Un Domn, o credință, un botez
by Admin
Nădăjduim că vă sunt de folos lecțiile de școală duminicală postate aici în fiecare săptămână. Dacă doriți manualul pe tot trimestrul, îl puteți descărca în format PDF la link-ul de mai jos.
De asemenea, puteți descărca manualul trimestrial în format pregătit pentru tipar aici:
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să aflăm cum poate intra un om în Sfânta Sfintelor, să explicăm de ce a fost nevoie ca Domnul nostru Isus Cristos să moară o singură dată și să ne găsim un partener pentru darea de socoteală și pentru încurajare reciprocă în dragoste și în lucrări bune.
TEXTUL LECȚIEI: Evrei 9:23-28; Evrei 10:1-4, 11-14, 19-25
VERSETUL DE AUR: „Căci Hristos n-a intrat într-un locaș de închinare făcut de mână omenească, după chipul adevăratului locaș de închinare, ci a intrat chiar în cer, ca să Se înfățișeze acum, pentru noi, înaintea lui Dumnezeu.” Evrei 9:24
CONTEXTUL LECȚIEI:
Cartea Evrei clarifică relația dintre Vechiul și Noul Legământ. Publicul căruia i-a fost inițial adresată pare să fi fost format din creștini de origine iudaică, care erau în pericolul de a se întoarce la iudaism. Pentru a aborda această problemă, autorul anonim demonstrează cum rânduielile Legii lui Moise au prevestit venirea lui Cristos și lucrarea Sa.
După ce Îl identifică pe Cristos ca marele preot al noului legământ (Evrei 4:14–5:10; 8:1-13), autorul rezumă rânduielile închinării din vechiul legământ (9:1-7) și explică faptul că aceste practici nu erau permanente (9:8-10). Ele au fost înlocuite prin jertfa unică a lui Cristos, marele preot suprem (9:11-22). Aceste detalii pregătesc terenul pentru rezumatul remarcabil prezentat în capitolele 9 și 10, care constituie textul de bază al lecției de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Cei mai mulți oameni din lumea greco-romană antică credeau că zeii lor erau îndepărtați și nu le purtau de grijă. Unii evrei din perioada dintre cele două Testamente au avut și ei o viziune asemănătoare despre Dumnezeu, așa că au conceput sisteme elaborate cu îngeri care să mijlocească între Dumnezeu și omenire. Este ușor și pentru noi să credem că Dumnezeu este departe. Tăcerea Lui ne poate face să gândim că nu Îi pasă de noi.
Dar o astfel de convingere este spulberată atunci când luăm în considerare faptele Domnului Isus, marele nostru preot. El a luat trup omenesc și a venit pe pământ pentru a Se aduce pe Sine ca jertfă pentru păcatele noastre—acestea nu sunt faptele unui Dumnezeu „îndepărtat”!
Data viitoare când te simți departe de Dumnezeu, poate cea mai bună întrebare pe care să ți-o pui este: Care dintre noi s-a îndepărtat?
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să explicăm semnificația Zilei Ispășirii, să comparăm și să facem deosebirea între aceasta și jertfa Domnului nostru Isus Cristos și să facem o dezbatere în care să discutăm valoarea (sau lipsa valorii) stabilirii unei zile anume pentru o mărturisire colectivă a păcatului sau să scriem o mărturisire a păcatelor noastre.
TEXTUL LECȚIEI: Leviticul 16:11-19
VERSETUL DE AUR: „Astfel, să facă ispășire pentru Sfântul Locaș, pentru necurățiile copiilor lui Israel și pentru toate călcările de lege prin care au păcătuit ei. Să facă la fel pentru cortul întâlnirii, care este cu ei în mijlocul necurățiilor lor.” Leviticul 16:16
CONTEXTUL LECȚIEI:
Contextul lecției din săptămâna trecută, extras din Leviticul 1, se aplică și lecției de astăzi, astfel că nu vom repeta aici aceleași informații. În această a doua lecție din Leviticul, trecem de la capitolul 1 la capitolul 16. Modul în care aceste două capitole se încadrează în întreaga carte poate fi înțeles din următoarea schiță generală:
Dumnezeu a stabilit mai multe sărbători și zile sfinte pentru noua națiune a Israelului. Acestea sunt enumerate în Leviticul 23; Numeri 28-29; Deuteronom 16, etc. În cartea Leviticul, Ziua Ispășirii ocupă un loc central printre aceste sărbători (Numeri 29:7-11). Autorul Leviticului dedică peste 4% din întreaga carte acestei singure zile din calendarul israeliților – ziua a zecea a lunii a șaptea (Leviticul 16:29; 23:27). În calendarul modern, această zi cade la sfârșitul lunii septembrie sau începutul lunii octombrie. Poate ați auzit de termenul Yom Kippur cu referire la această zi.
Spațiul sacru desemnat drept „cel mai sfânt” constituie contextul pentru acțiunile întreprinse în acea zi specială a fiecărui an. Poate ați auzit acest loc numit „Sfânta Sfintelor”. Este vorba despre o traducere foarte literală, cuvânt cu cuvânt, a termenului ebraic întâlnit în Exodul 26:33; 1 Împărați 6:16; 7:50; 8:6 și în alte locuri. Deși traducerea „Sfânta Sfintelor” nu apare în versiunea noastră, locația este aceeași în expresiile „Sfântul Locaș dincolo de perdeaua dinăuntru” (Leviticul 16:2) sau pur și simplu „cel mai sfânt loc” (Exodul 26:33). Acest loc „cel mai sfânt” era inima cortului întâlnirii, structura sfântă pe care Dumnezeu i-a poruncit lui Moise să o construiască pentru a fi un loc al prezenței Sale în mijlocul poporului (Exodul 26).
Textul lecției noastre începe cu instrucțiunile Domnului cu privire la modul în care Aaron, fratele lui Moise și primul mare preot (Leviticul 16:2-5), trebuia să-și îndeplinească îndatoririle în acea zi sfântă, care avea loc anual.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Expresia „Ce zi!” poate transmite mesaje foarte diferite. Ea poate caracteriza atât bucuria, cât și suferința, în funcție de atitudinea și tonul vocii celui care o rostește.
Ziua Ispășirii era una dintre cele mai importante zile din calendarul israeliților. Unii comentatori identifică un scop cvintuplu al Zilei Ispășirii:
Pe cruce, Domnul nostru Isus Cristos a realizat într-o singură zi ceea ce Aaron și marii preoți ai vechiului legământ nu ar fi putut realiza niciodată. Eficiența și caracterul definitiv al jertfei lui Isus au fost demonstrate vizual prin ruperea perdelei templului care separa Locul Preasfânt (Matei 27:51; Marcu 15:38). Autorul Epistolei către Evrei compară trupul lui Isus cu „perdeaua” care a fost „ruptă” pentru a oferi fiecărui creștin acces la prezența lui Dumnezeu (Evrei 10:19-21). Domnul nostru Isus Cristos este acum marele nostru preot, singurul necesar în noul legământ. Dar nu trebuie să ne grăbim – aceasta este tema lecției de săptămâna viitoare!
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să identificăm care sunt așteptările principale ale lui Dumnezeu în ce privește jertfa mistuită de foc, să comparăm și să facem deosebirea între așteptarea unei jertfe fără cusur și cea din 1 Petru 1:19 și să ne găsim un partener de dare de socoteală care să ne sprijine în procesul nostru de învățare.
TEXTUL LECȚIEI: Leviticul 1:3-17
VERSETUL DE AUR: „Să spele cu apă măruntaiele și picioarele, și preotul să le ardă toate pe altar. Aceasta este o ardere-de-tot, o jertfă mistuită de foc, de un miros plăcut Domnului. Dacă darul lui va fi o ardere-de-tot din turmă, de miei sau capre, să aducă o parte bărbătească fără cusur.” Leviticul 1:9-10
CONTEXTUL LECȚIEI:
Cartea Leviticul este una dintre cele cinci cărți care alcătuiesc Pentateuhul, atribuit în mod tradițional lui Moise. Conținutul Pentateuhului, în ansamblu, trebuie văzut ca provenind inițial de la Moise și purtând autoritatea lui (vezi Leviticul 26:46).
Lecțiile precedente, preluate din cartea Exodului, au subliniat faptul că Dumnezeu urma să locuiască în mijlocul poporului Său și să primească închinarea lor în cortul întâlnirii. Leviticul conține cele mai detaliate instrucțiuni cu privire la forme și proceduri corecte pentru închinarea înaintea lui Dumnezeu: „unde” și „cum” trebuie făcută închinarea. Autoritatea divină și scopurile cărții sunt subliniate chiar de la început (Leviticul 1:1-2). Acestea sunt regulile și instrucțiunile Domnului pentru poporul Său și pentru modul în care trebuie să se comporte în relație cu El.
Numele Leviticul provine din Septuaginta, traducerea greacă veche a Vechiului Testament. Titlul reflectă faptul că această carte se referă la sarcinile leviților, care îi asistau pe preoți în îndeplinirea responsabilităților legate de închinarea la Cortul Întâlnirii. (Trebuie să ne amintim că toți preoții erau leviți, dar nu toți leviții erau preoți.)
Un cuvânt-cheie în Leviticul este „sfânt”. Din cele peste 600 de cazuri în care apare acest cuvânt în Biblie, cele mai multe se găsesc în Leviticul. Sfințenia se referă la o stare de a fi pus deoparte, incluzând atât puritatea ritualică, cât și puritatea etică. Cuvintele „Voi să fiți sfinți, căci Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfânt” (Leviticul 19:2) sunt adresate nu doar întregului popor al Israelului din vechime, ci întregului popor al lui Dumnezeu de-a lungul timpului (1 Petru 1:15-16, care citează acest verset).
Având în vedere accentul atât de puternic pus pe sfințenie în Leviticul, am putea crede că învățăturile despre iubire sunt trecute pe un plan secundar și subliniate în altă parte. Totuși, unul dintre cele mai citate pasaje din Vechiul Testament în Noul Testament este Leviticul 19:18: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” Domnul nostru Isus Cristos a citat acest verset ca fiind una dintre cele două mari porunci (Matei 22:39; compară cu Matei 5:43; 19:19; Marcu 12:31-33; Luca 10:27; Romani 13:9; Galateni 5:14; Iacov 2:8).
Astfel, cartea Leviticul îmbină sfințenia și dragostea în mod perfect, arătând că o relație corectă cu Dumnezeu este inseparabilă de o relație corectă cu aproapele.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Da, pentru modul nostru modern de gândire, sistemul de jertfe prescris în Vechiul Testament și prezentat în textul de astăzi poate părea ciudat, risipitor (omorârea atâtor animale) și chiar ofensator. Și, după cum s-a menționat mai devreme, cartea Leviticul nu este neapărat cea mai captivantă lectură din lume!
Oricât de urât ni s-ar părea sau oricât dezgust am simți în legătură cu acest sistem de jertfe, cu tot sângele vărsat și mirosul continuu al jertfelor arse, Dumnezeu vedea lucrurile diferit. Jertfele aduse constituiau, așa cum indică titlul lecției noastre, un „miros plăcut” înaintea Lui. De aceea, este extrem de important să Îl lăsăm pe Dumnezeu să stabilească ce fel de închinare este acceptabilă pentru El.
Prin sistemul jertfelor, Dumnezeu a demonstrat:
El a vrut ca oamenii să înțeleagă că, așa cum spune Pavel în Romani 6:23, „plata păcatului este moartea.” Însă Dumnezeu, în harul Său, a oferit întotdeauna un substitut, astfel încât noi să nu fim nevoiți să plătim această pedeapsă. În sistemul Vechiului Testament, substitutul era reprezentat de animale sau păsări aduse ca jertfă. Aceste jertfe prefigurau Substitutul suprem pe care Dumnezeu avea să-L ofere în vremea rânduită: Domnul nostru Isus Cristos, al cărui sacrificiu pe cruce a fost, de asemenea, un „miros plăcut” (Efeseni 5:2) – jertfa odată pentru totdeauna care a împlinit ceea ce prefigurau jertfele din Vechiul Testament. Într-adevăr, așa cum afirmă Pavel, viețile noastre sunt chemate să fie „o mireasmă a lui Hristos” (2 Corinteni 2:14), răspândind „mireasma cunoștinței Lui în orice loc” (2 Corinteni 2:15). Astfel, sacrificiul suprem al lui Hristos ne transformă viața într-o jertfă vie și plăcută înaintea lui Dumnezeu.
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să definim termenul „ordinare” cu sensul „consacrării,” să comparăm și să facem deosebirea între ordinare și consacrare în Vechiul Testament, cu valoarea și aplicarea din Noul Testament și să ne formulăm un plan prin care să slujim ca membri ai preoției creștine sfinte și împărătești, așa cum este prezentată în 1 Petru 2:5, 9.
TEXTUL LECȚIEI: Exodul 29:1-9, 35-37
VERSETUL DE AUR: „Preoția va fi a lor printr-o lege veșnică. Astfel să închini pe Aaron și pe fiii lui în slujba Mea.” Exodul 29:9b
CONTEXTUL LECȚIEI:
În primele zile ale lui Israel, Aaron și fiii săi au devenit primii preoți pe când poporul era condus de către Moise, fratele lui Aaron (Exodul 7:1; 28:1). Ei au fost unși, sfințiți și consacrați pentru această slujire (Exodul 28:41). Actul ungerii consta în turnarea uleiului pe capul preotului, fiind un ritual care simboliza faptul că persoana fusese aleasă. Consacrarea era actul de numire prin autoritatea adunării poporului. Sfințirea reprezenta „punerea deoparte” a persoanei pentru sarcinile preoției, cu acordul tacit că acea persoană va trăi o viață sfântă și fără prihană, respectând legile date de Dumnezeu prin Moise.
În cadrul noii națiuni a lui Israel, Dumnezeu a stabilit ca bărbații din seminția lui Levi să fie desemnați pentru sarcinile asociate cu Cortul Întâlnirii și, ulterior, cu templul (Numeri 3:5-9; 8:5-26; 1 Cronici 23:28-32). Din această seminție trebuiau să provină preoții (Deuteronom 18:1-5; Iosua 18:7; compară cu 1 Împărați 12:31). Preoții erau mijlocitori între Dumnezeu și popor. În această funcție, ei aduceau jertfe pentru ispășire în numele poporului (Leviticul 4:13-35; 9:7). De asemenea, preoții aveau responsabilitatea de a învăța și a exemplifica deosebirile făcute de Dumnezeu între curat și necurat (Leviticul 10:10-11).
Contextul pentru lecția de astăzi este dat în Exodul 28:41, care rezumă detaliile ce urmează în Exodul 29, referitoare la ordinarea preoților. Leviticul 8 oferă o relatare detaliată a modului în care Moise a îndeplinit acțiunile specificate de Dumnezeu în textul lecției de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Importanța lecției de astăzi este evidențiată prin faptul că ordinarea în rândul preoției a fost poruncită în Exodul 29, îndeplinită în detaliu în Leviticul 8 și privită ca un fapt împlinit în Exodul 40. O astfel de repetiție ar trebui să ne atragă atenția!
Chiar și așa, ne putem întreba despre relevanța modernă a acestui act. Textul studiat astăzi ne descrie persoane și evenimente de acum peste 3.000 de ani. Aaron și Moise au murit de mult. Nici Cortul Întâlnirii și nici templul din Ierusalim nu mai există astăzi. O modalitate firească și instinctivă de a găsi relevanță este să vedem paralele între hirotonirea preoților din Vechiul Testament și practica modernă de ordinare a slujitorilor Evangheliei. Există valoare în această comparație, dar nu acesta este punctul central al relevanței.
Relevanța principală este cel puțin dublă:
Neglijăm faptul că realitatea vechiului legământ este temelia noului legământ și o facem pe riscul nostru (Romani 15:4; 1 Corinteni 10:11).
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să clasifice tipurile de jertfă specificate de Dumnezeu, să comparăm instrucțiunile date de Dumnezeu lui Moise cu îndemnurile Noului Testament și să formulăm o rugăciune de recunoștință pentru voința lui Dumnezeu de a locui în mijlocul nostru.
TEXTUL LECȚIEI: Exodul 25:1-9; 26:1, 31-37
VERSETUL DE AUR: „Să-Mi facă un locaș sfânt, și Eu voi locui în mijlocul lor.” Exodul 25:8
CONTEXTUL LECȚIEI:
Narațiunea Scripturii, în ansamblu, poate fi rezumată conform felului în care Își mijlocește Dumnezeu prezența pentru creația Sa. După izgonirea oamenilor din Grădina Edenului, unde umbla Însuși Dumnezeu (Geneza 3:8), El a pus în mișcare un plan pentru a restabili relația care fusese ruptă de păcat.
Eliberarea lui Israel din robia egiptenilor a fost un pas major în acest plan. Două luni mai târziu, Dumnezeu a inițiat un legământ cu israeliții (Exodul 19). Legământul de la Sinai a fost dat pentru ca poporul lui Dumnezeu să poată trăi cu prezența divină în mijlocul său.
Încălcarea legământului nu a întârziat să apară (Exodul 32:7-8). Cu toate acestea, Dumnezeu a continuat să fie credincios, aducându-i pe israeliți în țara moștenirii, țara care le fusese promisă ca urmași ai lui Avraam (Geneza 13:14-17).
În contextul lecției de astăzi, Moise – care a trăit cu mai mult de 500 de ani după Avraam – s-a urcat pe Muntele Sinai și a intrat în norul prezenței lui Dumnezeu (Exodul 24:15-18). În timpul acelei întâlniri de 40 de zile, Dumnezeu i-a dat instrucțiuni pentru un cort al întâlnirii, pentru obiectele care urmau să-l umple și pentru slujirea preoților. Aceste instrucțiuni se întind din Exodul 25 până în 31 (vezi lecția 3). Dumnezeu dorea să ofere acces la prezența Sa sfântă, dar acest lucru necesita o abordare sistematică pentru a preveni intrarea oricărui lucru profan (nu doar păcat, ci și lucruri ritualic necurate) în Cort.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Dacă ignorăm contextul mai larg, ni se pot părea ciudate aceste instrucțiuni privind aducerea de daruri și construirea unui cort. Cultural vorbind, astăzi conștientizăm mai multe lucruri despre Cele Zece Porunci, nu doar despre construirea unui sanctuar mobil, însă ironia constă în faptul că Cortul Întâlnirii era inima legământului și cea mai importantă binecuvântare pe care Israel a primit-o: instrucțiuni pentru a găzdui prezența lui Dumnezeu. Fiind poporul ales de Dumnezeu pentru a reflecta sfințenia Sa, israeliții trebuiau să trăiască în așa fel încât să își onoreze statutul sfânt. Altfel, nu ar fi putut păstra prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor (Ezechiel 10).
Planificarea materialelor, organizarea și împărțirea precisă a responsabilităților erau necesare pentru această sarcină. Fără aceste instrucțiuni, poporul Israel – care nu era nicidecum lipsit de păcat – nu ar fi putut suporta prezența unui Dumnezeu sfânt în mijlocul lor. Dar prin gestionarea atentă a accesului, nimeni nu ar fi intrat întâmplător în spațiul sacru și nu ar fi privit pe Dumnezeu întronat deasupra scaunului îndurării, pentru că aceasta ar fi însemnat moarte sigură (vezi avertismentul dat chiar lui Aaron în Leviticul 16:2).
Prin urmare, Dumnezeu este planificatorul suprem. El nu doar că a planificat construirea unui Cort al Întâlnirii, ci s-a asigurat că poporul Său avea materialele necesare chiar înainte de a părăsi Egiptul. Atât în legământul de la Sinai, cât și în noul legământ, Dumnezeu creează o cale pentru ca prezența Sa să fie cu poporul Său.
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să facem un rezumat al așteptărilor lui Dumnezeu, așa cum le-a exprimat prin intermediul lui Moise, să explicăm conceptul de „legământ” în contextul său original și să-I dăm slavă lui Dumnezeu, ca popor prețuit.
TEXTUL LECȚIEI: Exodul 19:1-14
VERSETUL DE AUR: „Acum, dacă veți asculta glasul Meu și dacă veți păzi legământul Meu, veți fi ai Mei dintre toate popoarele, căci tot pământul este al Meu; Îmi veți fi o împărăție de preoți și un neam sfânt.” Exodul 19:5b-6a
CONTEXTUL LECȚIEI:
La patru sute treizeci de ani de la vremea lui Iosif, Dumnezeu a scos poporul Israel din Egipt (Exodul 12:40; 18:10). Prin intermediul unor molime miraculoase, care au dat în vileag neputința dumnezeilor falși ai Egiptului (7:8-11:10; 12:29-42), Dumnezeu a scos poporul în pustiu, unde a continuat să-i ocrotească și să se îngrijească de binele lor (Exodul 13-18). În ciuda pericolelor și a încercărilor prin care a trecut, poporul a ajuns la destinația menită: Sinai, muntele unde Dumnezeu Se dezvăluise pentru prima dată lui Moise (Exodul 3). Exodul 19 reprezintă începutul culminant al lui Dumnezeu cu poporul Său răscumpărat.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
În contextul său, Exodul 19 arată responsabilitățile care îi revin poporului ales și răscumpărat de Dumnezeu. Oamenii sunt chemați să se pregătească pentru prezența lui Dumnezeu. În contextul noului legământ, nu clădirile bisericilor sunt cele care găzduiesc prezența lui Dumnezeu; în schimb, trupul creștinului este cel care devine „templul Duhului Sfânt” (1 Corinteni 6:19). Urmașii lui Isus slujesc, de asemenea, ca mijlocitori care îi conduc pe alții la adevăratul mijlocitor, Isus Hristos (Evrei 9:15).
Prin alegerea poporului Israel ca „o împărăție de preoți” și „un neam sfânt” (Exodul 19:6), Dumnezeu a pus fundația pentru binecuvântarea lumii prin copiii lui Iacov. Israel avea să încalce legământul de la Sinai căzând pradă păcatului, dar Dumnezeu avea un plan pentru un nou legământ (Ieremia 31:31-32; vezi și Matei 26:28). Pentru creștini, promisiunea că „toate familiile pământului vor fi binecuvântate” (Geneza 12:3) s-a împlinit în și prin Domnul nostru Isus Cristos. El este sămânța lui Avraam, moștenitorul promisiunii lui Dumnezeu (Galateni 3:16). Fiind Fiul lui Dumnezeu, doar Cristos este vrednic să fie Regele Împărăției lui Dumnezeu; ca Mare Preot veșnic al unei adunări de preoți, El este mijlocitorul perfect între Dumnezeu și oameni.
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă descrierea Domnului nostru Isus Cristos despre ceea ce se va întâmpla la judecata de apoi, să comparăm comportamentul oilor cu cel al caprelor și să formulăm un plan prin care să-I slujim lui Isus asemenea „oilor” în săptămâna care ne stă în față.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 25:31-46
VERSETUL DE AUR: „Atunci, Împăratul va zice celor de la dreapta Lui: ‘Veniți, binecuvântații Tatălui Meu, de moșteniți Împărăția, care v-a fost pregătită de la întemeierea lumii. Căci am fost flămând și Mi-ați dat de mâncat; Mi-a fost sete și Mi-ați dat de băut; am fost străin și M-ați primit.” Matei 25:34-35
CONTEXTUL LECȚIEI:
Contextul lecției noastre are loc într-o zi plină de învățături, în ultima săptămână a lucrării pământești a Domnului nostru Isus Cristos. Ca parte a „Predicii de pe Muntele Măslinilor” din Matei 24:3–25:46, Isus a predat adevărul lecției de astăzi, probabil în ziua de miercuri a ceea ce este adesea numită Săptămâna Patimilor.
Predica de pe Muntele Măslinilor a început atunci când ucenicii L-au întrebat pe Isus despre semnele venirii Sale și despre sfârșitul lumii (Matei 24:3). Isus și-a început răspunsul avertizând împotriva semnelor înșelătoare și a prezicerilor legate de persecuții (24:4-26). Apoi, a trecut la specificarea semnelor autentice (24:27-35). A urmat un îndemn prelungit de a fi gata și de a aștepta neașteptatul (24:36-51).
Isus a continuat cu ilustrații despre ceea ce spusese prin două pilde: pilda celor 10 fecioare (Matei 25:1-13) și pilda talanților (Matei 25:14-30; în Luca 19:12-27 aceasta este pilda polilor).
Capitolul se încheie cu o imagine dramatică a judecății finale – subiectul lecției de astăzi din Matei 25:31-46. Unii studenți consideră acest text o pildă, în timp ce alții nu. De obicei, pildele compară ceva pământesc cu „Împărăția cerurilor” (Matei 13:24, 31-34; 25:1, 14; etc.), dar Matei 25:31-46 nu prezintă această caracteristică. Singura comparație care ar putea sugera că este o pildă se află în Matei 25:32, unde judecata finală este comparată cu un păstor care separă „oile” de „capre”. Totuși, acest lucru se potrivește mai bine ideii de metaforă (limbaj figurativ sau simbolic) decât noțiunii de pildă.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Trăim într-un timp și într-o cultură în care lumea pare să trateze credința creștină cu dispreț. O asemenea atmosferă ostilă este prezisă în 2 Petru 3:3-4: „În zilele din urmă vor veni batjocoritori, plini de batjocuri, care vor trăi după poftele lor, și vor zice: Unde este făgăduința venirii Lui?” Chiar și creștinii s-ar putea întreba „Unde este Isus?” în momentele de disperare.
Răspunsul la această întrebare poate fi comparat într-o anumită măsură cu cărțile Unde este Waldo?, care i-au fascinat pe micuți. Aceste cărți conțin ilustrații cu mulțimi angajate în diverse activități în anumite locații. Cititorul este provocat să-l găsească pe „Waldo” undeva în mulțime. Cheia pentru a-l găsi constă în aspectul său exterior: el poate fi descoperit dacă știi mai întâi cum să-l recunoști.
Isus spune clar în pasajul de astăzi că ori de câte ori slujim pe cineva aflat la ananghie, Îl slujim pe El. Creștinii se văd adesea ca fiind mâinile, picioarele și vocea lui Isus pentru ceilalți oameni și o fac pe bună dreptate. Dar Isus poate fi văzut și în nevoile celor din jurul nostru. Ai ochi să „Îl vezi” în astfel de situații?
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să identificăm poruncile Vechiului Testament la care face referire Domnul nostru Isus Cristos, să explicăm ce voia să spună Isus prin faptul că cei dintâi vor fi cei din urmă, iar cei din urmă vor fi cei dintâi și că identificăm un obicei de genul „fapte prin care să ne punem bine cu Dumnezeu” și să căutăm călăuzirea Duhului Sfânt pentru a ne debarasa de el.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 19:16-30
VERSETUL DE AUR: „Vă mai spun iarăși că este mai ușor să treacă o cămilă prin urechea acului decât să intre un bogat în Împărăția lui Dumnezeu.” Matei 19:24
CONTEXTUL LECȚIEI:
Întâlnirea consemnată în textul Scripturii de astăzi a avut loc cu doar câteva săptămâni înainte de crucificarea și învierea Domnului nostru Isus Cristos. Locul întâlnirii a fost pe partea de est a râului Iordan (Matei 19:1). Această regiune era cunoscută și sub numele de Pereea, conform istoricului evreu din secolul I, Iosif Flavius. Textul Scripturii de astăzi are paralele în Marcu 10:17-31 și în Luca 18:18-30.
Prima parte a lecției ne îndeamnă să analizăm întâlnirea lui Isus cu un bărbat nenumit, pe care îl numim „tânărul bogat și conducător.” Această denumire rezultă din combinarea descrierilor din cele trei relatări ale Evangheliilor sinoptice: omul era bogat (Matei 19:22; Marcu 10:22; Luca 18:23), era tânăr (Matei 19:22) și era un conducător (Luca 18:18). Deoarece este descris ca fiind tânăr, s-a sugerat că probabil nu făcea parte din corpul conducător evreiesc cunoscut sub numele de Sinedriu, ci era mai degrabă un „conducător” al unei sinagogi locale. Până ajungem la capitolul 19 din Evanghelia după Matei, opiniile despre Isus deveniseră polarizate (vezi Ioan 7:12). Luca 9:51–18:14 înregistrează evenimentele care s-au petrecut între sfârșitul capitolului 18 din Matei și începutul capitolului 19.
Această perioadă a fost marcată de mai multe întâlniri tensionate și directe cu fariseii și alți indivizi. Aceste confruntări au continuat și în Matei 19:1 și după aceea, când Isus „a plecat din Galileea și a venit în ținuturile Iudeii, dincolo de Iordan.” Una dintre aceste întâlniri este subiectul textului din lecția de astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Uneori, este un lucru bun să-ți dorești să fii primul (exemplu: 2 Corinteni 8:10). Dar, de obicei, nu este o dorință bună, deoarece trădează un motiv egoist. Cei care urmează o astfel de cale vor obține opusul a ceea ce așteaptă (Matei 21:31; Marcu 9:35; etc.).
Dincolo de textul Bibliei, întâlnim înțelepciune în această zicală bine-cunoscută: „Ai grijă ce îți dorești, pentru că s-ar putea să primești.” Peisajul creștinismului este presărat cu năruirea lucrării unor predicatori foarte cunoscuți, ale căror orgolii au preluat controlul – lipsa responsabilității a fost urmată de un dezastru în lucrare.
Saul, un fost persecutor al creștinilor, și-a venit în fire în timp ce trecea prin transformarea în apostolul Pavel (vezi 1 Corinteni 4:9; 15:9; Filipeni 3:4b-14). Două mii de ani de perspectivă istorică îl arată ca fiind cel dintâi între apostoli, un rol pe care nu l-a căutat, ci l-a acceptat ca fiind voia lui Dumnezeu. Ce ne lipsește pentru a avea aceeași atitudine în zilele noastre?
by Admin
SCOPUL LECȚIEI: să trecem prin descrierea pe care o face Domnul nostru Isus Cristos despre Ioan Botezătorul, să explicăm de ce putem vedea la generația criticată de Isus asemenea lipsă de înțelepciune în cântărirea Domnului nostru Isus Cristos și a lui Ioan Botezătorul.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 11:7-15, 20-24
VERSETUL DE AUR: „Atunci, Isus a început să mustre cetățile în care fuseseră făcute cele mai multe din minunile Lui, pentru că nu se pocăiseră.” Matei 11:20
CONTEXTUL LECȚIEI:
Importanța lui Ioan Botezătorul este sugerată de faptul că numele său este menționat de aproximativ 90 de ori în cele patru Evanghelii și în cartea Faptele Apostolilor. Este important să clarificăm că el nu este același cu Ioan Apostolul, care este menționat pe jumătate cât Ioan Botezătorul în Noul Testament. Noul Testament ne mai vorbește despre un alt bărbat pe nume Ioan (cunoscut și ca „Marcu”) în Faptele Apostolilor 12:12, 25; 13:5, 13; 15:37. „Ioan” era un nume popular!
Ioan Botezătorul s-a născut în Iudeea (Luca 1:65). Tatăl său, Zaharia, făcea parte dintr-o familie preoțească (deci din seminția lui Levi). Mama sa era Elisabeta, o rudă a Mariei (Luca 1:35-36), așa că Ioan și Isus erau înrudiți prin mamele lor. Ioan a petrecut mult timp în pustie când era tânăr (Luca 1:80).
Ioan a predicat pocăința, spunând: „Pocăiți-vă, căci Împărăția cerurilor este aproape” (Matei 3:2). Botezul mulțimilor i-a dat titlul pe care îl cunoaștem și astăzi. În Evanghelii, el este numit „Ioan Botezătorul” atât de susținătorii săi, cât și de adversari (Matei 3:1; 14:2; etc.).
Ioan a contribuit la lucrarea lui Isus în trei moduri importante:
Lecția de astăzi studiază un moment de după încheierea slujirii lui Ioan ca predicator în pustie. Se implicase într-un conflict cu stăpânitorul local, Irod Antipa, ceea ce l-a trimis la închisoare. Această întorsătură a evenimentelor a dus la apariția unor îndoieli pentru Ioan, pe care a încercat să le rezolve trimițându-și doi dintre ucenici la Isus pentru a determina dacă El este Mesia (Matei 11:1-3). Isus a răspuns trimițându-i la dovezile minunilor (Matei 11:4-6). Textul lecției de astăzi continuă după răspunsul lui Isus pentru ucenicii lui Ioan (Luca 7:24-28 este o paralelă parțială).
STRUCTURA LECȚIEI:
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
APLICAȚII PRACTICE:
Asemenea unui câine care, în ciuda dresajului cu lesa, o ia la goană în momentul în care este eliberat din strânsoare, omul are o fire similară. Și noi ne-am comportat de multe ori precum câinii greu de dresat, reîntorcându-ne la vechile noastre obiceiuri și neluând în seamă chemările Duhului Sfânt. Cu toate acestea, de fiecare dată când ne-am întors la Domnul cu o inimă pocăită, El era acolo, așteptându-ne cu brațele deschise.
Isus a mustrat cetățile încăpățânate care au refuzat să se pocăiască. Deși au văzut minunile cu ochii lor, ele au respins chemarea Lui. Lipsa lor de „urechi de auzit” și „ochi de văzut” este, de fapt, mai gravă decât atitudinea câinelui nostru, pentru că este auto-impusă (Matei 13:15-16; Marcu 8:18). Gândiți-vă la aceasta: cetatea Sodoma s-ar fi pocăit dacă ar fi fost martoră la aceleași fapte divine!
Există părți din viața ta în care persiști cu încăpățânare, refuzând să te predai lui Dumnezeu?