Scopul – Să înțelegem cum și-a stabilit biserica primară prioritățile legate de distribuirea de ajutoare și să contemplăm aplicarea practică și concretă a acestui principiu în biserica de azi.
Text: Fapte 6:1-8
Verset de aur: Fapte 6:3
Contextul lecției:
În zilele acelea. Adică în zilele din cap. 5,41.42. Luca tratează aspectele istorice cu adevărat profesionalism. El a arătat creşterea bisericii sub puterea Duhului Sfânt, şi venirea masivă la credinţă a noilor credincioşi. El a arătat că economia bisericii, cel puţin pentru o vreme, a luat o formă obştească. Capitolul 6 arată unele din dificultăţile provenind din acest aranjament, dar acest aspect este la rândul său o introducere la experienţa lui Ştefan, care şi ea este o introducere la convertirea lui Saul din Tars şi la activităţile lui misionare ulterioare. Naraţiunea este clar istorică. Raportul cap.6 este strâns legat cu acela al cap. 5,14, dar lungimea intervalului dintre cele două evenimente este incertă.
S-a înmulţit. Expresia poate fi tradusă mai bine când numărul ucenicilor sporea vizibil, adică, prin adăugiri aproape zilnice. O atare creştere naturală urma să aducă probleme noi. Fusese un lucru simplu a purta grijă de nevoile familiei apostolice din punga pe care o purta Iuda. Era mai complicat, deşi nu imposibil, de a se purta de grijă grupei de credincioşi din Ziua Cincizecimii. Dar numărul membrilor din comunitatea creştină sporise atât de mult, încât purtarea de grijă faţă de acei în lipsă lua tot timpul apostolilor, stânjenindu-le misiunea de propovăduire.
Ucenicilor. Este prima dată când numele acesta este folosit cu privire la creştini în Faptele Apostolilor. Ucenicii Evangheliilor au devenit apostoli şi termenul de ucenici a trecut la credinciosul obişnuit.
Evreii care vorbeau greceşte. [Grecii, KJV; Eleniţi, Nitz]. Gr.hellenistai, Elenişti, adică evrei care vorbeau greceşte, sau Iudei Greci (RV). NT face deosebire cu grijă între aceştia şi hellenes, care erau greci de neam (Ioan 12,20). Eleniştii erau iudei din diaspora (vezi Coloseni V, p. 59,60; vezi Ioan 7,35; Fapte-2,8) care nu numai că vorbeau greceşte, dar şi absorbeau cultura greacă. Ei ar fi putut să fie iudei care fuseseră născuţi în ţările unde greaca era limba obişnuită, şi nu cunoşteau limba ebraică sau aramaică şi, în loc de a participa la serviciile divine ţinute în evreieşte, aveau propriile lor sinagogi în Ierusalim.
Cârteau. [Murmurau, KJV; Se făcu cârtire, Nitz]. Nu e numai o plângere măruntă, ci un protest destul de vehement pentru a îndreptăţi o preocupare serioasă. Relatarea nu aduce nici o învinuire apostolilor, deoarece ei nu meritau aşa ceva. Brusca creştere în numărul membrilor depăşise resursele lor şi precipitase dificultatea. Evident economia obştească din biserică cerea vreun fel de supraveghere organizată a fondului comun care fusese creat (Fapte 4,32). Mai târziu, biserica a alcătuit reguli pentru ajutorarea văduvelor ei (1 Tim. 5,3-16).
Când apostolii au auzit plângerile şi şi-au dat seama de seriozitatea lor şi, pe cât se pare, s-au apărat. Ei au acţionat prompt. Poate că şi-au adus aminte de precedentul stabilit de Moise (Exod 18,25) şi, ca şi el, s-au hotărât să delege autoritatea. Prin mulţimea ucenicilor nu e de presupus că fiecare creştin din Ierusalim şi din împrejurimile lui a trebuit să vină la o adunare, ci că a fost convocată o adunare specială la care au venit toţi cei care au putut şi în faţa cărora apostolii au prezentat problema şi planul lor. Fondul cu privire la distribuirea căruia se ridicaseră plângeri, fusese făcut prin contribuţia multora şi de aceea fiecare persoană trebuia să fie atent cercetată.
Potrivit. [Motiv, KJV]. Gr. areston, plăcut, dând ideea că nu e potrivit ca apostolii să cheltuiască atât de mult timp cu chestiuni materiale şi de afaceri. Lăsăm. Gr. kaaleipo, a părăsi, a abandona. Cuvântul grecesc este emfatic, şi sugerează că mare parte din timpul apostolilor fusese luat de îngrijirea celor nevoiaşi. Cuvântul. Cei doisprezece recunoşteau răspunderea lor de căpetenie – să servească Cuvântul lui Dumnezeu prin predicare şi învăţătură. Să slujim la mese.
Cei doisprezece au pus în mod serios răspunderea pe umerii credincioşilor, care trebuia să facă o alegere dintre ei.
Bărbaţii numiţi în felul acesta nu sunt numiţi diaconi în NT. Când sunt pomeniţi din nou, ei sunt numiţi cei şapte (cap. 21,8) aproape ca şi cum ar fi fost o grupare distinctă. Dar ei erau grupa care avea să fie numită diaconi, şi funcţiunile lor erau similare cu acelea ale diaconilor descrişi mai târziu de Pavel (vezi 1 Tim. 3,8-13).
Vom sta necurmat. [Ne vom da continuu, KJV]. Sau, vom stărui. Acelaşi cuvânt este folosit de mai multe ori, descriind purtarea serioasă din partea primilor creştini (cf. cap. 1,14; 2,42.46).
În rugăciune. Aceşti oameni evlavioşi, cu amintirea vieţii de rugăciune a lui Hristos încă proaspătă în mintea lor, puneau nevoia de rugăciune pe locul întâi în lista lor. Dar trebuie să se reţină că rugăciunea cuprinde atât cultul public al bisericii, cât şi devoţiunea personală.
Propovăduirea. [Servirea, KJV; Slujirea, Nitz]. Gr. diakonia, acelaşi cuvânt ca acela folosit în vers.1. Cei şapte urmau să dea binecuvântările materiale, în timp ce cei doisprezece urmau să dea hrană spirituală din Cuvântul lui Dumnezeu. Lucrul acesta îl făceau prin predicare şi diferite forme de învăţare. Aceasta arată clar ce însemnează să lăsăm Cuvântul lui Dumnezeu (vers.2).
Ştefan. Gr. Stephanos, cunună, diademă, cunună de biruinţă. Numele acesta nu era neobişnuit, şi apare pe o inscripţie antică.
O mare mulţime de preoţi. [O mare grupă de preoţi, KJV]. Faptul afirmat aici este plin de însemnătate. Pe cât se ştie, nici unul din urmaşii nemijlociţi ai lui Hristos nu a fost preot şi nici un preot nu e numit printre primii convertiţi. Cineva ar fi aşteptat ca unele din vorbele clare ale apostolilor şi ale diaconilor să fi trezit vrăjmăşia tuturor preoţilor. Şi fără îndoială mulţi din ei au devenit ostili. Dar sub puterea Duhului Sfânt, a atras o mare mulţime din ei la Hristos.
Prezentarea lecției:
Durerile creșterii (Fapte 6:1-4)
- O situație controversată (v. 1)
- O soluție greșită (v. 2)
- O soluție bună (v. 3-4)
O propunere pe placul adunării (Fapte 6:5, 6)
- Candidații (v. 5)
- Dedicarea (v. 6)
Rezultate extraordinare (Fapte 6:7, 8)
- Înmulțirea (v. 7)
- Minunile (v. 8)
Aplicații practice
- Succesul unei biserici nu stă într-o singură persoană.
- Ca într-un corp uman, nevoile trebuie adresate înainte de a paraliza întregul trup.
- Metodele de lucru în cadrul bisericii pot să difere semnificativ, în limitele stabilite de Scriptură.