SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre promisiunile de binecuvântare, dar și cele de disciplină făcute lui Solomon și să vedem care dintre aceste promisiuni sunt de lungă durată și care sunt temporare și, de asemenea, să ne amintim despre lecțiile pe care le-am învățat din experiențe personale de binecuvântare și disciplină divină.
TEXTUL LECȚIEI: 2 Cronici 7:12-22 VERSETUL DE AUR: 2 Cronici 7:14
“dacă poporul peste care este chemat Numele Meu se va smeri, se va ruga şi va căuta faţa Mea, dacă se va întoarce de la căile lui cele rele, atunci voi asculta din ceruri, îi voi ierta păcatele şi îi voi vindeca ţara“ — 2 Cronici 7:14
CONTEXTUL LECȚIEI
Sursele evreiești antice îi atribuie lui Ezra o mare parte din 1 și 2 Cronici (inițial un singur document), evenimentele de după viața sa fiind înregistrate de Neemia. Acești doi oameni care scriau Cronici ar data documentul între 539 și 515 î.Hr. Cu toate acestea, există mai multe dovezi în carte care datează scrierea ei într-o perioadă ulterioară – 425 î.Hr. Din această cauză, scriitorul este numit doar „Cronicarul”. Un motiv pentru datarea ulterioară a 1 și 2 Cronici este că textul a folosit 1 și 2 Regi ca material sursă. Pe alocuri, textul a fost modificat foarte puțin sau deloc. Doi Cronici 7:12–22 (textul de astăzi) repetă 1 Regi 9:1–9 aproape cuvânt cu cuvânt. Acest lucru face diferențele dintre texte mai interesante. Una dintre diferențele cheie dintre Regi și Cronici se referă la dinastia Davidică. Textul nostru de astăzi ne duce înapoi la primul templu și la rugăciunea de dedicare a lui Solomon (6:21–39; comparați cu 1 Regi 8:30–51). Solomon i-a cerut lui Dumnezeu să ierte pe Israel chiar și atunci când păcătoșenia lui l-ar determina pe Dumnezeu să ducă la îndeplinire blestemele legământului (vezi Deuteronom 28). Această rugăciune a legat trei concepte importante: monarhia Davidică, templul și pământul (2 Cronici 6:4–11). Audiența Cronicarului se întorsese din captivitatea babiloniană (538 î.Hr.) și al doilea templu fusese construit (516 î.Hr.). Dar monarhia Davidică nu fusese restabilită. Ceea ce însemna aceasta în ceea ce privește credincioșia lui Dumnezeu față de poporul Său și promisiunile Lui a fost o preocupare arzătoare în Iuda.
Zaharia împreună cu soția lui, Elisabeta, (ea însăși o descendentă din linia lui Aaron) erau “neprihăniți înaintea lui Dumnezeu” și “păzeau fără pată toate poruncile și toate rânduielile Domnului” (Luca 1:6). Familia nu avea copii și erau la o vârstă înaintată (1:7).
STRUCTURA LECȚIEI
- Cu privire la întoarcerea către Dumnezeu (2 Cronici 7:12-16)
- Afirmația lui Dumnezeu (v. 12)
- Atenția lui Dumnezeu (v. 13-16)
- Cu privire la întoarcerea de la Dumnezeu (2 Cronici 7:17-22)
- Binecuvântarea lui David (v. 17-18)
- Pedeapsa poporului (v. 19-20)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- V-ați gândit vreodată dacă Dumnezeu vă ascultă rugăciunile? În ce context?
- Cum identifici o situație care necesită pocăință?
- Credeți că credincioșia dvs. față de Dumnezeu poate să devină o binecuvîntare pentru generațiile viitoare? Cum? Vezi 1 Corinteni 3:5-7)
APLICAȚIE PRACTICĂ
- Deși păcatul are consecințe, adesea îngrozitoare, nici păcatul, nici consecințele lui nu au ultimul cuvânt despre relația dintre oamenii credincioși și Dumneze. Chiar și atunci când păcatul pare să fi stricat în întregime planurile lui Dumnezeu – ca și în cazul apostaziei liniei Davidice – e bine să ne amintim că promisiunile și planurile lui Dumnezeu merg înainte. Pierderea împărăției lui David a dus la cel mai mare dar dintre toate: mântuirea prin sângele Domnului Isus, scoțându-ne din exilul nostru în păcat și ducându-ne în împărăția lui Dumnezeu. Nu putem anticipa cum va alege Dumnezeu să lucreze prin experiențele noastre „exilice” (Romani 8:28). Totuși, atunci când cerem mila lui Dumnezeu, trebuie să ne amintim de propria noastră responsabilitate: să ne smerim, să ne rugăm sincer și să căutăm chipul lui Dumnezeu, în timp ce ne întoarcem de la rău. El onorează pocăința noastră atunci când noi Îl onorăm pe EL.