Stimați frați colegi,
Să ne amintim despre legământ – Școala duminicală – 11/26/2017
Să ne amintim despre legământ
Text: 1 Corinteni 11:23-34
Verset de aur: 1 Corinteni 11:25
Scopul – să înțelegem despre ce ne amintim la Cina Domnului și să explicăm cum se identifică trupul și sângele Lui cu pâinea și respectiv cu vinul
Contextul lecției:
Biserica Nou Testamentală are doar două sacramente, două acte de cult care trebuie repetate pentru a ne ține în teritoriul Evangheliei: Botezul și Cina Domnului. Botezul marchează pocăința inițială. Cina Domnului întreține pocăința ca o constantă a vieții creștine:
,,Căci n-am avut de gând să ştiu între voi altceva decât pe Isus Hristos şi pe El răstignit“ (1 Corinteni 2:2). [Read more…]
Mijlocitorul noului legământ – Școala duminicală – 11/19/2017
Mijlocitorul (mediatorul) noului legământ
Text: Evrei 12:14, 15, 18-29
Versete de aur: Evrei 12:28, 29
Scopul – să înțelegem ce este un mijlocitor (mediator) și care sunt deosebirile dintre un credincios din timpul Vechiului Testament și unul din timpul Noului Testament
Contextul lecției:
Epistola aceasta a fost scrisă evreilor creștini care treceau printr-o perioadă de criză. Din cauza persecuției, ei erau înclinați să se reintegreze în sânul iudaismului tradițional și să uite de Christos. Autorul îi îndeamnă să nu facă așa ceva din câteva motive foarte întemeiate. Fără Christos nu mai rămâne speranța unui alt Mesia și nu mai există nici un Mijlocitor pentru ei. [Read more…]
Promisiunea unui noul legământ – Școala duminicală – 11/12/2017
Promisiunea unui nou legământ
Scopul – Să înțelegem elementele noului legământ și de ce noul legământ e scris în inimă și nu pe tăblițe de piatră
Text: Ieremia 31:27-34
Verset de aur: Ieremia 31:33
Contextul lecției:
Noul Legământ va fi împlinit doar datorită neascultării lui Israel. Dumnezeu Şi-a dat seama că Israelul nu putea păstra legământul mozaic, pentru că acest legământ ţinea de exterior, pe când problema era interioară. De aceea Dumnezeu a spus: “Voi face un nou legământ cu voi!” Aş vrea să observaţi că Noul Legământ este necondiţionat; depinde în totalitate de Dumnezeu, de credincioşia Lui. [Read more…]
Dumnezeu credincios, popor necredincios – Școala duminicală – 11/5/2017
Dumnezeu credincios, popor necredincios
Scopul – Să înțelegem care sunt consecințele necredinței și să ne corectăm comportamentul.
Text: Numeri 25:10-13, 1 Samuel 2:30-36
Verset de aur: 1 Samuel 2:35
Contextul lecției:
În lecția aceasta vom întâlni două ilustrații ale unui principiu: credincioșia lui Dumnezeu rămâne în vigoare chiar și atunci când are de-a face cu necredincioșia noastră:
,,Dacă suntem necredincioşi, totuşi El rămâne credincios, căci nu Se poate tăgădui singur“ (2 Timotei 2:13). [Read more…]
Legământul lui Dumnezeu cu cei întorși din robie – Școala duminicală – 10/29/2017
Legământul lui Dumnezeu cu cei întorși din robie
Scopul – Să înțelegem natura rugăciunilor poporului lui Dumnezeu și credincioșia lui Dumnezeu în contrast cu lipsa de credincioșie a poporului Israel.
Text: Neemia 9:32-38
Verset de aur: Neemia 9:33
Contextul lecției:
Pocăința adevărată trebuie pecetluită cu hotărâri pe măsura ei. O simplă părere de rău fără o schimbare radicală a vieții nu este suficientă. regretul ne atinge inima, dar pentru o schimbare autentică este nevoie de ceva care să ne atingă mintea și să ne copleșească voința. [Read more…]
Legământul lui Dumnezeu cu David – Școala duminicală – 10/22/2017
Legământul lui Dumnezeu cu David
Scopul – Să înțelegem elementele principale ale promisiunii legământului lui Dumnezeu cu David și felul în care Domnul Isus este cel care a împlinit această promisiune.
Text: 2 Samuel 7:1-6, 8-10, 12-16
Verset de aur: 2 Samuel 7:16
Contextul lecției:
Natura legământului cu David
(1) Deşi cuvântul „legământ” nu apare de fapt în 2 Samuel 7, este clar că Dumnezeu încheiase un legământ cu David. În Psalmul 89:3-4, de exemplu, Dumnezeu spune: „Am făcut un legământ cu alesul Meu” — zice Domnul — iată ce am jurat robului Meu David, îţi voi întări sămânţa pe vecie şi-n veci îţi voi aşeza scaunul de domnie” (vezi de asemenea Psalmul 89:34-36). Această promisiune că tronul împărăţiei poporului lui Dumnezeu va fi ocupat pentru totdeauna de sămânţa lui David este exact făgăduinţa pe care Dumnezeu a făcut-o lui David în 2 Samuel 7 (de reţinut în mod special versetul 16). În plus, mai departe, în 2 Samuel, David însuşi face o referire la „legământul veşnic” pe care Dumnezeu l-a făcut cu el (2 Samuel 23:5), fără îndoială făcând aluzie la 2 Samuel, capitolul 7. [Read more…]
Ascultarea de legea lui Dumnezeu – Școala duminicală – 10/15/2017
Ascultarea de legea lui Dumnezeu
Scopul – Să înțelegem reacția poporului Israel în prezența lui Dumnezeu la Sinai și ce înseamnă adevărata frică de Domnul.
Text: Exod 20:18-26
Verset de aur: Exod 20:24
Contextul lecției:
Mesajul lui Dumnezeu dat evreilor la Sinai a constat în conținutul legii și în contextul evenimentului. Înfățișarea întregii întâmplări a inspirat poporului spaimă și uimire. Nu întâmplător! Dumnezeu a vorbit altădată într-un susur blând și subțire, dar la Sinai El a vrut să-i ducă pe evrei în fața scaunului de judecată divină. Sinai este anticamera Tribunalului Suprem, scaunul Celui ce judecă vii și morții. [Read more…]
Legământul lui Dumnezeu cu Israel – Școala duminicală – 10/8/2017
Legământul lui Dumnezeu cu Israel
Scopul – Să înțelegem care au fost cerințele și restricțiile impuse poporului Israel la Sinai și de ce a fost important ca poporul să urmeze cu strictețe condițiile impuse de Dumnezeu.
Text: Exod 19:16-25
Verset de aur: Exod 19:17
Contextul lecției:
LEGĂMÂNTUL DE LA MUNTELE SINAI (HOREB). Dumnezeu a făcut un legământ cu Avraam şi l-a reînnoit cu Isaac şi Iacov (vezi articolul LEGĂMÂNTUL LUI DUMNEZEU CU AVRAAM, ISAAC ŞI IACOV ). Legământul Său cu Israeliţii, făcut la poalele Muntelui Sinai (vezi Ex. 19:1 ) conţine două principii de bază dezvoltate în articolul sus menţionat: (1) Numai Dumnezeu stabileşte făgăduinţele şi obligaţiile legământului Său, şi (2) oamenii trebuie să le accepte în credinţă plină de ascultare. Principala diferenţă între acest legământ şi cel precedent este că Dumnezeu a precizat făgăduinţele si responsabilităţile acestuia înainte de a-l consfinţi (Ex. 24:1-8). [Read more…]
Legământul lui Dumnezeu cu Avraam – Școala duminicală – 10/1/2017
Legământul lui Dumnezeu cu Avram
Scopul – Să înțelegem elementele-cheie ale viziunii lui Avram și relația dintre
credință și neprihănire.
Text: Geneza 15:1-6; 17-21
Verset de aur: Geneza 15:18
Contextul lecției:
(1) Când Dumnezeu a încheiat legământul de părtăşie cu Avraam (vezi Gen. 15), El i-a făcut în mod explicit câteva promisiuni: Dumnezeu va fi pentru Avraam scut si răsplată (Gen. 15:1), el va avea mulţi descendenţi (Gen. 15:5) şi ţara Canaanului va fi moştenirea lui (Gen. 15:7; vezi Gen. 15:6, nota; 17:8; compară de asemenea cu 12:1-3; vezi articolul CHEMAREA LUI AVRAM, ). [Read more…]
- « Previous Page
- 1
- …
- 40
- 41
- 42
- 43
- 44
- …
- 68
- Next Page »