COPUL LECȚIEI: Să observăm momentele de îndoială și frică din viața lui Zaharia; să înțelegem că îndoiala din viața lui nu are scuză; să ne pocăim de momentele noastre de îndoială.
TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:8–20 VERSETUL DE AUR: Luca 1:13
“Dar îngerul i-a zis: ‘Nu te teme Zahario; fiindcă rugăciunea ta a fost ascultată. Nevasta ta Elisabeta îți va naște un fiu, căruia îi vei pune numele Ioan.’“ — Luca 1:13
CONTEXTUL LECȚIEI
Evanghelia după Luca este una din cele două cărți ale Bibliei în care ni se descrie nașterea lui Isus în tot contextul ei. Cealaltă relatare se găsește în Evanghelia după Matei (Matei 1:18-2:23). Descrierea lui Luca se distinge prin cel puțin două aspecte. În primul rând, Luca întrețese povestirea nașterii lui Isus cu cea a rudei Sale, Ioan (Luca 1:5-25, 57-80); ambele nașteri au fost prevestite de un înger (1:13, 30-33), au fost însoțite de semne și minuni (1:62-66, 2:13-15), și au avut rolul de a pregăti poporul pentru mântuirea care avea să se arate (1:32-33, 67-79). În al doilea rând, Luca descrie semnificația acestor evenimente paralele în contextul închinării. Mai întâi Maria (Luca 1:46-55), apoi Zaharia (1:67-79) și oastea cerească (2:13-14), iar în final Simeon (2:28-32), cu toții dau slavă lui Dumnezeu pentru lucrările Sale.
Relatarea lui Luca începe prin prezentarea lui Zaharia, tatăl lui Ioan, un preot “din ceata lui Abia” (Luca 1:5). Zaharia, asemenea celorlalți preoți, se trăgea din Aaron, fratele lui Moise (vezi Exodul 28:1). În decursul secolelor, descendenții lui Aaron au devenit prea numeroși pentru a sluji toți deodată la Templu. Regele David a organizat preoțimea în 24 de cete de slujire (1 Cronici 24:1-19). Aceste cete au fost reorganizate după întoarcerea din robie (exil) (vezi Ezra 2:36-39), și au continuat slujirea în perioada Noului Testament. Fiecărei cete îi venea rândul să slujească două săptămâni pe an. Preoții făceau toate lucrările necesare la Templu, inclusiv acceptarea și sacrificarea animalelor de jertfă, arderea tămâiei, și participarea la rugăciuni.
Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).
STRUCTURA LECȚIEI
- O ocazie solemnă (Luca 1:8–10)
- Slujba de preot (v. 8-9)
- Rugăciunile poporului (v. 10)
- O înștiințare cu implicații profunde (Luca 1:11–17)
- Reacție de tulburare și spaimă (v. 11-12)
- Realități viitoare descoperite (v. 13-17)
- Un dialog cu scepticism (Luca 1:18–20)
- Zaharia cere un semn (v. 18)
- Semnul întrupat (v. 19-20)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Dumnezeu acționează uneori într-un mod neașteptat; cum am putea răspunde cu bucurie în loc de frică? Antidotul fricii este dragostea (vezi 1 Ioan 4:18).
- Cum putem rămâne credincioși în rugăciune, chiar și în situațiile în care răspunsul nu vine atunci când am vrea noi? Cuvântul lui Dumnezeu ne încurajează și ne îndeamnă la răbdare; vezi Romani 5:1-5 și 8:18-27.
- Cum putem să-i pregătim pe cei din jurul nostru pentru a doua venire a Domnului, la fel cum a făcut-o Ioan (cu privire la prima venire)? Care sunt lucrurile care ne distrag atenția de la această lucrare importantă?
- Care sunt asemănările și diferențele dintre îndoială și necredință? Cu cine te sfătuiești atunci când treci prin perioade de îndoială sau necredință?
APLICAȚII PRACTICE
- Zaharia se aștepta ca Dumnezeu să folosească pe cineva extraordinar pentru a-și duce la îndeplinire planul de mântuire; nicidecum pe cineva de rând. Dumnezeu, însă, cheamă adesea în lucrare oameni obișnuiți, uneori chiar neîndemânatici. Zaharia și familia sa sunt exemple elocvente ale felului în care Dumnezeu lucrează prin oameni la care nu te-ai aștepta. Deși Zaharia era preot, nu se aștepta ca Dumnezeu să lucreze tocmai prin el și prin soția sa.
- Deși noi nu suntem părinții înainte-mergătorului lui Isus, istoria lui Zaharia ne adeverește că Dumnezeu poate lucra și prin viețile noastre. Ne vom îndoi de seriozitatea chemării de a-i împlini planul? Sau mai degrabă, vom crede din toată inima că același Dumnezeu care lucrează prin oameni obișnuiți va lucra și prin noi (oameni de rând)?