Scopul – Să înțelegem cele trei întrebări ale lui Ghedeon în contextul lor istoric și să identificăm fiecare o problemă cu care ne confruntăm personal cerând ajutorul lui Dumnezeu în rezolvarea acesteia.
Text: Judecători 6:11-18
Verset de aur: Judecători 6:12
Contextul lecției:
Episodul dedicat lui Ghedeon poate purta titlul: „Ce te face să devii un om important?“
Samuel este foarte grijuliu să ne prezinte mai întâi slăbiciunile lui Ghedeon (fricos, resemnat, necredincios, ezitant), pentru ca să scoată apoi în evidență calitățile care l-au făcut un om deosebit, cu rezultate spectaculoase în lucrarea Domnului (sinceritate, disponibilitate, capacitatea de a se lăsa învățat și încurajat, dar mai ales ascultarea în condiții care păreau nerezonabile). Răsplata divină finală a lui Ghedeon a fost identificarea până la confundare cu Cel Atotputernic. Poporul a fost învățat să strige: „Sabia lui Dumnezeu și a lui Ghedeon!“
O privire de ansamblu asupra cronicii Judecătorilor scoate în evidenţă faptul că, sub călăuzirea Duhului Sfânt care l-a inspirat, Samuel și-a structurat cartea astfel ca istoria lui Ghedeon să-şi afle locul chiar în centrul ei.
Conversația dintre Îngerul Domnului și Ghedeon este fascinantă, ea dând pe față atât vinovăția obrăzniciilor noastre, cât și îngăduința cu care Dumnezeu Se ocupă de noi. Ghedeon este exponentul oamenilor care, în loc să-și vadă și să-și recunoscă propria vinovăție, Îl acuză întotdeauna și pentru toate pe …Dumnezeu. Ghedeon spune despre Dumnezeu vorbe pe care n-ar fi îndrăznit să I le spună în față. Le spune pentru că nu știe cu cine stă de vorbă. Le spune pentru că a uitat că, oricum, Dumnezeu este prezent pretutindeni și aude toate vorbele noastre. Le spune pentru că Îl credea pe Dumnezeu absent și îndepărtat, când de fapt cel care era departe şi înstrăinat era el însuși. În sensul acesta, finalul dialogului ar putea trece drept unul comic, dacă n-ar fi vorba despre o situație așa de gravă:
„Ghedeon, văzând că fusese Îngerul Domnului, a zis: «Vai de mine, Stăpâne Doamne! Am văzut pe Îngerul Domnului faţă-n faţă!». Şi Domnul i-a zis: «Fii pe pace, nu te teme, căci nu vei muri!»“ (Jud. 6:22-23).
Prezentarea lecției:
Problemă mare (Jud. 6:11-13)
Luptătorul apăsat de greutăți (v.11,12)
Lipsa miracolelor (v.13)
Familie săracă (Jud. 6:14-16)
Prezența promisă (v. 14)
Trecut smerit (v. 15)
Succes asigurat (v. 16)
Dorință de securitate (Jud. 6:17, 18)
Cerere pentru un semn (v.17)
Asigurarea este primită (v.18)
Aplicații practice
Cum ai reacționa dacă Dumnezeu ți-ar spune că are planuri speciale pentru tine? Ai încerca să te scuzi ca Ghedeon, sau te-ai bucura?
Când Dumnezeu ne cheamă la o lucrare, El ne asigură și resursele pentru ca să-i putem răspunde pozitiv.