Text: 2 Corinteni 13:1-11 Verset de aur: 2 Corinteni 13:5
Prezentarea lecției:
Scopul – Să înțelegem paradoxul acesta de putere în slăbiciune pe care-l experimenta Apostolul Pavel și modul în care ne ajută să trăim prin credința în Domnul Isus.
Contextul lecției:
Prima epistolă a lui Pavel către Corinteni a fost scrisă pe când apostolul se află în Efes. La scurt timp după scrierea ei, el a fost obligat să fugă din cetate din pricina răscoalei puse la cale de argintarul Dimitrie şi de ceata lui idolatră (Fapte 19:21-41). De la Efes, apostolul a plecat înspre Troa, apoi a trecut prin provinciile nord-estice ale Mării Egee pentru a ajunge în ţinuturile Macedoniei. După ce a vizitat bisericile de acolo, Pavel s-a îndreptat spre sud, ajungând iarăşi în Grecia, vizitând din nou Ahaia şi Corintul şi zăbovind acolo încă trei luni de zile (Fapte 20:1-3). Era a treia vizită pe care avea să le-o facă celor din Corint (2 Cor. 12:14; 13:1).
În intervalul de timp scurs între plecarea şi reîntoarcerea în Corint, Pavel a scris această a doua epistolă. Locul scrierii a fost probabil Filipi, iar circumstanţele în care Pavel scrie aceste rânduri au fost dintr-una din cele mai grele şi mai întunecate situaţii în care s-a aflat vreodată. Apostolului i-a fost dat să experimenteze necazul şi deznădejdea pentru ca să ne poată scrie nouă şi să ne ajute să trecem la rândul nostru prin clipele noastre de încercare (2 Cor. 1:3-4).
De fapt, asupra lui Pavel se aruncaseră parcă dintr-o dată toate îndoielile, toate dezamăgirile şi toate atacurile diavolului, cufundându-l pe încercatul apostol într-unul din cele mai negre şi mai sfâșietoare momente din întreaga lui carieră de luptător pentru propăşirea şi apărarea Evangheliei:
„Căci şi după venirea noastră în Macedonia, trupul nostru n-a avut nici o odihnă. Am fost necăjiţi în toate chipurile: de afară lupte, dinăuntru temeri” (7:5)
Structura lecției
1.Testul (2 Corinteni 13:1-6)
- Avertizarea lui Pavel (v. 1, 2)
- Puterea lui Dumnezeu (v. 3, 4)
- Cunoaște-te pe tine însuți (v. 5)
- Încercați-ne și pe noi (v.6)
2.Învățătura (2 Corinteni 13:7-11)
- Trăiți în lumina adevărului (v. 7-9)
- Zidiți-vă (v. 10)
- Stați lângă Domnul (v. 11)
Întrebări pentru discuție
- Pavel trebuie să le spună niște lucruri tare dificile corintenilor. Cum face el acest lucru fără a distruge relațiile dintre ei?
- De ce e important să ne cunoaștem situația relației noastre cu Dumnezeu?
- Cum am putea aplica în viața noastră învățăturile date de Pavel corintenilor?
Aplicație practică
Oricât de neplăcută i-ar fi fost lui Pavel justificarea în faţa oamenilor, ea trebuia făcută deoarece la mijloc era nu numai persoana sau reputaţia lui, ci lucrarea lui în biserica din Corint şi credibilitatea lui în celelalte biserici. Eficienţa întregii lui lucrări depindea şi de felul în care îl înţelegeau oamenii. Mărturia e extrem de importantă, de aceea trebuie să fim foarte atenți la modul în care ne trăim credința și cum reacționăm în încercare.