Școala duminicală – 21 iunie, 2015
Când stăpânul lipseşte
Luca 12: 41-48
Versetul de aur: Luca 12.42
Respectul faţă de un conducător, faţă de un stăpân, se vede atunci când acesta lipseşte, când nu este acasă. Respectul este direct proporţional cu prezenţa sau absenţa acelui om. De când ştim să vorbim cunoaştem acea vorbă: „Când pisica nu-i acasă…“ Ce se întâmplă de fiecare dată? Omul se poartă în felul acesta. Când este prezent stăpânul, toţi se poartă ştiind că stăpânul este acasă. Când el nu este prezent, toţi se poartă cel mai adesea altfel. Şahul Afganistanului a fost dat jos când era într-o vizită în Italia. Atunci a avut loc lovitura de stat militară şi apoi istoria a continuat cu războaie şi multe nenorociri. Ce fac oamenii când stăpânul lor e plecat? Respectul lor faţă de el se vede atunci când el nu este în preajmă. Starea aceea este întotdeauna o stare foarte lunecoasă. Inima poporului se poate împărţi.
Ce face poporul când stăpânul lipseşte? Mântuitorul a ştiut ce face. Ne vom uita la doi oameni mari ai lui Dumnezeu care au avut experienţe deosebit de neplăcute când au lipsit. Ştiţi care este primul la care vreau să mă refer: Moise. Moise s-a dus să se roage, să primească din partea lui Dumnezeu descoperire dumnezeiască pentru popor. Nu era în concediu, nu era plecat „în interes personal“, pentru lucrurile lui, ale familiei lui, ci era cu Dumnezeu. Iar poporul spune (Exod 32): Moise întârzie; nu ştim ce s-a întâmplat cu el. Ghilimelele le puteţi citi. Oare unde-o fi? De parcă nu se auzea pe munte: tunet, fulgere, negură! Ştiau unde este. Dumnezeu era prezent, se auzea, i-a cuprins frica – dar ei au spus: Nu-i aici, haideţi să vedem ce putem face. Să nu uităm însă ce a făcut Moise pentru ei, ce a făcut Dumnezeu prin Moise pentru ei. Este un caz unic – când un întreg popor de sclavi este dezrobit şi adus la libertate. Moise a fost omul prin care Dumnezeu le-a dat înapoi viaţă liberă. Moise a fost omul care i-a scos de la cărămizi, de la bici, de la paie. Aceasta însemna prea puţin pentru ei. Prea puţin. Când stăpânul lipseşte, poporul este pus la încercare. Aceasta este tema pentru mesajul de faţă. Credinţa şi respectul poporului faţă de stăpân se văd atunci când acesta nu este acasă. Moise a luat-o pe pielea lui.
Al doilea exemplu vine oarecum să prevină ce s-a întâmplat cu Moise. Există în Noul Testament o întreagă Epistolă scrisă pentru a întâmpina aşa ceva – este vorba despre 1 Timotei. Apostolul Pavel îi spune aşa lui Timotei (3:15): „Timotei, dacă voi întârzia să ajung la tine, îţi scriu epistola aceasta să ştii cum trebuie să te porţi în Biserica lui Dumnezeu până la venirea mea.“ Acolo are sfaturi despre rugăciune, despre episcopi, despre diaconi… multe. Când stăpânul nu este acasă, poporul poate luneca. Apostolul Pavel a suplinit prezenţa lui printr-o epistolă: „aceasta ţine locul meu; acestea sunt lucrurile pe care îţi cer să le faci“. Mântuitorul a ştiut lucrurile acestea, de aceea are pilde peste pilde despre o situaţie ca aceasta. Aceste pilde sunt din partea stăpânului când lipseşte.
Să ne uităm, în partea doua, la poporul al cărui stăpân lipseşte. De fiecare dată, stăpânul vine acasă. Ce face poporul până când stăpânul revine? În textul nostru este vorba despre un ispravnic – un om care a primit din partea lui Dumnezeu multe: slugi, slujnice, o întreagă gospodărie. De la el, Mântuitorul spune, se aştepta să fie în două feluri: credincios şi înţelept – un om care foloseşte în folosul lui Dumnezeu ceea ce a căpătat de la Dumnezeu, într-un mod foarte eficient. Sarcina lui era să se îngrijească de slugi, să le dea hrană la vremea cuvenită, să aibă grijă de gospodărie. Care a fost lucrul pe care l-a făcut acel ispravnic? A bătut slugile. A mâncat, s-a pus pe băut şi s-a îmbătat. Stăpânul nu spune nimănui când vine înapoi, când se întoarce din călătoria în care a plecat. Perioada în care el lipseşte este o perioadă de examinare, de testare, pentru ispravnic, pentru întregul popor. Aceasta este întrebarea de la început. Petru Îl întreabă: „Doamne, pentru cine spui pilda aceasta? O spui pentru noi sau pentru ei?“ Mântuitorul spune: „O spun pentru toţi.“ Dar cu următoarea observaţie: „De la cel care a primit mult se cere mult.“ Celui care cunoaşte multe i se cere şi mai mult. Poporul este departe, voi sunteţi în fiecare zi cu mine. Veţi fi traşi la răspundere potrivit cu lucrurile pe care le-aţi primit fiecare.
Să ne uităm la ce-am primit noi de la stăpân. Ce ne-a dat El în administrare până la venirea Lui? Ce? Dacă ne uităm înapoi, în anii pe care i-am trăit, vom vedea nenumărate lucruri date: casa noastră, slujba noastră, darurile speciale pentru lucrare în biserică. Toate sunt de la El, încredinţate nouă – şi El aşteaptă să fim în două feluri: credincioşi şi înţelepţi. Ai primit de la Dumnezeu casă. Ce faci? Mănânci, bei, te îmbeţi şi-i baţi pe toţi? (Acelaşi lucru în mod spiritual în biserică, la slujbă – oriunde eşti.) Sau lucrurile pe care le-ai primit de la El le foloseşti spre binele stăpânului: casa ta, slujba ta şi darurile în biserică. Aceasta aşteaptă de la noi.
Să privim în istoria poporului Israel la două exemple de împăraţi despre care se spune că au fost necredincioşi: Saul şi Roboam. Saul a fost primul împărat după perioada judecătorilor. A fost un împărat plăcut în prima parte a domniei lui, respectat de popor, cu porunci din partea lui Dumnezeu. Dar Saul nu le-a ascultat. Mai mult, pe lângă faptul că a nesocotit poruncile lui Dumnezeu, s-a dus şi la cei care cheamă duhurile morţilor (1 Cronici 10:13) – dintr-o greşală mare într-una şi mai mare. Saul a fost îndepărtat de la domnie. I s-a luat împărăţia. Roboam este al doilea exemplu. Să ai bunic pe David, să ai ca tată pe Solomon şi să urmezi doar exemplele rele din viaţa lor! Împăratul Egiptului din vremea aceea, Şisac, a invadat Iuda, a luat Ierusalimul, pentru necredinţa lui Roboam (2 Cronici 12).
Stăpânul se întoarce când nu te aştepţi. După cum robul acela necredincios a fost tăiat în bucăţi – o pedeapsă ultimă –, mai devreme sau mai târziu aceasta ni se va întâmpla şi nouă, dacă ne-am dovedit necredincioşi şi neînţelepţi în ceea ce ne-a dat El. Fiecare dintre noi ne ştim lucrurile pe care le-am primit. Pentru toţi cei care suntem în biserică, loviturile vor fi şi mai multe, pentru că ni s-a dat să cunoaştem mai mult – ni s‑a arătat, ni s-a descoperit mai mult – şi întotdeauna judecata este potrivită cu revelaţia dată. Acestea îmi sunt cerinţele, acolo este standardul… şi nici nu m-am gândit să mă îndrept spre el. Dar… omul trăieşte ca şi robul acela. Spune: Stăpânul nu mai vine. Când apostolul Petru scria a doua lui Epistolă, a avut împotrivitori care erau şi mai amari în vorbele lor. „Unde e făgăduinţa venirii Lui?“ Toţi spuneţi că vine şi nu mai ajunge. Apostolul Petru le dă un răspuns de care trebuie să ţinem seamă şi noi, astăzi: dacă El întârzie să vină, aceasta este o ocazie pentru voi să vă pocăiţi, să vă întoarceţi la El. Pe de o parte, întârzierea Stăpânului este un test pentru popor; pe de altă parte, este o ocazie a pocăinţei. Dacă te uiţi la ce ţi-a descoperit, la ce ţi-a încredinţat, şi vezi eşecuri mari, prin faptul că încă nu a venit, că încă nu a bătut la uşă, ai o ocazie să te întorci, să te pocăieşti. Pe o cruce din cimitir scria aşa: Prietene, opreşte-te când treci pe aici!/ Cum eşti tu, şi eu am fost;/ Cum sunt eu, şi tu vei fi./ Pregăteşte-te să mă urmezi!
Întotdeauna bunăstarea şi puterea pot corupe pe om. Când le ai pe toate în mâini, spui: Ce bine că nu vine! Este lumea mea! Libertatea este o ocazie în care Dumnezeu te încearcă. De asemenea, este o ocazie în care poţi lua o hotărâre a întoarcerii. Dumnezeu lasă atât de mult spaţiu omului, încât omul poate să facă ceea ce vrea. Dar Stăpânul se întoarce în mod sigur, în momentul cel mai puţin aşteptat – şi aduce cu El o judecată.
Să ne cercetăm fiecare dintre noi cu privire la lucrurile pe care le-am primit de la Dumnezeu, cu privire la lucrurile pe care El ni le-a descoperit, la libertatea pe care o avem. Să vedem fiecare zi căpătată de la El ca o zi în care El se uită la noi şi vede: Ce faci cu cele pe care ţi le-am dat? Cum le foloseşti? Dacă vedem eşecuri, este o ocazie a pocăinţei.