Romanian Baptist Association of USA and Canada

Școala duminicală, 21 decembrie 2014
Ascultarea lui Iosif
Matei 1.18-25
Versetul de aur: Matei 1.20

Aceasta este relatarea naşterii Mântuitorului în Evanghelia după Matei. O relatare care, spre deosebire de celelalte două pe care le avem în Evanghelii, este croită şi descrisă din prisma unei profeţii, profeţia din Isaia 7.14: „De aceea Domnul însuşi vă va da un semn, iată fecioara va rămânea însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel ( Dumnezeu este cu noi ).“
Avem această perspectivă asupra naşterii Mântuitorului. Matei scrie Evanghelia pentru o audiență ebraică. Cel mai puternic mod de a convinge pe un evreu de adevărurile cu privire la un anumit lucru, este să vii şi să-i aduci mărturie din Scripturi. Ce s-a întâmplat a fost în planul lui Dumnezeu, ce s-a întâmplat a fost o împlinire a Cuvântului lui Dumnezeu, a ceea ce ne-a spus mai dinainte Domnul printr-un anumit proroc. În cazul de faţă prin proorocul Isaia.
Situaţia a fost grea. Avem doi logodnici care s-au confruntat cu o problemă care a fost gata să le rupă logodna şi să-i despartă. Viitoarea soţie este însărcinată. Ce durere trebuie să fi fost în inima lui Iosif. În textul pe care l-am citit Iosif nu spune un cuvânt, nu spune o vorbă. Îl găsim frământat şi face planuri în mintea lui, dar ezită să ia o hotărâre nepotrivită. Întotdeauna când eşti la mare cumpănă, şi inima îţi este cu adevărat curată, când eşti sincer și cinstit, ori unde ai fi, la vremea hotărâtă de Dumnezeu îţi va răspunde. Fără îndoială că Maria i-a spus lui Iosif că nu este vinovată de nimic. Totuşi, în starea de fapt, Iosif este la mare răscruce. În această cumpănă grea, ce să facă? Caută soluţii, se frământă şi aşteaptă. [Read more…]

Școala duminicală, 14 decembrie 2014
1 Corinteni 3.10-15 – Fiecare să ia seama cum clădește deasupra
Verset de aur: 1 Corinteni 3.10

În această zi vorbim pornind de la textul acesta, şi avem în vedere ultimele cuvinte din versetul 10: „Fiecare să ia seama cum clădeşte deasupra.” Lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu poate fi verificată. Modul în care se va verifica lucrarea fiecăruia este neobişnuit. Nimeni când inaugurează o casă nu o aprinde; tai o panglică, te uiţi cât de drepte sunt rosturile, cât de bine se închid geamurile, dar nici de cum nu-i dai foc. Calitatea lucrării fiecăruia dintre noi se va vedea dacă trece sau nu testul focului.
Știm că este vorba despre „Ziua judecăţii Domnului;” un text asemănător avem în 2 Corinteni 5.10 (Căci toţi trebuie să ne înfăţişăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, pentru ca fiecare să-şi primească răsplata, după binele sau răul, pe care-l va fi făcut când trăia în trup.). Aşadar, lucrăm ştiind că vom fi verificaţi, ştiind că tot ce am făcut va fi aprins. De aceea, cred că întrebarea cea mai importantă pentru lucrarea fiecărui copil al lui Dumnezeu, trebuie să fie aceasta: Oare ce am lucrat va rămâne în picioare după ce i se va da foc? Cu ce materiale ar trebui să lucrez? Şi cum ar trebui să lucrez? Pentru că atunci ce contează cel mai mult este dacă lucrarea mea făcută cu ajutorul lui Dumnezeu va rămâne în picioare. Noi ne putem evalua unii la alţii lucrările, şi trebuie să facem lucrul acesta, dar nu trebuie să pierdem din vedere că fiecare dintre noi vom fi evaluaţi de către Dumnezeu, pe care nu-l poate înşela nimeni, şi înaintea căruia nu putem ascunde materialele cu care am lucrat. [Read more…]

Școala duminicală, 7 decembrie 2014
Disciplinează-te pentru evlavie
1 Timotei 4.7
Versetul de aur: 1 Tim. 4.7

Dacă ar fi să desenăm pe o hârtie hotarele Împărăţiei, aşa, sub formă de un cerc, cred că am putea vedea fiecare dintre noi, că cei mai mulţi din interiorul Impărăţiei, pun adesea următoarea întrebare: „arată-mi, cât poţi de clar, care este graniţa, să ştiu să nu păşesc în afara Impărăţiei“. Şi vor fi foarte puţini, care te vor întreba: „arată-mi unde este centrul Impărăţiei, să nu mă depărtez, de acolo“. Această situaţie, caracterizează creştinismul nostru de astăzi. Spune-mi, ce n-am voie să fac? Spune-mi până unde ţine masa, să nu cad? Cu alte cuvinte, aşteptăm nu-uri, aşteptăm interdicţii, şi în cele din urmă, creştinismul cu care rămânem, este un creştinism al interdicţiilor. A fi creştin, înseamnă: să nu faci asta, să nu faci asta, noi nu mergem acolo, noi nu suntem aşa, noi vorbim aşa…şi lista poate merge mai departe. Un astfel de creştinism, prinde foarte greu, dacă prinde, la generaţia tânără. Intrebarea de bază este: cum aducem învăţătura creştină, la toţi? Şi la cei tineri, şi la adulţi, şi la cei în vârstă.
Dacă citim, pe aceeaşi pagină, la 1 Timotei 3:16, apostolul Pavel spune: „Şi fără îndoială, mare este taina evlaviei… Cel ce a fost arătat în trup, a fost dovedit neprihănit în Duhul, a fost văzut de îngeri, a fost propovăduit printre Neamuri, a fost înălţat în slavă“.
Prima linie din v.16, o putem traduce în felul următor: „Şi fără indoială, mare este taina religiei noastre“. Biserica din veacul 1, cei care îi vedeau şi îi cunoşteau, ştiau despre ei, că evlavia este modul lor de viaţă. Şi apostolul Pavel spune: „Religia pe care o avem noi, evlavia are această mare taină, acest mare mister: Ce a făcut Dumnezeu în Cristos, când a venit, cum a fost socotit neprihinit în Duhul, predicat între Neamuri, ridicat în slavă“. Creştinismul primar avea această caracteristică: evlavia. Ceilalţi, îi cunoşteau aşa. Am mai spus, adesea, astăzi noi suntem cunoscuţi ca, aceştia, care nu fac astea… [Read more…]

Aceasta este una dintre cuvântările din cartea Fapte, una dintre predicile care are răspunsul cel mai slab, dacă o comparați cu predica lui Petru din Fapte 2. La unul se pocăiesc trei mii, iar la celălalt câțiva. Ni se dau numele a două persoane. Nu știm de ce au stat lucrurile într-un fel la Ierusalim, și de ce au stat lucrurile în felul acesta la Atena. Ceea ce știm este că apostolul Pavel nu a avut un plan, o lucrare misionară, în Atena. Vedem, așa cum începe textul, că el a rămas în Atena să-i aștepte pe Sila și pe Timotei.

Atena și Areopagul
În timp ce-i aștepta ca să-și poată continua călătoria, stă de vorbă cu oamenii de acolo. Vedem că s-a dus în două locuri, s-a dus în Sinagogă și s-a dus în piață. Nu ni se spune ce a vorbit în Sinagogă; e foarte puțin descris în versetul 17: „În Sinagogă stătea de vorbă cu Iudeii, și cu oamenii temători de Dumnezeu.” Nu ni se spune ce le-a spus, sau ce i-au spus ei, dacă au primit cuvântul lui sau dacă l-au respins. În schimb avem o prezentare detaliată a ceea ce le-a spus bărbaților din Atena. Areopagul era un loc cunoscut, un consiliu al orașului pe dealul lui Marte, unde se aduceau în discuție sau în judecată diferite pricini. Din felul în care vedem că este descrisă această întâlnire, apostolul Pavel nu a fost dus la judecată în Areopag, ci a fost dus să le spună despre credința lui. Spune-ne și nouă ce vrea să zică ceea ce zici tu, se pare că vestești niște dumnezeii străini pentru cei din Atena. O replică ca și aceasta are aluzii foarte cunoscute. Poate cel mai cunoscut bărbat din Atena era Socrate. Când el a fost condamnat la moarte așa au început acuza împotriva lui, se pare că ce vestești tu sunt niște dumnezei străini. Deci, când citim acest fel de a prezenta ce i se întâmplă lui Pavel, ni se duce mintea în multe direcții. Ce urmează să se facă, pățește și el ce au pățit și alții sau nu? Vedem că atitudinea lor a fost binevoitoare și nu l-a condamnat nimeni la nimic. [Read more…]

Când vorbim despre lucrarea Duhului Sfânt, inspiraţia Scripturilor este o doctrină care trebuie presupusă, pentru că doar aşa avem perimetrul clar până unde putem merge şi unde trebuie să ne oprim, când vorbim despre Duhul Sfânt; care sunt lucrurile pe care El, potrivit cu lucrarea lui Cristos, ni le-a arătat, până unde ne călăuzeşte El şi unde se opreşte. El a lucrează în viaţa Mântuitorului, el este autorul Scripturilor, el lucrează în oameni.
În Noul Testament găsim cel puţin cinci imagini importante, care vin şi descriu lucrarea Duhului în viaţa unui om muritor. Vreau să vorbim doar despre două în materialul care urmează: Duhul Sfânt, ca pecete şi arvună. Celelalte sunt: înoirea, naşterea din nou, şi înfierea. [Read more…]

Pavel își începe Scrisoarea către cei din Roma ca unul care este apostolul neamurilor.  Chiar dacă încă nu i-a întălnit, ei sunt în aria sa de lucrare. Această responsabilitate este dusă la îndeplinire pe baza unei înțelegeri de sine solide și profunde. Primele trei afirmații arată caracterul cuprinzător al acestei înțelegeri: rob, apostol, pus de o parte pentru evanghelie. Toate acestea trei îl au în centru pe Cristos care l-a întâlnit pe Pavel pe drumul spre Damasc. Acea întâlnire a dus la trimiterea lui Pavel la neamuri. Față de Cristos Pavel este un rob, un apostol, și un mesager al evangheliei. Ascultarea lui deplină de Cristos este o cinste care îl așează în mod unic între ceilalți apostoli. Acest statut îi conferă atât proeminență între oameni, cât și dependență față de Domnul său. Deși apostolia sa a fost contestată de unii din vremea sa, și el era unul care l-a văzut pe Isus Cristos cel înviat. El este un reprezentant oficial al lui Cristos, chemat de acesta pentru misiunea între neamuri. Aceasta este văzută ca pe o punere de o parte pentru lucrarea evangheliei lui Dumnezeu. Aceste trei titluri pot fi văzute ca fiind concentrice care se leagă unul de altul înspre focalizarea asupra evangheliei pentru care el a fost pus de o parte.  [Read more…]