Școala duminicală, 18 octombrie, 2015

Mielul fără cusur – pilda de urmat

1 Petru 1:15-21

Versetul de aur: 1 Petru 1.17

 

De data aceasta ne uităm la modul cum este prezentată moartea lui Cristos în Prima epistolă a apostolului Petru. Nu am inclus şi 2 Petru, cealaltă scriere a apostolului, pentru că în 2 Petru această temă a morţii lui Cristos nu este dezvoltată aproape deloc. Aşadar, restrângem totul la 1 Petru. Am selectat textul cel mai relevant despre moartea lui Cristos. De fiecare dată, când ne uităm într-una dintre Cărţile Noului Testament în care este dezvoltată această temă, trebuie să o legăm de viaţă. El a murit, a fost răstignit – ce legătură are acest lucru cu mine? Ce are a face cu mine? Cât de relevant este acel eveniment, care stă la temelia creştinătăţii, pentru viaţa fiecărui creştin? Pentru aceasta, este necesar să răspundem mai multor întrebări – în ce împrejurări le-a scris apostolul Petru? unde erau cei care au primit scrisoarea aceasta? cum era viaţa lor? ce se întâmpla cu ei? Avem multe referiri la viaţa lor şi la împrejurările în care se află ei. Referirea cea mai clară o găsim în capitolul 4, unde apostolul Petru spune aşa: „Prea iubiţilor, nu vă miraţi de încercarea de foc din mijlocul vostru, care a venit peste voi ca să vă încerce, ca de ceva ciudat, care a dat peste voi: dimpotrivă, bucuraţi-vă, întrucât aveţi parte de patimile lui Cristos“ (v. 12-13) – aşadar, „încercarea de foc din mijlocul vostru“. In 4:14, apostolul Petru lărgeşte puţin, deschide fereastra mai tare, şi spune aşa: „Dacă sunteţi batjocoriţi pentru Numele lui Cristos, ferice de voi!“ Aceleaşi lucruri apar şi în capitolul 3, unde versetul 14 spune aşa: „ dacă aveţi de suferit pentru neprihănire, ferice de voi!“ Acelaşi lucru apare şi în 2:20: „în adevăr ce fală este să suferiţi cu răbdare şi să fiţi pălmuiţi, când aţi făcut rău? Dar dacă suferiţi cu răbdare, când aţi făcut ce este bine, lucrul acesta este plăcut lui Dumnezeu“, iar 2:12 spune astfel: „Să aveţi o purtare bună în mijlocul Neamurilor, pentru ca, în ceea ce vă vorbesc de rău ca pe nişte făcători de rele, prin faptele voastre bune, pe care le văd, să slăvească pe Dumnezeu în ziua cercetării.“ Acestea sunt indiciile pe care noi le avem din Epistolă cu privire la împrejurările în care se aflau ei: suferinţă, pentru că sunt creştini – aceasta este afirmaţia care adună tot ceea ce ştim despre situaţia lor şi pe care o găsim în 4:16: „Dimpotrivă, dacă suferă pentru că este creştin, să nu-i fie ruşine.“ Suferi batjocură, pentru că eşti al lui Cristos; sunt puse în spatele tău, asupra vieţii tale, tot felul de batjocuri, de lucruri neadevărate, de lucruri rele.  [Read more…]

Școala duminicală, 11 octombrie, 2015

A împăcat totul cu Sine

Coloseni 1:21-23

Versetul de aur: Coloseni 1.21

 

Vom vorbi despre moartea Domnului şi despre viaţa mea – despre acest eveniment unic în istoria mântuirii şi legătura lui cu mine. Despre o răstignire de acum 2000 de ani – şi despre cât de actuală şi de obligatorie este ea pentru viaţa mea, oriunde aş fi: la Efes, la Roma, la Corint sau la Colose. Vom căuta să vedem în Epistola către Coloseni moartea Mântuitorului şi ce înseamnă ea pentru viaţa noastră. Perspectiva din care ne-o descrie este dată de textul pe care l-am citit – o perspectivă dură: „prin sângele crucii Lui, prin trupul Lui de carne, prin moarte“. Înainte de acest text – model, deschizător de drum în Epistolă – avem un imn, o cântare, în care toată istoria mântuirii este descrisă la scară cosmică. Cristos este prezentat ca Acela prin care Tatăl a făcut toate lucrurile, El este Acela care are proeminenţă faţă de toate lucrurile, este unic, Îl descoperă în chip unic pe Tatăl – Tatăl fiind nevăzut. În vechea creaţie, El este Cel dintâi, dar şi în noua creaţie El este Cel dintâi. El este Cel dintâi născut dintre cei morţi, El este Capul Bisericii, toate le are sub stăpânirea Lui – tot imnul merge spre ceea ce spune în 1:20: „pentru a împăca totul cu Sine, tot ce este în cer şi pe pământ, a făcut pace, prin sângele crucii Lui“. Aşadar, în Coloseni moartea lui Cristos este un eveniment descris prin prisma acestui rezultat – împăcarea. Întotdeauna este dificil, ca om, ca persoană, ca locuitor al pământului, să vorbeşti despre împăcare. Este ceva rupt – relaţii, legături, prietenii –, este o prăpastie între două persoane. Întotdeauna împăcarea presupune un război, o duşmănie anterioară, o stare de luptă. Apostolul Pavel spune că, din perspectiva lui Dumnezeu, împăcarea este realizată. Tot ceea ce El a considerat ca fiind obligatoriu de împlinit din partea Lui, a unui Dumnezeu desăvârşit, sfânt, drept şi iubitor, este realizat prin sângele crucii Fiului Său. Aşadar, ne uităm la moartea Mântuitorului ca la o moarte care-L împacă pe Dumnezeu cu omul, ca la o moarte care îi poate aduce din nou împreună, ca la o moarte care construieşte un pod între Dumnezeu şi om, ca la o moarte în care Tatăl stă cu faţa spre om şi este gata să-l primească.  [Read more…]

Școala duminicală, 4 octombrie, 2015

El s-a dat pe sine pentru noi

Galateni 1:1-4

Versetul de aur: Galateni 1.4

 

Vom privi împreună la Epistola către galateni, urmărind în special motivul morţii lui Isus Cristos, Domnul nostru.

Scrisoarea către galateni s-a născut în împrejurări vitrege. Pentru a discerne situaţia căreia i se adresează apostolul Pavel, trebuie să avem în vedere afirmaţii care sunt presărate peste tot în scrisoare. Este vorba despre o situaţie care, la prima vedere, pentru un ochi care nu este foarte versat şi atent, ar spune: dar este foarte bine ce fac cei din Galatia! Sunt zeloşi pentru biserică şi  pentru fraţi. Însă, dacă privim mai bine, îi vedem ca făcînd schimbări de neadmis – răsturnarea adevăratei evanghelii (1:6-10), înlocuirea credinţei cu faptele legii (2.21; 3.1-14; 4.9-31; 5.3-12), înţelegere greşită a libertăţii creştine (5.13-26).  [Read more…]

Școala duminicală – 27 septembrie, 2015
A murit pentru noi ca să trăim împreună cu El
1 Tesaloniceni 5:1-11
Versetul de aur: 1 Tesaloniceni 5.9-10

Tema acestui studiu este moartea Mântuitorului, aşa cum este prezentată în Prima epistolă a lui Pavel către tesaloniceni, şi relevanţa ei pentru viaţa noastră. Versetul 10 din textul nostru va fi versetul central al discuţiei: Mântuitorul „a murit pentru noi pentru ca […] să trăim împreună cu El“. [Read more…]

Școala duminicală – 20 septembrie, 2015

Dăruirea Fiului

Ioan 3:16-17

Versetul de aur: Ioan 3.16

Ne vom uita în Evanghelia după Ioan la modul cum este prezentată tema morţii Mântuitorului. Textul cel mai cunoscut, textul care cuprinde cel mai bine perspectiva pe care Ioan vrea s-o avem, este Ioan 3:16. Ne uităm la moartea Mântuitorului ca la acea lucrare prin care Dumnezeu şi-a dat Fiul. Şi L-a dat pentru ca acela care crede în El să aibă viaţă. Ne uităm la moartea Mântuitorului ca la trimiterea Fiului în lume, ca lumea să fie mântuită prin El. Aceste două versete ne dau perspectiva, unghiul din care ne uităm la tema aceasta în Evanghelia după Ioan. Dacă punem în contrast felul în care moartea Mântuitorului este prezentată în Evangheliile sinoptice – în Matei, în Marcu, în Luca –, din start, de la început, se va putea observa un alt unghi din care este văzut întregul eveniment. În Evangheliile sinoptice se accentuează foarte mult durerea, groaza, agonia. Cristos în Ghetsimani se roagă, plânge – lacrimi, sânge. În Ioan nu avem atât de mult accentuată agonia, cât biruinţa. Puţin mai sus, în versetele 14, 15, se spune: Fiul omului va fi înălţat, cum a înălţat Moise şarpele în pustie. Prin aceasta Ioan prinde două lucruri: înălţarea pe cruce, iar apoi înălţarea în slavă. Când descrie evenimentele din viaţa Mântuitorului, întotdeauna Ioan le descrie, pe toate, ştiind, accentuând faptul că El este în slavă, şi o are aşa cum o avea înainte de a se fi făcut lumea. De la întrupare, ni se spune: „noi am văzut slava Lui, ca slava Unuia născut din Tatăl“ (1:14). În Evangheliile sinoptice, slava aceea o vedem pregnant, deosebit, la schimbarea la faţă. Ioan, însă, ne spune că de la început şi până la calvar, în toate, noi am văzut slava Lui. L-am văzut cât de deosebit, cât de puternic, cât de unic este. Moartea Lui o vede în acelaşi fel, ca pe o înălţare. Apoi sunt, din nou, texte unice în Evanghelia după Ioan. Vede moartea Lui, ca pe o reîntoarcere înapoi la Tatăl: Mă duc la Cel care M-a trimis; după ce Mă voi duce, vă voi trimite un Mângâietor (texte în capitolele 13, 14 şi 16. De asemenea, tot specifică lui Ioan este şi perspectiva asupra morţii lui Isus ca o proslăvire, ca o glorificare. Toate acestea ne ajută să nu despărţim moartea Lui de învierea Lui, de înălţarea Lui în slavă. Trebuie să fie văzute ca un eveniment unic. Cel care a murit a biruit. Cel care a murit a fost înălţat în slavă. Este acelaşi – Cel de pe cruce, cu Cel de la dreapta Tatălui. Este prezentat un Mântuitor puternic, foarte curajos.  [Read more…]

Școala duminicală – 13 septembrie, 2015

Un semn care va stârni împotrivire

Luca 23:26-49

Versetul de aur: Luca 23.34

Urmează să vorbim despre moartea Mântuitorului nostru, din Evanghelia după Luca. Fiecare dintre cei patru evanghelişti dă o perspectivă unică asupra acestui eveniment. Dacă ne reamintim, perspectiva lui Matei este cea de salvator al poporului Său – încă de la început, când îngerul i-a spus lui Iosif „să-i pui numele Isus, pentrucă El va mântui pe poporul Său de păcatele sale“ (Matei 1:21). Şi toată naraţiunea merge în felul acesta – aşa este descrisă ultima Cină, instituirea Cinei Domnului, apoi răstignirea. Evanghelistul Marcu pune accentul în altă parte: Isus este un Mântuitor puternic, care a venit şi l-a biruit pe cel rău, şi noi Îl cunoaştem pe deplin când moare (sutaşul spune: „Cu adevărat, acesta a fost Fiul lui Dumnezeu!“). Evanghelistul Ioan ne ia din altă parte şi, încă de la început, prin Ioan Botezătorul, spune: „Iată Mielul lui Dumnezeu, care ridică păcatul lumii!“ – şi totul merge spre Înălţare, când Fiul omului va fi înălţat de pe pământ, aşa cum a înălţat Moise şarpele în pustie: o perspectivă glorioasă asupra răstignirii.  [Read more…]

Școala duminicală – 6 septembrie, 2015

Omul acesta era Fiul lui Dumnezeu

Marcu 15:33-41

Versetul de aur: Marcu 15.39

Vom vorbi despre moartea lui Cristos în Evanghelia după Marcu. Textul citit reprezintă, oarecum, apogeul întregii naraţiuni din această Evanghelie – un moment al unei descoperiri, al unei revelaţii; un deznodământ al unei lucrări, dar un deznodământ, cel puţin dintr-un punct de vedere, neaşteptat. Dacă citeşti doar capitolele 1 şi 2 din Evanghelia după Marcu, n-ai zice că Evanghelia se va termina în felul acela. Avem în capitolul 1 remarci de felul următor: „ce autoritate în învăţătură! e o învăţătură nouă, n-am mai auzit aşa ceva“ (1:27); „un Învăţător ca acesta – Lui Îi merge faima în toată Galileea“ (1:28); „era atât de faimos, de celebru, încât nu mai putea intra ziua în vreun sat, într-o cetate; era înconjurat, lumea dădea buzna“ (1:45); „cei care Îl ascultau ziceau: N-am auzit niciodată aşa ceva“ (2:12). Evanghelistul Marcu prezintă un Învăţător deosebit de bine primit, apreciat, dorit – oamenii se strângeau în jurul Lui. N‑ai crede că se va termina Evanghelia după cum am citit: pe o cruce romană. Semnalul pentru un astfel de deznodământ îl avem însă foarte de timpuriu în Evanghelie. În capitolul 3, versetul 6, avem primul gând în direcţia aceasta, care spune aşa: „fariseii au ieşit afară şi s-au sfătuit îndată cum să-L piardă“. Pe de o parte, avem în Evanghelia după Marcu un Cristos foarte cunoscut, puternic, faimos, celebru. Pe de altă parte, împotriva Lui încep să se croiască planuri, pentru a fi pierdut. Pe de o parte ai un Cristos despre care se spune: „Acesta este Fiul Meu, în care Îmi găsesc toată plăcerea“, iar pe de altă parte ai un Cristos care, atunci când procuratorul roman Îl întreabă: „Eşti Tu Acesta?“, tace. Pe de o parte, ai un Cristos scoate demoni, face vindecări, iar pe de altă parte ai un Cristos care nu Se coboară jos de pe cruce. Există acest portret paradoxal în Evanghelia după Marcu: pe de o parte faimos, pe de altă parte tăcut; pe de o parte puternic, pe de altă parte Îşi opreşte puterile. Acest portret creează în audienţă două tabere: unii sunt cu El, Îl apreciază, Îl ascultă, Îl doresc; alţii uneltesc împotriva Lui. Întrebarea în ce ne priveşte pe noi astăzi este foarte simplă: din care tabără suntem? Audienţa este deosebit de amestecată – pentru că ni se spune, de asemenea, de foarte timpuriu, că şi între cei din apropierea Lui, chiar între cei 12, era unul, Iuda, care L-a şi vândut în cele din urmă. Nu este uşor să discerni în Evanghelia după Marcu cine este cu Mântuitorul şi cine unelteşte împotriva Lui, cine Îl doreşte şi cine vrea să-L piardă.  [Read more…]

Școala duminicală, 30 august, 2015

L-a învins pe diavolul

1 Ioan 3:4-10

Versetul de aur: 1 Ioan 3.8

Îl mărturisim pe Isus Cristos ca biruitor al lui Satan şi al puterilor acestuia, eliberându-ne de sub stăpânirea întunerecului şi aducându-ne în Împărăţia Sa. Textul cel mai potrivit pentru aceasta este 1 Ioan, capitolul 3, versetul 8, partea a doua: „Fiul lui Dumnezeu S-a arătat ca să nimicească lucrările diavolului.“ Despre aceasta vom vorbi în continuare – despre un Cristos biruitor, despre un Cristos care a anihilat, a nimicit lucrările Celui rău. Întrebarea imediată este: care sunt acestea? Să vedem ce a distrus. Când vorbim despre lucrările diavolului, nu întotdeauna este uşor să le identificăm. Mai mult, sunt situaţii în care diavolul nu face nimic, sau pare că nu face nimic.  [Read more…]

Școala duminicală, 23 august, 2015

Al doilea Adam

1 Corinteni 15:45-50

Versetul de aur: 1 Corinteni 15.45

Noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca al doilea Adam, Capul unei noi umanităţi, care a trăit o viaţă de ascultare desăvârşită, a biruit moartea şi putrezirea, a înviat din morţi într-un trup glorios şi este înălţat la dreapta Tatălui, urmând să vină din nou, în glorie, pentru judecată, să aducă viaţa veşnică celor răscumpăraţi şi moarte veşnică celor pierduţi, să întemeieze un cer nou şi pământ nou – Casa dreptăţii –, unde nu va mai fi rău, suferinţă sau moarte. În Sfânta Scriptură sunt multe feluri în care este descris Mântuitorul. La apostolul Pavel, într-un mod unic în Noul Testament, Îl avem descris pe Cristos în contrast cu Adam. După ce citim primele trei capitole din cartea Genesa, în tot Vechiul Testament Adam nu mai are un rol proeminent. Mai apare în Cărţile Cronicilor, dar şi acolo foarte telegrafic. Apoi, în Noul Testament, apare în genealogii şi atât – cu excepţia Epistolei către romani şi a Primei epistole către corinteni. În toată literatura Vechiului Testament, nici unul dintre cei care au scris – proroci, împăraţi, poeţi – nu s‑au aplecat asupra lui Adam, să observe care au fost implicaţiile faptei sale. Între Testamente, după prorocul Maleahi, până la profetul Ioan Botezătorul, avem o literatură deosebit de bogată, literatură considerată neinspirată (în sensul inspiraţiei de care vorbim în cazul textelor incluse în Sfânta Scriptură), literatură apocrifă sau pseudepigrafă (nu ştim autorii textelor respective), însă o literatură în care Adam apare foarte des. Cei care s-au izolat şi au făcut lângă Marea Moartă o comunitate – cei care ne-au lăsat ceea ce astăzi numim „Sulurile de la Marea Moartă“ – de asemenea scriau şi gândeau foarte mult cu privire la efectele neascultării lui Adam. Din ceea ce scrie în Romani şi 1 Corinteni, îl vedem pe apostolul Pavel ca fiind la curent cu ideile vremii, cu zbaterile vremii. Şi el vorbeşte despre Cristos comparându-l cu Adam – vezi în special Romani 5:12-21 („Cristos, ca al doilea Adam“), iar al doilea text este textul nostru, 1 Corinteni 15, de la 45 în continuare.  [Read more…]

Școala duminicală, 16 august, 2015

Omul Isus

Ioan 19:1-16

Versetul de aur: Ioan 19.5

Noi îl mărturisim pe Isus Cristos ca Om adevărat. Când ţi se vorbeşte despre un om, ce-ai zice? Este şi el ca mine. Face lucruri pământeşti: şi eu le pot face. Peste tot, atunci când omul simte că în jurul lui are doar oameni, dispreţuirea este un sentiment lăuntric care vine imediat în faţă. Se creează detaşare şi spune: şi ei sunt ca mine, şi el e ca mine. Şi, cu aceasta, faci ce face Pilat: te speli pe mâini. Înainte de 1989, când auzeai vorbindu-se despre diferite locuri celebre din lumea din Apus, sentimentul care te încerca – fie că vroiai, fie că-ţi plăcea, fie că nu vroiai –, era: „Cum o fi acolo?“ Era, aşa, ca un fel de fata morgana. Oare, chiar?! Era şi un sentiment al aşteptării: dacă aş vedea cu ochii lucrurile acelea! Ştiţi care este sentimentul când ajungi să pui mâna acolo, şi să stai în Trafalgar Square, de exemplu? Te uiţi la statuia lui Nelson şi zici: tot un om le-a făcut şi pe acestea. Sau în alte locuri din această lume foarte cunoscute – când ajungi acolo şi păşeşti, zici: Ce miraj a fost! Tot oameni sunt şi pe aici, tot porumbei stau şi te încurcă şi pe aici. Întotdeauna omul tinde să dispreţuiască ce este în jurul lui. Dacă simte că este uman, vrea deasupra acelor lucruri. Acest text din Ioan 19 ilustrează deosebit de bine această idee: „Este doar un om, răstigneşte-L! Legea spune: fă-o!“ Şi au făcut-o. Când Îl vezi pe Isus doar ca pe un om, vrei să termini repede cu El. Noi Îl mărturisim pe Isus Cristos ca Om adevărat. A avut toate lucrurile pe care le avem noi, pe care le târâm după noi, cu excepţia păcatului. Lista care urmează nu este completă. A fost în pustie 40 de zile, a flămânzit. A umblat ziua în amiaza mare şi a ajuns la fântâna lui Iacov; I S-a făcut sete. A fost prins de oboseală. A avut nevoie să se aşeze, să stea, să-şi tragă sufletul. A iubit ca noi. Când a venit la El tânărul bogat, Scriptura ne spune: L-a iubit pe omul acela. Despre Lazăr ni se spune că Isus îl iubea. Ucenicul care scrie lucrurile acestea este un ucenic care a fost iubit de Isus. Când a văzut gloatele împrăştiate, I-a fost milă de ele – o mulţime împrăştiată ca nişte oi fără păstor. Toate aceste sentimente pe care le avem noi le-a avut şi El. El a fost Om adevărat. Poate fi periculos să accentuez această faţă a lucrurilor, dar este necesar. La sfârşitul mesajului revenim şi punem împreună cele două dimensiuni ale Lui, cea divină şi cea umană, dar trebuie să arătăm clar că El a trăit ca Om şi să vedem implicaţiile acestui lucru.  [Read more…]