Modul de viață al bisericii primare – Fapte 11.19-26
Versetul de aur: Fapte 11.26
Școala duminicală, 2/7/2016
Continuăm seria de mesaje care sintetizează teme importante din Faptele apostolilor. Tema la care suntem este „modul de viață al primilor creștini“ – cum trăiau primi creștini. Ne vom uita în toată cartea pentru a obține o radiografie a modului lor de viață. Fiecare om, creștin sau necreștin, tânăr sau bătrân, are o anumită mărturie. Pe unde treci lași întotdeauna o urmă. Fiecare om are o anumită mărturie, pentru că fiecare om trăiește într-un anumit fel. Are obiceiurile lui, are vorbele lui, are reflexele lui.
Punem o întrebare simplă: cum i-au cunoscut oamenii pe primi creștini? Punem această întrebare pentru ca apoi noi să ne aliniem modului lor de viață. Oamenii pot trăi credința creștină fie la nimereală, fie după poftele și mofturile lor, însă noi știm că nu trebuie să fie așa. Noi, în urma cercetării Cuvântului, găsim principiile care trebuie să ne călăuzească și căutăm să trăim ca atare. Când căutăm informații despre modul de viață al primilor creștini în toată cartea Fapte, găsim șapte lucruri despre ei: dedicare, entuziasm, bucurie, răbdare, putere spirituală, generozitate și viață transformată. La aceste șapte lucruri urmează să privim în mod succint în studiul aceasta.
Prima dintre aceste trăsături este dedicarea. Aceasta se leagă foarte bine de ultimele cuvinte din Fapte 11. Până aici în carte, cei care au crezut în Domnul Isus sunt numiți ucenici. La acest punct se mai adaugă o descriere – la Anitohia ucenicii au fost numiți pentru prima oară „creștini“. Acesta nu este un nume pe care și l-au pus ei, ci este un nume care le-a fost pus de către alții. Noi știm de ce: ei au văzut ceva la acei oameni și le-au pus o poreclă. La origine „creștin“ e o poreclă, așa cum nouă acasă, în România, ni se spune „pocăiți“, care e tot o poreclă. Ce anume au văzut oamenii din cetate la acel grup de oameni, de i-au numit așa? Raționamentul este simplu. Este o asociere strânsă între acel grup și cineva drag lor, cineva pe care ei îl ascultă, îl slujesc. Oamenii împăratului, oamenii cezarului, oamenii lui August, în imperiu erau porecliți „augustini“. Oamenii aceia reprezintă interesul lui Cezar August. Pe același calapod se așază și ce se întâmplă cu creștinii. „Acest grup de oameni de la noi din cetate sunt oameni care-l reprezintă pe Cristos. Le spunem așa, creștini.“ Acesta este cel mai important lucru din această meditație. Când cineva mă cunoaște și ajunge să știe despre mine, îmi pune oare și mie o astfel de poreclă, vorbește despre mine în felul acesta? Este Cristos atât de evident, în cuvânt, în gând, în faptă, în atitudine, în tot ceea ce se vede, în tot ce se aude, încât să mă poreclești în felul acesta, să vorbești despre mine folosind acest cuvânt?
Deci, cum au trăit oamenii aceia? Au trăit în așa fel încât cei din afară, când i-au văzut, le-au spus „creștini“.
În capitolul 9 este descrisă convertirea lui Saul, cel mai mare dușman al bisericii. Unui bărbat din Damasc îi vorbește Dumnezeu astfel: du-te pe strada cutare și acolo vei găsi pe cineva; Saul se roagă, și tu trebuie să te duci la el să-i spui ce trebuie să facă. Anania primește porunca aceasta și ascultă. El știa că Saul e rău, că a venit să îi omoare sau să îi lege. Cuvântul îi spune: du-te, că este un vas pe care l-am ales. Atât de mare este ascultarea lor de Domnul lor, încât și dacă-i trimite la dușmani, ei se duc. Anania din Damasc este un exemplu în privința aceasta. Aceeași situație apare și în capitolul 4. Petru și Ioan sunt înaintea Sinedriului și li se dă porunca să nu mai vorbească despre Isus. Cunoaștem ce se spune în Faptele Apostolilor 4.19: „Judecați voi înșivă cum este corect, să ascultăm mai mult de oameni, sau să ascultăm mai mult de Dumnezeu?“ Răspunsul este, evident, de Dumnezeu – nici nu intră în discuție. Apoi, este exemplul lui Ștefan în capitolele 6 și 7 a cărui dedicare față de Domnul, chiar dacă a fost amenințat cu moartea, chiar dacă a fost omorât, nu a putut fi zdruncinată. În aceeași situație este Pavel în capitolele 24 și 26. L-au prins, l-au bătut, l-au judecat, dar el a rămas în continuare ferm ca slujitor al lui Cristos. Aceste exemple ne ajută să înțelegem ce înseamă a fi dedicat pentru Dumnezeu și a asculta de Cristos. Este mai important ce spune Dumnezeu decât ce încearcă să încurce oamenii. În felul acesta au fost ei și în felul acesta trebuie să fiu eu, și trebuie să fii tu.
Cel de al doilea lucru care descrie viața lor este entuziasmul. În capitolul 2 avem descrierea a ceea ce se întâmplă în ziua Cincizecimii – coboară Duhul Sfânt, iar cei de acolo sunt acuzați că au fost surprinși beți. Petru, împreună cu ceilalți bărbați, se ridică în picioare și, cu curaj, spune că lucrurile nu stau așa. Nu este vorba de vin, nu este vorba de destrăbălare, nu este vorba de beție, ci este vorba de lucrarea lui Dumnezeu pe care El a promis-o în vechime. Ceva asemănător se întâmplă și cu Filip, în capitolul 8. El primește porunca: „du-te“. Și Filip că aleargă după car și îl ajunge din urmă. La fel Saul, la fel Barnaba în capitolul 13 – se poate vedea la primi creștini această dorință, această stare de a fi gata. Nu se vede moleșeală, nu se vede apatie, nu se vede plictiseală, ci îi vedem plini de entuziasm. Cum mă cunoști tu pe mine, și cum te cunosc eu pe tine în privința aceasta? Nici nu trebuie să mai întrebi, pentru că este sesizabilă această stare de a fi gata. Unde? Ce? Cât? Cum? În toate se subliniază cât de diferit este un creștin față ceilalți, care nu sunt creștini. El are un Stăpân și îi este dedicat lui trup și suflet. Este plin de entuziasm, este într-o stare de așteptare. „Doamne, unde? Doamne, ce vrei să fac?“
În al treilea rând, una dintre trăsăturile creștinilor este bucuria. În Faptele apostolilor 2.46 ,Cuvântul spune: „Toți împreună erau nelipsiți de la Templu, în fiecare zi, frângeau pâinea acasă, și luau hrana cu bucurie și cu curăție de inimă.“ Când are loc lucrarea în Samaria (Fapte 8.8), apare același lucru: a fost o mare bucurie în cetatea Samariei. De asemenea, este bucurie chiar și în timpul prigoanei (Fapte 13), când se întorc neamurile la Dumnezeu (15.3). Când au depus mărturie despre cum a lucrat Dumnezeu prin Barnaba și prin Pavel, Scriptura spune că Biserica s-a bucurat, iar cuvintele lui Pavel din Faptele apostolilor 20.24 sunt acestea: „Dar eu nu țin numaidecât la viața mea, ca și cum mi-ar fi scumpă, ci vreau numai să-mi sfârșeșsc cu bucurie calea și slujba pe care am primit-o de la Domnul Isus, ca să vestesc Evanghelia harului lui Dumnezeu.“
Bucuria în viața unui creștin își are rădăcina în lucrarea lui Dumnezeu din viața lui. Din Evanghelii, în privința bucuriei, capitolul cel mai important este Luca 15. Acel capitol prezintă pilde în care ceva se pierde, apoi este găsit, iar cel care-l găsește se bucură. Așa se întâmplă cu tatăl care-și găsește fiul pierdut, cu femeia care-și găsește bănuțul pierdut, cu păstorul care-și găsește oaia pierdută. Bucuria în viața unui copil al lui Dumnezeu își are izvorul în faptul că a fost pierdut și a fost găsit. El nu mai este străin, nu mai este singur, ci el este al Domnului.
În al patrulea rând, primii creștini erau cunoscuți pentru răbdarea lor. Mântuitorul i-a avertizat: „ce Mi s-a întâmplat Mie, urmează să vi se întâmple și vouă“. Când este împotrivire, când este greu, lucrul de care este nevoie este răbdarea. E necesară o dârzenie lăuntrică, o stare pe care nu o poate frânge nimic. Rămâi și nu te frângi, înduri, duci, și rămâi pe aceeași poziție. Așa oameni nu pot fi frânți, cu așa oameni a vestit Cristos evanghelia de la Ierusalim și până la marginile pământului. Scriptura arată locurile prin care au fost, de câte au avut parte și din partea evreilor și din partea păgânilor – uneltiri, bătăi, lovituri, atacurile Celui Rău. În toate, răbdarea a fost lucrul de care au avut nevoie. Când cei din afară i-au văzut asupriți, prigoniți, au sesizat răbdarea în viața lor. La fel trebuie să vezi și tu în viața mea, și eu în viața ta. Când cineva îți face rău, când cineva te nedreptățește, răbdarea este prima care trebuie să se vadă. Un creștin, când este greu, este cunoscut prin răbdarea lui.
Al cincilea lucru care descrie viața unui creștin, la greu, la împotrivire, la uneltirile diavolului, este puterea spirituală. Primul verset care vorbește direct despre aceasta se găsește în Faptele apostolilor 3.6: „Atunci Petru i-a zis: Argint și aur n-am, dar ce am îți dau, în Numele lui Isus Cristos din Nazaret scoală-te și umblă!“ Petru și Ioan se duceau să se roage. Au trecut pe lângă o poartă unde era un om bolnav și cuvântul rostit a rămas în istorie: „nici aur și nici argint nu am, dar ce am îți dau, în Numele lui Cristos îți poruncesc să te ridici în picioare“. Și s-a întâmplat minunea. Toți au văzut puterea lui Cristos care lucrează prin ei. În capitolul 13 este prezentat cazul vrăjitorului Elima, care se împotrivește și, ca urmare, orbește. Apoi, în capitolul 9 este descrisă învierea Tabitei, iar în capitolul 16 întâmplarea cu roaba care avea un duh de ghicire. De fiecare dată puterea din creștini a fost mai mare decât puterea din ceilalți. Și tu, și eu trebuie să fim cunoscuți prin puterea care lucrează în noi.
Al șaselea lucru care descrie viața unui creștin este generozitatea. Găsim lucruri uluitoare în capitolul 2 și în capitolul 4. Oamenii vând ce au și aduc banii la picioarele apostolilor. Ogoarele pe care le au le vând și aduc banii pentru lucrarea lui Dumnezeu. Exemplul concret este cel al lui Barnaba în contrast cu cel al lui Anania și al Safirei. Barnaba vinde ogorul și dă toți banii, Anania și Safira vând ogorul, însă opresc o parte din bani, deși spun că i-au dat pe toți. Exemplul de urmat este cel al lui Barnaba, iar ideea principală este aceasta: un creștin este generos. Știe că tot ce are este binecuvântarea lui Dumnezeu și că pentru cât a primit este responsabil. Nu uită cuvintele Mântuitorului care spun în felul următor: „Cui i se dă mult, i se cere mult“. Aceasta se referă inclusiv la posesiuni, la sănătate, la ani, la tot ce ai primit – pentru toate dai socoteală.
Dedicare, entuziasm, bucurie, răbdare, putere spirituală, generozitate – iar ultimul lucru este viață schimbată. Cartea Faptele apostolilor descrie câteva persoane arătând cum erau înainte și cum sunt după schimbarea vieții. Primul este Petru. Petru este cunoscut foarte bine din Evanghelii: un om iute, repezit, care vorbește mult, care întotdeauna vorbește primul. Însă atunci când a venit noaptea examenului s-a lepădat, curajul lui s-a înmuiat, și-a călcat jurământul (el îi spusese lui Cristos: „sunt gata să mor pentru Tine“, însă nu a fost așa). După capitolul doi din Faptele apotolilor, însă, îl găsim pe Petru total diferit. După ce coboară Duhul Sfânt, Petru stă înaintea întregii mulțimi și le explică ce se întâmplă, apoi Petru stă înaintea Sinedriului și le vestește Evanghelia, își apără cauza. Petru stă înaintea bisericii și se apără pentru că a predicat în casă la Corneliu – un om care ajunge să experimenteze schimbarea pe care o aduce Dumnezeu și acest lucru este vizibil pentru toți: dintr-un bărbat care s-a temut de întrebarea unei slujnice, ajunge un bărbat care nu se teme de întrebările celor din Sinedriu.
Urmează apoi exemplul lui Saul. În Faptele Apostolilor 9:1 cartea spune că Saul sufla amenințare și prigoană, iar în Faptele Apostolilor 9:20 Saul este frate, și îl întreabă pe Domnul „ce să fac?“ La fel Barnaba, în Faptele Apostolilor 4:36 el încă este un Iudeu dintr-un anumit loc din Cipru, iar în Faptele apostolilor 4:37 este frate. Corneliu în Faptele Apostolilor 10:1 este un centurion temător de Dumnezeu, iar în Faptele apostolilor 10:44 este un frate, a experimentat lucrarea Duhului și a fost botezat. În Faptele apostolilor 18:25 Apolo este om foarte instruit în Scripturi, iar în Faptele apostolilor 18:28 este învățat în detaliu, și primește toată completarea și învățătura care a fost adusă. Aceste exemple arată că omul se poate schimba. Toate aceste exemple sunt foarte încurajatoare pentru noi și dintr-un alt punct de vedere la care poate nu ne gândim imediat: când citim despre Petru, despre Saul, despre Barnaba, despre Corneliu, despre Apolo și despre ceilalți, este încurajator că nici unul dintre ei nu sunt foarte tineri atunci când ajung să experimenteze schimbarea, ci sunt bărbați adulți. Omul se schimbă mai ușor la tinerețe și se schimbă tot mai greu pe măsură ce devine adult și apoi om în vârstă, iar toate aceste exemple arată că și un om trecut de prima tinerețe se poate schimba. Evanghelia are acea putere care poate schimba un om indiferent de vârsta la care a ajuns.
Pe baza acestor șapte caracteristici care prezintă modul de viața al primilor creștini, ne putem verifica și noi, căutând să vedem la care dintre ele stăm mai bine și la care mai puțin bine – la dedicare, la entuziasm la bucurie, la răbdare, la putere spirituală, la generozitate, la viață schimbată. Să căutăm să vedem unde am pus piedici în calea Domnului, unde nu se vede cât trebuie să se vadă. La acestea șapte trebuie să fiu distinct, diferit, față de cei din afara bisericii. Diferența trebuie să se vadă în dedicarea mea față de Cristos, în entuziasmul meu pentru El, în bucuria care izvorăște din mântuirea pe care am primit-o, în răbdarea care se vede când este greu, în puterea lui Cristos care se vede când diavolul dă târcoale, în generozitate, în viață schimbată. Atunci purtăm cu adevărat, sau pe merit, numele de creștin.
Acestea sunt lucrurile care se găsesc în cartea Faptele apotolilor cu privire la modul de viață al bisericii de la început. Așa cum au fost cunoscuți ei trebuie să fim cunoscuți și noi, iar aceasta se va întâmpla dacă fiecare dintre noi crește tot mai mult în fiecare din acestea șapte, atunci când fiecare dintre ele se vor vedea limpede în viața fiecăruia dintre noi. Atunci mărturia noastră este sănătoasă, este așa cum trebuie, nu după datina oamenilor, nu după ideile oamenilor, nu după poftele oamenilor, ci este după lucrarea lui Cristos. Să contiuăm să lucrăm la toate acestea în viața noastră, să ne cercetăm viața și să ne rugăm cu privire la toate acestea, ca El să ne ajute să vedem bine și să întărim acolo unde este slab.