SCOPUL LECȚIEI:

Înțelegând față de cine se simțea apostolul Pavel dator să le vestească Evanghelia, să învățăm să nu ne fie rușine de Evanghelie. Totodată, să alcătuim două abordări pentru împărtășirea Evangheliei: una pentru cei care au o minimă cunoștință despre Evanghelie și una pentru cei care nu posedă o astfel de cunoaștere.

TEXTUL LECȚIEI: Romani 1:8-17

Verset cheie: „Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Cristos; fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a Iudeului, apoi a Grecului”. Romani 1:16

CONTEXTUL LECȚIEI:

Trei dintre lucrările principale ale apostolului Pavel au fost în Antiohia, Corint și Efes. Aceste trei orașe au fost între cele mai mari zece orașe ale Imperiului Roman. Pavel însă a avut o dorință arzătoare de a vizita cel mai mare oraș al vremii sale, Roma, capitala imperiului și centrul lumii în acele vremuri. Zicala „toate drumurile duc la Roma” a fost mai mult decât proverbială pentru Pavel. Roma a fost de neegalat în lumea antică. După căderea Romei în antichitatea târzie, Europa nu va avea un astfel de centru până la Londra în secolul al nouăsprezecelea. Pavel a fost convins că Dumnezeu îl cheamă să slujească în Roma.

Pavel, cel care s-a numit Saul în perioada când a persecutat Creștinii, a scris o scrisoare romanilor înainte de călătoria sa la ei. În Roma exista și creștea o biserică formată, după toate probabilitățile, din persoanele prezente la Ierusalim la pogorârea Duhului Sfânt și convertite cu această ocazie (Faptele Apostolilor 2:10). Dintre cei convertiți la Ierusalim, au fost câțiva care au călătorit la Roma din varii motive. Dovada în acest sens se află în lista saluturilor personale pe care Pavel le scrie la finalul epistolei, în capitolul 16. A fost important pentru apostolul Pavel ca biserica din Roma să crească în direcția corectă. Aceștia au avut nevoie de o bază doctrinară solidă, dar au avut nevoie și de sfătuire duhovnicească. Această scrisoare îndeplinește ambele scopuri.

Apostolul Pavel a scris epistola către Romani în jurul anului 58 d. Hr. în timpul celei de-a treia călătorii misionare. Această dată este confirmată de Fapte 20:2-3, unde este relatat faptul că Pavel petrece trei luni în Grecia. Locul scrierii epistolei pare să fie orașul grec Corint, oraș ce a găzduit o biserică plantată chiar de apostol și unde acesta a slujit timp de optsprezece luni.

Conținutul epistolei reflectă experiența lui Pavel în a prezenta Evanghelia atât doctrinal cât și relațional în problemele cu care se confruntau creștinii maturi în credință. Astfel, Pavel, aflat în cei mai înfloritori ani ai lucrării sale, reușește să adreseze cele importante probleme ale bisericii, să respingă erorile de natură spirituală și să accentueze adevărurile de bază ale credinței creștine.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Puterea mărturiei (Romani 1:8-10)
   1. A Bisericii (v.8)
   2. A unei persoane (v. 9-10)
2. Puterea predicării (Romani 1:11-15)
   1. Percepție spirituală și roadă (v. 11-13)
   2. Îndatorare spirituală și disponibilitate (v. 14-15)
3. Puterea credinței (Romani 1:16-17)
   1. Depășirea rușinii (v.16)
   2. Descoperirea neprihănirii (v.17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cum putem îmbunătăți raportul dintre rugăciunile de „mulțumire” și cele de „cerere” în viața de credință?
• Care problemă este cea mai persistentă de obicei: a fi exasperat de faptul că Dumnezeu nu lucrează suficient de repede sau de faptul că Dumnezeu lucrează prea repede?
• În ce fel ne ajută Romani 1:16 să acționăm în conformitate cu prioritățile duhovnicești? 
• Cum ați explica cuiva diferența între credința oarbă și credința despre care vorbește Pavel?

APLICAȚII PRACTICE:

Cel mai recunoscut simbol creștin este crucea. Vedem acest simbol în biserici, sub formă de bijuterii, pe monumente și în cimitire. Pentru cei mai mulți, crucea este asociată cu moartea deoarece indică mormântul unei persoane dragi. În calitate de creștini, pentru noi crucea Domnului Isus reprezintă moartea, dar și victoria Domnului asupra morții. 

Însă, în același timp, crucea vorbește despre viață deoarece prin cruce ni se dă posibilitatea de a fi iertați de păcatele noastre, de a scăpa de pedeapsa morții veșnice și de a primi darul vieții veșnice. Pentru a primi viața veșnică, trebuie sa venim cu credință la cruce. Nu trebuie să ne fie rușine de acest lucru. Trebuie să credem că ea, crucea, reprezintă marea dragoste a lui Dumnezeu. Trebuie să venim încredințați că Domnul Isus are puterea de a ne mântui. La cruce a fost ridicată povara păcatului și orbirea noastră spirituală a fost transformată în credință.

SCOPUL LECȚIEI:

Să învățăm despre mulțumire și, de asemenea, în ce situații trebuie să-i mulțumim public lui Dumnezeu și când e mai bine să o facem în cămăruța noastră. Să întocmim un plan concret de aplicare în viața noastră a scopului anterior. 

TEXTUL LECȚIEI: Levitic 13:45-46; Luca 17:11-19.

Versetul de aur: „Unul din ei, când s-a văzut vindecat, s-a întors, slăvind pe Dumnezeu cu glas tare.” Luca 17:15

CONTEXTUL LECȚIEI:

Cele două pasaje pentru lecția de azi au fost scrise la o distanță de peste 1000 de ani între ele. Însă textul din Levitic ne oferă contextul narațiunii din Luca. Leviticul 13 oferă detalii referitoare la identificarea și reglementarea bolilor de piele conform Legii. S-ar putea să fim surprinși că Legea lui Moise făcea referire și la problemele de sănătate ale poporului nu doar la cele de natură religioasă. Însă, conform legământului din Vechiul Testament, problemele de sănătate erau adeseori asociate cu pedeapsa lui Dumnezeu pentru păcate. O boală de piele era de obicei tratată prin spălarea zonei afectate și carantinarea bolnavului. Dacă boala nu dispărea, atunci persoana trebuia îndepărtată total din comunitate. Acest fapt însemna o condamnare pe viață la rușine și izolare (2 Cronici 26:19-21). 

O persoană bolnavă de lepră era declarată ca fiind necurată. Azi, termenul „lepră” este asociat cu boala Hansen, o boală infecțioasă care afectează sistemul nervos și care cauzează desfigurare. În schimb, termenul „lepră” în timpurile biblice descria o arie mai largă de boli de piele. 

Evreii și Samaritenii împărtășeau aceeași linie strămoșească. Însă, o dată cu divizarea împărăției davidice în jurul anului 930 î. Hr., și cu luarea în robie a Împărăției de Nord, cele două grupuri s-au înstrăinat considerabil. Mai mult decât atât, amestecul, în special prin căsătorii neîngăduite de legea mozaică, dintre populația iudaică cu membrii unor popoare aduse de cuceritorii asirieni a rezultat în formarea poporului samaritean.

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Necurat (Levitic 13:45-46)
   1. Indicatori fizici (v. 45)
   2. Separare socială (v. 46)
2. Curățit (Luca 17:11-14)
   1. Rugămintea leprosului (v. 11-13)
   2. Răspunsul Domnului Isus (v. 14)
3. Confirmat (Luca 17:15-19)
   1. Întoarcerea unuia dintre leproși (v. 15-16)
   2. Absența celorlalți nouă leproși (v. 17-19)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Care sunt circumstanțele unde trebuie să păstrăm distanța față de cei „necurați” din punct de vedere spiritual? De ce?
  • Ce facem cu situațiile apărute conform textelor din Matei 28:19-20; Romani 16:17; 2 Tesaloniceni 3:14 și 2 Ioan 10:11?
• Comparând Luca 17:13 cu Matei 9:21, care sunt circumstanțele în care trebuie să ne exprimăm nevoia mai degrabă în public decât în privat? Dar invers?
• Ce putem face pentru a ne asigura că exprimarea mulțumirii față de Dumnezeu face parte din viața de zi cu zi?
• Ce sfat biblic am putea oferi unei persoane căruia i s-a spus că absența vindecării e o consecință a lipsei de credință?

APLICAȚII PRACTICE:

Lecția de azi ne învață ce înseamnă închinarea și mulțumirea biblică. Samariteanul bolnav de lepră s-a oprit, s-a întors și s-a uitat la Domnul Isus pentru ajutor fără a se lăsa distras de problemele de zi cu zi. Totodată, acesta l-a lăudat cu toată inima pe Domnul și a exprimat lucrul acesta prin propriile cuvinte. Adoptând o atitudine de închinare, Samariteanul s-a închinat Celui care l-a vindecat, fără a-și atribui sieși niciun merit în acest sens. Dumnezeu nu are nevoie de mulțumirea noastră. Însă, am fost creați pentru a da mulțumire (1 Tesaloniceni 5:18). O viață nemulțumitoare va deveni amară și rece. Dar, o inimă mulțumitoare va găsi pace și scop în orice circumstanțe.

Samariteanul lepros ne oferă un exemplu despre cum arată o inimă plină de mulțumire. Să învățăm de la acest lepros că indiferent cât de umilitoare pot fi anumite situații din viața noastră, nimic nu trebuie să ne împiedice din a da laudă și mulțumire Domnului. Singurele lucruri care ne pot împiedica în glorificarea lui Dumnezeu sunt inimile noastre egoiste și încăpățânate. De aceea, recunoscându-ne sărăcia spirituală, să cerem milă din partea lui Dumnezeu, și să-L lăudam atunci când ne face parte de ea.

SCOPUL LECȚIEI:

Să identificăm elementele comune ale celor două minuni din lecția de azi. Apoi, să explicăm însemnătatea celor două miracole și aplicația pentru viața noastră. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 9:18-26

VERSETUL DE AUR: „Isus s-a întors, a văzut-o și i-a zis: „Îndrăznește, fiică! Credința ta te-a tămăduit”. Și s-a tămăduit femeia chiar în ceasul acela.” Matei 9:22

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Evenimentele din lecția de azi se petrec în partea finală a celui de-al doilea an al lucrării Domnului Isus. Prima parte a lucrării Domnului s-a desfășurat în jurul Mării Galileei, în special, în jurul orașului Capernaum. Popularitatea Domnului Isus a fost foarte accentuată în această perioadă (Luca 8:4, 19). Domnul Cristos a învățat locuitorii acelor zone despre viață și despre Împărăția lui Dumnezeu. Învățătura Sa era specifică, iar prezența Sa captivantă. După vindecarea mulțimilor, reputația I s-a răspândit pretutindeni.

Însă părerea publicului a început să se polarizeze. Oamenii au ascultat cu atenție învățătura Domnului Cristos din diferite motive. Nu toată lumea l-a adorat pe Domnul. Lecția de azi contrastează autoritatea și puterea Domnului manifestată prin săvârșirea minunilor împreună cu obiecțiile liderilor religioși. Mânia liderilor religioși a fost stârnită în special după ce Domnul Isus a iertat păcatele unui slăbănog (Matei 9:2-3), și a început să se asocieze cu cei marginalizați (9:11), și prin încălcarea unor tradiții. 

În ciuda obiecțiilor ridicate de cei ce erau la putere, Domnul Isus a adus harul lui Dumnezeu pentru binecuvântarea poporului Său. Cu toate că Domnul predica unor mase mari de oameni, nu a pierdut din vedere niciodată persoanele individuale (Matei 8:1-3). Pasajul de azi ilustrează această observație. Mai mult, cele două minuni au loc după ce Domnul Isus a discutat despre un subiect controversat, și anume despre post. Domnul Cristos a adus ceva nou în planul lui Dumnezeu, și a cerut oamenilor să lase în urmă tot ce era vechi (Matei 9:16-17). Acesta nu era un timp de doliu sau de post, ci era un timp de bucurie pentru că Răscumpărătorul promis de Dumnezeu a ajuns în mijlocul poporului Său (Matei 9:15). 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O familie îndurerată (Matei 9:18-19)
   1. Cererea unui tată (v. 18)
   2. Răspunsul Domnului Isus (v. 19)
2. O narațiune întreruptă (Matei 9:20-22)
   1. Nevoia femeii (v. 20-21)
   2. Răspunsul vindecător a Domnului (v. 22)
3. Un copil înviat (Matei 9:23-26)
   1. O casă zgomotoasă (v. 23-24)
   2. Puterea și faima Domnului Isus (v. 25-26)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cu ce atitudine duhovnicească ar trebui să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune cu privire la nevoia pe care o avem? De ce?
• Ce acțiuni ale femeii sau ale conducătorului ar trebui imitate atunci când ne rugăm Domnului să răspundă rugăciunilor noastre?
• Cum ați sfătui pe cineva căruia i s-a spus că nu se vindecă din cauza lipsei de credință?
• Cum am putea transforma o boală într-o oportunitate de lucrare duhovnicească?

APLICAȚII PRACTICE:

Textul de azi evidențiază un paralelism între cele două minuni. Spre exemplu, avem de-a face cu o fetiță de doisprezece ani care moare la o vârstă fragedă și cu o femeie care a suferit foarte mult. 

Cu siguranță, fiecare din noi suntem conștienți că durerea și suferința vor veni în calea noastră, chiar dacă acum experimentăm momente de liniște.

Minunata putere a Domnului Isus nu ne asigură că nu vom suferi pierderea cuiva drag sau că nu vom experimenta durerea. Însă, textul de azi ne învață ce să facem în acele momente și anume să ne punem încrederea în Domnul. Până la urmă, Domnul ne va șterge orice lacrimă (Isaia 25:8, Apocalipsa 7:17). Chiar dacă durerile noastre durează ani de zile, Domnul le va vindeca atunci când ne va învia pentru a trăi cu El pentru eternitate. Chiar dacă moartea ne separă pentru o vreme de cei dragi, putem avea încredere în promisiunea Domnului Cristos, aceea de a uni pe toți cei credincioși (1 Corinteni 15:51-57). Uneori ne referim la Domnul Isus ca fiind medicul suprem. Însă El este mai mult decât un medic care știe să trateze și să vindece bolile. Puterea și autoritatea Domnului Isus pot eradica nu doar boala, ci chiar și moartea. 

SCOPUL LECȚIEI:

Să ne amintim ce s-a întâmplat atunci când Domnul Isus a liniștit furtuna. Apoi, să ne uităm la o serie de pasaje care ilustrează o lipsă de credință, precum cele din Matei 6:30, 14:31, 16:8 și Luca 12:18. În final, să ne pocăim pentru situațiile în care am dovedit o lipsă de credință.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 8:23-27

Verset de aur: „El le-a zis: „De ce vă este frică, puțin credincioșilor?” Apoi s-a sculat, a certat vânturile și marea, și s-a făcut o liniște mare.” Matei 8:26

CONTEXTUL LECȚIEI:

Lucrarea Domnului Isus în Evanghelia după Matei are loc mai mult în regiunea Galileei, o zonă din Israelul de Nord al acelor vremuri. Regiunea a fost numită după corpul de apă din centrul său, cunoscut în timpul Noului Testament ca Marea Galileei sau Marea Tiberiadei (Ioan 6:1). Această mare are mai degrabă dimensiunile unui lac decât ale unei mări, dar era necesar un efort considerabil pentru a vâsli dintr-o parte în alta. Marea Galileei a fost un centru important pentru pescuit pe vremea Domnului Isus. Câțiva din cei doisprezece ucenici au fost pescari acolo (Matei 4:18-22). Acești bărbați au avut o experiență considerabilă pe acest lac știindu-i pericolele. Pe lângă pescuit, locuitorii regiunii au folosit lacul ca pe un mijloc de transport de la un sat la altul. Vâslirea de la un țărm la altul era un procedeu mai rapid decât parcursul distanței pe jos. Ne putem imagina că într-o zi obișnuită, lacul era presărat cu o mulțime de bărci folosite atât la pescuit cât și ca mijloace de transport.

După Predica de pe Munte consemnată în Matei 5-7, unde se recunoaște autoritatea Domnului Cristos în predicare, capitolele 8-9 se concentrează cu precădere pe minunile Domnului Isus. Acestea demonstrează autoritatea Domnului întrucât arătau clar înspre o putere care ar putea aparține numai lui Dumnezeu. Cu un singur cuvânt, Domnul Isus a vindecat bolnavii (Matei 8:5-13), lepra (Luca 17:12-19), a alungat spiritele demonice (Marcu 7:24-30) și a supus forțele naturii (Marcu 11:12-14, 19-21). Domnul nu și-a folosit puterea pentru propriul beneficiu (Matei 4:1-11, 26:53). Minunile Sale au fost pentru alții, în special pentru cei care erau fără speranță. De aceea, minunile au fost niște semne ale Împărăției – acea domnie promisă peste întreaga creație și când Dumnezeu va înlătura amenințările păcatului și ale consecințelor acestuia. În Împărăție, credincioșii vor trăi în siguranță în prezența Sa pentru eternitate.

Minunile Domnului Isus au demonstrat acel viitor promis. Vrăjmașii Domnului au atribuit abilitățile Sale puterilor satanice (Matei 12:24) și l-au batjocorit (27:42). Cu toate acestea, Cristos a făcut posibilă mântuirea prin faptul că și-a dat viața. Învierea Sa este cel mai mare act al puterii lui Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI:

1. O situație periculoasă (Matei 8:23-24)
   1. Urmând pe Cristos (v. 23)
   2. O furtună mortală (v. 24)
2. Actul eliberării (Matei 8:25-27)
   1. Un strigăt de neputință (v. 25)
   2. Un cuvânt plin de autoritate (v. 26)
   3. Un răspuns plin de uimire (v. 27)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Uneori ne molipsim de frica altor oameni. În ce circumstanțe nu ar trebui să lăsăm teama altora să devină a noastră? De ce?
• Înțelegând că frica este o emoție permisă de Dumnezeu, cum putem ști când sentimentul de frică este o reacție naturală și când indică lipsă de credință?
• Cum ați răspunde unei persoane care susține că nu ar trebui să ne luăm veste de salvare atunci când ieșim cu barca pe apă pentru că Domnul Isus este întotdeauna cu noi? 

APLICAȚII PRACTICE:

Care este lucrul de care vă este teamă? De obicei, lucrurile de care ne temem sunt acelea 

care ne amenință și pe care nu le putem controla. În loc să ne rugăm, încercăm să obținem controlul situației. Dar, în final, ne dăm seama că nu putem controla multe lucruri. De pildă, boala îi poate afecta chiar și pe cei care mănâncă corespunzător și care fac sport. Accidentele se întâmplă chiar și celor grijulii. Însă, există o alternativă mult superioară încercărilor noastre de a controla circumstanțele. Alternativa se referă la o inversare a priorităților și anume la a încredința circumstanțele Domnului prin rugăciune. Pentru că Domnul Isus și-a dat viața pentru noi, putem avea încredere în El că va face pentru noi ceea ce a făcut pentru doisprezece oameni cu credință puțină și chiar mai mult decât atât. Lumea în care trăim este plină de pericole mortale. Să ne aducem aminte dar de cuvintele Psalmistului: „Cel ce stă sub ocrotirea Celui Prea Înalt, și se odihnește la umbra Celui Atotputernic, zice despre Domnul: „El este locul meu de scăpare și cetățuia mea, Dumnezeul meu în care mă încred!” Da, El te scapă de lanțul vânătorului, de ciumă și de pustiirile ei” Psalmul 91:1-3.

SCOPUL LECȚIEI:

Să înțelegem ce înseamnă că Dumnezeu ne poartă de grijă. Apoi, să comparăm și să contrastăm conceptul de „a fi îngrijorat” cu cel de „a fi preocupat”. În final, să scriem o rugăciune prin care menționăm îngrijorările care ne apasă și apoi să le încredințăm Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:25-34

Versetul de aur: „Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Matei 6:32-33

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul de azi este aproape de mijlocul Predicii de pe Munte a Domnului Isus (Matei 5-7). Predica conține atât unele din cele mai cunoscute învățături ale Domnului cât și răspunsuri referitoare la anunțul Domnului Isus despre venirea Împărăției lui Dumnezeu. Cum arată viața sub domnia lui Dumnezeu?

Răspunsurile Domnului ating cele mai delicate domenii ale experienței umane. Dumnezeu va binecuvânta pe cei slabi și smeriți (Matei 5:3-6), pe cei care oglindesc caracterul lui Dumnezeu (5:7-9) și pe cei care suferă pentru numele lui Cristos (5:10-12). Oamenii lui Dumnezeu vor fi trimișii Săi cu adevărul răscumpărător (Matei 5:13-16), îndeplinind astfel voia lui Dumnezeu prin vieți pe deplin neprihănite (5:17-30). Aceștia vor reflecta integritatea și iubirea lui Dumnezeu chiar în relațiile cu cei care le doresc răul (Matei 5:31-48). Credincioșii vor fi evlavioși nu doar pe dinafară unde pot fi văzuți de alții, ci și în interior unde pot fi văzuți doar de Dumnezeu (Matei 6:1-8, 14-24). Oamenii credincioși vor lăsa pe Dumnezeu să judece pe alții căutând neprihănirea în viețile lor și ajutând pe alții în acest demers (Matei 7:1-6).

Domnul Isus adresează în mod repetat subiectul îngrijorării în Predica de pe Munte. Cei sub domnia lui Dumnezeu se roagă ca voia Sa să se facă pe tot pământul. Totodată, cei credincioși depind de El pentru a le fi furnizate resursele, harul și puterea în viața de zi cu zi (Matei 6:9-13). Mai mult, aceștia trăiesc cu încrederea că Dumnezeu este bun și că Acesta e un Tată generos care dă cu bucurie copiilor Săi cele de zi cu zi (Matei 7:7-12).

Pasajul biblic pentru azi este precedat de afirmații care pun în contrast încrederea unui cetățean al Împărăției lui Dumnezeu cu unul căruia îi lipsește o astfel de încredere. Dacă Dumnezeu nu poate fi crezut că ne poate oferi cele necesare, atunci trebuie să ne asigurăm pe noi înșine printr-o acumulare nesfârșită de bunuri. Dar, noi știm că aceste bunuri vor da greș la sfârșit. Doar acumularea „bogățiilor în cer” va da rezultate pe termen lung. Acest lucru se întâmplă atunci când ne punem credința în promisiunea demnă de încredere a lui Dumnezeu (Matei 6:19-21).

STRUCTURA LECȚIEI:

1. Mai de preț decât păsările (Matei 6:25-27)
   1. Eliberat de îngrijorare (v. 25)
   2. Grija pentru cel slab (v. 26)
   3. Inutilitatea îngrijorării (v. 27)
2. Mai de preț decât florile (Matei 6:28-30)
   1. Grija pentru cel neajutorat (v. 28-29)
   2. Grija pentru cel puțin credincios (v. 30)
3. Viața prin credința în Dumnezeu (Matei 6:31-34)
   1. Întrebări puse la îngrijorare (v. 31)
   2. Îngrijorare și ignoranță (v. 32)
   3. Înlocuind îngrijorarea cu credința (v. 33-34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

• Cum ai răspunde unui om îngrijorat care spune „nu sunt îngrijorat, ci sunt doar preocupat?” 
• Cum ai păzi porunca Domnului Isus de a nu te îngrijora din versetul 31 de a nu suna ca o scuză pentru a nu face o planificare solidă?
• Care ar fi câteva metode bune și mai puțin bune în sfătuirea cuiva care pare a fi copleșit de îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Puține sunt pasajele biblice care ne provoacă mai intens pe tot parcursul vieții precum textul de azi. Observați modurile în care ne face să ne gândim la viața noastră? Având încredere în Dumnezeu pentru viitor și făcând Împărăția lui Dumnezeu o prioritate principală, ne face să ne gândim cum ne folosim timpul, cum ne relaționăm la cei din jurul nostru și cum ne simțim în noi înșine. Domnul Isus a dat ucenicilor Săi o mare responsabilitate în acest pasaj. Dar, s-ar putea să ratăm ideea principală a textului dacă ne lăsăm împovărați de această responsabilitate. Dacă analizăm textul cu atenție, realizăm că Domnul nu ne face viața mai grea decât este deja. Dimpotrivă, El ne face viața mai ușoară. Suntem liberi de povara îngrijorării atunci când o încredințăm lui Dumnezeu. În mod evident, îngrijorarea nu ne păzește de niciun rău. Doar providența lui Dumnezeu ne susține prin încercările vieții. Mai mult decât atât, doar Dumnezeu poate să ne dea o viață triumfătoare asupra moarte. Providența lui Dumnezeu este plină de putere. El oferă exact ce credincioșii au nevoie. Încrederea în providența lui Dumnezeu este antidotul pentru îngrijorare. 

SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim care este definiția pocăinței și să enumerăm motivele pentru care cei din Ninive au avut o astfel de reacție la mesajul lui Iona.

TEXTUL LECȚIEI: Iona 3 VERSETUL DE AUR: Iona 3:10

“Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut..“ — Iona 3:10

CONTEXTUL LECȚIEI

Deși cartea lui Iona are numai patru capitole, ne poate învăța multe despre caracterul Lui Dumnezeu. Dar cartea ne dezvăluie și personajul lui Iona. El a reacționat la chemarea sa ca niciun alt profet din Vechiul Testament. Ceilalți profeți au acceptat să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar și atunci când ar fi preferat să nu o facă (Exodul 4:10-12; Ieremia 1:6-9; etc.). 

Iona a ales nu numai să țină gura închisă, ci și să încerce să fugă de Dumnezeu (Iona 1: –3). Iona părea să fi fost dispus să trăiască într-un exil autoimpus, mai degrabă decât să transmită un mesaj de pocăință în Ninive, un oraș important al agresivului imperiu asirian. 

Israel avea motive întemeiate să dorească să fie singurii protejați de Dumnezeu. Asiria era o națiune puternică, expansivă, în momentul când Iona a primit chemarea de la Dumnezeu în jurul anului 780 î.Cr. Orașul Ninive, unde a fost chemat Iona, era o reședință regală pentru regele Asiriei. Orașul era enorm (vezi Iona 3:3) și avea o reputație de violență și cruzime (vezi 3:8). Iona înțelegea bine situația. Națiunea sa – de fapt întreaga lume – ar fi mai în siguranță dacă barbarii asirieni ar fi fost distruși. 

În cele din urmă, teama lui Israel de Asiria a fost justificată. Asiria a invadat regatul de nord al Israelului în 722 î.Cr., l-a jefuit, a dus oamenii în captivitate și a repopulat teritoriul (2 Împ. 17). Deși istoria nu oferă relatări detaliate despre invazia asiriană, nu avem niciun motiv să credem că agresorii nu au comis atrocități asupra regatului de nord al Israelului, așa cum a făcut în alte părți. 

Asta s-a întâmplat după vremea lui Iona. Chiar și așa, cu siguranță că el a preferat să evite cu totul sarcina care i-a fost atribuită. Pe lângă încercarea sa de evadare (Iona 1: ), Iona și-a dezvăluit ulterior dezamăgirea profundă față de Dumnezeu (4: -3). Cu toate acestea, Dumnezeu a insistat ca Iona să-și îndeplinească sarcinile profetice. Nici măcar Iona nu a îndrăznit să încerce să scape a doua oară de chemarea lui Dumnezeu.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Cuvântul Domnului (Iona 3:1-4)

• Repetat (v. 1-2)
• Revelat (v. 3-4)

2. Oamenii din Ninive (Iona 3:5-10)

1. Pocăință (v. 5-8)
2. Speranță (v. 9)
3. Iertare (v. 10)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce înseamnă pocăința? Este pocăința numai un act spiritual, sau are și aspecte practice? Care sunt acestea?
• Ce însemna să postești în sac și cenușă? Care ar fi echivalentul postului în sac și cenușă astăzi? 
• Dacă se întâmplă să fim neîndreptățiți, sau chiar atacați de cineva, care sunt câteva metode creștinești în care putem reacționa? Împărțiți răspunsul pe categorii de gânduri, cuvinte, acțiuni.

APLICAȚII PRACTICE

• Citind Scriptura, vedem adesea că Dumnezeu iubește mila (Exod 33:19). Istoria lui Ninive ilustrează acest lucru într-o manieră extraordinară: dușmanii poporului lui Dumnezeu au fost cruțați când și-au întors inimile spre El. 
• Intenția lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate este să se întâlnească cu dragostea Lui și să rămână în ea. Apostolul Pavel a enumerat toate forțele incapabile de a despărți poporul lui Dumnezeu de dragostea Lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nicio forță exterioară nu poate provoca această despărțire. Dar putem noi înșine să ne despărțim de Dumnezeu, respingând voia și dragostea Lui, pe măsură ce devenim așa cum fuseseră cei din Ninive. Când facem acest lucru, pocăința este leacul, așa cum au descoperit cei din Ninive. 
• Astăzi, ar trebui să acceptăm și realitatea că lucrarea lui Dumnezeu nu va fi limitată de linii geopolitice. Vedem aceleași atitudini ca cele ale lui Iona în oameni, și în comunități de credință care decid că anumite grupuri de păcătoși sunt prea departe de iubirea lui Dumnezeu. Între timp, ni se amintește că avem un Mântuitor care a luat masa cu păcătoșii (Luca 7:34) și a disprețuit fariseii. Domnul nostru intenționează să facă un popor nou, din orice seminție și limbă (Apocalipsa 7: 9). Iubirea lui Dumnezeu va merge peste tot. Putem fi încântați de perspectiva aceasta, sau ne putem împotrivi acestei realități. Atitudinea noastră nu schimbă ceea ce va face Dumnezeu pentru dușmanii noștri, dar va schimba modul în care reacționăm la binecuvântarea pe care El o dă celor pe care noi i-am blestema. 
• Gândiți-vă la asta: dacă Dumnezeu era preocupat de un profet nervos și de un oraș falit din punct de vedere moral, atunci angajamentul dragostei sale față de noi va rămâne neclintit. Putem sărbători faptul că Dumnezeu este „Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Iona 4: 2). 

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm proverbul greșit pe care-l credeau cei aflați în exil și să explicăm motivele despre modul eronat în care cei din exil înțelegeau judecata lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ezechiel 18:1-9, 30-32 VERSETUL DE AUR: Ezechiel 18:4

“Iată că toate sufletele sunt ale Mele. După cum sufletul fiului este al Meu, tot așa și sufletul tatălui este al Meu. Sufletul care păcătuiește, acela va muri.“ — Ezechiel 18:4

CONTEXTUL LECȚIEI

Ezechiel, un contemporan al lui Ieremia, a profețit în timpul și după ultimii ani haotici ai împărăției lui Iuda. El a fost chemat de Dumnezeu „în luna a patra, în ziua a cincea … al cincilea an al exilului împăratului Ioiachin” (Ezechiel 1:1-2). Ioiachin a domnit doar trei luni în 597 î.Cr. înainte ca babilonienii să cucerească Ierusalimul și l-au dus, împreună cu mii dintre cei mai proeminenți și iscusiți oameni din Iuda, la Babilon (2 Împ. 24:14). Acest detaliu datează începutul cărții lui Ezechiel în 592 î.Cr. 

Grupul de deportați îl includea pe profetul Ezechiel (Ezechiel 1:1–3). Ruina Ierusalimului a fost devastatoare pentru exilați. Cartea Plângerilor lui Ieremia surprinde durerea pe care a provocat-o distrugerea cetății și pierderea de vieți omenești. Deși unii au fost lăsați în Ierusalim și în Iuda, supraviețuitorii cărora Ezechiel le-a vorbit au fost cei duși la Babilon. Locuiau împreună lângă râul Chebar. 

Exilul babilonian a creat o mare incertitudine cu privire la relația oamenilor cu Dumnezeu. Oare Dumnezeu, care a permis ca cetatea sfântă să fie distrusă și ca poporul Său să fie dus în exil, mai poate avea grijă de oameni? Și dacă tot I-ar păsa, ar putea să aibă de fapt grijă de ei într-o națiune străină?

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un proverb (Ezechiel 18:1-4)

• Repetat de popor (v. 1-2)
• Respins de Dumnezeu (v. 3-4)

2. Un studiu de caz (Ezechiel 18:5-9)

1. Acțiunile unui om (v. 5-9a)
2. Verdictul lui Dumnezeu (v. 9b)

3.  O chemare (Ezechiel 18:30-32)

• La pocăință (v. 30-31)
• La viață (v. 32)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt tradițiile la care ar trebui să renunțăm? Față de cine suntem responsabili pentru progres? Vezi textele din Plângerile 5:7, Matei 5:27-28 etc.
• În ce fel putem să fim responsabili unii față de alții pentru a ne ajuta să stăm departe de păcat? 
• Cum am putea să ne vedem viața așa cum o vede Dumnezeu? Care sunt câteva metode de a ne evalua din perspectiva Domnului?

APLICAȚII PRACTICE

• Exilații și-au imaginat că sunt victimele unei nedreptăți de dimensiuni cosmice. Ei s-au văzut pe ei înșiși ca executând o pedeapsă destinată generației anterioare. Istoria poporului lui Dumnezeu dezvăluie că au fost întotdeauna incapabili să păstreze legământul. Înainte ca Moise să aducă cele Zece Porunci de pe Muntele Sinai, Aaron construise deja vițelul de aur și îi condusese pe oameni în idolatrie. Cartea Judecătorilor prezintă istoria națională în carouri a ascultării lui Dumnezeu. 
• Exilații nu au fost singurii care s-au considerat superiori din punct de vedere moral generației anterioare. Domnul Isus a observat duplicități similare la fariseii care au insistat că, dacă ar fi fost în viață la vremea profeților, nu i-ar fi ucis (Matei 23:30). De fapt, ei complotaseră deja să-l omoare pe Domnul Isus (12:14). Inimile oamenilor au fost întotdeauna incapabile să asculte pe Dumnezeu pe deplin. Așadar, Dumnezeu a promis un nou act creativ: el va oferi oamenilor inimi noi, capabile să fie sensibili și ascultători de Cuvântul lui Dumnezeu. Avem și noi o astfel de inimă?

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre contextul lucrării lui Ieremia în zilele Împăratului Zedechia și despre problema nehotărârii în viața credinciosului care se teme să trăiască în conformitate cu voia lui Dumnezeu.

TEXTUL LECȚIEI: Ieremia 38:14-23 VERSETUL DE AUR: Ieremia 38:15

“Ieremia a răspuns lui Zedechia: „Dacă îți voi spune, mă vei omorî; iar dacă-ți voi da un sfat, nu mă vei asculta.”— Ieremia 38:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Profetul Ieremia a transmis mesajul lui Dumnezeu națiunii lui Iuda din 627 până la mijlocul anilor 580 î.Cr. Aceasta a fost la aproximativ un secol după profetul Isaia. Cinci împărați au domnit peste Iuda în timpul slujirii lui Ieremia. Iosia, primul dintre acești cinci, era drept (2 Împărați 23:25). Cei patru care l-au urmat, însă, erau toți răi. Printre aceștia se număra și Ioiachin, care a fost luat de pe tron și dus în captivitate când babilonienii au invadat în 597 î.Cr. (24:12). Regele Nebucadnețar al Babilonului l-a înlocuit pe Iehoiachin cu unchiul acelui om, Mattania, redenumindu-l Zedechia între timp (24:17). 

Zedechia a oscilat între a fi credincios regelui babilonian și rebeliunea împotriva stăpânului. Zedechia a condus ultimul deceniu al lui Iuda ca națiune, înainte ca aceasta să cadă în 586 î.Cr. 

Distrugerea lui Iuda datorită Babilonului, profețită de Isaia cu zeci de ani mai devreme (vezi 2 Împ. 20:16–18), s-a apropiat de realitate în perioada lui Ieremia. La fel ca regatul Israelului înainte, infidelitatea lui Iuda față de legământ epuizase marea răbdare a Domnului. Ieremia a proclamat că Domnul va folosi babilonienii ca instrumente de judecată împotriva lui Iuda (Ieremia 20:4-6). 

De-a lungul slujbei sale profetice, Ieremia l-a avertizat pe Ierusalim prin cuvânt și prin fapta despre distrugerea ce va să urmeze. El a ilustrat acest mesaj prin acțiuni simbolice (exemple: Ieremia 13:1-11; 19:1-15; 27:1-11). Cu toate acestea, rareori l-a luat cineva în serios (37:2). Profețiile sale au fost înțelese greșit și respinse ca retorica unui simpatizant trădător, pro-babilonian (37:11-13). Profeții mai „loiali” ai Ierusalimului au proclamat pacea, siguranța și eliberarea. Mesajul lor fals, neinspirat, a fost crezut în rândul populației. 

De două ori în ultimele luni ale lui Iuda, în timp ce Ierusalimul era asediat, Ieremia a suportat pedepse pentru mesajul său de condamnare. În primul rând, a fost bătut și ținut în temniță timp de multe zile (Ieremia 37:15-16). Cu toate acestea, Zedechia l-a chemat din temniță și l-a eliberat în curtea gardienilor (37:21). Acolo a continuat să dezvăluie lucrurile neplăcute pe care i le-a spus Dumnezeu (38:1–3). 

Oficialii lui Zedechia nu au acceptat predicile lui Ieremia, deoarece avertismentele sale erau considerate trădătoare și demoralizante (Ieremia 38:4). Întrucât Zedechia nu voia să se opună, oficialii l-au pus pe Ieremia să fie pus într-o groapă noroioasă (38:6). Dar un înalt oficial numit Ebed-Melek a adunat 30 de oameni (de asemenea, cu aprobarea lui Zedechiah) pentru a-l scoate pe Ieremia din noroi și a-l scăpa de moarte sigură (38:8-13).

STRUCTURA LECȚIEI

1. O întâlnire secretă (Ieremia 38:14-16)

• Cererea pentru informații (v. 14)
• Termenii înțelegerii (v. 15-16)

2. O profeție privată (Ieremia 38:17-23)

• Rezultatele ascultării (v. 17-20)
• Consecințele rebeliunii (v. 21-23)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Există circumstanțe în care e bine să fim atenți cu privire la motivele unor persoane? De ce? Cum ne-ar putea ajuta să răspundem textele din 1 Corinteni 4:5, Filipeni 1:15-18, Iacov 4:3:
• Ce am putea face ca să fim mai curajoși în fața persecuției? Cum ne putem întări credința și nădejdea că Dumnezeu e de partea noastră?
• Când nu ascultăm de Dumnezeu înseamnă că vom fi pedepsiți imediat și categoric, sau există putem fi iertați? 
• Ce am putea face dacă avem un lider ca Zedechia, schimbător, indecis, temător pentru propria lui imagine? Cum l-am putea ajuta să se schimbe și să fie mai mult ca Ieremia?

APLICAȚII PRACTICE

• Credeți că mai există și alți predicatori ai dezastrului care sunt atât de iubiți ca Ieremia? Viața lui a fost un eșec conform standardelor umane: acuzat că spune minciuni fals în loc să fie crezut, persecutat de oficiali, trădat de familie. Nimeni nu a ascultat cuvintele lui Ieremia în vremea lui. Chiar și după ce s-au împlinit profețiile sale despre Zedechia și Ierusalim, Ieremia a continuat să fie ignorat și respins (Ieremia 43:1–3). 
• Cu toate acestea, din punctul de vedere al credinței, viața lui Ieremia a fost un mare succes conform standardelor lui Dumnezeu. Contrastul dintre el și Zedechia nu poate fi mai clar. Zedechia a fost un om indecis și schimbător în încercarea sa de a-și salva propria piele. Nu avea o credință puternică, nici curaj, nici principii durabile. În tot acest timp, Ieremia a rămas fidel chemării sale, dornic să predice Cuvântul lui Dumnezeu, chiar dacă știa că îl poate costa scump. El s-a lăsat condus de Dumnezeu chiar și prin îndoieli, lacrimi și frică. Acestea sunt semnele succesului real. 
• Ieremia este o carte pentru vremurile de astăzi. Și creștinii se pot aștepta ca lumea să ne ignore mesajul și să ne batjocorească convingerile. Ne putem aștepta să apară ostilitate în zonele în care Evanghelia este vestită cu îndrăzneală.
• În unele situații, acest lucru duce la pierderea relevanței și a influenței. În altele, acest lucru poate duce la tortură, viol sau decapitare. Deși Domnul Isus este cu noi mereu (Matei 28:20), ucenicia creștină nu are nicio garanție de confort personal sau de faimă personală. Dar la fel ca Ieremia, trebuie să învățăm să vedem lumea așa cum o vede Dumnezeu și să rămânem fideli chemării noastre. Trebuie să ne rugăm continuu și să spunem adevărul cu îndrăzneală (Efeseni 6: 19-20).

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem care au fost intențiile lui Dumnezeu cu privire la starea spirituală a poporului Israel și să găsim un exemplu de stare spirituală similară astăzi. De asemenea să învățăm să ne păzim de ritualuri în închinare. 

TEXTUL LECȚIEI: Isaia 29:13-14 VERSETUL DE AUR: Isaia 29:24

“Cei rătăciți cu duhul vor căpăta pricepere și cei ce cârteau vor lua învățătură.” — Isaia 29:24

CONTEXTUL LECȚIEI

O temă predominantă a cărții lui Isaia este suveranitatea lui Dumnezeu asupra istoriei. Zeii  fertilității păgâne erau imaginați a fi prinși în cicluri nesfârșite de naștere, viață și moarte. Pentru păgâni, istoria s-a transformat la nesfârșit. Zeii lor erau condamnați la aceleași lupte ce se repetau ca și simplii muritori. 

În schimb, Dumnezeul lui Israel stătea în afara istoriei. De vreme ce a creat toate lucrurile (Isaia 40: 21–31), cum ar putea fi altfel? El a demonstrat stăpânirea istoriei oferindu-i lui Isaia viziuni despre ceea ce avea să se întâmple înainte, în timpul și după exilul babilonian. Această tragedie s-a extins de la distrugerea templului în 586 î.Cr. până la eliberarea din captivitate în 538 î.Cr. 

Noutatea pe care Dumnezeu a făcut-o a fost să folosească o putere străină, Asiria, pentru a-și împlini voința, disciplinându-l pe Israel pentru păcatul și corupția lui. În timpul mandatului lui Isaia ca profet (740-681 î.Cr.), Asiria a fost singura superputere a regiunii. Fondată în Mesopotamia în jurul anului 1750 î.Cr., perioada cu cea mai militantă expansiune a acestei națiuni a început în jurul anului 1100 î.Cr. 

Cel mai râvnit trofeu al Asiriei, Egiptul, se afla la vest. Cu toate acestea, mai multe națiuni mai mici de pe coasta de est a Mării Mediterane, inclusiv regatele divizate din nord și sud ale lui Israel și Iuda, au stat în calea sa. Riscul invaziei era constant. Cu două secole înainte de vremea lui Isaia, Împăratul Solomon acumulase imense bogății prin inițiativa sa de comerț internațional. Faptul acesta, împreună cu prosperitatea obținută între timp, au făcut ca oamenii legământului să fie o țintă atractivă pentru Imperiul asirian agresiv. Atât Israelul cât și Iuda au cunoscut ani de prosperitate după ce s-au împărțit în două regate (Isaia 2: 7; etc.). Asiria le-a amenințat pe amândouă ani de zile.

Amenințarea s-a diminuat în timpul domnilor monarhilor asirieni mai puțin belicoși. Cu toate acestea, Tiglath-Pileser III (a domnit între anii 745–727 î.Cr.) a reînnoit planurile asiriene atât împotriva lui Israel, cât și asupra lui Iuda (2 Împ. 15:29). Profeții Osea și Amos lansaseră primele avertismente, în secolul al VIII-lea î.Cr. (exemple: Osea 10:6; Amos 3:11). La acea vreme, profețiile lor trebuie să fi fost văzute ca bizare pentru o națiune care se bucura de pace. Dar în timpul slujirii lui Isaia ca profet, tulburarea profețită a devenit realitate. 

Ahaz, Împăratul lui Iuda din 735 până în 715 î.Cr., s-a aliat cu Asiria pentru a împiedica agresiunea Aramului și a nordului Israelului, plătind un tribut abrupt în acest proces (2 Împ. 16: 7-8). În cele din urmă, totuși, el a simțit presiuni pentru a se răzvrăti împotriva Asiriei și pentru a se da de partea Egiptului. Profeții i-au avertizat atât Israel, cât și Iuda împotriva unor astfel de alianțe, dar au fost ignorați (Osea 7:11, 16; etc.). Dumnezeu a instruit pe ambele națiuni să își pună încrederea în El, nu în imperiile păgâne și în zeii lor. Î

Începând din perioada domniei lui Ezechia (aproximativ 724–695 î.Cr.), Isaia a predicat cinci predici care includeau avertismente suplimentare împotriva unor astfel de alianțe. Aceste cinci predici se găsesc în Isaia 28:1–33:24, fiecare începând cu cuvântul „Vai” (28:1; 29:1 ; 30:1; 31:1; 33:1). Predicile stabilesc rațiunea din spatele judecății lui Dumnezeu, dar oferă și speranță că Dumnezeu va restabili cândva națiunea ce urma să cadă. Studiul de astăzi se referă la ambele. Textul de astăzi începe cu o tristă observație cu privire la ignoranța Cuvântului Domnului, așa cum este predicat prin profet (Isaia 29:11-12).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Închinare fără credință (Isaia 29:13-14)

• Indiferența actuală față de Dumnezeu (v. 13)
• Reverența viitoare față de Dumnezeu (v. 14)

2. Planuri fără credință (Isaia 29:15-22)

• Planurile ascunse sunt judecate (v. 15-16)
• Apoi se vor transforma (v. 17-19)
• Cei nedrepți sunt judecați (v. 20-21)
• Urmează restaurarea (v. 22)

3. Închinare cu credință (Isaia 29:23-24)

• Bazată pe caracterul lui Dumnezeu (v. 23)
• Exprimată prin cuvântul lui Dumnezeu (v. 24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne cercetăm pentru a vedea dacă ceea ce spunem despre Dumnezeu vine din inima noastră? 
• Ce măsuri de protecție am putea utiliza pentru a ne proteja de înțelepciunea lumii așa cum e ea descrisă la 1 Corinteni 1:18-19?
• Cum se ajunge la orbire spirituală? Cum ne putem proteja de o astfel de nenorocire?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi oferă speranță tuturor celor care se găsesc departe de Dumnezeu în ciuda oricărei moșteniri religioase solide. În fiecare generație bisericile sunt pline de cei care s-au dedicat pe deplin lui Dumnezeu. Dar sunt și cei care participă din obișnuință sau din simțul datoriei. Observatorii externi ar putea considera acest grup ca fiind foarte religios. Cu toate acestea, adevărata lor stare spirituală nu este ascunsă de Dumnezeu. El simte răceala închinării lor. El vede planurile pe care le fac aceștia fără să-L consulte în rugăciune sau în studiul Scripturii. Căile nedrepte cu care acești consumatori religioși își tratează aproapele nu sunt ascunse de Dumnezeu. 
• Calea de întoarcere acum este aceeași cu cea din zilele lui Isaia: indiferent de nivelul nostru actual de fervență spirituală, trebuie să trăim conștienți de realitatea că Dumnezeu judecă fiecare persoană în mod corect. Trebuie să renunțăm la iluziile că gândurile noastre sunt ascunse de Dumnezeu. El vede adevărata noastră stare spirituală. 
• Dumnezeu Tatăl, prin lucrarea Domnului Isus și prezența Duhului Său Sfânt, este capabil și dorește să ne elibereze, astfel încât să-L putem iubi cu toată inima, sufletul și puterea noastră (Deuteronom 6:5; Matei 22:37). Nu există nicio îndoială cu privire la capacitatea Sa și incapacitatea noastră în această privință. Nici nu există nicio îndoială cu privire la disponibilitatea Sa de a face acest lucru. Singura întrebare este disponibilitatea noastră de a-I permite să ne reînnoiască. Suntem noi dispuși să-L lăsăm pe Dumnezeu să lucreze?

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm rolurile lui Ahab, Iosafat și Mica și să înțelegem relație fiecăruia dintre ei cu adevărul lui Dumnezeu. Apoi să încercăm să punem în aplicare în viețile noastre lecția aceasta încercând în mod intenționat să căutăm mai mult și să trăi mai mult după adevărul lui Dumnezeu în săptămâna ce ne stă în față. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 22:15-23, 26-28 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 22:14

“Mica a răspuns: „Viu este Domnul că voi vesti ce-mi va spune Domnul.” — 1 Împărați 22:14

CONTEXTUL LECȚIEI

Rolul cărților 1 și 2 Împărați este adesea înțeles greșit de cititorul modern. Deoarece acoperă o mare parte din aceleași timpuri și evenimente ca 1 și 2 Cronici, le citim adesea ca reluând aceeași relatare, ușor diferit. (De fapt, textul de astăzi are o paralelă în 2 Cronici 18.) Deși există parțial adevărat, primii cititori ai cărților 1 și 2 Împărați le-au asociat de fapt cu 1 și 2 Samuel; în versiunea greacă tradusă înainte de Cristos, aceste patru cărți sunt cunoscute sub numele de 1, 2, 3 și 4 Regate. Și, deși este firesc să le clasificăm drept cărți de istorie, este bine să ne amintim că nicio carte a Bibliei nu caută doar să ne dea o lecție de istorie. Fiecare carte din Biblie intenționează să ne spună ceva despre Dumnezeu. Narațiunile Vechiului Testament, inclusiv 1 și 2 Împărați, au fost transmise cu intenția de a dezvălui adevărul despre relația dintre Dumnezeu și poporul său. Aceste cărți au fost citite de exilații babilonieni, care aveau multe întrebări profunde și dureroase cu privire la beneficiile de a fi ales de Dumnezeu. Distrugerea Ierusalimului și exilul poporului său au ridicat întrebări cu privire la suveranitatea și dragostea lui Dumnezeu. Cărțile la care ne gândim ca fiind cărți de istorie abordează aceste probleme spunând povestea poporului lui Dumnezeu, începând cu cucerirea țării promise în Iosua și terminând cu exilul în 2 Împărați. Colectiv, cărțile spun povestea rebeliunilor persistente ale Israelului împotriva legământului, a judecății divine sub forma blestemelor prescrise în Deuteronom 27-28, a revenirii lui Israel la Dumnezeu și a îndurării lui Dumnezeu.

1 Împărați 22 începe cu o conversație între doi împărați: Ahab din nordul Israelului (a domnit între 874 și 853 î.Cr.) și Iosafat din sudul lui Iuda (a domnit în 873–849 î.Cr.). Înainte de a lansa o inițiativă militară comună, Ahab a decis să-și consulte profeții pentru a afla dacă Dumnezeu îi va da victoria (1 Împărați 22:10). Consultarea cu Dumnezeu (sau cu zei falși) înainte de luptă era obișnuită (exemple: Judecători 20:18; 1 Samuel 23: 2; Ezechiel 21:21). Ahab a urmat această practică, dar a căutat îndrumare divină de la aproximativ 400 de profeți falși. Acești oameni au fost acuzați că discern voia lui Dumnezeu în timp ce nu aveau acces la El! Sfatul lor era același: Dumnezeu va acorda victoria în luptă (1 Împărați 22: 1-6). Un raport favorabil, transmis dintr-un front unificat, i-ar convinge cu siguranță pe cei doi împărați de veridicitatea mesajului lor! Dar împăratul Iosafat nu a fost impresionat de verdictul falșilor profeți. Domnia lui Iosafat a fost caracterizată de reforma religioasă și de suprimarea idolatriei (2 Cronici 17: 3-6). Dar s-a trezit într-o poziție compromisă pentru că intrase într-o alianță politică cu regatul de nord ce nu mai era interesat de cele spirituale. În încercarea de a face bine, Iosafat l-a întrebat pe Ahab dacă nu are un profet al adevăratului Dumnezeu care să poată fi consultat. Ahab a recunoscut că Mica era un astfel de profet.

STRUCTURA LECȚIEI

1. O profeție sarcastică (1 Împărați 22:15-16)

• Întrebare cu tâlc (v. 15)
• Răspuns plin de frustrare (v. 16)

2. O profeție sinceră (1 Împărați 22:17-23)

• Adevărul lui Dumnezeu, partea 1 (v. 107
• Supărarea împăratului (v. 18)
• Adevărul lui Dumnezeu, partea a 2-a (v. 19-23)

3. O profeție sigură (1 Împărați 22:26-28)

1. Furia împăratului (v. 26-27)
2. Promisiunea profetică (v. 28)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Avem oare tendința să dăm altora sfaturi ce sunt în interesul nostru? E bine, nu e bine? Oare ce am putea face pentru a nu cădea în ispita aceasta?
• Ce facem atunci când trebuie să spunem lucruri pe care interlocutorul nostru nu-și dorește să le audă, însă ele reprezintă adevărul? Dar dacă situația impune să spunem aceste lucruri superiorului nostru? 
• Oare e adevărul mai important decât sentimentele? Cum putem să spunem adevărul în dragoste?

APLICAȚII PRACTICE

• Pasajul de astăzi ilustrează lupta pentru o relație corectă cu adevărul. Persoanele din lecția de astăzi ne oferă trei poziții pe care oamenii expuși adevărului lui Dumnezeu le pot lua. Împăratul Ahab este ușor de denigrat din cauza idolatriei sale, a greșelilor de justiție și a antipatiei față de profeții lui Dumnezeu. Cu toate acestea, ori de câte ori ne găsim voit în rebeliune împotriva adevărului, vedem nuanțe de Ahab în propriile noastre vieți. Când ne aflăm în această stare precară și apoi suntem avertizați de prietenii noștri, ar trebui să ne dăm seama că aceasta este o formă a milei lui Dumnezeu, chiar și atunci când cuvintele lor ne provoacă și ne deranjează (Proverbe 27: 5-6). Totuși, trebuie să fim atenți la posibilele tendințe asemănătoare cu Ahab în ceilalți și să fim pregătiți să-i avertizăm pe cei care îl ignoră în mod clar pe Dumnezeu în alegerea căilor lor sfinte. 
• În Iosafat, avem un studiu de caz cu privire la o persoană care dorea să-i placă lui Dumnezeu, dar nu era consecvent. Toți credincioșii, de la păstori până la cei care vin ocazional la biserică, se pot trezi trăind ca acest împărat. Asta se întâmplă atunci când ezităm, indiferent de motiv, să executăm un plan dat de Dumnezeu. Oricare dintre noi putem fi ispitiți așa cum a fost Iosafat. Așadar, atunci când întâlnim un coleg credincios într-o situație similară, răspunsul corect este să oferim încurajare și sfaturi înțelepte. 
• În calitate de profet, Mica trăia după principiul de a predica pur și simplu cuvântul pe care i l-a dat Dumnezeu și să nu adauge sau să scadă din acel cuvânt (vezi Deuteronom 4:2). Vedem capacitatea lui Mica de a gândi și a vorbi independent în fața unei mulțimi ostile de 400 de profeți falși, doi lideri puternici și un climat predominat de răutate. Expresia profetului ne amintește că rostirea adevărului poate avea consecințe foarte negative. Mica era conștient de acest lucru, dar era ascultător față de Dumnezeu. Putem construi o viață centrată pe adevăr prin studiul constant al Cuvântului lui Dumnezeu. Așa ne disciplinăm noi înșine pentru a auzi vocea Domnului și pentru a-I asculta vocea. Mulți oameni de astăzi, ca și în vremea lui Mica, preferă să pună la îndoială adevărul lui Dumnezeu, mai degrabă decât propriile tipare păcătoase. Aceasta nu înseamnă că îndoiala și confuzia nu sunt niciodată legitime. Dar trebuie să fim conștienți de posibilitatea că uneori „confuzia” noastră asupra adevărului are funcția de legitimare a comportamentului nelegiuit. Trebuie să trăim conform cuvintelor apostolului Pavel: „Dumnezeu să fie găsit adevărat și toți oamenii să fie găsiți mincinoși,” (Romani 3: 4).