SCOPUL LECȚIEI: să trecem în revistă ceea ce face autorul pentru a-și păstra speranța, să facem deosebirea între temeiul biblic pentru speranță și cel laic.
TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 71:12-21
VERSETUL DE AUR: „Și eu voi nădăjdui pururea; Te voi lăuda tot mai mult.” Psalmul 71:14
CONTEXTUL LECȚIEI:
Psalmul 71 face parte dintr-un îndelungat șir de rugăciuni (care încep cel puțin de la Psalmul 50) care transmit speranța că Dumnezeu îi va ajuta pe cei care își pun încrederea în El. Cu fiecare plângere, această porțiune a Psalmilor vorbește despre suferința oamenilor, dar și a Israelului ca popor. Psalmii aceștia solicită atenția lui Dumnezeu asupra nevoii oamenilor de a continua să fie salvați de El. Textul Psalmilor le reamintește israeliților de nevoia lor constantă de cercetare, de pocăință și de acțiune mânată de nădejde. Psalmul 71 este ultimul din această serie a plângerilor; Psalmul 72 reprezintă concluzia plină de speranță a Cărții a doua a Psalmilor (Psalmii 42-72).
Având în vedere că psalmul acesta nu îi este atribuit unui autor anume, ne vom referi la el ca „psalmist.” Psalmul 71 este un psalm al plângerii individuale, în care un om singur cheamă numele lui Dumnezeu pentru a primi ajutor în vremuri de pericol și de catastrofă (vezi Psalmii 3; 22; 43, etc.). Chiar dacă nu vorbește despre un public anume, psalmistul își imagina probabil o reprezentație publică a textului (poate chiar pe muzică), alături de alte pasaje similare. Publicul avea să fie adunarea poporului Israel la templu, mai ales în timpul marilor sărbători menționate în Exodul 23:14-19.
Chiar dacă este o plângere, putem spune că psalmul acesta este și o rugăciune. Psalmul 71 reprezintă o întrețesere a cererilor de ajutor cu afirmații despre problemele suferite și exprimări ale încrederii în Dumnezeu. Psalmistul își exprimă încrederea în credincioșia lui Dumnezeu (v. 2) și în statornicia Sa de-a lungul vieții (v. 5-6). Versetele 10-11 (care nu fac parte din textul studiat) descriu insultele adresate psalmistului de către critici și dușmani. Aceștia nu îl calomniază doar pe psalmist, ci și pe Dumnezeu, pe care Îl acuză că i-a părăsit pe cei credincioși (vezi și Psalmul 22:7-8). Experiențele autentice ale psalmistului sunt dezvăluite în termeni generali, fără a se da nume, astfel încât suntem invitați să medităm la încercările psalmistului, comparându-le cu propriile noastre experiențe și observând modul în care a răspuns în credință.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Dumnezeul ajutorului (Psalmul 71:12-16)
- Cererea prezenței Lui (v. 12-13)
- Dedicarea credinciosului (v. 14-16)
- Învățare continuă (Psalmul 71:17-21)
- Din tinerețe până la bătrânețe (v. 17-18)
- Despre caracterul incomparabil al lui Dumnezeu (v. 19-21)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ar trebui să se roage creștinii pentru pieirea dușmanilor lor? Găsește versete în Noul Testament care să susțină răspunsul tău.
- Cât de mult contează „motivele corecte” atunci când Îl lăudăm pe Dumnezeu?
- Care sunt acele caracteristici ale lui Dumnezeu care îți amintesc că El nu poate fi comparat cu nicio altă ființă?
APLICAȚII PRACTICE:
La fel ca alți psalmi, și acesta Îl portretizează pe Dumnezeu ca învățătorul principal al școlii vieții. Elevul atent va primi cu entuziasm lecțiile, chiar și atunci când sunt dificile, chiar și atunci când presupun suferință autentică. Atunci când alții par a fi porniți să ne nimicească, atunci când toate încercările noastre dau greș sau când toate planurile noastre sunt făcute praf, chiar și atunci mai există speranță. Speranța este posibilă pentru că viața aceasta nu aparține pe deplin omului și orice rău la care ne-am gândi, pe care l-am face sau pe care doar îl îndurăm, în final nu va avea succes. Dumnezeu stăpânește în viață. El lucrează constant spre binele nostru, clădind o lume în care dragostea va învinge ura.
Greutățile ne pot învăța să avem speranță, pentru că ne încredem în Învățător să ne ofere acea cunoaștere neprețuită care ne va transforma viața și care ne va conduce spre o situație mai bună (Romani 8:28). Ca Învățătorul cel Bun, Dumnezeu se îngrijește de binele învățăceilor său și ne călăuzește într-un ritm care ne poate duce la reușită, spre obiectivul final – o viață a binelui și a păcii în prezența Lui (vezi 5:3-5).
O lume mai dreaptă începe atunci când ne îmbunătățim limbajul ca oameni ai credinței. Să nu ne facem parte la cuvintele înfricoșătoare și pline de ură care nu fac decât rău. Să umplem, în schimb, atmosfera cu laudă pentru dreptatea și mila lui Dumnezeu, așa cum face psalmul acesta. Cuvintele bune vor duce la fapte bune și la relații mai bune. Speranța se răspândește de la om la om pentru a crea o lume nouă. Însingurarea socială și suferința provocate de lăcomia, de mândria și de invidia omenească vor fi înlocuite de dragoste reciprocă și de fapte demne de laudă. Fie ca Dumnezeu să ne ofere această alinare și să aducă Împărăția cerurilor pe Pământ (Matei 5:10).