Astăzi și-a încheiat ,,alergarea’’ pe pământ fratele Beniamin Cocar. A fost păstor al Primei Biserici Baptiste din Detroit, MI între anii 1986-2001. A fost un slujitor dedicat, dăruit și instruit. Nu ne-am întâlnit des, însă de fiecare dată mi-a lăsat impresia unui om credincios, serios și sensibil. Era un interlocutor plăcut care vorbea cu competență și pasiune pe orice temă telogică. Comunitatea Baptiștilor Români pierde un om valoros. Tot ce a făcut a făcut cu pasiune, într-un ritm susținut, intuind parcă faptul că nu are la fel de mult timp ca alții. Avem însă credința că, de acum înainte, timpul nu mai exercită nicio presiune asupra sa, fiind în odihna Domnului căruia i-a sluijt și pe care L-a iubit. Transmitem condoleanțe familiei și ne rugăm pentru mângăierea și întârirea credinței lor.
Sorin G. Covaci – pastor First Romanian Baptist Church of Detroit
Întrunirea de primăvară – Survive or Thrive
Conferința Pastorală anuală în 2017 va avea loc pe data de 16 și 17 februarie, în Hollywood, Florida.
Cu acesta ocazie ne vom rezerva timp să discutăm și subiectele pe care de obicei le discutăm la Întâlnirea de primavară, astfel vom comasa cele două evenimente: Conferința pastorală și Întâlnirea de primavară. Facem acesta experimental în 2017, și rămâne să evaluăm formula acesta.
Tema conferinței este: SURVIVE OR THRIVE (SUPRAVIETUIRE SAU SUPER-VIETUIRE), 6 RELAȚII DE CARE FIECARE PASTOR ARE NEVOIE – pe structura cărții lui Jimmy Dodd, fondator și presedinte al lucrării PastorServe.
Slăvește-l pe Dumnezeu împreună cu toată creația – Școala duminicală 1/29/2017
Textul lecției:
Psalmul 148
1 Lăudaţi pe Domnul!
Lăudaţi pe Domnul din înălţimea cerurilor,
lăudaţi-L în locurile cele înalte!
2 Lăudaţi-L, toţi îngerii Lui!
Lăudaţi-L, toate oştirile Lui!
3 Lăudaţi-L, Soare şi Lună,
Lăudaţi-L, toate stelele luminoase!
4 Lăudaţi-L, cerurile cerurilor,
şi voi, ape, care sunteţi mai presus de ceruri!
5 Să laude Numele Domnului,
căci El a poruncit şi au fost făcute,
6 le-a întărit pe veci de veci;
le-a dat legi şi nu le va călca.
7 Lăudaţi pe Domnul de jos de pe pământ,
balauri de mare şi adâncuri toate;
8 foc şi grindină, zăpadă şi ceaţă,
vânturi năpraznice, care împliniţi poruncile Lui,
9 munţi şi dealuri toate,
pomi roditori şi cedri, toţi,
10 fiare şi vite, toate,
târâtoare şi păsări înaripate,
11 împăraţi ai pământului şi popoare toate,
voievozi şi toţi judecătorii pământului,
12 tineri şi tinere,
bătrâni şi copii!
13 Să laude Numele Domnului!
Căci numai Numele Lui este înălţat:
măreţia Lui este mai presus de pământ şi ceruri.
14 El a înălţat tăria poporului Său:
iată o pricină de laudă pentru toţi credincioşii Lui,
pentru copiii lui Israel, popor de lângă El.
Lăudaţi pe Domnul!
Versetul de aur:
Psalmul 148:5
Să laude Numele Domnului,
căci El a poruncit şi au fost făcute [Read more…]
Slăvește-l pe Dumnezeu Creatorul – Școala duminicală 1/22/2017
Textul lecției:
Psalmul 104:1-4; 24-30
1 Binecuvântează, suflete, pe Domnul!
Doamne, Dumnezeule, Tu eşti nemărginit de mare!
Tu eşti îmbrăcat cu strălucire şi măreţie!
2 Te înveleşti cu lumina ca şi cu o manta; întinzi cerurile ca un cort.
3 Cu apele Îţi întocmeşti vârful locuinţei Tale;
din nori Îţi faci carul
şi umbli pe aripile vântului.
4 Din vânturi Îţi faci soli
şi din flăcări de foc, slujitori.
…
24 Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale.
25 Iată marea cea întinsă şi mare:
în ea se mişcă nenumărate vieţuitoare mici şi mari.
26 Acolo pe ea umblă corăbiile
şi în ea este leviatanul acela pe care l-ai făcut să se joace în valurile ei.
27 Toate aceste vieţuitoare Te aşteaptă,
ca să le dai hrana la vreme.
28 Le-o dai Tu, ele o primesc;
Îţi deschizi Tu mâna, ele se satură de bunătăţile Tale.
29 Îţi ascunzi Tu Faţa, ele tremură;
le iei Tu suflarea, ele mor şi se întorc în ţărâna lor.
30 Îţi trimiţi Tu suflarea: ele sunt zidite
şi înnoieşti astfel faţa pământului.
Versetul de aur:
Psalmul 104:24
Cât de multe sunt lucrările Tale, Doamne!
Tu pe toate le-ai făcut cu înţelepciune şi pământul este plin de făpturile Tale. [Read more…]
Slăvește-l pe Domnul de la care ne vine orice dar bun și desăvârșit – Școala duminicală 1/15/2017
Textul lecției:
Psalmul 65
Către mai-marele cântăreţilor. Un psalm al lui David. O cântare
1 Cu încredere, Dumnezeule, vei fi lăudat în Sion
şi împlinite vor fi juruinţele care Ţi-au fost făcute.
2 Tu asculţi rugăciunea,
de aceea toţi oamenii vor veni la Tine.
3 Mă copleşesc nelegiuirile,
dar Tu vei ierta fărădelegile noastre.
4 Ferice de cel pe care-l alegi Tu şi pe care-l primeşti înaintea Ta,
ca să locuiască în curţile Tale!
Ne vom sătura de binecuvântarea Casei Tale,
de sfinţenia Templului Tău.
5 În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni,
Dumnezeul mântuirii noastre,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării!
6 El întăreşte munţii prin tăria Lui
şi este încins cu putere.
7 El potoleşte urletul mărilor, urletul valurilor lor
şi zarva popoarelor.
8 Cei ce locuiesc la marginile lumii se înspăimântă de minunile Tale.
Tu umpli de veselie răsăritul şi apusul îndepărtat.
9 Tu cercetezi pământul şi-i dai belşug,
îl umpli de bogăţii
şi de râuri dumnezeieşti, pline cu apă.
Tu le dai grâu, pe care iată cum îl faci să rodească:
10 îi uzi brazdele,
îi sfărâmi bulgării,
îl înmoi cu ploaia
şi-i binecuvântezi răsadul.
11 Încununezi anul cu bunătăţile Tale
şi paşii Tăi varsă belşugul.
12 Câmpiile pustiei sunt adăpate
şi dealurile sunt încinse cu veselie.
13 Păşunile se acoperă de oi
şi văile se îmbracă cu grâu:
toate strigă de bucurie şi cântă.
Versetul de aur:
Psalmul 65:5
În bunătatea Ta, Tu ne asculţi prin minuni,
Dumnezeul mântuirii noastre,
nădejdea tuturor marginilor îndepărtate ale pământului şi mării! [Read more…]
Slăvește-l pe Domnul cu un cântec nou – Școala duminicală 1/8/2017
Textul lecției:
Psalmul 96
1 Cântaţi Domnului o cântare nouă!
Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
2 Cântaţi Domnului, binecuvântaţi Numele Lui,
vestiţi din zi în zi mântuirea Lui!
3 Povestiţi printre neamuri slava Lui,
printre toate popoarele minunile Lui!
4 Căci Domnul este mare şi foarte vrednic de laudă.
El este mai de temut decât toţi dumnezeii.
5 Căci toţi dumnezeii popoarelor sunt nişte idoli,
dar Domnul a făcut cerurile.
6 Strălucirea şi măreţia sunt înaintea Feţei Lui,
slava şi podoaba sunt în locaşul Lui cel sfânt.
7 Familiile popoarelor, daţi Domnului,
daţi Domnului slavă şi cinste!
8 Daţi Domnului slava cuvenită Numelui Lui!
Aduceţi daruri de mâncare şi intraţi în curţile Lui!
9 Închinaţi-vă înaintea Domnului îmbrăcaţi cu podoabe sfinte,
tremuraţi înaintea Lui, toţi locuitorii pământului!
10 Spuneţi printre neamuri: „Domnul împărăţeşte!
De aceea lumea este tare şi nu se clatină.”
Domnul judecă popoarele cu dreptate.
11 Să se bucure cerurile şi să se veselească pământul;
să mugească marea cu tot ce cuprinde ea!
12 Să tresalte câmpia cu tot ce e pe ea,
toţi copacii pădurii să strige de bucurie
13 înaintea Domnului! Căci El vine,
vine să judece pământul.
El va judeca lumea cu dreptate
şi popoarele după credincioşia Lui.
Versetul de aur:
Psalmul 96:1
Cântaţi Domnului o cântare nouă!
Cântaţi Domnului, toţi locuitorii pământului!
Introducere:
Psalmii, ne aşează înainte frumuseţea unei vieţi noi, izvorîte din părtăşia lăuntrică cu Dumnezeu. Ea se exprimă prin laudă, rugăciune, adoraţie, cîntec, bucurie, lacrimi, simpatie şi mijlocire pentru oameni, credinţă, nădejde şi dragoste. Cartea psalmilor este scrisă de oameni care L-au iubit pe Domnul şi ea rămîne cartea în care cei care-L iubesc se vor simţi întotdeuna la ei acasă.
Frumuseţea poeziei evreieşti stă în jocul ideilor. Versurile nu rimează prin ultima silabă ca în poezia modernă, ci prin interacţiunea ideilor. Procedeul se numeşte: paralelism şi el poate fi repetitiv, cînd cele două versuri se ajută unul pe altul în susţinerea aceleiaşi idei (Ps. 25:4), antitetic, atunci cînd versurile scot o idee în relief prin contrast (Ps. l:6) sau sintetic, cînd versurile se completează reciproc mărind intensitatea unei afirmaţii (Iov 11:18).
Explicarea lecției:
Psalmul 96 este o invitație la închinare și laudă. Autorul ne dă trei îndemnuri:
Cântați Domnului (1–6). Cântați o cântare nouă pentru că ați avut o experiență nouă cu El. Cântați o cântare de slavă pentru că Dumnezeu este glorios (v. 3) și mare (vv. 4–5). Cântați un cântec de evanghelizare pentru că Neamurile au auzit vestea bună a mântuirii. Cântați o cântare de biruință despre puterea Domnului. Cântați o cântare de consacrare și proclamați frumusețea Domnului.
Aduceți daruri Domnului (7–10). Dați laudă Domnului cu buzele, dar nu uitați să-i dați laudă și cu jertfa mâinilor voastre. Dumnezeu nu are nevoie de darurile voastre (Acts 17:24–25), dar noi avem nevoie să îi răspundem la dărnicia Lui. El merită ceea ce avem noi mai bun (Mal. 1:6–14).
Alteptați venirea Domnului (11–13). Întreaga natură tresaltă în anticiparea venirii Domnului, pentru că el o va elibera din robia stricăciuni, numită de oameni și ,,legea entropiei (Rom. 8:18–25). Când va instaura împărăția lui Christos, Dumnezeu va face dreptate celor năpăstuiți și-i va judeca pe cei păcătoși. Toți cei ce sunt astăzi ,,ai Donului“ se vor bucura de domnia Lui și vor domni împreună cu El. Aleluia !
(Wiersbe, Warren W.. With the Word: The Chapter-by-Chapter Bible Handbook, Thomas Nelson.)
Slăvește-l pe Dumnezeu pentru creație – Școala duminicală 1/1/2017
Textul lecției:
Psalmul 33
1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul!
Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă.
2 Lăudaţi pe Domnul cu harpa,
lăudaţi-L cu alăuta cu zece coarde!
3 Cântaţi-I o cântare nouă!
Faceţi să răsune coardele şi glasurile voastre!
4 Căci Cuvântul Domnului este adevărat
şi toate lucrările Lui se împlinesc cu credincioşie.
5 El iubeşte dreptatea şi neprihănirea;
bunătatea Domnului umple pământul.
6 Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului
şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui.
7 El îngrămădeşte apele mării într-un morman
şi pune adâncurile în cămări.
8 Tot pământul să se teamă de Domnul!
Toţi locuitorii lumii să tremure înaintea Lui!
9 Căci el zice, şi se face;
porunceşte, şi ce porunceşte ia fiinţă.
Versetul de aur:
Ps. 33:6
,,Cerurile au fost făcute prin Cuvântul Domnului
şi toată oştirea lor, prin suflarea gurii lui.“ [Read more…]
Jurnal teologic Vol 15, Nr 2 (2016)
BARTOȘ, Emil. ‘Între declarație și devenire. Doctrina despre justificarea prin credință în teologia lui Jean Calvin și Dumitru Stăniloaie. / Between Declaration and Becoming. The Doctrine of Justification by Faith in the Theology of Jean Calvin and Dumitru Stăniloaie.’ Jurnal teologic Vol 15, Nr 2 (2016): 5-31.
Abstract
This study is focused on the Christian doctrine of justification by faith, comparing the Eastern Orthodox perspective, represented by the theological thinking of the Romanian theologian Dumitru Stăniloae, with the Protestant Reformed perspective, represented by the French theologian Jean Calvin. The main purpose of such a comparison is to find a common ground for the future inter-confessional theological dialogue. The main core of the study analyzes the two perspectives and finds that both theologies jointly develop the doctrine of justification by faith and the doctrine of sanctification without separating them radically. On the contrary, justification by faith is in the same time a declarative divine act in favor of the believer, and a human process in becoming like God. Such a conclusion eliminates initial suspicions and creates a more promising context for future dialogue, especially in developing the participative dimension of justification by faith in Christ.
Keywords: justification, sanctification, Christology, Reformation, Orthodoxy, Calvin, Stăniloaie [Read more…]
Săptămâna de rugăciune – Familia în planul lui Dumnezeu
Săptămâna de rugăciune 2017
Familia în planul lui Dumnezeu
În anul acesta este posibil ca în România să aibă loc cele mai mari și grele bătălii spirituale și legislative cu privire la natura, identitatea și viitorul familiei așa cum a fost aceasta întemeiată de Dumnezeu, Creatorul și Susținătorul tuturor lucrurilor. Organizații naționale și internaționale au pus în mișcare forțe politice, ideologice, mediatice, juridice și administrative pentru a distruge familia biblică normală și naturală. Scopul acestor organizații este sodomizarea popoarelor – inclusiv a poporului român – prin promovarea pe toate canalele (ideologice, politice, juridice, mediatice, administrative, etc.) a unor învățături și practici care să distrugă învățătura și modelul biblic cu privire la familie. [Read more…]
Coborârea în iesle
Coborârea în iesle – Filipeni 2:6-11
Școala duminicală – 12/25/2016
Versetul de aur: Fil. 2:6-7
În ziua în care celebrăm Naşterea lui Isus, ne vom uita la felul în care s-a gândit la sine Cel care s-a născut. Cum s-a gândit El, când a venit între noi? Cum s-a gândit, de s-a coborât de acolo şi a ajuns la noi? Ce anume l-a determinat să coboare printre noi? Ce a însemnat pentru El acest lucru? În înțelegerea acestui eveniment, mai este o dificultate care trebuie depășită – trecerea timpului. De multe ori este dificil să prindem relevanța unui eveniment de demult pentru ziua de astăzi, pentru vremea de acum. Ce are de-a face aceasta cu mine? S-a născut. Poate fi o ocazie să ne strângem familia acasă, să mâncăm, dacă avem, să ne simțim bine cât mai multe zile, să ne facem cadouri, dacă se poate, iar apoi fiecare mergem din nou la ale noastre, pe unde locuim. Singurul înţeles, singura semnificaţie a acestui eveniment se reduce la aceasta – o reuniune de familie: mă văd cu cei dragi. Desigur, imediat ce începem să ne gândim la lucrurile acestea, ne dăm seama că nu așa ar trebui să fie, că este ceva mai mult în această Sărbătoare a Nașterii Domnului. Dar ce? Apostolul Pavel ia acest eveniment al venirii Fiului lui Dumnezeu între oameni şi arată că are legătură directă cu viaţa bisericii: felul în care El s-a gândit când S-a coborât în iesle trebuie să vă caracterizeze pe voi („să aveți în voi gândul acesta, care era și în Cristos Isus“). Apostolul Pavel lucrează în Epistola către filipeni la schimbarea unei mentalităţi, la schimbarea unui mod de gândire, la înlocuirea lui cu un altul. Și este evident încă de la început un lucru foarte important: nu schimbarea celor din Filipi după cum voia Pavel, după gândul lui, ci după gândul lui Cristos, după mentalitatea lui Cristos. Ce s-a întâmplat în Betleem are mare însemnătate pentru mine astăzi. Apostolul Pavel mă învaţă să trăiesc între oameni. Dacă reuşesc să prind felul în care s-a gândit Cristos la sine, când a coborât de la Tatăl, voi reuși, voi ști cum să trăiesc. Cum s-a gândit El – la El? [Read more…]
- « Previous Page
- 1
- …
- 48
- 49
- 50
- 51
- 52
- …
- 70
- Next Page »