SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cel mare dintre cele trei lucruri care rămân, să discutăm de ce este cel mai important dintre cele trei și să ne angajăm să transformăm acest lucru într-o realitate specifică în viața noastră personală.
TEXTUL LECȚIEI: Romani 13:8-10; 1 Corinteni 13:8-13
VERSETUL DE AUR: „De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Romani 13:9)
CONTEXTUL LECȚIEI
Romani
Până acum am studiat două lecții din cartea Romani, lecții care proveneau dintr-o secțiune a cărții care are un caracter mai doctrinar (adică ce trebuie să credem). Astăzi, ne vom muta înspre o secțiune mai practică (ce trebuie să facem), căci Pavel își schimbă atenția spre altceva. Secțiunea începe în capitolul 12, unde Pavel le lansează cititorilor provocarea de a se oferi pe sine „ca o jertfă vie” (Romani 12:1). Apoi, ni se descrie cum ar trebui să arate comportamentul unui creștin în viața lui zilnică.
În primele șapte versete din Romani 13 care precedă pasajul pe care îl studiem astăzi, Pavel analizează un subiect care ar trebui să preocupe creștinii din orice vremuri: atitudinea noastră față de autoritățile civile. Aici, ideea principală este obligația, pe care Pavel o folosește pentru a face tranziția de la felul în care să ne raportăm la autorități la felul în care să ne raportăm unii la ceilalți.
1 Corinteni
1 Corinteni 13, al doilea pasaj din lecția noastră, ne oferă prezentarea neasemuită și neîntrecută a lui Pavel despre dragoste. Contextul mai larg al acestui capitol este analiza darurilor spirituale pe care o face Pavel în capitolele 12-14. În biserica din Corint, deținerea și folosirea darurilor spirituale devenise o sursă a neînțelegerilor. Pavel era preocupat de faptul că o atenție prea mare acordată acestor daruri ar putea distrage credincioșii corinteni de la probleme mult mai importante. Lucrul acesta risca să strice unitatea în Cristos, care trebuie să-i caracterizeze pe toți urmașii lui Isus.
STRUCTURA LECȚIEI
- Dragostea și Legea (Romani 13:8-10)
- Ce datorăm (v. 8)
- Poruncile de respectat (v. 9-10)
- Dragostea și darurile spirituale (1 Corinteni 13:8-13)
- Lucrurile care vor înceta (v. 8)
- Cele făcute doar în parte (v. 9-10)
- Ceea ce se așteaptă (v. 11-12)
- Cel mai mare lucru (v. 13)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Ce rol joacă regulile într-o familie iubitoare cu copii mici? Dar într-una cu copii adulți?
- Pe cine iubești mai mult: propria ta persoană sau aproapele tău? Ce fel de schimbare este necesară în inima noastră pentru a putea echilibra cele două feluri de dragoste?
- În ce sens trebuie să lăsăm deoparte ceea ce este copilăresc? Dar în ce sens ar trebui să ne facem ca niște copilași (vezi Matei 18:3)?
APLICAȚII PRACTICE
Faptele și atitudinea dragostei creștine ne îmbunătățește viziunea spirituală în domenii esențiale. Fără ea, suntem oarecum la fel ca orbul din Betsaida căruia Isus i-a redat vederea într-o minune care a avut loc în două etape (Marcu 8:22-26). După „prima etapă”, Isus l-a întrebat dacă vede ceva. „Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci,” a spus omul. Isus nu S-a mulțumit să-l lase pe om cu cât vedea în această primă etapă. După „etapa a doua”, omul putea vedea deslușit. În același fel, Isus nu Se mulțumește cu faptul că ni s-a deslușit doar puțin viziunea spirituală față de oamenii cărora să le dovedim sau nu dragostea Lui, prin propria noastră atitudine și prin propriile fapte.
Procesul poate fi privit ca două acțiuni reciproce care se întăresc și se amplifică una pe cealaltă. Mai întâi, pe măsură ce ni se îmbunătățește claritatea viziunii spirituale, vom începe să vedem tot mai multe ocazii de a ne exprima dragostea lui Cristos față de ceilalți; pe măsură ce ne exprimăm această dragoste, claritatea viziunii noastre spirituale va fi tot mai bună.
Apoi, viziunea aceasta îmbunătățită ne va ajuta să vedem că a-i sluji pe alții în dragoste înseamnă să-L slujim pe Dumnezeu (Matei 25:34-40). „Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” (1 Corinteni 8:3; compară cu Galateni 4:9; 1 Ioan 4:19-21).
Datorită dragostei lui Cristos, nu-i privim pe oameni așa cum o face lumea. Îi vedem ca oameni pentru care Isus Și-a dat viața și care au nevoie de „propovăduirea împăcării” (2 Corinteni 5:19). Aceeași dragoste ne mișcă să-i ajutăm pe cei care au nevoie (1 Ioan 3:16-18), genul de „iubire a aproapelui” exemplificată de bunul samaritean (Luca 10:33).
Cei care au fost botezați în Cristos ne-am „îmbrăcat cu Cristos”. Dat fiind acest lucru, este (sau ar trebui să fie) cât se poate de natural să ne „îmbrăcăm cu dragostea”, așa cum le-a spus Pavel celor din Colose să facă (Coloseni 3:14).