SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care este părerea Domnului Isus cu privire la măreție și să o comparăm cu cea a ucenicilor. Să ne gândim la modalități în care să putem trăi cu o smerenie ca cea a unui copilaș.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 18:1-9 VERSETUL DE AUR: Matei 18:4
“De aceea, oricine se va smeri ca acest copilaş va fi cel mai mare în Împărăţia cerurilor.“ — Matei 18:4
CONTEXTUL LECȚIEI
Până la momentul textului de astăzi, ucenicii lui Isus au fost martori ai puterii sale divine prin actele sale de vindecare (Matei 14:35–36) și exorcizare (15:21–28; 17:14–18), fapte miraculoase (14:15 –21; 15:32–38) și control asupra creației (14:22–33). Apostolii Petru, Iacov și Ioan au fost martori personali ai puterii Domnului Isus când l-au văzut pe Isus transfigurat înaintea lor (17:1–13; Marcu 9:2). Mai târziu, Petru a interpretat schimbarea la față ca arătând onoarea și gloria divină a Domnului Isus. (2 Petru 1:16–18). În acel eveniment, puterea lui Dumnezeu a fost revelată în și prin Isus Hristos. Petru L-a recunoscut pe Isus ca „Mesia, Fiul Dumnezeului celui viu” (Matei 16:16). Titlul Hristos este echivalentul grecesc al cuvântului ebraic Mesia (Ioan 1:41). Ambele denumiri se referă unsul lui Dumnezeu, o expresie care descrie regele ales de Dumnezeu (vezi 1 Samuel 16:1, 12–13; 2 Samuel 7:8–16). Când L-a recunoscut pe Isus ca Hristos, Petru avea anumite așteptări cu privire la lucrarea lui Hristos. Scriptura ebraică, numită și Vechiul Testament, urmărește profilul unsului lui Dumnezeu care își eliberează poporul, șezând pe tronul lui Dumnezeu și conducând în dreptate (comparați cu Geneza 49:10; Psalmii 110:1; 132:11–12; Isaia 16: 5; Mica 5:2; etc.). Evreii au presupus că Mesia va veni cu putere ca slujitor uns al lui Dumnezeu (vezi Isaia 42:1–4). Ei nu doreau și nu așteptau un Mesia suferind și smerit (vezi Matei 16:21–22; comparați cu 20:25–28). Scriitorii Evangheliei folosesc nume diferite pentru domnia lui Dumnezeu pe pământ așa cum a fost inaugurată de Hristos. Toate cele patru Evanghelii includ denumirea „împărăția lui Dumnezeu” (Matei 12:28; Marcu 12:34; Luca 9:2; Ioan 3:5; etc.). Cu toate acestea, Evanghelia lui Matei include o a doua denumire: „Împărăția cerurilor” (Matei 3:2; 4:17; etc.). Ambele denumiri se referă la împărăția veșnică înființată de Dumnezeu unde El domnește (vezi Psalmii 145:11, 13; 103:19; comparați cu Ioan 18:36). Învățătura și lucrarea Domnului Isus i-au pregătit pe oameni să primească această împărăție (vezi Matei 4:17; Luca 8:1). Pentru a primi Împărăția oamenii trebuie să se nască din nou (Ioan 3:3–8) și să asculte de voința lui Dumnezeu (Matei 7:21). Scriptura de astăzi dezvăluie o a treia condiție pentru a intra în împărăția lui Dumnezeu. Textele paralele cu lecția de astăzi sunt Marcu 9:33–37 și Luca 9:46–48.
STRUCTURA LECȚIEI
I. Măsura măreției (Matei 18:1-5))
A. O întrebare (v. 1)
B. Un exemplu (v. 2-3)
C. O poziție principală (v. 4-5)
II. Avertizarea cu privire la păcat (Matei 18:6-9)
A. Cu privire la cei mici (v. 6-7)
B. Cu privire la sine (v. 8-9)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Oare e bine, ca în calitate de credincioși creștini, să ne gândim la măreție? Când e bine, și când nu e bine? De ce? Poate acest lucru deveni un idol?
- Dacă ai fi în situația de a renunța la o funcție importantă, cum ai face-o folosind exemplul Domnului Isus? Cum ar trebui să se comporte un lider creștin?
- Ce schimbări trebuie să faci în viața ta pentru a trăi o viață mai centrată pe Cristos?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Majoritatea oamenilor, la un moment dat sau altul, doresc să aibă putere și să fie pe poziții de prestigiu. Suntem bombardați cu mesaje și imagini care celebrează oamenii care par puternici, prestigioși și faimoși – grozavi după standardele lumii. Răspunsul la aceste mesaje necesită ca credincioșii să se cufunde în învățătura Domnului Isus cu privire la atitudinile necesare față de măreție. Prin puterea Duhului Sfânt, urmașii lui Isus trebuie să învețe să îmbrățișeze definiția Domnului Isus despre măreție – trebuie să includă smerenia copilărească.
În plus, urmașii Domnului Isus trebuie să îndepărteze acele lucruri care i-ar face pe ei înșiși sau pe alții să se poticnească în păcat. Aceasta include ignorarea mesajelor lumii despre măreție, putere și prestigiu. Credincioșii ar trebui să înlăture, de asemenea, ispitele de a păcătui în lucrurile pe care le văd, le aud și le fac. Acestea sunt părțile care compun acțiunile și obiceiurile unui credincios. Acțiunile tale te modelează să dorești definiția lumii a puterii și statutului? Obiceiurile tale te conduc la păcat sau îi fac pe alții să păcătuiască? Dacă da, înlătură acele cauze ale păcatului și schimbă-ți obiceiurile! În cele din urmă, urmașii Domnului Isus trebuie să adopte o atitudine de smerenie și credință. Acesta nu este un sentiment de naivitate, ci încredere că Dumnezeu va îngriji poporul său și va arăta milă în concordanță cu natura Lui. Când îmbrățișăm această atitudine, probabil că nu vom primi gloria lumească. În schimb, vom avea parte de slava promisă – și cu mult superioară – de la Dumnezeu (Romani 8:17).