem bucuria să botezăm tinerii care s-au convertit la tabără. 
  2. Ucenicizare și dezvoltare de lideri. Tabăra oferă o ocazie deosebită pentru ucenicizarea tinerilor care sunt încurajați și ajutați să preia conducerea diferitelor activități. Tinerii mai mari, cei cu experiență, conduc închinarea, conduc discuțiile din grupurile mici, sunt lideri de cameră în cabane, conduc jocurile și alte activități, dezvoltându-se ca lideri și învățând din exemplul personal și pe cei mai mici cum să fie lideri. 
  3. Deconectare de la internet și platforme de socializare. Pentru că semnalul telefoanelor mobile e foarte slab în tabără, tinerii au ocazia să se deconecteze de la internet, de la platformele de socializare și să facă o cură de dezintoxicare de toate aceste lucruri care de multe ori ne acaparează atenția și ne consumă foarte mult timp. Această deconectare le dă tinerilor ocazia să ajungă să pună în practică unele discipline spirituale despre care au auzit la biserică, dar poate nu au avut niciodată ocazia să le practice. Citirea zilnică a scripturii, meditarea asupra celor citite, un jurnal zilnic în care să scrie ceea ce au învățat, rugăciune mai profundă și mai îndelungată, toate acestea sunt lucruri pe care le facem la tabără. În tabără tinerii descoperă bucuria contemplării naturii, au timp să se joace și, pur și simplu să redescopere bucuria prieteniilor reale formate și întărite în drumeții, în jurul unui foc de tabără, sau la un joc în grup.
  4. Formarea de relații dintre tineri credincioși. Prieteniile făcute în tabără durează, de obicei, o viață întreagă pentru că sunt închegate între tineri cu aceleași valori și cu aceeași perspectivă biblică asupra lumii și vieții. De multe ori, la această tabără, s-au format prietenii care mai târziu au dus la căsătorie. 

Sunt convins că există și alte beneficii ale taberei RBYA care nu-mi vin acum în minte. V-aș ruga să comentați mai jos dacă vă gândiți și la altele. 

Suntem binecuvântați ca biserici române în America să avem astfel de evenimente ca tabăra din Colorado și vreau să mulțumesc mult echipei RBYA (Romanian Baptist Youth Association) care în fiecare an face posibilă această tabără. Anul acesta echipa RBYA este condusă de Alex Onofrei din Portland care la tabără a fost ajutat de alți membri ai echipei: Slavik Capatină din Asheville, NC, Johnny Moga din Nashville, Nathan și Emma Maduta din Houston, Gloria Hossu din Chicago, Ruth Rauca din San Francisco, Valentina Nirean din Charlotte și Darius Stoica din Los Angeles. Predicator a fost fratele Crys Șimonca din Atlanta care a vorbit foarte bine despre harul lui Dumnezeu, iar grupul de închinare a fost condus de Emma Maduta din Houston. Domnul să îi binecuvânteze pe toți. 

Știu că a fost o vară tare bogată în evenimente pentru toate bisericile. Știu că mulți tineri au fost în călătorii misionare în România și pe alte meleaguri și astfel nu au putut veni în tabără. Știu de asemenea că prețul taberei poate fi puțin cam ridicat pentru unii, însă aș vrea să încurajez părinții, liderii de tineret și păstorii să acorde prioritate acestei tabere anuale atât de importante și de benefice pentru tinerii noștri și să facă un efort să trimită tinerii în tabără. E o lucrare tare bună prin care Dumnezeu lucrează la viața tinerilor. 

Filed Under: Evenimente

  • « Previous Page
  • 1
  • …
  • 10
  • 11
  • 12
  • 13
  • 14
  • …
  • 16
  • Next Page »

Materiale recente

  • Familia – deosebită și ascultătoare – Școala duminicală – 26 aprilie 2026
  • Copiii, un dar și un model de urmat – Școala duminicală – 19 aprilie 2026
  • Dumnezeu are toată autoritatea – Școala duminicală – 12 aprilie 2026
  • Învierea – nădejdea viitoare – Școala duminicală – 5 aprilie 2026
  • Așteptând Pacea Domnului – Școala duminicală – 29 martie 2026
  • Fără diviziuni în biserică – Școala duminicală – 22 martie 2026
  • Implicarea în comunitate – Școala duminicală – 15 martie 2026
  • Sărbătoare la biserica Harul din Spokane
  • Învățături despre stăpânirea de sine – Școala duminicală – 8 martie 2026
  • Iubește-L pe Dumnezeu, iubește-ți aproapele – Școala duminicală – 1 martie 2026
  • Slujire și misiune – Școala duminicală – 22 februarie 2026
  • Ziua Domnului – Școala duminicală – 15 februarie 2026
  • Botezul și Cina Domnului – Școala duminicală – 8 februarie 2026
  • Biserica – Școala Duminicală – 1 februarie 2026
  • Chemare și creștere – Școala duminicală – 25 ianuarie 2026

Copyright © 2026 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in