TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:14-26 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:26
„După cum trupul fără duh este mort, tot aşa şi credinţa fără fapte este moartă.” – Iacov 2:26
SCOPUL LECȚIEI: Să descrie credința lipsită de fapte; să ofere o listă de exemple privind relația adecvată dintre credință și fapte.
CONTEXTUL LECȚIEI
Contextele celor două lecții anterioare se aplică și la această lecție și nu le vom repeta aici. Dar înainte de a studia textul de azi, este important să înțelegem contextul mai amplu al idee centrale.
Textul din Iacov 2 a stârnit multe controverse de-a lungul secolelor, datorită felului în care este abordată relația dintre mântuire și fapte. În alte texte (Matei 25:31-46, Apocalipsa 20:12, 13) întâlnim situații în care credincioșii sunt judecați în funcție de faptele pe care le-au făcut sau nu le-au făcut.
Pentru o mai bună înțelegere a argumentului privind legătura dintre credință și fapte este important să reținem contextul în care Iacov scrie aceste lucruri: nevoile economice specifice care reprezentau o realitate concretă a vieții pentru cei din primul secol. Prima parte a capitolului constituie o avertizare față de practicarea discriminării împotriva celor săraci și în favoarea celor bogați și reprezintă un context economic semnificativ.
STRUCTURA LECȚIEI
- Credința care mântuie (Iacov 2:14-17)
- Vorba sau fapta (v. 14-16)
- Viu sau mort (v. 17)
- Credința zadarnică (Iacov 2:18, 19)
- Credința demonstrată prin fapte (v. 18)
- Credință care nu produce fapte (v. 19)
- Exemple de credință (Iacov 2:20-26)
- Avraam (v. 20-24)
- Rahav (v. 25, 26)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Cum putem ajuta pe cineva în mod practic – cu haine, mâncare etc. – săptămâna aceasta?
- Ce întrebări putem să ne punem pentru a verifica dacă credința noastră este vie sau moartă?
- Ce măsuri putem lua pentru ca faptele bune pe care le facem să a nu ne împingă la mândrie și legalism?
- Ce putem face pentru a nu obosi în efortul de a-i ajuta pe cei în nevoi (Galateni 6:9)?
APLICAȚIE PRACTICĂ
Percepția generală asupra credinței este că aceasta este, prin excelență, un exercițiu intelectual de recunoaștere a existenței lui Dumnezeu. Iacov ne arată că adevărata credință, cea care mântuie, este mai adâncă, afectându-ne toate aspectele vieții și îndrumându-ne în toate faptele pe care le facem. Avraam a fost considerat neprihănit prin ceea ce a făcut, nu doar prin recunoașterea teoretică a promisiunii lui Dumnezeu. La fel, și în cazul lui Rahav, aceasta a unit credința cu fapta, riscându-și viața pentru a-i ascunde pe spionii israeliți.
Fără nicio îndoială că suntem mântuiți prin credință și nu prin fapte (Efeseni 2:8, 9). Nu putem să ne câștigăm mântuirea prin fapte (Romani 3:27; 9:32; Galateni 2:16). Dar ce caracterizează credința care mântuie? Faptele. Mărturisirea credinței nu poate fi doar un exercițiu de vorbire; trebuie să fie însoțită de fapte. Credința adevărată ne schimbă inima și mintea astfel încât atât vorbirea cât și faptele noastre să reflecte prezența lui Dumnezeu în noi.
Traducerea și adaptarea: Chris Hoble