Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Dumnezeu confruntă păcatul – Școala duminicală, 9/30/2018

September 29, 2018 by sorinsabou

Verset de aur: Geneza 3:23

Prezentarea lecției:

Scopul – Să luăm aminte la mecanismul prin care păcatul ne afectează viața și să ne gândim la metode biblice de a gestiona ispita și păcatul în viața noastră, în cadrul bisericii.

 Contextul lecției:

Când ne gândim la Grădina Edenului, avem în vedere desăvârșirea, perfecțiunea. Ne imaginăm că vremea e perfectă, că animalele sunt prietenoase, ne imaginăm apă cristalină și aer pur. O, numai dacă ne-am putea întoarce în Grădină, ne gândim adesea. Nu ar mai fi aglomerație, am fi aproape de Dumnezeu, ce ar putea fi mai bine?

Cu toate acestea, în cartea Geneza, Grădina Edenului este atât un loc, cât și o relatare, iar relatarea este cu final nefericit. În capitolul 3 citim despre o serie de crize din ce în ce mai adânci, care culminează cu pierderea paradisului de către Adam și Eva. Este o dramă care zguduie ordinea creației lui Dumnezeu și modifică traiectoria relațiilor omului cu creatorul său, o modificare cu ale cărei efecte încă ne confruntăm și astăzi.

Seria aceasta de crize a devenit model pentru modul în care păcatul intră în viața noastră și ne afectează: în primul rând, avem o ocazie de a încălca o poruncă a lui Dumnezeu (ispita) care pare să fie un lucru bun; apoi are loc încălcarea (păcatul) care oferă o plăcere de scurtă durată. Consecințele încălcării poruncii lui Dumnezeu (pedeapsa) care urmează aduc cu ele fie regretul și dorința de schimbare (pocăința), fie o împietrire a inimii care duce la moarte.

Structura lecției

A. Confruntarea (Geneza 3:8-13)

  • Evitând Dumnezeu  (v. 8-10)
  • Dând vina pe altcineva (v. 11, 13)

B. Judecata (Geneza 3:14-17)

  • Șarpelui (v. 14, 15)
  • Umanității (v. 16, 17)

 C. Exilul (Geneza 3:20-24)

  • Decizia (v. 20, 21)
  • Izgonirea (v. 2)

Întrebări pentru discuție

  • Când vă confruntați cu ispite, ce versete din Biblie vă ajută să învingeți ispita?
  • Cum ne putem ajuta unii pe alții în biserică să ne luptăm cu păcatul din viața noastră într-un mod eficient?

Aplicații practice

  • Bineînțeles că ideal ar fi să nu păcătuim, însă realitatea este că păcătuim. Când păcătuim putem alege fie să ne pocăim, fie să dăm vina pe alții sau pe altceva. Probabil că Adam și Eva ar fi fost oricum exilați din Eden chiar dacă s-ar fi pocăit pe loc, însă faptul că au încercat să dea vina pe altceva a dus la alte probleme chiar în relația dintre ei. Să alegem întotdeauna să ne pocăim atunci când păcătuim și să facem tot ce putem să reparăm paguba produsă prin păcatul nostru.
  • E foarte la îndemâna oricui să dea vina pe altcineva, sau pe altceva, atunci când păcătuiește. Faptul că avem o părere foarte bună față de noi înșine pare să fie ceva natural. Acest lucru însă întârzie pocăința și întârzie o rezolvare reală a problemei păcatului. Nu dați vina pe altcineva când păcătuiți. Domnul Isus a luat deja vinovăția noastră asupra lui pentru totdeauna. Să ne pocăim așadar, cerând iertare pentru greșelile noastre, mulțumindu-i lui Dumnezeu pentru jertfa Domnului Isus.

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Regele Solomon dedică Templul – Școala duminicală – 11 mai 2025
  • Jertfa lui David – Școala duminicală – 4 mai 2025
  • Mielul este vrednic – Școala duminicală – 27 aprilie 2025
  • Cristos moare și este înviat la o viață nouă – Școala duminicală – 20 aprilie 2025
  • Domnul Isus, jertfa noastră de ispășire – Școala duminicală – 13 aprilie 2025
  • Programa de școală duminicală
  • Jertfa Domnului Cristos – Școala duminicală – 6 aprilie 2025
  • Ziua Ispășirii – Școala duminicală – 30 martie 2025
  • O jertfă de bun miros – Școala Duminicală – 23 martie 2025
  • Despre preoție – Școala duminicală – 16 martie 2025
  • Un loc pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 9 martie 2025
  • O împărăție de preoți – Un neam sfânt – Școala duminicală – 2 martie 2025
  • Slujind cu putere – Școala duminicală – 23 februarie 2025
  • Viață îndelungată – Școala duminicală – 16 februarie 2025
  • Toată atenția – Școala duminicală – 9 februarie 2025

Copyright © 2025 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in