Text: 1 Împărați 17:8-16 Verset de aur: 1 Împărați 17:16
Prezentarea lecției:
Scopul – Să înțelegem riscurile asumate de Ilie și de văduva din Sarepta pentru a-L asculta pe Dumnezeu și să explicăm relația dintre conduită și încrederea în dorința lui Dumnezeu de a ne răsplăti.
Contextul lecției:
Pârâul a încetat să mai fie o resursă pentru Ilie, dar Domnul a rămas cu el; nu l-a uitat pe slujitorul Lui. El cunoştea nevoia sa şi văzuse că pârâul secase. Dar nu a venit niciun cuvânt de avertizare şi nici o altă îndrumare până când pârâul nu a secat. Dragostea Domnului răspunde nevoii sfinţilor Săi, dar calea pe care o ia înţelepciunea Sa îi va ţine pe aceştia pe drumul credinţei.
Mai mult decât atât, planul pe care îl dezvăluie Domnul este atât de uluitor, atât de diferit de tot ceea ce şi-ar fi imaginat profetul, într-un contrast atât de mare cu instruirea sa religioasă, cu gândurile sale fireşti şi instinctul său spiritual, încât dacă planul ar fi fost dezvăluit profetului înainte ca pârâul să sece, e posibil ca el să nu fi fost atât de dispus să cedeze în ascultare. La fel ca un profet de mai târziu, care, atunci când a fost trimis la o cetate păgână, a încercat să fugă în direcţia opusă. Ilie era un om cu aceleaşi slăbiciuni ca noi şi este posibil ca, la fel ca şi noi, să fi avut nevoie de presiunea împrejurărilor pentru a fi făcut să asculte şi să aleagă un drum atât de neplăcut pentru el, ca om firesc.
Oricât de neobişnuit ar părea, profetului i s-a spus să se ridice şi să plece la Sarepta ca să locuiască acolo. El trebuie să părăsească ţara promisă şi să meargă într-o cetate păgână, iar dintre toate cetăţile, una care aparţinea de Sidon – patria lui Baal, a cărui închinare adusese ruina în ţară -, de asemenea, patria Izabelei, cea care introdusese închinarea la Baal şi care omorâse pe prorocii Domnului. Şi mai ciudat este că ajuns în ţara străină, marele profet trebuia să depindă de o femeie văduvă pentru întreţinerea zilnică. Deoarece Domnul spune: “Am poruncit acolo unei femei văduve să te hrănească”. Ne-am putea gândi că ar fi fost mai potrivit ca Domnul să poruncească profetului să îngrijească de acea văduvă. Dar nu, planul lui Dumnezeu era ca văduva să îngrijească de profet. Erau alte cetăţi şi alte ţări care înconjurau Israelul şi care erau cu mult mai puţin păcătoase decât Sidonul. Erau “multe văduve” în Israel în timpul acelei împrejurări triste, dar ele nu se potriveau planului lui Dumnezeu. Ca întotdeauna, Dumnezeul Îl avea în vedere pe Hristos. O mie de ani mai târziu, în cetatea Nazaretului, Domnul va avea nevoie de o imagine a harului suveran şi de aceea, profetul Ilie trebuie să meargă la o văduvă săracă, în ţara atât de păcătoasă a Sidonului. Dumnezeu are un scop în fiecare detaliu al drumului pe care El îl plănuieşte pentru slujitorii Săi, chiar dacă trebuie să treacă o mie de ani mai înainte ca acel scop să fie dezvăluit.
Structura lecției
1.Trimis la Sarepta (1 Împărați 17:8-10a)
- Porunca lui Dumnezeu (v. 8,9)
- Ascultarea lui Ilie (v. 10a)
2.Întâlnirea de la poartă (1 Împărați 17:10b-12)
- Rugămintea lui Ilie (v. 10b, 11)
- Răspunsul văduvei (v. 31b)
3.Credința pe un pământ străin (1 Împărați 17:13-16)
- Încredințarea lui Ilie (v. 13, 14)
- Ascultarea văduvei (v. 15a)
- Grija lui Dumnezeu (v.15b, 16)
Întrebări pentru discuție
- Cum am putea să ne dăm seama dacă printr-o întâmplare ce poate părea neplăcută, Dumnezeu ne deschide o ușă spre binecuvântare?
- În ce fel i-am putea încuraja pe cei care nu au deplină încredere că Dumnezeu se va îngriji de ei?
- Ce a învățat Ilie din experiența cu văduva din Sarepta și ce am putea învăța și noi?
Aplicație practică
- Într-un mod deosebit, Ilie priveşte dincolo de boală şi de puterea morţii şi vede în răul care a venit asupra lor mâna Dumnezeului cel viu. În ochii săi, nu boala a omorât copilul, nu moartea l-a doborât, ci Dumnezeu este cel care a lovit copilul văduvei. Dacă este lucrarea bolii şi a morţii, atunci nu este nicio speranţă, deoarece ele pot lua copilul, dar nu îl pot aduce înapoi. Dar dacă Dumnezeu a lovit copilul, atunci tot El îl poate învia. Să lăsăm și noi credința în Dumnezeu să ne călăuzească în tot ceea ce facem.