SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce emoții caracterizau sărbătorile de Paște și cea a Azimilor și să facem o comparație între sfințirea primului templu cu sfințirea celui de-al doilea (1 Împ. 8:62-66). Să ne gândim cum am putea organiza o sărbătoare în cinstea credincioșiei și a purtării de grijă ale lui Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: EZRA 6:13-22
VERSETUL DE AUR: EZRA 6:16
„Copiii lui Israel, preoții și leviții și ceilalți fii ai robiei au făcut cu bucurie sfințirea acestei Case a lui Dumnezeu.” – Ezra 6:16
CONTEXTUL LECȚIEI
Lecția de astăzi continuă relatarea din Ezra 6:1–12 (vezi lecția precedentă). Evreii care se întorseseră sub conducerea lui Zorobabel, au reconstruit temelia templului din Ierusalim (Ezra 3:8). După ce a început lucrarea, oficialii persani au întrebat sub a cui autoritate au reconstruit (5:3–5). Regele persan Darius a răspuns și a reiterat o poruncă a regelui Cirus. Abia atunci evreii au fost liberi să reconstruiască fără teama de amestec din afară (6:1–5). În plus, regele Darius a sprijinit financiar reconstrucția (6:8–9). Evreii au putut să reconstruiască un loc potrivit pentru închinarea înaintea Domnului.
Adesea, oamenii acordă importanță și semnificație unor anumite locuri. Așa că nu ar trebui să fie deloc surprinzător faptul că evreii care prețuiau templul au sărbătorit reconstrucția acestuia. Templul marca locul prezenței lui Dumnezeu împreună cu poporul său (1 Împ. 8:27–30). Dar când poporul lui Israel nu asculta de Dumnezeu, prezența Lui părăsea templul (Ezechiel 10:1–18). Templul (și predecesorul său, cortul întâlnirii) le-a permis israeliților să experimenteze prezența lui Dumnezeu în mijlocul lor. A ajutat poporul lui Israel să urmeze în mod corespunzător poruncile lui Dumnezeu (vezi Deuteronom 12:11).
Construcția templului a fost doar primul pas. Clădirea trebuia să fie sfințită pentru a semnifica sfințenia ei înaintea lui Dumnezeu. Și templul din timpul lui Solomon a trebuit să fie sfințit. Au fost oferite jertfe și poporul lui Dumnezeu a sărbătorit bunătatea Lui (1 Împărați 8:62–66; 2 Cronici 7:4–11). În numeroase cazuri, templul a suferit modificări. De exemplu, regele necredincios Ahaz a îndepărtat anumite părți (2 Împărați 16:17–18). Ca răspuns, liderii credincioși au reinstituit anumite practici (23:21–23). Era important ca templul să fie curățit (vezi 2 Cronici 29). Chiar și atunci când este folosit necorespunzător, importanța templului nu a fost pierdută. A rămas ca un loc sfânt unde prezența lui Dumnezeu a fost declarată poporului Israel.
STRUCTURA LECȚIEI
- Sfințirea Templului (Ezra 6:13-18)
- Liderii și colaboratorii (v. 13)
- Bătrânii și proorocii (v. 14-15)
- Preoții și fiii robiei (v. 16-18)
- Sărbătoarea (Ezra 19-22)
- Paștele (v. 19-21)
- Azimile (v. 22)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- În lecția de astăzi am văzut ce importante sunt relațiile cu cei din jurul nostru. Cum putem fi o binecuvântare ca biserică pentru cei din cartierul nostru, sau chiar din orașul nostru?
- Poporul a sărbătorit cu bucurie sfințirea casei lui Dumnezeu. Ce putem face ca să fim și noi caracterizați de bucurie atunci când ne închinăm Domnului?
- Am văzut în textul de astăzi că israeliții erau foarte bine organizați. Erau preoții, erau leviții și apoi poporul. Cum ne-am putea și noi organiza mai bine ca biserică pentru diverse slujiri? În același timp, de ce spune Pavel în 1 Cor 12:27 că biserica este un trup?
- Pentru ca Dumnezeu să lucreze prin noi, trebuie să avem o anumită atitudine în viața noastră. Ce atitudine a inimii e absolut necesară pentru credincioși?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Templul reconstruit a fost rezultatul promisiunii și credincioșiei lui Dumnezeu față de poporul Său. Drept urmare, fii exilului și-au exprimat închinarea plină de bucurie și recunoștință față de Dumnezeu. Aceste expresii au luat forma care le fusese prescrisă cu secole înainte. Sfințirea templului și sărbătorile de sărbătoare i-au invitat pe evrei să-și exprime bucuria față de Dumnezeu. Încă o dată, oamenii au putut experimenta relația corectă cu Dumnezeu, un adevărat motiv de bucurie și sărbătoare.
Comunitatea noastră de credință poate fi hotărâtă să construiască noi clădiri și să desfășoare noi programe. Dar principala noastră provocare atunci când construim este să răspundem cu bucurie la chemarea lui Dumnezeu. Credincioșia lui Dumnezeu față de noi cere un astfel de răspuns! De pe această temelie suntem chemați să construim lucrări de slujire ca o revărsare a credincioșiei lui Dumnezeu. În cele din urmă, acestea devin un semn pe care lumea din jur poate să îl vadă.