Romanian Baptist Association of USA and Canada

Scopul lecției: Să identificăm relația dintre cele două viitoare mame, să aflăm semnificația salutului de întâmpinare al Elisabetei și să găsim o cale prin care să ne apropiem tot mai mult de o credință precum credința celor două viitoare mame. 

TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:1-25, 39-45, 56-60

VERSETUL DE AUR: „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: «Binecuvântată ești tu între femei»”. (Luca 1:41-42a)

CONTEXTUL LECȚIEI

 Tradiția bisericii timpurii îl identifică unanim pe Luca – medic și tovarăș al lui Pavel în călătoriile sale – ca autorul celei de-a treia Evanghelii și a cărții Faptele Apostolilor (Coloseni 4:11-14). Chiar dacă nu este un lucru susținut de multe dovezi, există șanse ca Luca să fi fost singurul autor dintre neamuri din Noul Testament. Unii specialiști datează scrierea în jur de anul 60 d.Cr.. Cel mai probabil, Evanghelia s-a scris în vreme ce Pavel era întemnițat la Caesarea Maritima (așa cum ni se spune în Fapte 23:33; 24:27), lucru care i-ar fi dat lui Luca ocazia de a sta de vorbă cu martorii oculari ai lucrării pământești a lui Isus (Luca 1:1-3). Acuratețea cercetărilor realizate îl plasează pe Luca în compania celor mai mari istorici greci ai antichității.

Unul dintre martorii oculari pe care i-ar fi putut intervieva Luca a fost Maria, mama lui Isus. Nu trebuie să surprindă o astfel de convorbire, pentru că Evanghelia după Luca are mai mult conținut despre femei decât oricare dintre celelalte Evanghelii sinoptice, Matei și Marcu. Un exemplu al acestui conținut unic pentru Evanghelia după Luca este interacțiunea lui Isus cu Maria și cu Marta în Luca 10:38-42. Un alt exemplu este textul pe care îl studiem astăzi. La începutul textului, este prezisă nașterea persoanei care ajunge să fie cunoscut apoi ca Ioan Botezătorul (Luca 1:5-25), la fel cum se întâmplă și cu nașterea lui Isus (1:26-35) – ambele prin intermediul unui înger.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Acceptarea mesajului (Luca 1:36-38)

• Încurajare la credință (v. 36-37)
• Încredere și supunere (v. 38)

2. O întâlnire plină de bucurie (Luca 1:39-45, 56)

• O călătorie plină de speranță (v. 39-40)
• Binecuvântată fie Mama (v. 41-44)
• Binecuvântată fie credința ta (v. 45, 46)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Cum te încurajează Luca 1:37 să îți pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu?
2. Ce pași poți urma pentru a deveni în familia ta omul la care apelează rudele tale în situații de confuzie, de criză sau de nevoi?
3. În ce fel putem ajunge să oglindim credința Mariei? La ce distrageri trebuie să renunți pentru a ajunge la acest punct?
4. În ce fel putem fi ospitalieri și cum putem susține mămicile în devenire? Cum este relevant Iacov 1:27 în această situație?

APLICAȚII PRACTICE

Atunci când vine vorba despre încredere și credință, m-am întrebat deseori dacă sunt mai degrabă ca Zaharia, cu îndoielile lui, sau ca Maria, cu credința și cu supunerea ei. Având în vedere că era un preot cu experiență, te-ai fi așteptat de la Zaharia să fie la fel de școlit în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Te-ai fi așteptat ca a lui credință să fie mai mare. Însă credința mai mare o găsim la Maria. 

Poate uneori ne bazăm mai mult pe învățătura și pe înțelegerea noastră pentru rezolvarea problemelor decât să ne încredem în Dumnezeu; astfel, încălcăm Proverbe 3:5-6, care spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Maria nu s-a bucurat de educația formală de care se bucurau preoții. Cu toate acestea, credința ei era autentică. Nu era simplu de acceptat ceea ce i s-a cerut să accepte, iar Dumnezeu a înțeles acest lucru. Încurajând-o în credința sa, îngerul i-a adus aminte de povestea din trecut lui Avraam și a Sarei, dar i-a și îndreptat privirea spre viitor, spre pruncul care avea să i se nască Elisabetei. Se prea poate ca Dumnezeu să te cheme și pe tine la un rol similar cu cel al îngerului, unde să-i arăți altcuiva un exemplu din trecut al unui om de credință, iar apoi să-i arăți cum lucrează Dumnezeu în viața lui chiar acum.

Bucuria trăită de Ioan Botezătorul și de Elisabeta au fost rezultatele credinței Mariei, cel puțin în parte. Reacția în lanț a acestei bucurii poate fi observată și în pasaje precum Matei 2:10 și Luca 2:10, 21-38 (în contrast cu Matei 2:3). Reverberațiile acestea ajung și la noi în secolul douăzeci și unu – sau cel puțin, așa ar trebui să se întâmple!

Scopurile lecției: Să identificăm cele trei seturi de generații din text, să aflăm care este scopul confirmării genealogiei lui Isus și să găsim o modalitate prin care să ne prețuim propria genealogie în Cristos, evitând pericolul menționat în 1 Timotei 1:4 și în Tit 3:9. 

TEXTUL LECȚIEI: Geneza 38; Iosua 2; 6:22-25; 2 Samuel 12:24; Rut 4:13-22; Matei 1:1-17

VERSETUL DE AUR: „Cartea neamului lui Isus Hristos, fiul lui David, fiul lui Avraam.” (Matei 1:1)

CONTEXTUL LECȚIEI

Genealogiile biblice nu sunt neapărat liste extrem de detaliate ale strămoșilor. Deosebirile dintre două prezentări ale aceluiași arbore genealogic nu apar din pricina unei greșeli, ci reprezintă intenția autorului. Nu trebuie să ne gândim decât la genealogia lui Isus scrisă de Luca (Luca 3:23-38) care cuprinde 56 de generații între Avraam și Isus și să o comparăm cu genealogia scrisă de Matei, care include 42 de generații (vezi Matei 1:2-17), pentru a înțelege faptul că în aceste liste scopul a fost altul decât istoria precisă a familiei.

Cronologia celor două (în ordine inversă) ne demonstrează încă o dată faptul că fiecare autor a avut și alt scop pe lângă simpla recitare a unor informații familiale. Putem cerceta deosebirile dintre genealogia scrisă de Matei și cea scrisă de Luca. Însă ne vom concentra aici asupra genealogiei scrisă de Matei, ținând cont de faptul că Matei a avut motive valide pentru a organiza genealogia lui Isus în felul în care  a făcut-o. 

Ținând cont de cine este inclus în genealogia lui Matei, cititorul atent este pregătit pentru temele importante care vor fi întâlnite de-a lungul acestei Evanghelii. Includerea a patru femei (plus Maria) ajută la introducerea a încă două teme în Evanghelia după Matei. În plus, episoadele asociate cu aceste femei (și altele) subliniază voința neoprită a lui Dumnezeu de a lucra prin oameni păcătoși și în circumstanțe imperfecte. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. De la Avraam la David (Matei 1:1-6a)

• Introducerea lui Isus (v. 1)
• Națiunea dinaintea poporului Israel (v. 2)
• Înaintea monarhiei Israel (v. 3-6a)

2. De la David la exil (Matei 1:6b-11)

• Un regat unificat (v. 6b-7a)
• Regatul Iuda (v. 7b-11)

3. De la exil la Cristos (Matei 1:12-17)

• În Babilon (v. 12)
• În Iuda (v. 13-16)
• Rezumat generațional (v. 17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Cu ce idee esențială trebuie să rămână credincioșii de pe urma vieții timpurii de credință a lui Solomon și a apostaziei sale din ultima parte a vieții?
2. De ce nu poate avea un părinte temător de Dumnezeu garanția că va avea un copil cu teamă de Dumnezeu (dacă ne gândim la Manase)?
3. În ce fel beneficiază membrii generațiilor tinere să-și reamintească istoria familiei – atât succesele cât și eșecurile? Ce importanță sau valoare are împărtășirea istoriei unei traume suferite (cum ar fi exilul)?
4. Cu cine te identifici cel mai mult din genealogia lui Isus?

APLICAȚII PRACTICE

Unii dintre noi învață foarte devreme, iar alții foarte târziu, faptul că este o provocare uneori dureroasă să aparții unei familii. În ce ne privește, este o mare alinare să vedem în lista genealogică a lui Isus combinația de oameni neprihăniți (precum David), alături de cei despre care știm că au căzut în păcat (tot ca David): acest lucru înseamnă că nu contează de unde venim, putem vedea mâna lui Dumnezeu la lucru în familiile noastre.

În plus, genealogia lui Isus reprezintă un lucru liniștitor pentru că este despre Domnul nostru Isus Cristos. În El, Dumnezeu a împlinit promisiunile pe care le-a făcut (așa cum spune Matei) chiar cu 42 de generații mai devreme! Arborele genealogic al lui Isus ne arată cum a trecut Dumnezeu dincolo de păcatul și de egoismul omului pentru a-l folosi în planul Său pentru Mesia. Genealogia aceasta este prima dovadă pe care ne-o prezintă Matei despre caracterul de Mesia a lui Isus și cu siguranță nu este ultima (exemplu: Matei 16:16). 

Scopul Lecției: Să aflăm motivul din spatele încrederii lui David, să explicăm cele mai importante părți ale inițiativei lui David și să căutăm câteva căi prin care putem ajunge la curajul lui David atunci când ne confruntăm cu Goliații metaforici ai vieții noastre. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Samuel 17:1-58

VERSETUL DE AUR: „Domnul, care m-a izbăvit din gheara leului și din laba ursului, mă va izbăvi și din mâna acestui filistean.” (1 Samuel 17:37a)

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele din pasajul de astăzi se petrec cândva înainte de anul 1010 î.Cr., anul în care Israel a trecut de la domnia lui Saul la cea a lui David. Înainte de evenimentele din acest pasaj, prorocul Samuel l-a uns pe David să fie succesorul lui Saul ca rege al Israelului (1 Samuel 16:1-13). Respins fiind de Domnul, zilele lui Saul ca rege erau numărate (vezi și 1 Samuel 15). Chiar și așa, Saul l-a îndrăgit pe David și l-a angajat să-i slujească lui personal (16:14-23) – cel puțin pentru o vreme. 

În 1 Samuel 17, David vine în tabăra israeliților într-o confruntare din cadrul unui război între israeliți și filisteni. David ajunge mai târziu, pentru că fusese lăsat să îngrijească oile, în vreme ce frații săi mai mari plecaseră la război (1 Samuel 17:13-14). După câteva săptămâni, războiul ajunsese într-o situație de impas. Dar armata israelită părea a fi pe punctul de a ceda, pentru că ajunsese cu moralul la pământ (17:11, 24). Motivul acestei situații era zeflemeaua și batjocurile unui filistean pe nume Goliat, care măsura cam 9’9” în înălțime (17:4-10). La începutul pasajului nostru, David aude batjocurile lui Goliat (17:23), dar și promisiunea recompensei pe care o va primi cel care îl va învinge pe uriaș (17:25-27). Tot acum, David întâmpină și ocara fratelui său mai mare din pricină că ar fi neglijat oile care-i fuseseră lăsate în grijă (17:28).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Inițiativa lui David (1 Samuel 17:31-37)

• Un voluntar îndrăzneț (v. 31-32)
• Un rege sceptic (v. 33)
• Un răspuns încrezător (v. 34-37)

2. Rezultatul luptei (1 Samuel 17:45, 48-50)

• Provocarea lui David (v. 45)
• Mișcările luptătorilor (v. 48)
• Victoria lui David (49-50)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Ce situații din trecutul tău te ajută să ai încredere în propriile abilități? Cum echilibrezi încrederea în tine cu încrederea în Dumnezeu în așa fel încât să nu se transforme în aroganță sau în dependență de propria persoană?
2. Cum îi poți încuraja pe tineri să devină lideri înțelepți?
3. Care sunt armele spirituale de care se bucură creștinii și pe care lumea le-ar considera slabe sau ineficiente (gândiți-vă la 2 Corinteni 10:4)?

APLICAȚII PRACTICE

Credința și responsabilitatea sunt aspecte esențiale ale umblării cu Dumnezeu. Credința este decizia noastră de a-L urma pe Dumnezeu, iar responsabilitatea este felul în care ne punem în aplicare credința pe acest Pământ. Dacă pășim cu convingere și îl aducem și altora pe Dumnezeul cel viu, atunci înseamnă că iubim așa cum ne iubește și Domnul pe noi. Iată motivul pentru care merită să iei în piept fiecare zi: pentru a le arăta oamenilor pe cine urmezi și la picioarele cui slujești. Și acesta este factorul cheie al confruntării violente din lecția de astăzi: nu exista nicio îndoială cu privire la Cel pe care-L slujea David și la dumnezeul pe care-l slujea Goliat. Se poate spune același lucru și despre tine?

VERSETUL DE AUR: „Nu sta de mine să te las și să mă întorc de la tine! Încotro vei merge tu, voi merge și eu; unde vei locui tu, voi locui și eu; poporul tău va fi poporul meu și Dumnezeul tău va fi Dumnezeul meu” (Rut 1:16)

CONTEXTUL LECȚIEI

Nu se cunoaște autorul cărții Rut. S-au vehiculat perioade ale scrierii din vremea stăpânirii regelui Solomon (aproximativ 970-930 î.Cr.) și până în anul 250 î.Cr., târziu după reîntoarcerea din exilul babilonian. O asemenea perioadă extinsă ne arată atât numărul mare de factori care ne indică o dată mai timpurie sau mai târzie, dar și ambivalența textului în ce privește această întrebare. 

Evenimentele care se petrec în cartea Rut sunt înțelese mult mai bine așezate în timpul judecătorilor (Ruth 1:1), adică undeva între 1373 și 1043 î.Cr.. Cucerirea Canaanului s-a încheiat odată cu instalarea semințiilor israelite în țară (Iosua 23). Însă o dată așezați, israeliții s-au văzut oprimați de popoarele învecinate, Moabul aflându-se printre acestea (exemplu: Judecători 3:12-31). Moabiții se trăgeau din Lot, nepotul lui Avraam (Geneza 19:33-37). Conflictul cu Moab avea oarecare vechime pe când a început perioada judecătorilor în Israel (Numeri 22-25). Nu surprinde, prin urmare, faptul că moabiții nu erau lăsați să intre în adunarea Domnului (Deuteronomul 2:26-30; 23:3-6), deși căsătoria cu moabiții nu era interzisă specific (vezi 7:1-3).

În ciuda acestor antipatii profunde, o foamete prelungită din Israel a determinat familia unei israelite pe nume Naomi să lase în urmă Betleemul și să se stabilească în Moab (Rut 1:1). Textul parcurge destul de rapid o perioadă de zece ani, care începe cu moartea soțului lui Naomi, Elimelec, încheindu-se cu moartea fiilor ei (1:3, 5). Între timp, cei doi fii se căsătoriseră cu moabite, Rut și Orpa, pe care le-au lăsat văduve și fără copii în urma morții lor.

Văduvia era o situație destul de dificilă pentru femei. În Orientul Apropiat, în antichitate, bărbații aveau o putere economică mult mai mare decât femeile. O femeie rămasă fără bărbați în familie care să o îngrijească putea să ajungă la sărăcie lucie, din care singura cale de ieșire era prostituția. Tații și fiii reprezentau cea mai bună linie de apărare pentru văduve: în cazul văduvelor tinere, protecția lor dura până acestea își găseau un alt soț (compară Geneza 38:11; Leviticul 22:13). Dumnezeu dăduse lui Israel porunci specifice cu privire la îngrijirea văduvei, atât în familie cât și în comunitatea lărgită (exemplu: Deuteronomul 14:28-29; 24:17).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Primul dialog (Rut 1:6-10)

• Naomi încearcă să le convingă (v. 6-9a)
• Nurorile îi răspund (v. 9b-10)

2. Al doilea dialog (Ruth 1:11-14)

• Mama insistă (v. 11-13)
• Fiicele se despart (v. 14)

3. Al treilea dialog (Rut 1:15-18, 22)

• Rugămintea finală a lui Naomi (v. 15)
• Promisiunea lui Rut (v. 16-18)
• Urmările (v. 22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII

1. Care sunt circumstanțele care te-ar convinge să-ți reîncepi viața în altă parte?
2. Au fost momente în viața ta în care ai interpretat mâna lui Dumnezeu în viața ta ca pe o pedeapsă? S-au schimbat de atunci percepțiile tale?
3. Ce ai lăsat în urmă atunci când ai decis să-L urmezi pe Dumnezeu?

APLICAȚII PRACTICE

Am fost creați pentru a face parte dintr-o comunitate cu Dumnezeu și cu alții. Credincioșia lui Rut față de Dumnezeu și față de Naomi ne oferă tuturor un exemplu al vieții și al dragostei care ni se cere în comunitate. Vorbele și faptele lui Rut au dat dovadă de dedicare autentică la împărtășirea poverilor lui Naomi (compară Galateni 6:2). Este dificil să oferi ajutor în mijlocul durerii și a suferinței, mai ales atunci când și tu ai de a face la rândul tău cu propria pierdere. Modul în care reacționăm la tragedie va determina dacă urmăm exemplul lui Rut, așa cum și ea a urmat exemplul lui Cristos, fără a ști măcar de (de multe ori)stră-nepotul ei.

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cine este „Capul,” să aflăm consecințele faptului că murim împreună cu Cristos și să ne găsim un tovarăș de dare de socoteală pentru a putea transforma în realitate una dintre aceste consecințe.

TEXTUL LECȚIEI: Coloseni 2:6-23

VERSETUL DE AUR: „Astfel dar, după cum ați primit pe Hristos Isus, Domnul, așa să și umblați în El, fiind înrădăcinați și zidiți în El, întăriți prin credință.” (Coloseni 2:6-7a)

CONTEXTUL LECȚIEI

Apostolul Pavel a scris Epistola către Coloseni în prima jumătate a anilor 60 d.Cr. Epistola era menită unei comunități de credincioși din Colose (vezi Coloseni 1:1-2), o cetate din Turcia zilelor noastre. Atunci când a compus Epistola, Pavel nu vizitase încă această regiune (vezi 1:4-7, 2:1). Cel mai probabil, a scris Epistola pe când se afla în arest (vezi 4:3) la Roma (vezi Fapte 28:16, 30). 

Că vizitase Pavel Colose până atunci sau nu, nu se știe, însă auzise de la alții despre credința celor din Colose (vezi Coloseni 1:4). Scopul scrisorii sale fusese să-i încurajeze pe coloseni (2:2-3) și să discute învățăturile mincinoase care pătrunseseră în biserică (vezi 2:4-5).

Nu se cunoaște clar precizia învățăturilor false din Colose. Astăzi, mare parte a cunoștințelor noastre despre acest subiect vine din Epistola către Coloseni și a concluziilor raționale la care putem ajunge în funcție de ceea ce se discută aici. Putem presupune astfel că atât învățăturile iudaice, cât și cele păgâne amenințau calea dreaptă a credincioșilor de aici. Acest sistem de credință sincretic cuprindea elemente variate din diferite tradiții religioase și filosofice care nu se trăgeau din Evanghelia lui Isus Cristos.

Învățătura aceea mincinoasă cuprindea cel mai probabil aspecte din iudaism. Pavel le pune la dispoziție rectificări privind acele elemente din viața de căsătorie care îi deosebeau pe evrei de neamuri – cum ar fi circumcizia (Coloseni 2:11-15), restricții privind dieta, precum și respectarea anumitor zile de sărbătoare (2:16). Cu toate acestea, alte aspecte ale învățăturii mincinoase, cum ar fi închinarea la îngeri (2:18) și postul ținut greșit (2:23), erau o oglindire a filosofiilor și cultelor păgâne. Pavel spune că acest sistem de credință este „filozofia și … o amăgire deșartă după datina oamenilor, după învățăturile începătoare ale lumii” (2:8). Este un sistem care îl preocupa pe Pavel, pentru că le adăuga credincioșilor tot felul de cerințe care mergeau dincolo de lucrarea lui Dumnezeu prin Cristos Isus.  

Coloseni 1:15-22 și 2:6-15 ne prezintă rectificarea lui Pavel adusă colosenilor în privința preeminenței lui Cristos. Cristos a făcut deplină viața credincioșilor (Coloseni 2:9-10) și i-a adus la o viață (2:12-14). Pe lângă aceasta, El a „dezbrăcat domniile și stăpânirile” (2:15). Toate celelalte filosofii, crezuri și practici le acaparaseră viața spirituală a celor din Colose. Dacă continuau să asculte acele învățături false, aveau să ajungă să respingă puterea lucrării lui Cristos.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Judecata care tulbură (Coloseni 2:16-19)

• Practici obscure (v. 16-17)
• Smerenie prefăcută (v. 18)
• Decapitare spirituală (v. 19)

2. Porunci omenești (Coloseni 2:20-23)

• Am murit împreună cu Cristos (v. 20)
• Lucruri cu aplicare temporară (v. 21-22)
• Cu putere limitată (v. 23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Care sunt pașii de urmat pentru a elimina din viața noastră acele circumstanțe și obiceiuri care ne despart de viața în Cristos?
2. Cum ne putem asigura că urmărim călăuzirea Duhului și că nu ne bazăm pe propriile noastre eforturi?
3. Cum decidem dacă să respectăm sau nu o tradiție omenească pentru a putea păstra relația cu o anumită persoană?

APLICAȚII PRACTICE

Unii învățători mincinoși din Colose transformaseră viața creștină într-un lucru mult mai complicat decât ceea ce ceruse Dumnezeu. Adăugaseră obligații pentru credincioșii coloseni dincolo de ceea ce ceruse Dumnezeu. Nu știm de ce au adus oamenii aceștia asemenea învățături în Colose. Fie au uitat, fie au neglijat total importanța unei legături cu Cristos, Capul bisericii. În loc să caute viața în Cristos, au căutat înfumurați înțelepciune prin intermediul poruncilor omenești.

Poate fi ispititor să credem că nu adăugăm nimic credinței noastre. Cu toate acestea, realitatea este că facem lucrul acesta destul de des. Uneori, ne stabilim singuri reguli clare sau implicite și, prin extensie le impunem și altor credincioși. Faptul că respectăm regulile sau sfaturile respective nu înseamnă că inima noastră ar fi mai mult sau mai puțin sfințită. Problemele apar atunci când ridicăm aceste reguli la rangul Cuvântului lui Dumnezeu. Atât noi, cât și ceilalți credincioși, putem să ne facem rău din punct de vedere spiritual.

Trebuie să ne cercetăm cu atenție comportamentul cu privire la asemenea reguli. Să ne asigurăm mai întâi că ne păstrăm relația cu Cristos, Capul bisericii. Căci, până la urmă, ce am putea adăuga la Evanghelia mântuirii prin Cristos? De ce altceva am mai putea avea nevoie? Doar atunci când acceptăm faptul că lucrarea lui Cristos a realizat tot ceea ce avem nevoie pentru reîmpăcare, vom fi umpluți cu înțelepciunea Sa. Să cerem călăuzirea Duhului Sfânt pentru a putea discerne dacă ne luăm după înțelepciunea lumii sau după înțelepciunea lui Dumnezeu. Călăuziți de El, vom putea avea libertatea acelor comportamente care duc la slăvirea lui Dumnezeu și la zidirea celorlalți credincioși. Căutați Capul! Și ascultați de Duhul Sfânt!

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cel mare dintre cele trei lucruri care rămân, să discutăm de ce este cel mai important dintre cele trei și să ne angajăm să transformăm acest lucru într-o realitate specifică în viața noastră personală. 

TEXTUL LECȚIEI: Romani 13:8-10; 1 Corinteni 13:8-13

VERSETUL DE AUR: „De fapt: „Să nu preacurvești, să nu ucizi, să nu furi, să nu faci nicio mărturisire mincinoasă, să nu poftești” și orice altă poruncă mai poate fi se cuprind în porunca aceasta: „Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.” (Romani 13:9)

CONTEXTUL LECȚIEI

Romani

Până acum am studiat două lecții din cartea Romani, lecții care proveneau dintr-o secțiune a cărții care are un caracter mai doctrinar (adică ce trebuie să credem). Astăzi, ne vom muta înspre o secțiune mai practică (ce trebuie să facem), căci Pavel își schimbă atenția spre altceva. Secțiunea începe în capitolul 12, unde Pavel le lansează cititorilor provocarea de a se oferi pe sine „ca o jertfă vie” (Romani 12:1). Apoi, ni se descrie cum ar trebui să arate comportamentul unui creștin în viața lui zilnică.

În primele șapte versete din Romani 13 care precedă pasajul pe care îl studiem astăzi, Pavel analizează un subiect care ar trebui să preocupe creștinii din orice vremuri: atitudinea noastră față de autoritățile civile. Aici, ideea principală este obligația, pe care Pavel o folosește pentru a face tranziția de la felul în care să ne raportăm la autorități la felul în care să ne raportăm unii la ceilalți.

1 Corinteni

1 Corinteni 13, al doilea pasaj din lecția noastră, ne oferă prezentarea neasemuită și neîntrecută a lui Pavel despre dragoste. Contextul mai larg al acestui capitol este analiza darurilor spirituale pe care o face Pavel în capitolele 12-14. În biserica din Corint, deținerea și folosirea darurilor spirituale devenise o sursă a neînțelegerilor. Pavel era preocupat de faptul că o atenție prea mare acordată acestor daruri ar putea distrage credincioșii corinteni de la probleme mult mai importante. Lucrul acesta risca să strice unitatea în Cristos, care trebuie să-i caracterizeze pe toți urmașii lui Isus.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Dragostea și Legea (Romani 13:8-10)

• Ce datorăm (v. 8)
• Poruncile de respectat (v. 9-10)

2. Dragostea și darurile spirituale (1 Corinteni 13:8-13)

• Lucrurile care vor înceta (v. 8)
• Cele făcute doar în parte (v. 9-10)
• Ceea ce se așteaptă (v. 11-12)
• Cel mai mare lucru (v. 13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Ce rol joacă regulile într-o familie iubitoare cu copii mici? Dar într-una cu copii adulți?
2. Pe cine iubești mai mult: propria ta persoană sau aproapele tău? Ce fel de schimbare este necesară în inima noastră pentru a putea echilibra cele două feluri de dragoste?
3. În ce sens trebuie să lăsăm deoparte ceea ce este copilăresc? Dar în ce sens ar trebui să ne facem ca niște copilași (vezi Matei 18:3)?

APLICAȚII PRACTICE

Faptele și atitudinea dragostei creștine ne îmbunătățește viziunea spirituală în domenii esențiale. Fără ea, suntem oarecum la fel ca orbul din Betsaida căruia Isus i-a redat vederea într-o minune care a avut loc în două etape (Marcu 8:22-26). După „prima etapă”, Isus l-a întrebat dacă vede ceva. „Văd niște oameni umblând, dar mi se par ca niște copaci,” a spus omul. Isus nu S-a mulțumit să-l lase pe om cu cât vedea în această primă etapă. După „etapa a doua”, omul putea vedea deslușit. În același fel, Isus nu Se mulțumește cu faptul că ni s-a deslușit doar puțin viziunea spirituală față de oamenii cărora să le dovedim sau nu dragostea Lui, prin propria noastră atitudine și prin propriile fapte. 

Procesul poate fi privit ca două acțiuni reciproce care se întăresc și se amplifică una pe cealaltă. Mai întâi, pe măsură ce ni se îmbunătățește claritatea viziunii spirituale, vom începe să vedem tot mai multe ocazii de a ne exprima dragostea lui Cristos față de ceilalți; pe măsură ce ne exprimăm această dragoste, claritatea viziunii noastre spirituale va fi tot mai bună.

Apoi, viziunea aceasta îmbunătățită ne va ajuta să vedem că a-i sluji pe alții în dragoste înseamnă să-L slujim pe Dumnezeu (Matei 25:34-40). „Dar dacă iubește cineva pe Dumnezeu, este cunoscut de Dumnezeu” (1 Corinteni 8:3; compară cu Galateni 4:9; 1 Ioan 4:19-21).

Datorită dragostei lui Cristos, nu-i privim pe oameni așa cum o face lumea. Îi vedem ca oameni pentru care Isus Și-a dat viața și care au nevoie de „propovăduirea împăcării” (2 Corinteni 5:19). Aceeași dragoste ne mișcă să-i ajutăm pe cei care au nevoie (1 Ioan 3:16-18), genul de „iubire a aproapelui” exemplificată de bunul samaritean (Luca 10:33). 

Cei care au fost botezați în Cristos ne-am „îmbrăcat cu Cristos”. Dat fiind acest lucru, este (sau ar trebui să fie) cât se poate de natural să ne „îmbrăcăm cu dragostea”, așa cum le-a spus Pavel celor din Colose să facă (Coloseni 3:14). 

SCOPUL LECȚIEI: Să facem un rezumat al ideii disputate de Pavel și de Barnaba, să schițăm felul în care respinge Petru punctul lor de vedere și să aflăm cum ne vom chestiona propriile obiceiuri potrivit cu esența mesajului Evangheliei.  

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 15:1-21

VERSETUL DE AUR: „Și Dumnezeu, care cunoaște inimile, a mărturisit pentru ei și le-a dat Duhul Sfânt ca și nouă. N-a făcut nicio deosebire între noi și ei, întrucât le-a curățit inimile prin credință.” (Faptele Apostolilor 15:8-9)

CONTEXTUL LECȚIEI

Mare parte din primii urmași ai lui Isus au fost iudei care și-au continuat multe dintre practicile iudaice. De pildă, până la distrugerea templului din Ierusalim în anul 70 d.Cr., urmașii iudei ai lui Isus încă se implicau în ceremoniile de la templu (exemple: Fapte 3:1, 21:26). În plus, pe tot teritoriul Imperiului Roman, credincioșii evrei continuau să meargă la sinagogă (exemplu 17:1-2). Evreii se adunau acolo pentru închinare și pentru a învăța din Scripturi. 

Unii care veneau din rândul neamurilor ajunseseră să se bucure de trecere în comunitățile iudaice locale, în parte pentru că susțineau sinagogile (exemplu: Luca 7:1-10). Cartea Faptele Apostolilor ne vorbește despre un astfel de om: Corneliu, un om venit dintre neamuri, care era „temător de Dumnezeu” (Fapte 10:1-2, 22). Nu avem indicații că aceste neamuri ar fi preluat și cerințele iudaismului. Prin urmare, nu erau considerați „fii ai neamului lui Avraam” (13:26).

Au fost, însă, unii oameni veniți din rândul neamurilor care au ales să se convertească pe deplin la iudaism (vezi Fapte 13:43, compară cu 6:5). Convertiții de sex masculin trebuiau să se supună practicii circumciziei – o procedură chirurgicală dureroasă și chiar periculoasă, dat fiind că avea loc într-o perioadă a anesteziei precare, din care lipseau antibioticele. Circumcizia era simbolul legământului dintre Dumnezeu și Avraam (vezi Geneza 17:9-14; compară cu Exodul 12:48). În timpul secolului I d.Cr., unii propovăduiau învățătura că urmașii lui Isus veniți din rândul neamurilor trebuie să fie circumciși, conform Legii lui Moise (vezi Galateni 6:12-13). Motivul din spatele acestei idei era că Israelul fusese întotdeauna poporul deosebit al lui Dumnezeu. Dumnezeu Se revelase pe Sine în fața Israelului, lor le dăduse legea Lui și lor le specificase circumcizia ca semn al legământului cu El. Gruparea aceasta de învățători pleca de la presupunerea că dacă Dumnezeu vrea să se facă cunoscut și neamurilor, atunci neamurile trebuie să fie tăiate împrejur conform Legii lui Moise. 

Conciliul de la Ierusalim

Cartea Faptele Apostolilor a fost scrisă de Luca. Fapte este ce de-al doilea volum al unei lucrări scrisă de Luca și adresată lui Teofil (Fapte 1:1; vezi Luca 1:1-4). Înainte de evenimentele petrecute în pasajul acestei lecții, Pavel și Barnaba, lideri ai bisericii secolului I, călătoriseră prin toată Asia Mică (Turcia zilelor noastre). Călătoriile acestea sunt numite prima călătorie misionară a lui Pavel din anii 47-49 d.Cr. (Fapte 13:4-14:28). Cei doi au vizitat mai multe sinagogi în care au predicat din Scripturi și au propovăduit învierea lui Isus (exemplu: 13:32-33). Nu au fost deloc selectivi atunci când a venit vorba despre audiența lor; au predicat atât evreilor cât și neamurilor (vezi 14:1).

După călătoriile lor, Pavel și Barnaba s-au reîntors în Antiohia (Fapte 14:26-27), o cetate din Siria zilelor noastre (a nu se confunda cu cealaltă Antiohia din Pisidia – vezi 13:14). Antiohia Siriei se afla la distanță de aproximativ 300 de mile la nord de Ierusalim.

Întâmplările din Fapte 15:4-29 descriu o întâlnire uneori numită „Conciliul de la Ierusalim.” Întâlnirea a avut loc aproximativ în anul 51 d.Cr.. Conciliul a fost o primă încercare de a răspunde la întrebarea vitală despre includerea neamurilor în rândul poporului lui Dumnezeu. Viitorul bisericii depindea de felul în care avea să răspundă conciliul la această întrebare.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Descrierea conflictului (Fapte 15:1-3)

• Credința (v. 1-2a)
• Cele două tabere (v. 2b-3)

2. Dezbaterea asupra neînțelegerii (Fapte 15:4-6)

• Primirea (v. 4)
• Reamintirea (v. 5-6)

3. Rezolvarea neînțelegerii (Fapte 15:7-11)

• Lucrarea lui Dumnezeu (v. 7-9)
• Răspunsul nostru (v. 10-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. Cum ar trebui să discearnă credincioșii care sunt doctrinele esențiale și care sunt cele neesențiale sau secundare? Cum să gestionăm dezbaterile despre doctrinele neesențiale?
2. Cum le poți vorbi altor credincioși despre lucrarea lui Dumnezeu în viața ta, ca o formă de încurajare?
3. Cum să ne trăim viața în așa fel încât să reflectăm prezența lui Dumnezeu în viața noastră?

APLICAȚII PRACTICE

Lumea încearcă să ascundă existența unui conflict evitându-l sau ignorându-l total. Păstrarea impresiei de liniște, indiferent de neînțelegerile care clocotesc în fundal, poate însemna un eșec serios. De obicei, ignorarea problemelor doar înrăutățește conflictul existent.

Liderii bisericii primului secol nu s-au ferit de neînțelegerile care s-au ivit din problema circumciziei neamurilor. Au rezolvat disputa rămânând credincioși Evangheliei. Suntem mântuiți prin harul Domnului Isus Cristos și nu prin moștenirea sau prin realizările noastre!

SCOPUL LECȚIEI: Să reafirmăm menirea legii, să comparăm și să facem deosebirea între condițiile sub stăpânirea legii și condițiile sub stăpânirea lui Cristos Isus și să formulăm o modalitate prin care să-i prezentăm unui necredincios realitatea versetului 4:7.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 3:19-4:7

VERSETUL DE AUR: „Căci toți sunteți fii ai lui Dumnezeu prin credința în Hristos Isus.” (Galateni 3:26)

CONTEXTUL LECȚIEI

În textul pe care îl studiem astăzi, Pavel își continuă eforturile de a-i învăța pe creștinii din Galatia despre relația corectă dintre lege și har. Din pricina unor învățători falși numiți iudaizatori, bisericile din provincia Galatia adăugau faptele legii la Evanghelia lui Cristos (Galateni 1:6-10). Pavel reflectă la propria sa experiență din iudaism cu „râvna nespus de mare” (1:14), subliniindu-și propria incapacitate de a urma legea până la atingerea neprihănirii (2:15-21). Prin Cristos, promisiunea mântuirii fusese revelată întregii lumi (3:6-9). Pavel merge mai departe și vorbește despre natura unificatoare a acestei mântuiri pentru toți cei care cred în Cristos.

Datorită faptului că propovăduia Evanghelia harului, unii dintre detractorii săi l-au acuzat că predică împotriva Vechiului Testament (exemplu: Fapte 18:12-13). Chiar dacă prezenta fără sfială vestea cea nouă a harului, Pavel recunoștea și faptul că vechea Lege a lui Moise avea un scop. A susținut cu tărie faptul că noul este superior, dar că vechiul a avut un scop esențial în planul lui Dumnezeu. 

Galateni 3:15-22 se concentrează exclusiv asupra ilustrației seminței (singulară) lui Avraam. Doar în Cristos a împlinit Dumnezeu legea. Iar împlinirea aceasta nu a anulat făgăduințele făcute de Dumnezeu; dimpotrivă! Isus a fost mijlocul prin care Dumnezeu S-a asigurat că promisiunile făcute lui Avraam și urmașilor săi vor fi împlinite. În 3:21-22, Pavel se concentrează asupra limitărilor legii – anume, faptul că legea nu poate oferi nici neprihănire și nici viață.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Sămânța lui Avraam (Galateni 3:23-24)

• Înainte de credință (v. 23-24)
• Credința în Cristos (v. 25-29)

2. Fii ai lui Dumnezeu (Galateni 4:1-7)

• Moștenitori nevârstnici (v. 1-3)
• Moștenitori maturizați (v. 4-7)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. La ce reguli din copilărie ai renunțat ca adult? Ce valori au rămas în viața ta ca urmare a acelor reguli?
2. Ce anume te ajută să îți amintești în fiecare zi faptul că ești îmbrăcat în Cristos?
3. De-a lungul anilor, în ce fel te-a ajutat Duhul Sfânt să-ți schimbi părerea despre neînțelegerile care există între membrii trupului lui Cristos?
4. Dacă l-ai întâlni astăzi pe Avraam, cum i-ai povesti despre experiența binecuvântărilor despre care Dumnezeu a promis că vor veni peste sămânța lui Avraam?
5. În ce fel schimbă înfierea ta în familia lui Dumnezeu felul în care te raportezi la familia ta pământească?

APLICAȚII PRACTICE

Oricare ar fi situația în care ne aflăm, nu trebuie să ne pierdem nădejdea. Ni s-a oferit o grațiere prin moartea lui Isus. În Cristos, sunt eliberat de suferință. Iar voi, frații și surorile mele în Cristos, vă bucurați de exact același statut ca și mine. Suntem iubiți; suntem copiii Tatălui nostru. Noul nostru statut este rezultatul acestei relații. Duhul sălășluiește în inima noastră pentru a ne confirma acest lucru. Dumnezeu a avut un plan încă de la început și fără să conteze cine ai fost odinioară; în Cristos, ai devenit din nou neprihănit în fața lui Dumnezeu. Ai fost cumpărat cu un preț și ai fost înfiat. Nu trebuie să mai fim robii legii, ai tradiției, ai normelor culturale sau a altor restricții; prin credința în Isus Cristos, suntem liberi să trăim o viață plină ca moștenitori ai promisiunii lui Dumnezeu.

SCOPUL LECȚIEI: Să aflăm de ce le spune Pavel galatenilor că sunt „nechibzuiți,” să facem deosebirea dintre natura și motivația Duhului și natura și motivația firii și apoi să ne formulăm un plan prin care să aplicăm ceea ce am învățat din aceste deosebiri în slujirea noastră în Cristos.

TEXTUL LECȚIEI: Galateni 3: 1-18

VERSETUL DE AUR: „Prin faptele Legii ați primit voi Duhul ori prin auzirea credinței?” (Galateni 3:2b)

CONTEXTUL LECȚIEI

Scrisoarea lui Pavel către cei din Galatia a pornit de la o situație de criză. Le vorbește despre o amenințare la adresa bisericilor pe care le-a plantat în această provincie. Pericolul îl reprezenta învățătura falsă că este necesar să ții legea iudaică pentru a fi mântuit.

Argumentul lui Pavel împotriva acestei erezii trebuia să implice și o expunere a Scripturii. Efectul măiestriei și inspirației lui Pavel în folosirea pasajelor din Vechiul Testament ne demonstrează faptul că Evanghelia nu se depărtează radical de la textul Vechiului Testament. Înțeles corect, Vechiul Testament ne propovăduiește, la rândul său, o relație cu Dumnezeu bazată pe credință și nu pe lucrări.

Trebuie să ținem cont de faptul că evreii din vremea lui Pavel înțelegeau termenul „lege” în mod diferit față de noi. Noi tindem să credem că legea include reguli și reglementări civile – prevederi care să ne guverneze comportamentul. Deși legile Vechiului Testament aveau un astfel de element, sistemul respectiv avea menirea primară de a păstra o relație potrivită cu Dumnezeu. Pentru evrei, legile acestea nu cuprindeau doar reguli privind relațiile, ci și reglementări ceremoniale, care discutau chestiuni precum închinarea și dieta omului. Viața morală și etică era doar o parte din ceea ce considerau evreii atunci când se gândeau la termenul lege. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. După Lege (Galateni 3:1-5)

• Nechibzuința (v. 1)
• Primirea Duhului Sfânt (v. 2)
• Stăruința în fire (v. 3-5)

2. Înaintea Legii (Galateni 3:6-9)

• Credința lui Avraam (v. 6)
• Fiii lui Avraam (v. 7-9)

3. Blestemați prin Lege (Galateni 3:10-14)

• Dovezi din Scriptură (v. 10-13)
• Binecuvântarea venită prin Avraam (v. 14)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

1. De ce viața trăită după lege pare a fi mai ușoară sau mai bună decât viața trăită în conformitate cu Duhul?
2. Ai vreun obicei sau vreo practică prin care să-ți reamintești că lucrarea Duhului Sfânt nu este consecința eforturilor tale?
3. În ce fel ai beneficiat de pe urma studierii credincioșilor din Vechiul Testament (exemplu: Evrei 11)?
4. Care sunt versetele care îți oferă încrederea că Duhul lucrează în viața ta?

APLICAȚII PRACTICE

Cine nu-și aduce aminte de un părinte, de un dascăl sau de vreo altă persoană cu autoritate în viața noastră care ne-a spus la un moment dat pe un ton dojenitor: „Ce, tu știi mai bine?” Pavel se adresează bisericilor cu aceeași preocupare neabătută pe care o simte orice părinte față de copiii săi. Bisericile din Galatia riscau să uite adevărul Evangheliei și să îmbrățișeze preocuparea față de lucrări în vederea mântuirii.

Uneori, gândirea noastră nepotrivită ne face să ne rezemăm pe lege sau pe lucrarea mâinilor noastre pentru a fi pe placul lui Dumnezeu. Însă nu aici găsim mântuirea. Nu avem cum să ne câștigăm mântuirea, nici iertarea și nici neprihănirea în fața lui Dumnezeu. Nu vom putea obține aceste lucruri decât prin lucrarea lui Isus și prin harul lui Dumnezeu (Romani 3:23-26). Primim Duhul Sfânt ca dar din partea lui Isus, care vine în urma credinței noastre, nu ca urmare a faptului că ne-am făcut ordine în viață sau pentru că am respectat toate regulile. Să reflectăm la pasajul acestei lecții și să ne întrebăm dacă nu cumva viața noastră este o veșnică luptă pentru obținerea mântuirii, în loc să fie o primire plină de bucurie a mântuirii. Oare viața și purtarea noastră reflectă adevărul că lucrarea lui Cristos pentru noi este îndeajuns?