SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim despre nașterea lui Moise și despre modul în care el a fost salvat, evitându-se o mare nedreptate. De asemenea să explorăm cum am putea răspunde și rezolva o potențială nedreptate în viața de zi cu zi.
TEXTUL LECȚIEI: EXODUL 2:1-10
VERSETUL DE AUR: EXODUL 2:2
Femeia aceasta a rămas însărcinată şi a născut un fiu. A văzut că este frumos şi l-a ascuns trei luni.. – Exodul 2:2
CONTEXTUL LECȚIEI
Cu câteva secole înainte de evenimentele din textul Scripturii din această lecție, Dumnezeu îi promisese lui Avraam, un cioban nomad din Mesopotamia, că va avea numeroși urmași. (Geneza 15:5). Un astfel de urmaș, Iosif (25:24), a fost îndepărtat de pe pământul său strămoșesc și dus în Egipt. Prin puterea și îndrumările lui Dumnezeu, Iosif a ajuns într-o poziție de mare respect în slujirea faraonului egiptean (41:41–57). În cele din urmă, Iosif și-a adus familia extinsă să locuiască cu el în Egipt (Geneza 50:22; Exod 1:1–5). Descendenții lui aveau să devină israeliții. Secole mai târziu, ei „s-au înmulțit, s-au mărit, au crescut şi au ajuns foarte puternici. Şi s-a umplut ţara de ei” (1:7). Promisiunea lui Dumnezeu devenise realitate. Urmașii lui Iacov vor locui în țara Egiptului 430 de ani (vezi Exod 12:40).
La un moment dat, un nou faraon a venit la putere și a fost îngrijorat de creșterea populației israeliților (1:8–10). Identitatea exactă a faraonului în cauză este necunoscută. Unii savanți consideră că faraonul în cauză era Ramses al II-lea (aprox. 1290–1224 î.Cr.). Faraonul acesta a văzut prezența tot mai mare a israeliților ca pe o amenințare. Pentru a înăbuși creșterea lor în număr și pentru a exercita putere asupra lor, faraonul i-a obligat la munci grele și a pus peste ei stăpâni sclavi (Exod 1:11–14). Tratamentul opresiv al faraonului s-a intensificat când a ordonat ca „să se arunce în râu orice băiat care se va naşte şi se lase toate fetele să trăiască.” (1:22). În ciuda acestei asupriri, Dumnezeu i-a binecuvântat pe urmașii lui Iacov. Datorită femeilor evreice (vezi Exodul 1:15–20), mulți băieți evrei au supraviețuit copilăriei. Această lecție evidențiază răspunsul mai multor femei la porunca nedreaptă a faraonului. Un eveniment aparent mic – nașterea unui copil și creșterea lui – a servit drept cale prin care Dumnezeu a oferit un răspuns corect la o situație nedreaptă.
STRUCTURA LECȚIEI
- Un răspuns unic (Exodul 2:1-4)
- Ascuns acasă (v. 1-2)
- Adăpostit la râu (v. 3-4)
- O salvare neașteptată (Exodul 2:5-10)
- Descoperirea fiicei (v. 5-6)
- Sugestia surorii (v. 7-9)
- Semnificația fiului (v. 10)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Care ar trebui să fie răspunsul nostru la anumite legi omenești care contrazic legile lui Dumnezeu? Vezi Exodul 1:15-21, Estera 3:12-4:17, Daniel 3, Daniel 6, Romani 13:1-7 și Tit 3:1.
- În ce situații e mai bine să așteptăm ca să lucreze Dumnezeu înainte de acționa noi?
- Moise a fost adoptat de fiica lui Faraon. Oare am putea și noi să ne implicăm în viața unor copii și tineri din biserică sau din comunitate pentru a-i uceniciza? Cum putem face asta?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Povestea despre nașterea și creșterea lui Moise declanșează mai multe întrebări decât răspunsuri. Una dintre cele mai mari necunoscute se referă la motivele fiicei faraonului și dorința ei de a ajuta. Scriptura nu indică dacă ea se temea de Dumnezeu sau nu. În ciuda legăturii ei cu faraonul, ea nu a fost depășită de cerințele brutale ale acestuia. Ea a fost beneficiara aceluiași sistem care i-a permis faraonului să acționeze opresiv. Dar ea a reușit să dea un răspuns corect la o situație nedreaptă. Cu toate acestea, adevăratele eroine ale acestei povești sunt mama și sora copilului. Ele și-au asumat un mare risc pentru a-l proteja pe Moise. Ele au avut credința că Dumnezeu va vedea răspunsul lor la nedreptate și va oferi o cale de ieșire. Acțiunile lor îndrăznețe au făcut loc acțiunilor îndrăznețe ale fiicei lui faraon. Dumnezeu oferă dreptate acolo unde domnește nedreptatea. El ne invită să acționăm reflectând caracterul lui Dumnezeu în viața de zi cu zi Dreptatea pe care Dumnezeu o cere de la poporul său nu este ipotetică — este activă și întruchipată.