SCOPUL LECȚIEI: Să ne ajute să ne reamintim care sunt câteva dintre darurile spirituale, să comparăm textul lecției cu pasajele din 1 Corinteni 12 și Efeseni 4 și să ne ajute să ne facem un plan prin care să ne folosim mai eficient un dar spiritual.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 12:3-8

VERSETUL DE AUR: „Avem felurite daruri, după harul care ne-a fost dat.”(Romani 12:6a)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Epistola către Romani a fost scrisă de Apostolul Pavel în jurul anului 58 d.Cr, probabil spre sfârșitul celei de-a treia călătorii misionare a sa. Până atunci, Pavel nu fusese la Roma, însă își dorea mult să o viziteze (Romani 1:11-15; 15:23-24). Avea să facă lucrul acesta, însă legat cu lanțuri, așa cum ne spune pasajul din Fapte 27-28.

Pavel a ajuns la Roma în jurul anului 61, însă a rămas într-un fel de arest la domiciliu, fără a fi lăsat să cutreiere orașul, așa cum și-ar fi dorit (Fapte 28:16, 20, 23, 30). Pavel a scris epistola sa către biserica din Roma cu scopul de a se prezenta pe sine și învățăturile sale, înainte de o vizită în persoană. Probabil, biserica de acolo se întemeiase la scurt timp după ziua Cincizecimii cu vrei trei decenii mai devreme (2:1). Unii dintre evreii care ascultaseră predica lui Petru din ziua aceea erau din Roma (2:10) și nu ar fi dificil să ne imaginăm că ei au fost cei care au pus bazele bisericii de acolo, după ce s-au întors acasă. Nu există îndoială că biserica romană auzise de Pavel (28:15) și că aștepta cu nerăbdare venirea acestuia.

Una dintre marile controverse legate de contextul cărții Romani este demografia bisericii romane la momentul scrierii lui Pavel. Să fi fost membrii acesteia de sorginte iudaică, să fi provenit din rândul neamurilor sau erau împărțiți în mod egal? Chiar dacă este cât se poate de probabil că biserica a fost fondată de către credincioșii veniți din contextul iudaic, Pavel pare să sugereze că membrii bisericii erau în mare parte neamuri (vezi Romani 1:5-6, 13). Împăratul roman Claudiu îi izgonise pe evrei din Roma în jurul anului 49 (Fapte 18:2), lucru care ar fi dus în mod normal la o proporție mai mare de neamuri în biserică. 

Pe când a scris Pavel epistola sa, Claudiu murise, iar ordinul său de expulzare a evreilor fusese revocat, lucru care le-ar fi permis evreilor să se reîntoarcă la Roma. Nu se știe câți membri de proveniență iudaică se aflau în biserica din Roma, însă Pavel folosește pasajul Romani 9:1-11:12 să vorbească despre poporul Israel. Chiar și așa, secțiunea aceasta ne oferă un apel direct la neamuri în 11:13. Prin urmare, însăși textul epistolei ne comunică faptul că exista o majoritate a neamurilor în biserica din Roma. 

Cartea Romani se încadrează în două categorii majore. Prima parte, Romani 1-11, ne prezintă unele dintre ideile cele mai încărcate doctrinar din întreaga Scriptură. O dată cu Romani 12-16 intervine o schimbare, căci aici ni se vorbește despre cum ar trebui să trăiască creștinii în lumina adevărului acestor doctrine. Lecția de astăzi provine din cea de-a doua categorie.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Cum să gândim (Romani 12:3-5)

• Despre sine (v. 3)
• Despre alții (v. 4-5)

2. Cum să slujim (Romani 12:6-8)

• Cu daruri bine definite (v. 6-8a)
• Cu daruri mai puțin definite (v. 8b-8d)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum poți discerne dacă ai despre tine o părere mai înaltă decât s-ar cuveni, sau dacă te subestimezi?
2. Ce pași îți propui să urmezi pentru a-ți identifica darul spiritual sau pentru a-ți da seama cum să-l folosești în biserică?
3. În ce fel își poate folosi credinciosul darul generozității, fără a se concentra pe dărnicia financiară? Cine ar putea fi destinatarul dărniciei tale nefinanciare?

APLICAȚII PRACTICE:

Știm că toate darurile spirituale sunt importante. Însă în același timp, știm că nu toate aceste daruri sunt egale (vezi 1 Corinteni 12:31; 14:1) și că nu toți credincioșii au daruri egale (vezi Matei 25:14-15).

În consecință, tendința noastră naturală este să fim mai atenți la acele daruri care sunt mai vizibile, mai clare în fața celorlalți. Predicatorul care se bucură de privirea tuturor celor din biserică este, în general, plătit mai bine decât îngrijitorul care este mai puțin vizibil și care se ocupă cu curățenia din biserică. Aici intervine însă ilustrația lui Pavel despre membrii bisericii care lucrează laolaltă (unitate în diversitate) din Romani 12:4-5: Nu cred că ați vrea să mergeți la o biserică murdară și urât mirositoare, la fel cum nu ați vrea să mergeți la o biserică cu un predicator nepriceput! Activitatea mâinilor noastre este mult mai variată, mai utilă și mai vizibilă decât activitatea coatelor noastre. Dar un cot nefuncțional va limita enorm funcția brațului (compară cu pasajul 1 Corinteni 12:12-27).

Mândria este un pericol pentru cei cu daruri mai vizibile (vezi Proverbe 16:18). Un alt pericol este ca cei care au daruri mai puțin vizibile să nu și le folosească, poate „ascunzându-le în pământ” (Matei 25:25). Însă la fel cum trupul omenesc nu își poate atinge potențialul decât dacă toate mădularele sale lucrează împreună, nici biserica – trupul lui Cristos – nu poate funcționa la întreg potențialul său decât atunci când toți membrii săi își folosesc darurile spirituale. Soluția (sau prevenirea) problemei mândriei sau a nefolosirii darurilor este Luca 17:10: „Tot așa și voi, după ce veți face tot ce vi s-a poruncit, să ziceți: ‘Suntem niște robi netrebnici; am făcut ce eram datori să facem.’”

SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al acțiunilor în credință care au dus la victoria lui Iosafat, să evaluăm procesul cauză-efect al textului cheie și să observăm prezența și ajutorul lui Dumnezeu atunci când vine vorba să facem față propriilor temeri.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 20:13-20

VERSETUL DE AUR: „Încredeți-vă în Domnul Dumnezeul vostru și veți fi întăriți; încredeți-vă în prorocii Lui, și veți izbuti.” (2 Cronici 20:20 b)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Cartea 2 Cronici acoperă perioada 970-536 î.Cr. Vorbim despre o vreme care se întinde de la Solomon, ultimul rege al Israelului ca monarhie unită, până la Cir, regele persan care a încheiat exilul babilonian. Cititorii Bibliei s-ar putea întreba la ce le folosesc cărțile 1 și 2 Cronici, de vreme ce conținutul acestora oglindește deseori pe acela al cărților 2 Samuel și 1-2 Împărați. Putem găsi răspunsul chiar în titlurile cărților 1 și 2 Cronici, așa cum apar ele în versiunea greacă a Vechiului Testament, cunoscută și ca Septuaginta. În această lucrare, titlul acestor cărți s-ar traduce ca „Lucruri trecute cu vederea.” E un nume care se potrivește, mai ales cu privire la textul lecției de astăzi, care se concentrează asupra unor evenimente petrecute în timpul domniei lui Iosafat, regele lui Iuda (regatul sudic al Israelului despărțit) – perioadă cuprinsă între anii 872 și 848 î.Cr. Textul din 2 Cronici 17:1-21:3 ne oferă mai multe informații despre el decât putem afla din 1 Împărați 15:24, 22:1-50.

Autorul cărții Cronici este incert. Prin urmare, de cele mai multe ori va fi numit „cronicarul.” Cea mai bună variantă este că ar fi vorba despre preotul și scribul Ezra, care a coordonat reîntoarcerea din exil în anul 458 î.Cr. Dovada este faptul că pasajul din 2 Cronici 36:22-23 este aproape identic cu cel din Ezra 1:1-3, în limba ebraică.

Unii specialiști susțin că Ezra (dacă, într-adevăr, el a fost autorul) a scris 1 și 2 Cronici pentru a învăța poporul lui Dumnezeu să se abată de la păcat, ca nu cumva să sufere consecințele care i-au dus inițial la exil. Se acordă o atenție specială credincioșiei față de Domnul în 1 Cronici 22:13; 2 Cronici 17:3-6; 24:20; 29:6-9; 31:20, 21; 36:15-21 – texte care nu au paralelă în 2 Samuel sau în 1 și 2 Împărați. Ezra ar fi fost probabil de acord cu bine cunoscuta zicală: „Cei care nu cunosc istoria sunt sortiți să o repete”.

Iosafat a domnit în timpul perioadei de dezbinare a monarhiei din istoria israelită. A fost unul dintre stăpânitorii mai evlavioși ai lui Iuda (vezi 2 Cronici 17:3-4). Este cunoscut pentru eforturile pe care le-a depus pentru a descotorosi Iuda de închinarea la idoli și pentru a promova învățăturile și Legea lui Dumnezeu în toată țara (17:1-9). De remarcat este și respectul demonstrat de popoarele învecinate față de el, precum și atenția pe care a acordat-o diferitor proiecte de construcție și reformelor administrative (17:10-19). 

Pe de altă parte, Iosafat a făcut o alianță prost gândită cu necredinciosul Ahab, regele Israelului, care i-a cerut lui Iosafat ajutor în recuperarea unor teritorii de la aramei. La cererea lui Ahab, Iosafat s-a dus la luptă purtând hainele regale ale lui Ahab, în vreme ce Ahab s-a deghizat, în încercarea de a zădărnici prorocia profetului Mica cu privire la moartea sa (2 Cronici 18:1-31a). A fost o mișcare care aproape l-a costat viața pe Iosafat, însă „Dumnezeu l-a ajutat” (18:31 b) și i-a salvat viața.

După ce a auzit că această alianță nu era pe placul lui Dumnezeu (2 Cronici 19:1-3), Iosafat și-a reorganizat guvernul, atât fizic cât și spiritual (19:4-11). Mai târziu, o coaliție de forțe inamice și-a început marșul spre Iuda (20:1-2). Regele și poporul său s-au unit în post și rugăciune publică – rugăciune care mărturisea dependența totală de Dumnezeu pentru a putea învinge această armată (20:3-12). În urma rugăciunii, a venit reacția lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI: 

1. În fața unei crize (2 Cronici 20:13-17)

• O adunare solemnă (v. 13)
• Un mesager inspirat (v. 14)
• Un mesaj liniștitor (v. 15-17)

2. Înfruntarea crizei în credință (2 Cronici 20:18-20)

• Prin închinarea la Domnul (v. 18-19)
• Prin încrederea în Domnul (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Care aspecte ale vieții tale îți creează teamă sau îngrijorare?
2. Cum te îmbărbătează textul biblic de astăzi spre întărirea credinței tale?
3. Ce vei face în această săptămână pentru a fi mai atent la prezența lui Dumnezeu atunci când te confrunți cu temeri și cu îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Regele Iosafat i-a cerut stăruitor ajutor lui Dumnezeu, recunoscând faptul că nici el și nici poporul său nu aveau vreo strategie sau resursele necesare pentru a face față amenințării care se apropia de ei. Poate că, pe măsură ce înainta în rugăciune, vocea lui devenea se auzea tot mai tare, poate chiar tremura spre sfârșitul spuselor lui, atunci când și-a declarat dependența absolută față de Dumnezeu: „Nu știm ce să facem, dar ochii noștri sunt îndreptați spre Tine!” (2 Cronici 20:12). Apoi au urmat cuvintele lui Iahaziel, inspirate de Duhul Sfânt. Deodată, privirea poporului ațintită spre cer le-a schimbat perspectiva.

Cu toții ne amintim probabil de un pasaj din Cuvântul lui Dumnezeu care ne-a liniștit și care ne-a dat nădejde atunci când ne-am aflat într-o situația dificilă. Poate că nu am fost chiar atât de deznădăjduiți precum a fost Iosafat, însă, cu siguranță am trăit energia care vine odată cu încurajarea venită de la Dumnezeu. Poate că nu suntem ca Iahaziel, care a încurajat un rege și un popor întreg atunci când a venit Duhul Domnului peste el. Însă poate într-o zi, ne va veni în minte un pasaj biblic pe care am putea să-l împărtășim cu altcineva la telefon, într-un mesaj sau un email. Cine să fie omul acela?

SCOPUL LECȚIEI: să identificăm principiile care duc la o viață binecuvântată, să explicăm de ce teama de Domnul este esențială pentru toate principiile unei vieți de credință și să ne creăm un plan prin care să identificăm și să schimbăm un aspect al vieții noastre pentru a ne lipi mai mult de voia lui Dumnezeu, aplicând un principiu din Proverbe.

TEXTUL LECȚIEI: Proverbe 3:1-12

VERSETUL DE AUR: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! (Proverbe 3:5)

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cartea Proverbe îi este atribuită în general regelui Solomon (vezi Proverbe 1:1). El a fost renumit pentru înțelepciunea sa (exemple: 1 Împărați 4:30-31; 10:24) și peste 3,000 de Proverbe îi aparțin (4:32), așadar a fost omul ideal pentru scrierea acestei lucrări literare plină de înțelepciune. Pe lângă Solomon, textul le atribuie alte două părți lui Agur (Proverbe 30:1) și împăratului Lemuel (31:1). Despre acești doi oameni nu știm însă nimic.

Textul nu ne spune când au fost puse laolaltă toate aceste pasaje, pentru a alcătui versiunea cărții Proverbe pe care o putem citi astăzi. În plus, textul nu are un destinatar direct. Nu vom găsi semnificația cărții Proverbe la autorii săi inițiali, la data scrierii lucrării sau la publicul menit inițial. Importanța sa constă în felul în care comunică ce înseamnă o viață trăită cu înțelepciune. Orice om poate învăța și pune în aplicare înțelepciunea pe care o găsește în Proverbe. 

Pentru unii cititori, cartea Proverbe poate arăta ca o înșiruire de principii fără legătură între ele. Cu toate acestea, cartea este împărțită în cinci secțiuni: introducerea cărții (Proverbe 1-9), proverbele lui Solomon (10:1-22:16; 25:1-29:27), cuvintele înțelepților (22:17-24:34), cuvintele lui Agur (Proverbe 30) și cuvintele împăratului Lemuel (Proverbe 31). 

Prima secțiune începe cu o explicație a importanței înțelepciunii (vezi Proverbe 1:1-7). După introducere, mare parte a textului este scrisă din perspectiva unui tată care își sfătuiește fiul cu privire la importanța căutării înțelepciunii la Domnul. 

Cu o singură excepție (vezi Proverbe 3:5), ordinea poetică a fiecărei perechi de versete din Biblia pe care o citim astăzi urmează același tipar. Mai întâi, tatăl îi dă fiului său o poruncă negativă (exemplu 3:1 a). Apoi, tatăl îi dă o poruncă pozitivă (exemplu 3:1 b). În final, tatăl încheie pasajul cu o promisiune făcută fiului său (exemplu 3:2).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O singură Lege (Proverbe 3:1-2)

• Amintirea poruncilor (v. 1)
• Promisiunea vieții (v. 2)

2. Două virtuți (Proverbe 3:3-4)

• Leagă și scrie (v. 3)
• Promisiunea privilegiului (v. 4)

3. O încredere (Proverbe 3:5-6)

• Încrederea în Domnul (v. 5)
• Promisiunea călăuzirii (v. 6)

4. Două acțiuni (Proverbe 3:7-8)

• Teama și evitarea (v. 7)
• Promisiunea întregirii (v. 8)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te asiguri că nu pierzi înțelepciunea pe care ți-au încredințat-o alții?
2. Cum scrii învățăturile și sfaturile lui Dumnezeu pe „tăblița inimii tale”?
3. Cum îți stabilești granițe personale pentru când vei simți nevoia să te bazezi pe propria cunoaștere și expertiză?
4. Cum poți depăși acele obstacole care nu te lasă să te supui pe deplin lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Un studiu realizat în anul 2022 arăta faptul că majoritatea oamenilor petrec zilnic aproximativ două ore și jumătate pe platformele de socializare. Poate că nu pare foarte mult, însă dacă comparăm cu timpul petrecut pe platformele de socializare în urmă cu 10 ani, când media era în jurul unei ore pe zi, creșterea este semnificativă. Platformele online au devenit pentru mulți oameni o „voce a autorității”, indiferent de cunoștințele, de expertiza sau de înțelepciunea acelei voci. 

Pentru credincioși, este ușor să spunem că noi căutăm înțelepciunea lui Dumnezeu, când, de fapt, altele sunt vocile care ne influențează viața și care ne modelează perspectiva. Dacă ne umplem viața cu idei umane și nu cu înțelepciunea lui Dumnezeu, care dintre ele va avea mai multă influență?

SCOPUL LECȚIEI: Să enunțăm definiția credinței, să explicăm semnificația versetului de aur și să numim cel puțin o schimbare pe care vrem să o aducem în gândirea, în comportamentul și în vorbele noastre prin care să ne depărtăm de căile acestei lumi. 

TEXTUL LECȚIEI: Evrei 11

VERSETUL DE AUR: „Și credința este o încredere neclintită în lucrurile nădăjduite, o puternică încredințare despre lucrurile care nu se văd.” (Evrei 11:1)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Atunci când citim un text, este întotdeauna bine să cunoaștem scopul cu care a fost scris. Abordarea naturală ar fi să căutăm o afirmație care să prezinte un scop clar, cum se întâmplă în cazul pasajelor Luca 1:3-4 și Ioan 20:30-31. Cartea Evrei, însă, nu conține o astfel de afirmație. Prin urmare, trebuie să identificăm scopul acesteia din conținutul său. Îndelungatele comparații și deosebiri făcute între  Domnul Isus și personaje ale Vechiului Testament, preoția levitică, îngeri, etc., ne arată că scopul cărții este să-i încurajeze pe acei creștini veniți din contextul iudaic, care erau persecutați și care șovăiau, să rămână tari în Cristos și să nu se întoarcă la iudaism. Dincolo de această concluzie relativ certă, nu avem un consens cu privire la autorul, sau la momentul scrierii acestei cărți. 

În ce privește data scrierii, avem certitudinea că nu putea fi scrisă după anul 96 d.Cr., de vreme ce Clement din Roma pare să citeze de patru ori din această scriere în epistola sa către biserica din Corint. Cartea Evrei vorbește și despre închinarea din templu, ca și când edificiul acesta ar exista încă, așadar putem vorbi despre o datare înaintea distrugerii templului în anul 70 d.Cr.

Lăsând la o parte orice discuție despre autor, dată și proveniență, ceea ce putem ști cu siguranță din conținutul cărții Evrei este că cei cărora li se adresează epistola se aflau în pericol să-și piardă credința din pricina suferințelor prin care treceau ca urmare a credinței în Cristos (Evrei 10:32-39). Studiul nostru de astăzi începe imediat după discutarea acestui pericol.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Credința explicată (Evrei 11: 1-4a)

• Definiție (v. 1-2)
• Temelii (v. 3-4a)

2. Credința trăită (Evrei 11:7a, 8, 17-18, 20-23, 32)

• Noe (v. 7a)
• Avraam (v. 8, 17-18)
• Isaac (v. 20)
• Iacov (v. 21)
• Iosif (v. 22)
• Amram și Iochebed (v. 23)
• Alții (v. 32)

3. Promisiuni făcute datorită credinței (Evrei 11:39-40)

• Promisiuni neprimite (v. 39)
• Ceva desăvârșit (v. 40)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum te ajută definiția cuvântului „credință” oferită în Evrei 11:1 să faci față provocărilor vieții zilnice?
2. Cum poți gestiona sentimentul de dezamăgire, de suferință sau chiar de mânie care poate apărea atunci când nu reușim să înțelegem voia lui Dumnezeu?
3. Gândește-te la câteva exemple de cunoștințe și de resurse pe care le avem și la care marii credincioși din vechime nici n-ar fi visat. Cum crezi că ar vrea Dumnezeu să folosești binecuvântările acestea?

APLICAȚII PRACTICE:

Autorul Epistolei către Evrei a selectat ca exemplu o seamă de oameni deosebit de credincioși – oameni care, însă, aveau și anumite neajunsuri semnificative. 

Suntem chemați să umblăm în credință, nu prin vedere (2 Corinteni 5:7), un lucru care ar trebui să ne fie mai ușor nouă decât le-a fost minților luminate ale Vechiului Testament. Ei au trăit doar cu o făgăduință și cu o speranță, în vreme ce noi ne trăim viața în lumina realității crucii și a învierii ca fapte împlinite (1 Petru 1:12). Însă deși avem privilegiul de a vedea împlinită o mai mare parte a planului lui Dumnezeu, rămân o serie de promisiuni care trebuie să se împlinească – un trup duhovnicesc, un cer nou, un Pământ nou, etc. Luăm de multe ori decizii fără a putea ști consecințele. O decizie întemeiată pe credință se bazează pe credința în promisiunile lui Dumnezeu și pe hotărârea de a face ceea ce ne-a chemat Dumnezeu să facem, indiferent de cum ne poate părea nouă sau celor din jur. Fie ca Duhul Sfânt să ne întărească pe toți să facem astfel!

SCOPUL LECȚIEI: Să descriem contextul istoric al întâlnirii dintre Irod și magi, să comparăm călăuzirea pe care le-o oferă Dumnezeu magilor în misiunea lor cu călăuzirea oferită creștinilor în zilele noastre, să găsim o sferă a lucrării spre care ne conduce Dumnezeu și să discutăm cu un lider al bisericii despre cea mai bună modalitate prin care să pășim pe acea cale.

TEXTUL LECȚIEI: Mica 5:2-4, Matei 2:1-12

VERSETUL DE AUR: „Unde este Împăratul de curând născut al iudeilor? Fiindcă I-am văzut steaua în Răsărit și am venit să ne închinăm Lui.” (Matei 2:2)

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Textul pe care îl studiem astăzi ne prezintă o stea misterioasă, lucru care ne cere să facem deosebirea între astronomie și astrologie. În vremurile noastre este mai ușor să facem deosebirea între cele două domenii. În vremurile antice însă, cele două erau strâns îmbinate. Astronomia este studiul științific al Soarelui, al Lunii, al stelelor și al planetelor, etc.; astrologia combină studiul acesta cu credința că așa numite zeități orchestrează aspectul, poziția și mișcările fenomenelor cerești, dezvăluind astfel informații despre planurile divine din viitor (prevestiri). În zilele noastre, astrologia este practicată sub forma horoscoapelor asociate cu zodiacul. 

În Vechiul Testament, astrologii apar cel mai mult în cartea Daniel (Daniel 2:2, 10; 4:7; 5:7, 11; vezi și Isaia 47:13). Poporul Israel fusese avertizat despre practicile oculte păgâne; fiind un gen de prorocire, astrologia se afla printre aceste practici (Deuteronomul 18:10-11; Ieremia 10:2). Trecerea de la citirea în stele la închinarea la stele reprezenta un pas mult prea ușor de făcut (Deuteronomul 4:19; 17:2-5; Ieremia 8:2). 

Traducerea din greaca veche a cărții Daniel numește oamenii care se ocupau cu lucrul acesta magoi, de unde vine și termenul modern magician. Însă cuvintele își schimbă semnificația de-a lungul timpului, iar felul în care oamenii din vechime înțelegeau cuvântul magoi nu trebuie confundat cu semnificația contemporană a magicianului care își distrează audiența prin prestidigitație. Termenul magoi descria oameni înțelepți; putem presupune că erau o combinație între astrologi și cărturari. Termenul corespunde cu magi, folosit în Matei 2:1, 7, 16. Magoi apare și în Fapte 13:6, 8, fiind interpretat ca „vrăjitor”.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. S-a născut noul Împărat (Matei 2:1-2)

• Venirea la Ierusalim (v. 1)
• Căutarea Împăratului (v. 2)

2. Bătrânul împărat este tulburat (Matei 2:3-8)

• Consultarea cărturarilor (v. 3-4)
• Identificarea Betleemului (v. 5-6)
• Plănuirea uciderii (v. 7-8)

3. Toți se închină Pruncului (Matei 2:9-12)

• Pe urmele stelei (v. 9-10)
• Daruri pentru Prunc (v. 11)
• Întoarcerea pe un alt drum (v. 12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:

1. Cum ajungi să te închini lui Dumnezeu prin admirarea creației Sale?
2. În ce fel poate implicarea bisericii în comunitate să le amintească oamenilor despre Isus?
3. Cum Îi vei aduce lui Isus cele mai prețioase daruri ale tale? Cu cine le vei împărți, ca act al închinării în fața lui Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE:

Vechile colinde de Crăciun ne vorbesc despre cei trei magi. De multe ori, oamenii aceștia ne sunt prezentați ca regi, care veneau din Persia și așa mai departe. În general, cântările acestea ne descriu darurile pe care le aduc magii Pruncului Cristos, dar ne și invită să ne alăturăm și noi regilor în călătoria lor spre Betleem, pentru a ne oferi inima Regelui regilor. 

Majoritatea dintre noi nu avem prea mult aur să-i aducem lui Isus. Și chiar dacă am avea și smirnă și tămâie, cum să I le oferim? Ce avem noi de preț în ochii Lui? Singurul lucru pe care putem să îl aducem în fața Lui e inima noastră sinceră, plecată în închinare. El este Fiul lui Dumnezeu, adevăratul Mesia. În această perioadă în care ne amintim și sărbătorim nașterea Domnului în Betleem, fie ca toți să-I aducem cel mai prețios dar al nostru: inima noastră.

Scopul lecției: Să identificăm relația dintre cele două viitoare mame, să aflăm semnificația salutului de întâmpinare al Elisabetei și să găsim o cale prin care să ne apropiem tot mai mult de o credință precum credința celor două viitoare mame. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:1-25, 39-45, 56-60

VERSETUL DE AUR: „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: «Binecuvântată ești tu între femei»”. (Luca 1:41-42a)

CONTEXTUL LECȚIEI

 Tradiția bisericii timpurii îl identifică unanim pe Luca – medic și tovarăș al lui Pavel în călătoriile sale – ca autorul celei de-a treia Evanghelii și a cărții Faptele Apostolilor (Coloseni 4:11-14). Chiar dacă nu este un lucru susținut de multe dovezi, există șanse ca Luca să fi fost singurul autor dintre neamuri din Noul Testament. Unii specialiști datează scrierea în jur de anul 60 d.Cr.. Cel mai probabil, Evanghelia s-a scris în vreme ce Pavel era întemnițat la Caesarea Maritima (așa cum ni se spune în Fapte 23:33; 24:27), lucru care i-ar fi dat lui Luca ocazia de a sta de vorbă cu martorii oculari ai lucrării pământești a lui Isus (Luca 1:1-3). Acuratețea cercetărilor realizate îl plasează pe Luca în compania celor mai mari istorici greci ai antichității.

Unul dintre martorii oculari pe care i-ar fi putut intervieva Luca a fost Maria, mama lui Isus. Nu trebuie să surprindă o astfel de convorbire, pentru că Evanghelia după Luca are mai mult conținut despre femei decât oricare dintre celelalte Evanghelii sinoptice, Matei și Marcu. Un exemplu al acestui conținut unic pentru Evanghelia după Luca este interacțiunea lui Isus cu Maria și cu Marta în Luca 10:38-42. Un alt exemplu este textul pe care îl studiem astăzi. La începutul textului, este prezisă nașterea persoanei care ajunge să fie cunoscut apoi ca Ioan Botezătorul (Luca 1:5-25), la fel cum se întâmplă și cu nașterea lui Isus (1:26-35) – ambele prin intermediul unui înger.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Acceptarea mesajului (Luca 1:36-38)

• Încurajare la credință (v. 36-37)
• Încredere și supunere (v. 38)

2. O întâlnire plină de bucurie (Luca 1:39-45, 56)

• O călătorie plină de speranță (v. 39-40)
• Binecuvântată fie Mama (v. 41-44)
• Binecuvântată fie credința ta (v. 45, 46)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Cum te încurajează Luca 1:37 să îți pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu?
2. Ce pași poți urma pentru a deveni în familia ta omul la care apelează rudele tale în situații de confuzie, de criză sau de nevoi?
3. În ce fel putem ajunge să oglindim credința Mariei? La ce distrageri trebuie să renunți pentru a ajunge la acest punct?
4. În ce fel putem fi ospitalieri și cum putem susține mămicile în devenire? Cum este relevant Iacov 1:27 în această situație?

APLICAȚII PRACTICE

Atunci când vine vorba despre încredere și credință, m-am întrebat deseori dacă sunt mai degrabă ca Zaharia, cu îndoielile lui, sau ca Maria, cu credința și cu supunerea ei. Având în vedere că era un preot cu experiență, te-ai fi așteptat de la Zaharia să fie la fel de școlit în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Te-ai fi așteptat ca a lui credință să fie mai mare. Însă credința mai mare o găsim la Maria. 

Poate uneori ne bazăm mai mult pe învățătura și pe înțelegerea noastră pentru rezolvarea problemelor decât să ne încredem în Dumnezeu; astfel, încălcăm Proverbe 3:5-6, care spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Maria nu s-a bucurat de educația formală de care se bucurau preoții. Cu toate acestea, credința ei era autentică. Nu era simplu de acceptat ceea ce i s-a cerut să accepte, iar Dumnezeu a înțeles acest lucru. Încurajând-o în credința sa, îngerul i-a adus aminte de povestea din trecut lui Avraam și a Sarei, dar i-a și îndreptat privirea spre viitor, spre pruncul care avea să i se nască Elisabetei. Se prea poate ca Dumnezeu să te cheme și pe tine la un rol similar cu cel al îngerului, unde să-i arăți altcuiva un exemplu din trecut al unui om de credință, iar apoi să-i arăți cum lucrează Dumnezeu în viața lui chiar acum.

Bucuria trăită de Ioan Botezătorul și de Elisabeta au fost rezultatele credinței Mariei, cel puțin în parte. Reacția în lanț a acestei bucurii poate fi observată și în pasaje precum Matei 2:10 și Luca 2:10, 21-38 (în contrast cu Matei 2:3). Reverberațiile acestea ajung și la noi în secolul douăzeci și unu – sau cel puțin, așa ar trebui să se întâmple!

Scopurile lecției: Să identificăm cele trei seturi de generații din text, să aflăm care este scopul confirmării genealogiei lui Isus și să găsim o modalitate prin care să ne prețuim propria genealogie în Cristos, evitând pericolul menționat în 1 Timotei 1:4 și în Tit 3:9. 

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 38; Iosua 2; 6:22-25; 2 Samuel 12:24; Rut 4:13-22; Matei 1:1-17

VERSETUL DE AUR: „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” (Matei 1:1)

CONTEXTUL LECȚIEI

Genealogiile biblice nu sunt neapărat liste extrem de detaliate ale strămoșilor. Deosebirile dintre două prezentări ale aceluiași arbore genealogic nu apar din pricina unei greșeli, ci reprezintă intenția autorului. Nu trebuie să ne gândim decât la genealogia lui Isus scrisă de Luca (Luca 3:23-38) care cuprinde 56 de generații între Avraam și Isus și să o comparăm cu genealogia scrisă de Matei, care include 42 de generații (vezi Matei 1:2-17), pentru a înțelege faptul că în aceste liste scopul a fost altul decât istoria precisă a familiei.

Cronologia celor două (în ordine inversă) ne demonstrează încă o dată faptul că fiecare autor a avut și alt scop pe lângă simpla recitare a unor informații familiale. Putem cerceta deosebirile dintre genealogia scrisă de Matei și cea scrisă de Luca. Însă ne vom concentra aici asupra genealogiei scrisă de Matei, ținând cont de faptul că Matei a avut motive valide pentru a organiza genealogia lui Isus în felul în care  a făcut-o. 

Ținând cont de cine este inclus în genealogia lui Matei, cititorul atent este pregătit pentru temele importante care vor fi întâlnite de-a lungul acestei Evanghelii. Includerea a patru femei (plus Maria) ajută la introducerea a încă două teme în Evanghelia după Matei. În plus, episoadele asociate cu aceste femei (și altele) subliniază voința neoprită a lui Dumnezeu de a lucra prin oameni păcătoși și în circumstanțe imperfecte. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. De la Avraam la David (Matei 1:1-6a)

• Introducerea lui Isus (v. 1)
• Națiunea dinaintea poporului Israel (v. 2)
• Înaintea monarhiei Israel (v. 3-6a)

2. De la David la exil (Matei 1:6b-11)

• Un regat unificat (v. 6b-7a)
• Regatul Iuda (v. 7b-11)

3. De la exil la Cristos (Matei 1:12-17)

• În Babilon (v. 12)
• În Iuda (v. 13-16)
• Rezumat generațional (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Cu ce idee esențială trebuie să rămână credincioșii de pe urma vieții timpurii de credință a lui Solomon și a apostaziei sale din ultima parte a vieții?
2. De ce nu poate avea un părinte temător de Dumnezeu garanția că va avea un copil cu teamă de Dumnezeu (dacă ne gândim la Manase)?
3. În ce fel beneficiază membrii generațiilor tinere să-și reamintească istoria familiei – atât succesele cât și eșecurile? Ce importanță sau valoare are împărtășirea istoriei unei traume suferite (cum ar fi exilul)?
4. Cu cine te identifici cel mai mult din genealogia lui Isus?

APLICAȚII PRACTICE

Unii dintre noi învață foarte devreme, iar alții foarte târziu, faptul că este o provocare uneori dureroasă să aparții unei familii. În ce ne privește, este o mare alinare să vedem în lista genealogică a lui Isus combinația de oameni neprihăniți (precum David), alături de cei despre care știm că au căzut în păcat (tot ca David): acest lucru înseamnă că nu contează de unde venim, putem vedea mâna lui Dumnezeu la lucru în familiile noastre.

În plus, genealogia lui Isus reprezintă un lucru liniștitor pentru că este despre Domnul nostru Isus Cristos. În El, Dumnezeu a împlinit promisiunile pe care le-a făcut (așa cum spune Matei) chiar cu 42 de generații mai devreme! Arborele genealogic al lui Isus ne arată cum a trecut Dumnezeu dincolo de păcatul și de egoismul omului pentru a-l folosi în planul Său pentru Mesia. Genealogia aceasta este prima dovadă pe care ne-o prezintă Matei despre caracterul de Mesia a lui Isus și cu siguranță nu este ultima (exemplu: Matei 16:16). 

Scopul Lecției: Să aflăm motivul din spatele încrederii lui David, să explicăm cele mai importante părți ale inițiativei lui David și să căutăm câteva căi prin care putem ajunge la curajul lui David atunci când ne confruntăm cu Goliații metaforici ai vieții noastre. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 17:1-58

VERSETUL DE AUR: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” (1 Samuel 17:37a)

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele din pasajul de astăzi se petrec cândva înainte de anul 1010 î.Cr., anul în care Israel a trecut de la domnia lui Saul la cea a lui David. Înainte de evenimentele din acest pasaj, prorocul Samuel l-a uns pe David să fie succesorul lui Saul ca rege al Israelului (1 Samuel 16:1-13). Respins fiind de Domnul, zilele lui Saul ca rege erau numărate (vezi și 1 Samuel 15). Chiar și așa, Saul l-a îndrăgit pe David și l-a angajat să-i slujească lui personal (16:14-23) – cel puțin pentru o vreme. 

În 1 Samuel 17, David vine în tabăra israeliților într-o confruntare din cadrul unui război între israeliți și filisteni. David ajunge mai târziu, pentru că fusese lăsat să îngrijească oile, în vreme ce frații săi mai mari plecaseră la război (1 Samuel 17:13-14). După câteva săptămâni, războiul ajunsese într-o situație de impas. Dar armata israelită părea a fi pe punctul de a ceda, pentru că ajunsese cu moralul la pământ (17:11, 24). Motivul acestei situații era zeflemeaua și batjocurile unui filistean pe nume Goliat, care măsura cam 9’9” în înălțime (17:4-10). La începutul pasajului nostru, David aude batjocurile lui Goliat (17:23), dar și promisiunea recompensei pe care o va primi cel care îl va învinge pe uriaș (17:25-27). Tot acum, David întâmpină și ocara fratelui său mai mare din pricină că ar fi neglijat oile care-i fuseseră lăsate în grijă (17:28).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Inițiativa lui David (1 Samuel 17:31-37)

• Un voluntar îndrăzneț (v. 31-32)
• Un rege sceptic (v. 33)
• Un răspuns încrezător (v. 34-37)

2. Rezultatul luptei (1 Samuel 17:45, 48-50)

• Provocarea lui David (v. 45)
• Mișcările luptătorilor (v. 48)
• Victoria lui David (49-50)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Ce situații din trecutul tău te ajută să ai încredere în propriile abilități? Cum echilibrezi încrederea în tine cu încrederea în Dumnezeu în așa fel încât să nu se transforme în aroganță sau în dependență de propria persoană?
2. Cum îi poți încuraja pe tineri să devină lideri înțelepți?
3. Care sunt armele spirituale de care se bucură creștinii și pe care lumea le-ar considera slabe sau ineficiente (gândiți-vă la 2 Corinteni 10:4)?

APLICAȚII PRACTICE

Credința și responsabilitatea sunt aspecte esențiale ale umblării cu Dumnezeu. Credința este decizia noastră de a-L urma pe Dumnezeu, iar responsabilitatea este felul în care ne punem în aplicare credința pe acest Pământ. Dacă pășim cu convingere și îl aducem și altora pe Dumnezeul cel viu, atunci înseamnă că iubim așa cum ne iubește și Domnul pe noi. Iată motivul pentru care merită să iei în piept fiecare zi: pentru a le arăta oamenilor pe cine urmezi și la picioarele cui slujești. Și acesta este factorul cheie al confruntării violente din lecția de astăzi: nu exista nicio îndoială cu privire la Cel pe care-L slujea David și la dumnezeul pe care-l slujea Goliat. Se poate spune același lucru și despre tine?

VERSETUL DE AUR: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 1:16)

CONTEXTUL LECȚIEI

Nu se cunoaște autorul cărții Rut. S-au vehiculat perioade ale scrierii din vremea stăpânirii regelui Solomon (aproximativ 970-930 î.Cr.) și până în anul 250 î.Cr., târziu după reîntoarcerea din exilul babilonian. O asemenea perioadă extinsă ne arată atât numărul mare de factori care ne indică o dată mai timpurie sau mai târzie, dar și ambivalența textului în ce privește această întrebare. 

Evenimentele care se petrec în cartea Rut sunt înțelese mult mai bine așezate în timpul judecătorilor (Ruth 1:1), adică undeva între 1373 și 1043 î.Cr.. Cucerirea Canaanului s-a încheiat odată cu instalarea semințiilor israelite în țară (Iosua 23). Însă o dată așezați, israeliții s-au văzut oprimați de popoarele învecinate, Moabul aflându-se printre acestea (exemplu: Judecători 3:12-31). Moabiții se trăgeau din Lot, nepotul lui Avraam (Geneza 19:33-37). Conflictul cu Moab avea oarecare vechime pe când a început perioada judecătorilor în Israel (Numeri 22-25). Nu surprinde, prin urmare, faptul că moabiții nu erau lăsați să intre în adunarea Domnului (Deuteronomul 2:26-30; 23:3-6), deși căsătoria cu moabiții nu era interzisă specific (vezi 7:1-3).

În ciuda acestor antipatii profunde, o foamete prelungită din Israel a determinat familia unei israelite pe nume Naomi să lase în urmă Betleemul și să se stabilească în Moab (Rut 1:1). Textul parcurge destul de rapid o perioadă de zece ani, care începe cu moartea soțului lui Naomi, Elimelec, încheindu-se cu moartea fiilor ei (1:3, 5). Între timp, cei doi fii se căsătoriseră cu moabite, Rut și Orpa, pe care le-au lăsat văduve și fără copii în urma morții lor.

Văduvia era o situație destul de dificilă pentru femei. În Orientul Apropiat, în antichitate, bărbații aveau o putere economică mult mai mare decât femeile. O femeie rămasă fără bărbați în familie care să o îngrijească putea să ajungă la sărăcie lucie, din care singura cale de ieșire era prostituția. Tații și fiii reprezentau cea mai bună linie de apărare pentru văduve: în cazul văduvelor tinere, protecția lor dura până acestea își găseau un alt soț (compară Geneza 38:11; Leviticul 22:13). Dumnezeu dăduse lui Israel porunci specifice cu privire la îngrijirea văduvei, atât în familie cât și în comunitatea lărgită (exemplu: Deuteronomul 14:28-29; 24:17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Primul dialog (Rut 1:6-10)

• Naomi încearcă să le convingă (v. 6-9a)
• Nurorile îi răspund (v. 9b-10)

2. Al doilea dialog (Ruth 1:11-14)

• Mama insistă (v. 11-13)
• Fiicele se despart (v. 14)

3. Al treilea dialog (Rut 1:15-18, 22)

• Rugămintea finală a lui Naomi (v. 15)
• Promisiunea lui Rut (v. 16-18)
• Urmările (v. 22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Care sunt circumstanțele care te-ar convinge să-ți reîncepi viața în altă parte?
2. Au fost momente în viața ta în care ai interpretat mâna lui Dumnezeu în viața ta ca pe o pedeapsă? S-au schimbat de atunci percepțiile tale?
3. Ce ai lăsat în urmă atunci când ai decis să-L urmezi pe Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE

Am fost creați pentru a face parte dintr-o comunitate cu Dumnezeu și cu alții. Credincioșia lui Rut față de Dumnezeu și față de Naomi ne oferă tuturor un exemplu al vieții și al dragostei care ni se cere în comunitate. Vorbele și faptele lui Rut au dat dovadă de dedicare autentică la împărtășirea poverilor lui Naomi (compară Galateni 6:2). Este dificil să oferi ajutor în mijlocul durerii și a suferinței, mai ales atunci când și tu ai de a face la rândul tău cu propria pierdere. Modul în care reacționăm la tragedie va determina dacă urmăm exemplul lui Rut, așa cum și ea a urmat exemplul lui Cristos, fără a ști măcar de (de multe ori)stră-nepotul ei.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cine este „Capul,” să aflăm consecințele faptului că murim împreună cu Cristos și să ne găsim un tovarăș de dare de socoteală pentru a putea transforma în realitate una dintre aceste consecințe.

TEXTUL LECȚIEI: Coloseni 2:6-23

VERSETUL DE AUR: „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință.” (Coloseni 2:6-7a)

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Pavel a scris Epistola către Coloseni în prima jumătate a anilor 60 d.Cr. Epistola era menită unei comunități de credincioși din Colose (vezi Coloseni 1:1-2), o cetate din Turcia zilelor noastre. Atunci când a compus Epistola, Pavel nu vizitase încă această regiune (vezi 1:4-7, 2:1). Cel mai probabil, a scris Epistola pe când se afla în arest (vezi 4:3) la Roma (vezi Fapte 28:16, 30). 

Că vizitase Pavel Colose până atunci sau nu, nu se știe, însă auzise de la alții despre credința celor din Colose (vezi Coloseni 1:4). Scopul scrisorii sale fusese să-i încurajeze pe coloseni (2:2-3) și să discute învățăturile mincinoase care pătrunseseră în biserică (vezi 2:4-5).

Nu se cunoaște clar precizia învățăturilor false din Colose. Astăzi, mare parte a cunoștințelor noastre despre acest subiect vine din Epistola către Coloseni și a concluziilor raționale la care putem ajunge în funcție de ceea ce se discută aici. Putem presupune astfel că atât învățăturile iudaice, cât și cele păgâne amenințau calea dreaptă a credincioșilor de aici. Acest sistem de credință sincretic cuprindea elemente variate din diferite tradiții religioase și filosofice care nu se trăgeau din Evanghelia lui Isus Cristos.

Învățătura aceea mincinoasă cuprindea cel mai probabil aspecte din iudaism. Pavel le pune la dispoziție rectificări privind acele elemente din viața de căsătorie care îi deosebeau pe evrei de neamuri – cum ar fi circumcizia (Coloseni 2:11-15), restricții privind dieta, precum și respectarea anumitor zile de sărbătoare (2:16). Cu toate acestea, alte aspecte ale învățăturii mincinoase, cum ar fi închinarea la îngeri (2:18) și postul ținut greșit (2:23), erau o oglindire a filosofiilor și cultelor păgâne. Pavel spune că acest sistem de credință este „filozofia și … o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii” (2:8). Este un sistem care îl preocupa pe Pavel, pentru că le adăuga credincioșilor tot felul de cerințe care mergeau dincolo de lucrarea lui Dumnezeu prin Cristos Isus.  

Coloseni 1:15-22 și 2:6-15 ne prezintă rectificarea lui Pavel adusă colosenilor în privința preeminenței lui Cristos. Cristos a făcut deplină viața credincioșilor (Coloseni 2:9-10) și i-a adus la o viață (2:12-14). Pe lângă aceasta, El a „dezbrăcat domniile și stăpânirile” (2:15). Toate celelalte filosofii, crezuri și practici le acaparaseră viața spirituală a celor din Colose. Dacă continuau să asculte acele învățături false, aveau să ajungă să respingă puterea lucrării lui Cristos.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Judecata care tulbură (Coloseni 2:16-19)

• Practici obscure (v. 16-17)
• Smerenie prefăcută (v. 18)
• Decapitare spirituală (v. 19)

2. Porunci omenești (Coloseni 2:20-23)

• Am murit împreună cu Cristos (v. 20)
• Lucruri cu aplicare temporară (v. 21-22)
• Cu putere limitată (v. 23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Care sunt pașii de urmat pentru a elimina din viața noastră acele circumstanțe și obiceiuri care ne despart de viața în Cristos?
2. Cum ne putem asigura că urmărim călăuzirea Duhului și că nu ne bazăm pe propriile noastre eforturi?
3. Cum decidem dacă să respectăm sau nu o tradiție omenească pentru a putea păstra relația cu o anumită persoană?

APLICAȚII PRACTICE

Unii învățători mincinoși din Colose transformaseră viața creștină într-un lucru mult mai complicat decât ceea ce ceruse Dumnezeu. Adăugaseră obligații pentru credincioșii coloseni dincolo de ceea ce ceruse Dumnezeu. Nu știm de ce au adus oamenii aceștia asemenea învățături în Colose. Fie au uitat, fie au neglijat total importanța unei legături cu Cristos, Capul bisericii. În loc să caute viața în Cristos, au căutat înfumurați înțelepciune prin intermediul poruncilor omenești.

Poate fi ispititor să credem că nu adăugăm nimic credinței noastre. Cu toate acestea, realitatea este că facem lucrul acesta destul de des. Uneori, ne stabilim singuri reguli clare sau implicite și, prin extensie le impunem și altor credincioși. Faptul că respectăm regulile sau sfaturile respective nu înseamnă că inima noastră ar fi mai mult sau mai puțin sfințită. Problemele apar atunci când ridicăm aceste reguli la rangul Cuvântului lui Dumnezeu. Atât noi, cât și ceilalți credincioși, putem să ne facem rău din punct de vedere spiritual.

Trebuie să ne cercetăm cu atenție comportamentul cu privire la asemenea reguli. Să ne asigurăm mai întâi că ne păstrăm relația cu Cristos, Capul bisericii. Căci, până la urmă, ce am putea adăuga la Evanghelia mântuirii prin Cristos? De ce altceva am mai putea avea nevoie? Doar atunci când acceptăm faptul că lucrarea lui Cristos a realizat tot ceea ce avem nevoie pentru reîmpăcare, vom fi umpluți cu înțelepciunea Sa. Să cerem călăuzirea Duhului Sfânt pentru a putea discerne dacă ne luăm după înțelepciunea lumii sau după înțelepciunea lui Dumnezeu. Călăuziți de El, vom putea avea libertatea acelor comportamente care duc la slăvirea lui Dumnezeu și la zidirea celorlalți credincioși. Căutați Capul! Și ascultați de Duhul Sfânt!