Școala duminicală, 11 ianuarie 2015

Întruparea Cuvântului

Ioan 1.14-18

Verset de aur: Ioan 1.14

 

Bucurie din abundenţă în această zi – toţi cu acelaşi gând: a venit Cineva la noi, S-a coborât Cineva la noi, S‑a apropiat Cineva de noi. N-a mai fost niciodată pe aici. A venit cu lucruri unice. Oamenii n-au mai văzut aşa ceva. Despre lucrurile pe care le-a adus El urmează să discutăm în continuare – despre lucrurile pe care oamenii le-au văzut în El şi, nu în ultimul rând, despre lucrurile pe care noi le-am primit de la El. Pentru că poate fi Sărbătoarea aceasta cât de deosebită, cât de măreaţă, cât de strălucită – dacă nu primim fiecare câte ceva, nu e întreagă. Sărbătoarea Crăciunului are şi această dimensiune: primeşti ceva. S-a născut, a venit, a adus, am văzut. Şi pentru noi? Şi pentru noi. Versetul 14 adună tot ceea ce era înainte despre Cuvânt – şi totul se focalizează într-un singur loc: tot ce avem mai înainte despre Cuvânt, despre Lumină, acum este adunat, împachetat şi ni se spune: „Cuvântul S-a făcut trup.“ Eşti oarecum invidios, când citeşti până pe la versetul 13 – lucruri extraordinare, mari, din veşnicie, slăvite, şi te întrebi: eu cum aş putea să le văd, să ajung la ele, chiar să le şi am? Ioan ne spune: tot de acolo a venit la noi Cel care era de la început, Cel care era împreună cu Dumnezeu, Cel care era Dumnezeu: S-a făcut trup. Spune chiar mai mult: nu doar că a venit, dar a şi locuit printre noi. De aici, totul devine foarte accesibil, plăcut. Poţi să ajungi acolo, te poţi transpune acolo, poţi trăi acolo. Lucrurile pe care martorii oculari, apostolii, cei din veacul I, din Palestina, din Galileea, din Iudeea, din Ierusalim le-au văzut le vom discuta în continuare, le vom aduce înaintea noastră, să le vedem şi noi – lucurile pe care ei le-au primit prin credinţă să le primim şi noi. [Read more…]

Școala duminicală, 4 ianuarie 2015

Coborârea luminii

Ioan 1.9-13

Verset de aur: Ioan 1.12

 

Ni se pot induce multe feluri în care să ne gândim la coborârea Fiului lui Dumnezeu, la naşterea Mântuitorului între noi. Putem fi influenţaţi să facem multe lucruri cu ocazia sărbătoririi acestui eveniment – şi, aproape în mod inconştient, involuntar, suntem prinşi în lucrurile acestea. Dacă luaţi la socoteală timpul şi alocarea lui cu ocazia acestor sărbători, veţi vedea cât de mult îl consumaţi în lucruri pe care, dacă le gândiţi şi le judecaţi la rece, n-ar trebui să le faceţi.

S-a coborât adevărata Lumină în lume. N-a venit ca un musafir, ca un călător – ne dă bună ziua şi merge mai departe. Nu. A venit să ne pretindă. Şi, din cele pe care le-am citit, întrebarea este directă: Mă primeşti sau nu mă primeşti? Aceasta ar trebui să fie frământarea cu ocazia acestei sărbători. S-a coborât, a venit! Să mă gândesc la El ca la adevărata Lumină, care a venit în lume. [Read more…]

Cristos, numai El!

Studii de Școală duminicală pentru Bisericile Baptiste Române din SUA și Canada.

Programarea studiilor biblice pentru anul 2015 poate fi accesată aici.

Școala duminicală, 28 decembrie 2014
Credința lui Avraam
Evrei 11.8-19
Versetul de aur: Evrei 11.8

Cuvântul din Evrei 11.8-19 este despre omul pe care îl așteptăm menționat în orice discuție despre credință, Avraam. El este modelul de om care crede. Când auzi despre credință, Avraam este primul care-ți vine în gând. Un om pe care l-a ales Dumnezeu, un om pe care l-a chemat Dumnezeu; un om în a cărui viață, la momente de răscruce, se vede ceea ce ne interesează pe noi, credința pentru mântuirea sufletului. Un om care nu dă înapoi, un om care merge numai înainte.
Primul moment din viața lui este cel al chemării lui Avraam. Noi găsim istoria despre aceste lucruri în Genesa 12. Ceea ce se subliniază în Evrei 11 este următorul lucru: când Dumnezeu l-a chemat Avraam a ascultat prin credință și a fost gata să meargă deși nu a știut unde se duce. Pentru Avraam a fost mai puternică chemarea din partea lui Dumnezeu decât cunoașterea destinației. Ai fost vreo dată în situația ca cineva să te cheme undeva și tu să nu știi unde va fi acel loc? Când oamenii vor să-i înșele pe oameni, sau să facă rău altor oameni așa procedează. Îl chemi într-un loc pe care nu-l cunoaște ca să-i poți face rău, de aceea nu trebuie să te duci în locuri pe care nu le știi când te cheamă oamenii, poate fi o cursă. Dar când te cheamă Dumnezeu e o dovadă de credință. Avraam era în Ur în Haldea, în Babilon. De acolo Dumnezeu l-a chemat să meargă spre apus în țara făgăduinței; l-a chemat într-un loc pe care nu-l cunoștea, în care nu a mai fost. Ceea ce l-a ajutat pe Avraam să asculte de chemarea lui Dumnezeu a fost credința. Primul lucru pe care-l subliniem în această meditație este următorul: ascultarea de Dumnezeu prin credință, trebuie să fie mai puternică decât tot ceea ce știm. Ascultarea prin credință trebuie să depășească nivelul meu de cunoaștere. Dacă Dumnezeu m-a chemat îl urmez, chiar dacă nu știu încotro și unde voi ajunge. [Read more…]

Școala duminicală, 21 decembrie 2014
Ascultarea lui Iosif
Matei 1.18-25
Versetul de aur: Matei 1.20

Aceasta este relatarea naşterii Mântuitorului în Evanghelia după Matei. O relatare care, spre deosebire de celelalte două pe care le avem în Evanghelii, este croită şi descrisă din prisma unei profeţii, profeţia din Isaia 7.14: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn, iată fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu este cu noi ).“
Avem această perspectivă asupra naşterii Mântuitorului. Matei scrie Evanghelia pentru o audiență ebraică. Cel mai puternic mod de a convinge pe un evreu de adevărurile cu privire la un anumit lucru, este să vii şi să-i aduci mărturie din Scripturi. Ce s-a întâmplat a fost în planul lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat a fost o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, a ceea ce ne-a spus mai dinainte Domnul printr-un anumit proroc. În cazul de faţă prin proorocul Isaia.
Situaţia a fost grea. Avem doi logodnici care s-au confruntat cu o problemă care a fost gata să le rupă logodna şi să-i despartă. Viitoarea soţie este însărcinată. Ce durere trebuie să fi fost în inima lui Iosif. În textul pe care l-am citit Iosif nu spune un cuvânt, nu spune o vorbă. Îl găsim frământat şi face planuri în mintea lui, dar ezită să ia o hotărâre nepotrivită. Întotdeauna când eşti la mare cumpănă, şi inima îţi este cu adevărat curată, când eşti sincer și cinstit, ori unde ai fi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu îţi va răspunde. Fără îndoială că Maria i-a spus lui Iosif că nu este vinovată de nimic. Totuşi, în starea de fapt, Iosif este la mare răscruce. În această cumpănă grea, ce să facă? Caută soluţii, se frământă şi aşteaptă. [Read more…]

Școala duminicală, 14 decembrie 2014
1 Corinteni 3.10-15 – Fiecare să ia seama cum clădește deasupra
Verset de aur: 1 Corinteni 3.10

În această zi vorbim pornind de la textul acesta, şi avem în vedere ultimele cuvinte din versetul 10: „Fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra.” Lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu poate fi verificată. Modul în care se va verifica lucrarea fiecăruia este neobişnuit. Nimeni când inaugurează o casă nu o aprinde; tai o panglică, te uiţi cât de drepte sunt rosturile, cât de bine se închid geamurile, dar nici de cum nu-i dai foc. Calitatea lucrării fiecăruia dintre noi se va vedea dacă trece sau nu testul focului.
Știm că este vorba despre „Ziua judecăţii Domnului;” un text asemănător avem în 2 Corinteni 5.10 (Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.). Aşadar, lucrăm ştiind că vom fi verificaţi, ştiind că tot ce am făcut va fi aprins. De aceea, cred că întrebarea cea mai importantă pentru lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie aceasta: Oare ce am lucrat va rămâne în picioare după ce i se va da foc? Cu ce materiale ar trebui să lucrez? Şi cum ar trebui să lucrez? Pentru că atunci ce contează cel mai mult este dacă lucrarea mea făcută cu ajutorul lui Dumnezeu va rămâne în picioare. Noi ne putem evalua unii la alţii lucrările, şi trebuie să facem lucrul acesta, dar nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare dintre noi vom fi evaluaţi de către Dumnezeu, pe care nu-l poate înşela nimeni, şi înaintea căruia nu putem ascunde materialele cu care am lucrat. [Read more…]

Școala duminicală, 7 decembrie 2014
Disciplinează-te pentru evlavie
1 Timotei 4.7
Versetul de aur: 1 Tim. 4.7

Dacă ar fi să desenăm pe o hârtie hotarele Împărăţiei, aşa, sub formă de un cerc, cred că am putea vedea fiecare dintre noi, că cei mai mulţi din interiorul Impărăţiei, pun adesea următoarea întrebare: „arată-mi, cât poţi de clar, care este graniţa, să ştiu să nu păşesc în afara Impărăţiei“. Şi vor fi foarte puţini, care te vor întreba: „arată-mi unde este centrul Impărăţiei, să nu mă depărtez, de acolo“. Această situaţie, caracterizează creştinismul nostru de astăzi. Spune-mi, ce n-am voie să fac? Spune-mi până unde ţine masa, să nu cad? Cu alte cuvinte, aşteptăm nu-uri, aşteptăm interdicţii, şi în cele din urmă, creştinismul cu care rămânem, este un creştinism al interdicţiilor. A fi creştin, înseamnă: să nu faci asta, să nu faci asta, noi nu mergem acolo, noi nu suntem aşa, noi vorbim aşa…şi lista poate merge mai departe. Un astfel de creştinism, prinde foarte greu, dacă prinde, la generaţia tânără. Intrebarea de bază este: cum aducem învăţătura creştină, la toţi? Şi la cei tineri, şi la adulţi, şi la cei în vârstă.
Dacă citim, pe aceeaşi pagină, la 1 Timotei 3:16, apostolul Pavel spune: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost înălţat în slavă“.
Prima linie din v.16, o putem traduce în felul următor: „Şi fără indoială, mare este taina religiei noastre“. Biserica din veacul 1, cei care îi vedeau şi îi cunoşteau, ştiau despre ei, că evlavia este modul lor de viaţă. Şi apostolul Pavel spune: „Religia pe care o avem noi, evlavia are această mare taină, acest mare mister: Ce a făcut Dumnezeu în Cristos, când a venit, cum a fost socotit neprihinit în Duhul, predicat între Neamuri, ridicat în slavă“. Creştinismul primar avea această caracteristică: evlavia. Ceilalţi, îi cunoşteau aşa. Am mai spus, adesea, astăzi noi suntem cunoscuţi ca, aceştia, care nu fac astea… [Read more…]

Aceasta este una dintre cuvântările din cartea Fapte, una dintre predicile care are răspunsul cel mai slab, dacă o comparați cu predica lui Petru din Fapte 2. La unul se pocăiesc trei mii, iar la celălalt câțiva. Ni se dau numele a două persoane. Nu știm de ce au stat lucrurile într-un fel la Ierusalim, și de ce au stat lucrurile în felul acesta la Atena. Ceea ce știm este că apostolul Pavel nu a avut un plan, o lucrare misionară, în Atena. Vedem, așa cum începe textul, că el a rămas în Atena să-i aștepte pe Sila și pe Timotei.

Atena și Areopagul
În timp ce-i aștepta ca să-și poată continua călătoria, stă de vorbă cu oamenii de acolo. Vedem că s-a dus în două locuri, s-a dus în Sinagogă și s-a dus în piață. Nu ni se spune ce a vorbit în Sinagogă; e foarte puțin descris în versetul 17: „În Sinagogă stătea de vorbă cu Iudeii, și cu oamenii temători de Dumnezeu.” Nu ni se spune ce le-a spus, sau ce i-au spus ei, dacă au primit cuvântul lui sau dacă l-au respins. În schimb avem o prezentare detaliată a ceea ce le-a spus bărbaților din Atena. Areopagul era un loc cunoscut, un consiliu al orașului pe dealul lui Marte, unde se aduceau în discuție sau în judecată diferite pricini. Din felul în care vedem că este descrisă această întâlnire, apostolul Pavel nu a fost dus la judecată în Areopag, ci a fost dus să le spună despre credința lui. Spune-ne și nouă ce vrea să zică ceea ce zici tu, se pare că vestești niște dumnezeii străini pentru cei din Atena. O replică ca și aceasta are aluzii foarte cunoscute. Poate cel mai cunoscut bărbat din Atena era Socrate. Când el a fost condamnat la moarte așa au început acuza împotriva lui, se pare că ce vestești tu sunt niște dumnezei străini. Deci, când citim acest fel de a prezenta ce i se întâmplă lui Pavel, ni se duce mintea în multe direcții. Ce urmează să se facă, pățește și el ce au pățit și alții sau nu? Vedem că atitudinea lor a fost binevoitoare și nu l-a condamnat nimeni la nimic. [Read more…]

Când vorbim despre lucrarea Duhului Sfânt, inspiraţia Scripturilor este o doctrină care trebuie presupusă, pentru că doar aşa avem perimetrul clar până unde putem merge şi unde trebuie să ne oprim, când vorbim despre Duhul Sfânt; care sunt lucrurile pe care El, potrivit cu lucrarea lui Cristos, ni le-a arătat, până unde ne călăuzeşte El şi unde se opreşte. El a lucrează în viaţa Mântuitorului, el este autorul Scripturilor, el lucrează în oameni.
În Noul Testament găsim cel puţin cinci imagini importante, care vin şi descriu lucrarea Duhului în viaţa unui om muritor. Vreau să vorbim doar despre două în materialul care urmează: Duhul Sfânt, ca pecete şi arvună. Celelalte sunt: înoirea, naşterea din nou, şi înfierea. [Read more…]

Pavel își începe Scrisoarea către cei din Roma ca unul care este apostolul neamurilor.  Chiar dacă încă nu i-a întălnit, ei sunt în aria sa de lucrare. Această responsabilitate este dusă la îndeplinire pe baza unei înțelegeri de sine solide și profunde. Primele trei afirmații arată caracterul cuprinzător al acestei înțelegeri: rob, apostol, pus de o parte pentru evanghelie. Toate acestea trei îl au în centru pe Cristos care l-a întâlnit pe Pavel pe drumul spre Damasc. Acea întâlnire a dus la trimiterea lui Pavel la neamuri. Față de Cristos Pavel este un rob, un apostol, și un mesager al evangheliei. Ascultarea lui deplină de Cristos este o cinste care îl așează în mod unic între ceilalți apostoli. Acest statut îi conferă atât proeminență între oameni, cât și dependență față de Domnul său. Deși apostolia sa a fost contestată de unii din vremea sa, și el era unul care l-a văzut pe Isus Cristos cel înviat. El este un reprezentant oficial al lui Cristos, chemat de acesta pentru misiunea între neamuri. Aceasta este văzută ca pe o punere de o parte pentru lucrarea evangheliei lui Dumnezeu. Aceste trei titluri pot fi văzute ca fiind concentrice care se leagă unul de altul înspre focalizarea asupra evangheliei pentru care el a fost pus de o parte.  [Read more…]