Omul lui Dumnezeu – 1 Timotei 6:11-16
Școala duminicală – 9/11/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 6:11
Cu aceasta se încheie studiul acestei prime scrisori a apostolului Pavel către Timotei, acest bărbat tânăr în lucrarea lui Dumnezeu de la Efes – o lucrare grea, cu încercări, cu tot felul de piedici, cu tot felul de probleme în biserică -, o scrisoare în care îl învață „cum trebuie să te porți în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul și temelia adevărului“ (1 Timotei 3:15).
Partea de scrisoare asupra căreia se concentrează studiul de astăzi îl descrie pe omul lui Dumnezeu. Ca să ajungi să spui despre cineva că este omul lui Dumnezeu, cum ar trebui să fie acea persoană? Scriptura prezintă câteva persoane din poporul lui Dumnezeu despre care se spune lucrul acesta, că sunt „oameni ai lui Dumnezeu“. Cei din preajma acestor bărbați adesea se refereau la ei în acest fel: „Moise, omul lui Dumnezeu“, „Samuel, omul lui Dumnezeu“, sau „David, omul lui Dumnezeu“. Este important să observăm că în Vechiul Testament nu toți cei din poporul lui Dumnezeu erau „oamenii lui Dumnezeu“, ci numai despre unii se spune acest lucru. În Noul Testament nu există nici o persoană despre care să se spună, așa cum se spune în Vechiul Testament, că este „omul lui Dumnezeu“ – nu se spune nicăieri „Pavel, omul lui Dumnezeu“, sau „Barnaba, omul lui Dumnezeu“. Această expresie, „omul lui Dumnezeu“, se găsește în Noul Testament în două locuri – aici, în 1 Timotei 6:11, și în 2 Timotei 3:17 – „pentru ca omul lui Dumnezeu să fie desăvârșit și cu totul destoinic pentru orice lucrare bună“ (textul de acolo vorbește despre învățătura pe care o dau Scripturile). Așadar, în noul legământ Cuvântul lui Dumnezeu lucrează în viața fiecărui om, ca să ajungă un om al lui Dumnezeu, desăvârșit și destoinic pentru orice lucrare bună. Dacă în Vechiul Testament se spunea lucrul aceasta doar despre câțiva oameni, în Noul Testament este vorba de toți, deci nu este vreme de stat deoparte, spunând că numai unii ajung să fie oameni ai lui Dumnezeu, și „nu este și pentru mine“ – pentru noi toți Cuvântul lui Dumnezeu lucrează ca să ajungem să fim oameni ai lui Dumnezeu „desăvârșiți și cu totul destoinici pentru orice lucrare bună“. Să nu te vezi altfel, să nu-ți așezi ștacheta mai jos, las-o acolo unde a pus-o Dumnezeu! Pune numele tău acolo – „iar tu, Ion, om al lui Dumnezeu“, „iar tu, Maria, femeie a lui Dumnezeu“, și ia pentru tine ce spune mai departe! Verifică-te prin ceea ce scrie în versetele care urmează – ți se potrivesc?
Omul lui Dumnezeu este definit, descris, ținând seama de patru lucruri. În primul rând, pe un om al lui Dumnezeu îl cunoști după lucrurile de care fuge, după lucrurile de care se ferește – „fugi de aceste lucruri“ (versetul 11). Unul dintre „aceste lucruri“ este destul de aproape în context, și anume iubirea de bani. Omul lui Dumnezeu nu folosește averea în mod greșit – dacă Dumezeu l-a binecuvântat cu avere, el o folosește într-un mod bun pentru că el știe că a venit în lume neaducând nimic și se duce din ea neputând să ia nimic cu el. Omul lui Dumnezeu se raportează corect la posesiunile pe care le are, la lucrurile materiale, fie ele mai multe sau mai puține. Omul lui Dumnezeu nu se lasă stăpânit de ele, fuge de acest lucru. În scrisoare mai sunt două lucruri de care trebuie fugit. Unul dintre ele se găsește la 1 Timotei 4:7 – „ferește-te de basmele lumești și băbești, caută să fii evlavios“. Noi știm cât de ușor ne pot înfășura basmele, poveștile – un om al lui Dumnezeu nu se lasă înfășurat în povești, în vorbe, în basme, un om al lui Dumnezeu fuge de ele. Celălalt lucru este în 1 Timotei 6:4-5 – „ferește-te de astfel de oameni“, și anume de cei care sunt „plini de mândrie, și nu știu nimic, ba încă au boala cercetărilor fără rost și a certurilor de cuvinte, din care se nasc invidia, certurile, clevetirile, bănuielile rele, zadarnicele ciocniri de vorbe ale oamenilor stricați la minte, lipsiți de adevăr și cari cred că evlavia este un izvor de câștig – ferște-te de astfel de oameni“. Un om al lui Dumnezeu se ferește de astfel de lucruri. Cum stăm la acest capitol? Cât de clar îmi este mie și cât de clar le este celor care mă văd că eu cu adevărat mă feresc de lucrurile acestea, că fug de lucrurile acestea? Acesta este primul test – pe un om al lui Dumnezeu îl cunoști după lucrurile de care fuge, după lucrurile de care se ferește, pe care nu le vrea în viața lui, în inima lui, în sufletul lui, în mintea lui, ci se ferește de ele, fuge de ele.
În al doilea rând, pe un om al lui Dumnezeu îl cunoști după lucrurile pe care le caută. Așadar, după cele negative („acestea nu“) de care fuge, sunt prezentate, puternic, cele pozitive („acestea da“). Ce anume te preocupă, ce anume cauți? Ce anume mistuie inima ta de dimineața și până seara, ce cauți cu tot sufletul tău? Primul dintre ele este „neprihănirea“ (1 Timotei 6:11) – caut o viață care să fie după voia lui Dumnezeu. Ce spune apostolul Pavel aici este foarte asemănător cu ce spune Mântuitorul în predica de pe munte, în fericiri – „cel flămând și însetat după neprihănire“, acela este un om fericit. Fiecare om are preocupări, fiecare om caută ceva, ceva îl atrage – ce anume mă atrage pe mine, ce anume te atrage pe tine, ce cauți? Cauți o viață trăită în neprihănire? Al doilea lucru este „evlavia“ (apostolul Pavel vorbește despre evlavie și în alt loc din scrisoare – „caută să fii evlavios“, 1 Timotei 4:7). Omul lui Dumnezeu știe că nu trăiește în lumea lui, omul lui Dumnezeu știe că trăiește în lumea lui Dumnezeu. Cum este descris Dumnezeu în această scrisoare? Încă de la primul verset și până la ultimul capitol Dumezeu este un Dumnezeu care dă porunci. Apostolul Pavel este apostol pentru că așa a poruncit Dumnezeu – așa începe lista. Apoi apostolul Pavel este în lucrare datorită harului lui Dumnezeu, datorită îndurării lui Dumnezeu, datorită îndelungii răbdări a lui Dumnezeu. Această epistolă ni-l arată pe Dumnezeu ca fiind suveran, ferm, și în același timp răbdător. Dumnezeu este descris la sfârșitul capitolului 1 ca Împăratul veșniciilor, ca un Dumnezeu nemuritor, nevăzut, singurul Dumnezeu adevărat. Acest Dumnezeu vrea ca toți oamenii să vină la mântuire și la cunoștința adevărului. Cum trăiești înaintea unui așa Dumnezeu? Cu evlavie – te temi de El îi iubești pe oameni, trăiești într-un respect profund față de Dumnezeu, îl asculți și i te supui lui Dumnezeu, iar cu oamenii te porți așa cum îți cere El: cu dragoste. Când întâlnești un așa om, o așa femeie, imeditat spui: „acesta este un om al lui Dumnezeu“. Cât de mult mă preocupă lucrul acesta? Cât de mult îl caut? Al treilea lucru pe care trebuie să-l caut este „credința“. În epistolele pastorale (1 Timotei, 2 Timotei, Tit) termenul „credință“ este mai mult unul tehnic – nu este atât de mult „eu cred în Cristos“, cât este „ce cred despre Cristos“. Credința se referă la ce anume cred cei din poporul lui Dumnezeu. Apostolul Pavel vorbește despre „lupta cea bună a credinței“. Omul lui Dumnezeu va avea limpede în minte ceea ce crede și se va lupta pentru aceasta. Următorul lucru pe care îl caută omul lui Dumnezeu este „dragostea“. Caută să fii un om care să înveți să-i iubești pe toți, și pe cei mai buni, și pe cei mai răi, și pe cei plăcuți, și pe cei mai puțin plăcuți, și pe cei amabili, și pe cei mai puțin amabili, și pe cei mai rafinați, și pe cei mai neciopliți, și pe cei mai ușor de iubit, și pe cei mai greu de iubit. Sunt tot felul de oameni în jurul nostru, de aceea dragostea este ceva ce trebuie căutat, nu este ceva ce vine de la sine. Nu-ți vine ușor, natural, să iubești, trebuie să te dedici, trebuie să te înveți că atutidinea cea mai potrivită când vii între oameni este una de dragoste. Al cincilea lucrul este „răbdarea“. Dumnezeu este modelul nostru de răbdare – când tu te uiți la tine și vezi câtă răbdare a avut Dumnezeu cu tine, și câtă încă mai are și acum, îți poți da seama de câtă răbdare așteaptă El să ai cu ceilalți. Ultimul lucru aici, la „ce anume cauți“, este „blândețea“. De multe ori blândețea a fost (și încă este) văzută ca slăbiciune. Dar omul blând nu este un om slab, ci un om puternic, dar care își stăpânește puterea și o folosește numai în scopuri bune (este imaginea cu acel cal sălbatic care a fost îmblânzit și care acum nu-și folosește energia alergând la întâmplare, ci o folosește cu un rost). Tot potențialul pe care îl are îl folosește pentru un lucru bun. În ce îmi folosesc puterea pe care o am la douăzeci de ani, la treizeci de ani, la patruzeci de ani, la cincizeci de ani, la optzeci de ani? Fiecare vârstă are potențialul ei – nu vei folosi ce ți-a dat Dumnezeu la întâmplare sau în scopuri egoiste, ci vei supune puterea ta, energia ta, darurile tale pentru a le folosi în slujba lui Dumnezeu. Așadar, când tu te uiți la mine, și eu mă uit la tine, vedem noi că am căuta lucrurile acestea – neprihănirea, evlavia, credința, dragostea, răbdarea, blândețea? O
Un al treilea lucru după care îl cunoști pe omul lui Dumnezeu sunt lucrurile pentru care luptă – „luptă-te lupta cea bună a credinței“ (versetul 12). Apostolul Pavel vorbește aici despre lupta credinței – depune toate eforturile, învinge orice ispită, „luptă-te“ să trăiești ceea ce crezi, să trăiești conform credinței tale. Așa cum spuneam mai devreme, termenul „credință“ se referă mai mult la conținutul ei, deci trebuie în primul rând să fii atent la ceea ce crezi, să cunoști ce cere Dumnezeu (vezi și versetul 14). Nu este însă suficient să le cunoști, ci este vorba de o „luptă“ – să te lupți să trăiești ceea ce crezi. Termenul „luptă“ este necesar datorită războiului spiritual care se duce. Omul lui Dumnezeu este într-un război permanent – nu împotriva oamenilor („noi nu avem de luptat împotriva cărnii și sângelui“, Efeseni 6), ci împotriva „căpeteniilor întunericului“. Lupta omului lui Dumnezeu este o luptă spirituală – se cere să știi ce crezi și să trăiești ce crezi (apostolul Pavel vorbește despre aceasta și la începutul scrisorii, 1:18-19). Omul lui Dumnezeu se luptă să păzească, să păstreze, să apere credința (să nu se piardă, să nu se strice) – „păzește porunca, fără prihană și fără vină“ (versetul 14, sau, cum spune în 1:18-19, „păstrează credința și un cuget curat, pe care unii l-au pierdut, și au căzut din credință“). Cât ești de preocupat ca lucrurile pe care le crezi să fie tot mai clare, să le știi cât mai bine? Aceasta este conținutul pentru care lupți – ceea ce crezi trebuie să fie limpede, curat, iar conformarea cu ceea ce crezi duce la un cuget curat. Un om al lui Dumnezeu cercetează ceea ce crede, merge în profunzime, este atent la curăția învățăturii – a „poruncii“ – pe care o urmează. Cât de bun paznic ești cu privire la ceea ce crezi? Te „fură“ învățături false? „Pierzi“ din vedere lucruri importante? Ce „uiți“? Un om al lui Dumnezeu își păstrează mintea curată și ordonată și așază în ea credința, pe care apoi o păstrează cu un cuget curat. Așadar, pentru ce te lupți tu? Unde merg eforturile tale, pentru ce plănuiești, ce te ține treaz noaptea, ce încerci să realizezi cu toată puterea? Un om al lui Dumnezeu se luptă pentru credința lui – cât de bine și de curat este ceea ce crezi și cât de mult te lupți să trăiești în conformitate cu credința ta?
Cel de-al patrulea lucru, din textul nostru, după care îl cunoști pe un om al lui Dumnezeu sunt lucrurile după care aleargă – „apucă viața veșnică la care ai fost chemat“. Un om al lui Dumnezeu își ancorează viața, lucrarea, în veșnicie _ veșnicia nu ca o dorință îndepărtată, sau ca un miraj (ceva de care când te-ai apropiat merge mai încolo sau dispare), ci ceva ce ai cuprins deja, deja ai, deja a venit în viața ta. Mă vezi tu pe mine ca cuprins de veșnicie, te văd eu în felul acesta? sau te văd ca pe unul care nu mai vrei să pleci de aici, te-ai prins de ce este aici? Fii un om în care se vede viața veșnică, fii un om în care se vede deja cerul, un om în care se vede deja veșnicia, un om care a început să fie transformat de aici!
În casa lui Dumnezeu, în biserica Dumnezeului cel viu, sunt oameni ai lui Dumnezeu. Te regăsești printre ei? Cei care fac parte din biserică au lucruri de care fug, au lucruri de care se feresc, au lucruri pe care le caută, au lucruri după care tânjesc, au lucruri pentru care luptă, au lucruri de care s-au prins, de care s-au ancorat, și care nu sunt din lumea aceasta, ci din veșnicie. Acest text are un final care aduce un element de jurământ – ai făcut o „frumoasă mărturisire înaintea multor martori“ și „te îndemn înaintea lui Dumnezeu… și înaintea lui Cristos Isus“ (versetele 12 și 13). Apostolul Pavel îl aduce pe Dumnezeu ca martor – „îți cer aceste lucruri și Dumnezeu e de față“. Când vrei să te asiguri că ceea ce ai spus este înțeles clar aduci pe cineva în discuție – așa face apostolul Pavel cu Timotei, și așa face Cuvântul cu noi: toate lucrurile acestea sunt valabile pentru noi. Așadar, pune aceste lucruri pe lista ta de rugăciune – „Doamne, cu lucrurile acestea vreau să plec de aici, la lucrurile acestea vreau să lucrez în viața mea, lucrurile acestea vreau să le caut, pentru lucrurile acestea vreau să lupt, de lucrurile aceste vreau să mă leg cu viața mea!“