TEXTUL LECȚIEI: Isaia 53:4-11 VERSETUL DE AUR: Isaia 53:5

“Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa, care ne dă pacea, a căzut peste El și, prin rănile Lui, suntem tămăduiți.“ — Isaia 53:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem ce poate să realizeze slujitorul Domnului prin suferință și să explicăm în ce fel a împlinit Domnul Isus profeția lui Isaia.

CONTEXTUL LECȚIEI

Considerat „evanghelistul Vechiului Testament”, profetul Isaia a fost instrumentul ales de Dumnezeu ca să dea lumii cufundate în întuneric cea mai luminoasă carte de profeție mesianică. Isaia este cel mai citat profet în Noul Testament, iar cartea sa este pe locul doi în numărul de citări, după cartea psalmilor.

Numele primit de la părinți dovedește că tatăl lui, Amoț, a fost un om evlavios. Din punct de vedere uman, Isaia a avut un mare avantaj social pentru că s-a născut la palatal regal și a fost crescut la Curte. Starea socială a lui Isaia a fost înaltă. Cartea lui poartă pecetea unui om cu educație aleasă: stil elegant și foarte îngrijit, excelează în proza poetică, ritm și gradație a descrierilor, bogăție de pasaje cu o deosebită frumusețe literară. Ca spiritualitate, copilul acesta a crescut până la statura unui om vrednic să fie pus de către evrei alături de Moise și Ilie.

A fost nepotul împăratului Ioas și văr cu împăratul Ozia, unul din motivele pentru care a fost așa de devastat de moartea lui Ozia (Isaia 6:1).

Isaia a avut avere, rang și educație. Acestea i-au creat anumite avantaje, dar nu l-au împiedicat să fie profet. Întâlnirea supranaturală din Templu i-a făcut foarte clar care a trebuit să-i fie destinul și chemarea lui în viață.

Cei 60 de ani de activitate ai lui Isaia încep atunci când cele 10 seminții din Regatul de Nord a lui Israel erau aproape să fie cucerite de Asiria și duse în robie. Se încheiau astfel aproximativ 200 de ani de tristă istorie în care Israelul rătăcise departe de Iehova, sub conducerea a nu mai puțin de 19 împărați din opt dinastii diferite.

Sub amenințarea lui Tiglat-Pileser al Asiriei, Israelul intră în alianță cu Siria și Damascul. Împăratul Ahaz din Iuda refuză să se alăture acestei alianțe și este ținta unei invazii de pedepsire (2 Regi 16 și 2 Cronici 28). Ahaz cere ajutorul puternicei Asirii, care zdrobește Siria și Israelul, dar ia sub tutela sa și micul regat al lui Iuda.

Vasalitatea împărăției lui Iuda durează până când Ezechia se răscoală (2 Regi 18). La această răscoală îl îndeamnă Isaia care îl încurajează să iasă din orice alianțe omenești și să se încreadă numai în Iehova. Speriat însă de amenințarea asiriană, Ezechia ascultă de alte glasuri care-l îndemnau să se alieze cu Egiptul, singura putere rivală pe măsura Asiriei (Isaia 30:2-4). Când Sanherib, noul împărat al Asiriei, vine să pedepsească regatul lui Iuda, Egiptul ezită să trimită ajutor, iar Ezechia este forțat să se umilească, capitulând și plătind un mare preț în argint și aur (2 Regi 18:13-16). În secret însă, Iuda continuă să flirteze cu Egiptul. Aflând despre situația aceasta, Sanherib se întoarce să-și zdrobească toți rivalii. Din imensele trupe îndreptate înspre Egipt, desprinde o armată pe care o trimite să cucerească Ierusalimul (Isaia 36 – 37).

În panica asediului, Ezechia ascultă de Isaia, strigă către Iehova și rezultatul nu întârzie să apară: Dumnezeu Însuși luptă cu asirienii producându-le o mare înfrângere din care Sanherib nu și-a mai revenit niciodată. Împărăția lui Iuda este eliberată astfel de orice amenințare și, pentru o perioadă de timp, se va bucura de pace, liniște și prosperitate.

ROBUL DOMNULUI:

Robul Domnului este unul dintre cele mai importante personaje din cartea Isaia. Termenul de „rob” se referă uneori la întregul popor al lui Israel, descriind astfel relația specială pe care poporul legământului o avea cu Domnul (Isaia 41:8). În alte locuri, termenul „rob” apare pentru a descrie o rămășiță a poporului Domnului, referindu-se în mod special la cei care au rămas după robia babiloniană (Isaia 48:20). În alte pasaje, cuvântul „rob” este folosit pentru a descrie o persoană căreia i se încredințase un rol special. În Isaia, patru pasaje – denumite adesea cântecele robului – au această utilizare pentru a ne îndrepta privirile către Mesia: Isaia 42:1-9, 49:1-6, 50:4-9 și 52:13-53:13. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Moartea Robului (Isaia 53:4-9)

• Disprețuit, lovit, străpuns (v. 4-6)
• Chinuit, asuprit, ucis (v. 7-9)

2. Bucuria Robului (Isaia 53:10-11)

• Scop suveran (v. 10)
• Succes sfânt (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Oare suferința are un scop în viețile noastre? De ce credeți că îngăduie Dumnezeu să suferim?
• Oare e corect că Domnul Isus a fost pedepsit pentru păcate pe care nu le-a comis? Cum putem explica faptul acesta având în vedere dreptatea și harul lui Dumnezeu? Vezi 2 Corinteni 5:21.
• În ce fel ne poate ajuta lecția de astăzi să ne schimbăm gândurile, cuvintele, acțiunile și să fim gata să slujim mai mult?

APLICAȚII PRACTICE

• Nu e ușor să te întorci cu picioarele pe pământ după o incursiune în minunatul text din Isaia 53. Descrierea profetică a suferințelor Domnului Isus la cruce, reprezintă cu certitudine unul dintre cele mai clare exemple ale harului și dragostei lui Dumnezeu pentru noi, oamenii muritori. Moartea Domnului Isus nu a fost un accident, sau o tragedie întâmplătoare, ci a reprezentat împlinirea planului divin de salvare a umanității. 
• Noi, creștinii, suntem privilegiați să trăim în perioada aceasta a împlinirii profeției lui Isaia și să ne bucurăm de realitatea aceasta, cunoscând și profeția și împlinirea ei. Noi putem să vedem lucrurile dintr-o perspectivă pe care Isaia nu a putut-o vedea decât parțial. Să nu luăm cu ușurință acest privilegiu, ci să trăim în așa fel încât acest lucru să fie clar pentru toți cei din jurul nostru, iubind pe Dumnezeu și pe semenii noștri. 

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm evenimentele petrecute în timpul întâlnirii dintre Ilie și Obadia și mai apoi, dintre Ilie și Ahab; să înțelegem scopul lucrării unui profet, în interacțiunile lui cu cel neprihănit și cu cel nelegiuit; să luăm hotărârea de a scrie un mesaj de încurajare unei persoane angrenate în lucrarea Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 18:5-18 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 18:18

“Ilie a răspuns: “Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali.” — 1 Împărați 18: 18

CONTEXTUL LECȚIEI

Textul lecției de azi descrie perioada timpurie a lucrării profetului Ilie, care a profețit între anii 869 și 838 îCr. Ilie a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul uneia dintre cele mai critice perioade din istoria Vechiului Testament. Și-a început lucrarea la puțin după ruperea împărăției în două regate (931 îCr.): Israel, regatul din nord, și Iuda, regatul din sud. Cel dintâi rege din nord, Ieroboam I (931-910 îCr.) și-a început domnia călcând în picioare primele două din cele Zece Porunci (Exodul 20: 3-4). A făcut 2 idoli – 2 viței de aur – și i-a așezat unul la nord în Dan și altul la sud, la Betel (1 Împărați 12: 28-29). Acțiunile lui au facilitat îmbrățișarea idolatriei de către Israel. 

Domnia lui Ahab (874-853 îCr.) în regatul de nord (Israel) a fost caracterizată de prosperitate economică, mai ales în prima parte (1 Împărați 22: 39; 2 Cronici 18: 1). Totodată, ea a fost o perioadă de sărăcie spirituală (1 împărați 18: 17-40). După căsătoria lui Ahab cu Izabela, închinarea la idoli a devenit prevalentă. Izabela a fost fiica regelui Sidonului și totodată o devotată închinătoare la zeul Baal (1 Împărați 16: 31; 18: 3, 19). Baal era zeul fertilității, căruia i se atribuia controlul asupra tot ceea ce avea viață, de la plante la animale și oameni.

Capitolul 17 al cărții 1 Împărați începe cu apariția bruscă a lui Ilie; acesta proclamă cu îndrăzneală că ”în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu” (17: 1.) Moise avertizase mai înainte poporul Domnului că idolatria reprezenta un păcat urât în ochii lui Dumnezeu (Deuteronom 4: 15-24). Foametea este una dintre blestemele care aveau să decurgă din nesocotirea Legii lui Dumnezeu (28: 23-24; compară cu Leviticul 26: 19-20). Proclamarea unei perioade de foamete reprezenta o insultă gravă la adresa lui Baal (și implicit la adresa lui Ahab și a Izabelei) și constituia o provocare directă față de autoritatea acestui dumnezeu fals. 

După proclamarea perioadei de foamete, Ilie s-a ascuns pentru o vreme în apropierea pârâului Cherit (până acesta a secat), iar apoi a călătorit mai departe înspre Sarepta Sidonului (ținutul natal al Izabelei!). Acolo, Ilie a găzduit la o văduvă, căreia i-a demonstrat în două ocazii memorabile puterea lui Dumnezeu. Mai întâi, rezervele ei de ulei și făină (pentru facerea pâinii) nu au secat în toată perioada foametei; apoi, fiul ei a fost înviat din morți (1 Împărați 17: 8-24). Ambele minuni au demonstrat autoritatea lui Dumnezeu asupra naturii și a vieții, adică așa zisele prerogative ale lui Baal. După o perioada petrecută departe de casă, Ilie era pregătit spiritual să se întoarcă, să proclame și să demonstreze autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Sosise vremea ca să se reîntoarcă în împărăția lui Ahab și să-l confrunte pe acest rege sfidător și neascultător de Dumnezeu. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Ahab și Obadia (1 Împărați 18: 5-6)

• Supraviețuire în timpul foametei (v. 5)
• Cercetarea țării (v. 6)

2. Ilie și Obadia (1 Împărați 18: 7-15)

• O întâlnire neașteptată (v. 7)
• O poruncă neplăcută (v. 8-14)
• O promisiune neclintită (v. 15)

3. Ilie și Ahab (1 Împărați 18: 16-18)

• O întâlnire neprietenoasă (v. 16-17)
• Un răspuns onest (v. 18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum am putea să ne îmbunătățim reputația de oameni cu tact în relațiile cu alții? Ce învățăm din Daniel 2: 14? 
• Uneori în mintea noastră ne imaginăm tot felul de scenarii nefaste; ce putem face să oprim aceste temeri și să nu le lăsăm să ne paralizeze? Ați trecut prin astfel de experiențe în care teama de un anumit rezultat ipotetic v-a oprit de la a trece la acțiune?
• Să ne gândim din nou la o întrebare din lecția anterioară ”Care sunt situațiile din viața bisericii când este potrivit să acționați ca un mesager între două părți?” V-a determinat lecția de azi să vă schimbați opinia într-un fel sau altul? Ce ați învățat din experiențele trecutului în această privință?
• Care sunt unele modalități practice de a ne încuraja frații/surorile în vremuri de teamă și îndoială? 2 Împărați 6: 13-17 poate fi un exemplu în acest sens.
• Atunci când suntem acuzați sau batjocoriți pentru că urmăm Cuvântul Domnului, care trebuie să fie răspunsul nostru?

APLICAȚII PRACTICE

• Curajul a fost din totdeauna semnul distinctiv al celor ce au vorbit în numele Domnului (exemple: Iosua 1: 6-7, 9, 18; Amos 7: 10-17). Asemenea lui Ilie, acești profeți au continuat să proclame cu curaj și să trăiască vieți de credincioșie, conforme Cuvântului lui Dumnezeu. Și la fel ca Ilie, au fost considerați niște răzvrătiți.
• În multe părți ale lumii chiar și în zilele noastre, este nevoie de un curaj extraordinar pentru a predica Evanghelia și a-i învăța pe alții din Cuvântul lui Dumnezeu. Autoritățile arogante în state ca Sudan și China îi privesc pe urmașii lui Cristos ca pe niște răzvrătiți ai vremurilor moderne. Aceste guverne încearcă din răsputeri să reducă la tăcere vocile misionarilor. În India au fost cazuri de lucrători creștini bătuți de hinduși radicali. În Turcia creștinilor li s-a refuzat un loc de închinare. Pretutindeni în lume, refugiați creștini caută un adăpost în țări care sunt gata să îi primească în pace. 
• Să ne rugăm pentru acești slujitori credincioși ai Domnului, ca ei să fie desăvârșiți, întăriți, puternici și neclintiți (1 Petru 5: 10); ca Dumnezeu să îi înzestreze cu acel curaj caracteristic oamenilor lui Dumnezeu într-o lume adesea ostilă. Fie ca să învățăm din exemplele de curaj din vechime ale profeților și din exemplele de curaj ale contemporanilor noștri din întreaga lume.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm cele 2 părți majore ale mesajului profetic al Huldei; să explicăm versetul de aur (2 Împărați 22:19) în lumina principilor spirituale din text; să ne rugăm pentru 7 conducători ai țării/guvernului, pe nume, în săptămâna aceasta, câte unul pe zi.

TEXTUL LECȚIEI: 2 Împărați 22:14–20 VERSETUL DE AUR: 2 Împărați 22:19

“Pentru că ți s-a mișcat inima, pentru că te-ai smerit înaintea Domnului când ai auzit ce am spus împotriva acestui loc și împotriva locuitorilor lui, care vor ajunge de spaimă și de blestem, și pentru că ți-ai sfâșiat hainele și ai plâns înaintea Mea, și Eu am auzit – zice Domnul.” — 2 Împărați 22:19

CONTEXTUL LECȚIEI

Evenimentele relatate in textul lecției de azi s-au petrecut în timpul domniei lui Iosia, regele lui Iuda, care a domnit între anii 640 – 609 îCr. Acesta a fost un rege evlavios, cunoscut pentru strădaniile lui de a restaura ritualul de închinare și Templul (2 Împărați cap 22-23; 2 Cronici capitolele 34-35). În anii dinaintea domniei lui Iosia, regii lui Iuda au oscilat între ascultarea de Domnul și închinarea la idoli. Străbunicul lui Iosia a fost Ezechia, (a domnit între 724-695 îCr), care a instituit o serie de reforme religioase in Iuda, cu scopul de a restaura închinarea după voia lui Dumnezeu (2 Cronici capitolele 29-31). Însă după el a urmat fiul său Manase (694-642 îCr), a cărui domnie a fost caracterizată de o reîntoarcere la obiceiurile păcătoase de dinainte. A reconstruit altarele păgâne distruse de tatăl său. A promovat închinarea la Baal, la soare, luna și stele (2 Împărați 23:11). Manase a mers până acolo că și-a oferit fiul ca jertfă idolilor și a zidit altare păgâne în Templu (2 Împărați 21:1-18). Spre sfârșitul domniei sale, Manase s-a pocăit de păcatul său (2 Cronici 33:10-17). Răul pe care l-a făcut mai înainte însă, a contribuit la distrugerea și exilul lui Iuda (2 Împărați 21: 10-16; 23: 26; 24:3-4). Tatăl lui Iosia, Amon (a domnit 642-640, îCr), s-a reîntors la idolatria caracteristică primei părți a domniei lui Manase. Regele Amon a fost asasinat într-o lovitură de palat, iar ”poporul țării” l-a pus pe fiul lui de 8 ani, Iosia, în locul său pe tron (2 Împărați 21:19-26; 2 Cronici 33:20-25). 

Iosia a avut parte de sfătuitori credincioși care l-au influențat înspre bine. Unii dintre aceștia sunt pomeniți în lecția de azi. Lista contemporanilor evlavioși include profeți bine-cunoscuți. Țefania, un descendent al regelui Ezechia, a profețit în timpul domniei lui Iosia (Țefania 1:1). Ieremia și-a început lucrarea profetică în al treisprezecelea an al domniei lui Iosia, (Ieremia 1:1-2), cu cinci ani înaintea evenimentelor din lecția de azi. Fără îndoială, reformele religioase ale lui Iosia au fost inițiate sub impulsul acestor influențe. Ca rezultat, Iosia la vârsta de 16 ani ”a început să caute pe Dumnezeul tatălui său David” (2 Cronici 34:3). În al 12-lea an al domniei sale, Iosia a început să curețe țara de idoli și locuri de închinare păgâne (2 Cronici 34:3-7).

După aproximativ 6 ani, Iosia a poruncit repararea Templului (2 Împărați 22:3), și în timpul acestui proces, au descoperit Cartea Legii (22:8). Cândva, în timpul domniilor lui Manase și Amon, Cartea Legii a fost pierdută și uitată. Sau poate, a fost făcută ”pierdută” de preoții idolatri care au căutat să ascundă astfel vina apostaziei lor. Șafan i-a adus regelui un raport cu privire la stadiul reparațiilor; de asemenea i-a adus la cunoștință descoperirea Cărții. Din reacția lui Iosia la citirea Cărții (2 Împărați 22:11), deducem că pasajul descoperit a fost Cartea Deuteronomul; aici sunt descrise pedepsele de care se face pasibil Israel dacă nu respectă legământul. Blestemele urmau să culmineze cu exilul din țara promisă (Deuteronomul 29:25-28). Conștient de vina poporului, Iosia a împuternicit o delegație să meargă si să-L întrebe pe Domnul cu privire la aceste pedepse care se vor abate în curând asupra lui și a întregii împărății (2 Împărați 22:12-13). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. În căutarea unui Cuvânt din partea Domnului (2 Împărați 22: 14)

• Delegația (v. 14a)
• Profetesa (v. 14b)

2. Un Cuvânt pentru Ierusalim (2 Împărați 22:15-17)

• Judecata este pe drum (v. 15-16)
• Judecata este binemeritată (v. 17)

3. Un Cuvânt pentru rege (2 Împărați 22:18–20)

• Dumnezeu a ascultat (v. 18-19)
• Dumnezeu va înfăptui (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt situațiile din viața bisericii când este potrivit să acționați ca un mesager între două părți? Care sunt situațiile în care nu e bine să acționați în acest fel? Care sunt circumstanțele în care o discuție față în față e de preferat unei comunicări prin mesaje scrise?
• Care este răspunsul nostru celor ce afirmă că un anumit dezastru contemporan se datorează păcatului celor afectați de acea calamitate? Aduceți în discuție textul din Luca 13:1-5.
• Cum putem fi siguri că nu ne facem idoli din preferințele sau hobby-urile noastre? Care texte din Scriptură ne ajută în acest sens?
• Care dintre caracteristicile smereniei are trebui să fie cea mai vizibilă în umblarea noastră zilnică cu Cristos? Smerenia este mai bine înțeleasă atunci când este pusă în contrast cu mândria sau aroganța (trufia) descrisă aici: Romani 1: 28-32; Iacov 4:16; și 2 Petru 2: 10, 18.

APLICAȚII PRACTICE

• Evenimentele relatate in 2 Împărați 22 subliniază importanța ascultării și împlinirii Cuvântului lui Dumnezeu. S-ar putea să ni se pară absurd că poporul din Iuda a neglijat și pierdut Cartea Legii. Dar, să ne întrebăm dacă nu e mai absurd că mulți creștini ignoră Biblia în zilele noastre, necitind-o? Să ne păzim de pericolul acesta al pierderii Scripturii din bisericile noastre, din familiile noastre, și din viețile noastre.
• Îl cinstim pe Dumnezeu atunci când împlinim voia Lui, așa cum o găsim pe paginile Scripturii (Ioan 14:15). Iosia a încercat să facă acest lucru prin reforme după ce a găsit Cartea Legii. El a acționat bazat pe cuvintele auzite din Carte. A demonstrat remușcare pentru păcatele poporului, și a căutat să priceapă tot ce a auzit. Studierea Scripturii trebuie să ne conducă întotdeauna la pocăință și la acțiune bazați pe ceea ce învățăm. Acesta este răspunsul dorit de Dumnezeu de la cei ce cunosc voia Lui. Acest proces include ascultarea de cei ce predică Cuvântul lui Dumnezeu (Romani 12:4-8; 2 Timotei 2: 2) și studiul împreună cu alți frați/surori care sunt gata să ne mustre dacă nu ne ținem de el (Faptele Ap. 2: 42; Evrei 10: 24-25). Fie ca să ne înconjurăm, asemenea lui Iosia, cu tovarăși credincioși, împreună cu care să căutăm călăuzirea lui Dumnezeu.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să învățam despre felul în care l-a pregătit Dumnezeu pe Iosua pentru rolul său în cucerirea cetății Ierihon; să înțelegem de ce a folosit Domnul o strategie atât de neobișnuită pentru cucerirea cetății; să creștem în ascultarea noastră de Domnul.

TEXTUL LECȚIEI: Iosua 5:13–15; 6:1–5, 15–16, 20 VERSETUL DE AUR: Iosua 6:2

“Domnul a zis lui Iosua: ‚Iată, dau în mâinile tale Ierihonul și pe împăratul lui, pe vitejii lui ostași.’” — Iosua 6:2

CONTEXTUL LECȚIEI

Cu toții îl considerăm pe Iosua mai degrabă un comandant de armată decât un profet – unii poate chiar nu ne gândim deloc la el ca la un profet. El rămâne în amintirea posterității mai mult pentru faptele de vitejie decât pentru proclamarea mesajelor lui Dumnezeu înaintea poporului Israel. Se pune atunci întrebarea: a fost Iosua un profet? În primul rând, Iosua a fost succesorul lui Moise, iar despre Moise ni se spune ca a fost un profet (Deuteronom 18: 15). Apoi, Dumnezeu a vorbit prin Iosua pentru a călăuzi pe Israel, iar aceasta este una din caracteristicile profetului (Evrei 1: 1). Iosua a îndemnat poporul să-și lepede idolii și să se dedice în întregime Domnului (Iosua 23: 1 – 24: 28), la fel cum au făcut ceilalți profeți de-a lungul timpului. Nu în ultimul rând, Iosua poate fi considerat un precursor al Domnului Isus. Atât Iosua cât și Isus înseamnă ”Domnul este mântuire.” La fel cum a condus Iosua vechiul popor Israel in țara promisă, Canaan, tot așa și Isus conduce generații după generații de oameni din poporul credincios Domnului în țara promisă a Cerului.

Prima menționare a lui Iosua în Scriptură se întâmplă la scurtă vreme după exod și despicarea Mării Roșii (Exodul 17: 8-16). Din acel punct, până la evenimentele din lecția de azi, Iosua a experimentat multe lucrări miraculoase ale lui Dumnezeu. Cartea Iosua începe cu îndemnul Domnului către Iosua după moartea lui Moise – un îndemn repetat de câteva ori – îndemn la întărire și curaj în împlinirea îndatoririlor sacre. (Iosua 1: 6, 7, 9, 18). Dumnezeu îl asigurase de prezența Sa, la fel cum a fost și cu Moise (Iosua 3: 7). Prezența lui Dumnezeu alături de Iosua scoate in evidență chemarea lui divină, un eveniment care precede lucrarea fiecărui profet adevărat. Cartea Iosua continuă apoi cu intrarea in țara promisă (capitolele 1-5), cucerirea și ocuparea țării (capitolele 6-21), și reînnoirea legământului (capitolele 22-24). 

Cartea Iosua este considerată de creștini ca făcând parte din grupul cărților istorice ale Vechiului Testament (5 cărți ale Legii, 12 cărți istorice, 5 cărți poetice, 5 profeți mari și 12 profeți mici). Pentru evrei însă, cartea Iosua face parte dintre Profeții de Dinainte (împreună cu Judecători, 1 și 2 Samuel, și 1 și 2 Împărați). Deși cărțile Profeților de Dinainte sunt diferite de cele ale Profeților din Urmă (Isaia, Osea, etc), mesajul lor este despre Dumnezeu, cel care-și călăuzește poporul prin conducătorii aleși de El. Primul conducător din această categorie este Iosua, urmat de judecători. Capitolele 3-4 descriu trecerea Iordanului de către Israeliți, ca pe pământ uscat, asemenea trecerii Mării Roșii de către generația anterioară sub comanda lui Moise. Urmează pregătirea lor spirituală (sărbătorirea Paștelor, Iosua 5: 10), după care poporul este pregătit pentru cucerirea țării promise.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Un mesaj special (Iosua 5: 13–15)

• Precauția lui Iosua (v. 13)
• Porunca mesagerului (v. 14-15)

2. Un plan suveran (Iosua 6: 1-5)

• Starea cetății Ierihon (v. 1)
• Strategia Domnului (v. 2-5)

3. O ascultare totală (Iosua 6: 15-16, 20)

• Înconjurarea cetății (v. 15-16)
• Cucerirea cetății (v. 20)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care este cel mai important aspect în care biserica noastră trebuie să își îmbunătățească starea, pentru a putea auzi mai clar și pentru a putea împlini mesajele Domnului? Care este rolul meu în această schimbare?
• Există unele locuri pe care trebuie să le considerăm mai sfinte decât altele? Motivați-vă răspunsul. Ce ne învață următoarele texte: Deuteronom 12: 1-4, Faptele Ap. 7: 30-33; Romani 14: 5, și Coloseni 2: 16?
• Care este cel mai important lucru pe care-l poți face azi, pentru a te verifica dacă acționezi după voia lui Dumnezeu? Care verset te cercetează cel mai mult în această privință?
• Există anumite condiții în care un credincios ar putea accepta recunoașterea meritelor personale pentru o faptă făcută? Folosiți-vă de următoarele versete în formularea răspunsului: Daniel 4: 19-37; Ioan 5: 44; 8: 54; Faptele Ap. 12: 20-23; 1 Corintenin3: 6; 11: 1; și 15: 9-11. 

APLICAȚII PRACTICE

• Meditați la credința de care a avut nevoie poporul pentru a se încrede și a asculta de poruncile Domnului pentru cucerirea cetății Ierihon (Evrei 11: 30). La prima auzire a planului, probabil că mulți s-au întrebat: Ce fel de strategie mai e și aceasta? Cine cucerește cetăți cu astfel de planuri de război? Răspunsul este: Dumnezeu, și poporul care crede în El.
• Planul aparent ciudat al lui Dumnezeu conținea o lecție spirituală de maximă importanță pentru popor: cucerirea țării promise urma să se facă doar în termenii lui Dumnezeu. Poporul nu avea voie să compromită, să ignore, sau să modifice termenii aceștia. Chiar neînțelese uneori, poruncile trebuiau respectate.
• Noi, la rândul nostru, trebuie să ne reamintim că poruncile Domnului trebuie ascultate fără șovăire. Chiar dacă în unele aspecte avem păreri diferite, am învățat cu toții de la Domnul Isus că cea dintâi poruncă este să-l iubim pe Domnul (Marcu 12: 30) , iar dragostea față de El implică ascultare (Ioan 14: 15). Fie să-L ascultăm în tot ce am învățat, ca binecuvântarea lui să poată fi revărsată peste noi.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să observăm ce a spus Dumnezeu cu privire la profetul care urma să vină și cu privire la mesajul său; să înțelegem modul în care cuvintele lui Moise au avut rolul să-l călăuzească pe Israel, ca popor al legământului lui Dumnezeu; să fim pregătiți să distingem între învățăturile adevărate și cele false, în zilele noastre.

TEXTUL LECȚIEI: Deuteronom 18:15–22 VERSETUL DE AUR: Deuteronom 18:15

“Domnul Dumnezeul tău îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi, un proroc ca mine: să ascultați de el!” — Deuteronom 18:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția din această zi inaugurează o nouă serie de studii pe tema Profeți Credincioși Legământului lui Dumnezeu. Adesea, când ne referim la profeți, ne gândim la cărțile profetice ale Vechiului Testament. Acestea sunt frecvent împărțite în Profeții Mari (5 cărți) și Profeții Mici (12 cărți), în funcție de lungimea lor. Există însă mulți alți profeți, pe lângă cei ce au scris cărți din Biblie. Lecția de azi se găsește în cartea Deuteronom, a cincea și ultima carte a Pentateuhului, sau Cărțile Legii (Tora). Moise este acela care rostește cuvintele acestei cărți (Deuteronom 1:1) și mai apoi le scrie (Deuteronom 31: 9, 22, 24). Aceeași carte se încheie cu afirmația că, de la scrierea cărții, “În Israel nu s-a mai ridicat proroc ca Moise, pe care Domnul să-l fi cunoscut față în față.” (34: 10). Așadar, Moise a fost un profet al Domnului și servul prin care poporul legământului lui Dumnezeu a primit Legea.

Titlul ”Deuteronom” vine din Septuaginta, traducerea Vechiului Testament în limba greacă. El înseamnă ”a doua dare a legii.” Un titlu potrivit pentru o carte care cuprinde cuvântarea de rămas bun a lui Moise față de a doua generație de Israeliți. Moise îi pregătea pentru trecerea Iordanului și intrarea în țara promisa, iar ei trebuiau să audă legea în contextul generației lor (Deuteronom 1: 1-8). Cartea Deuteronom repetă parte din instrucțiunile anterioare (compară Exodul 20: 1-17 cu Deuteronomul 5: 1-21); totodată, parte din conținut are o relevanță specială pentru generația care trebuia să intre în țară și s-o cucerească. (vezi capitolul 20). 

Capitolul 18 din Deuteronom (lecția de azi) este culminarea unei serii de instrucțiuni cu privire la rolul conducătorilor de a călăuzi poporul lui Dumnezeu. Citind instrucțiunile referitoare la împărat, înțelegem că acesta trebuia să se comporte diferit față de împărații altor națiuni (Deuteronom 17: 14-20).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Autoritatea profetului (Deuteronom 18: 15–18)

• Înălțat de Domnul (v. 15)
• Cerut de popor (v. 16-18)

2. Responsabilitatea profetului (Deuteronom 18: 19–22)

• Să ia aminte și să asculte (v. 19)
• Să pedepsească profeții falși (v. 20)
• Să pună la probă orice mesaj (v. 21-22)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ne putem îmbunătății capacitatea de discernere cu privire la mesajele pe care le ascultăm (sau cele pe care alegem să nu le ascultăm)? Citiți Ieremia 27: 9-15 și 2 Timotei 4: 3-4 pentru ajutor în formularea unui răspuns.
• Cum ne putem asigura că vorbele pe care le rostim sunt conforme cu voia lui Dumnezeu? Care din următoarele texte ne motivează mai mult: Iov 42: 7; Luca 6: 45; Faptele Ap. 19: 13-17; și Efeseni 4: 29?
• Deuteronom 18: 20 conține un avertisment puternic la care trebuie să luăm aminte; următoarele texte ne pot veni în ajutor: Matei 24: 4-5; Efeseni 5: 6; 2 Timotei 3: 13-16. Cunoașteți și alte texte folositoare în această privință?
• Citiți următoarele texte și meditați la îndrumările lor cu privire la lecția de azi: Matei 7: 1-5, 15-20 și 1 Ioan 4 1-6. Care este domeniul în care aveți cea mai mare nevoie de întărire?

APLICAȚII PRACTICE

• Ieșirea din scenă a unui conducător încercat poate fi un motiv de îngrijorare. În lipsa unor planuri de succesiune bine gândite, sau când aceste planuri nu se desfășoară cu înțelepciune, organizația respectivă trece prin momente critice care pot duce la desființarea ei. Dumnezeu n-a dorit ca un asemenea lucru să se întâmple cu poporul Său, motiv pentru care lui Moise i s-a dat sarcina să asigure poporul că, la capătul celor 40 de ani, Domnul va continua să-i călăuzească prin profeții Săi. 
• Mandatul lui Moise a inclus 2 generații de Israeliți. Moise i-a învățat tot ce trebuiau să cunoască pentru a trăi ca popor al legământului lui Dumnezeu. Moise a vrut să fie sigur că poporul nu vor adopta practicile idolatre ale popoarelor din jur; i-a vrut pe deplin eliberați de aceste influente, și total dedicați slujirii Domnului, ca singurul lor Dumnezeu.
• Același imperativ este valabil pentru noi. Apostolul Ioan ne avertizează in Apocalipsa 22: 18-19: ”Mărturisesc oricui aude cuvintele prorociei din cartea aceasta că, dacă va adăuga cineva ceva la ele, Dumnezeu îi va adăuga urgiile scrise în cartea aceasta. Și, dacă scoate cineva ceva din cuvintele cărții acestei prorocii, îi va scoate Dumnezeu partea lui de la pomul vieții și din cetatea sfântă, scrise în cartea aceasta.” Scriptura este standardul după care trebuie să evaluăm orice învățătură pe care o auzim sau o citim.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pe hartă localitățile menționate în text; să comparăm rolurile jucate de Pavel și de Lidia în plantarea bisericii din Filipi. 

TEXTUL LECȚIEI: Fapte 16:11-15, 40; 1 Corinteni 1:26-30 VERSETUL DE AUR:Fapte 16:15

„După ce a fost botezată, ea și casa ei, ne-a rugat și ne-a zis: Dacă mă socotiți credincioasă Domnului, intrați și rămâneți în casa mea. Și ne-a silit să intrăm.” – Fapte 16:15

CONTEXTUL LECȚIEI

Pavel și tovarășii lui au început cea de a doua călătorie misionară în jurul anului 52 dCr. La început au revizitat unele dintre cetățile pe care le vizitase Pavel în prima călătorie, prin care și Derbe, Listra și (probabil) Iconia ( Fapte 16:1-2).

De acolo au mers la Troa, unde Pavel a văzut viziunea unui bărbat din Macedonia care îl chema să vină în Macedonia (Fapte 16:9). Această viziune a constituit mandatul lui Pavel pentru a traversa Marea Egee și pentru a aduce evanghelia în Europa pentru prima dată. Primele vizite ale lui Pavel în Filipi și Corint au avut loc în cadrul acestei călătorii. 

Cetatea Filipi era construită pe terenuri fertile și era înconjurată de munți din trei părți, fiind o cetate importantă din Macedoia. A fost numită după împăratul Filip II al Macedoniei care a cucerit cetatea în anul 356 îCr. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Intrarea în Europa (Fapte 16:11-15, 40)

• Filipi (v. 11-12)
• Adunarea de rugăciune (v. 13)
• Casa Lidiei (v. 14-15, 40)

2. Corectarea celor din Corint (1 Corinteni 1:26-30)

• Chemarea celor de rând (v. 26)
• Cei înțelepți sunt făcuți de râs (v. 27-29)
• În Cristos (v. 30)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum ați putea descrie locul dvs. ideal pentru rugăciune? Există o legătură între locul unde ne rugăm și felul în care ne rugăm?
• Care sunt câteva modalități prin care putem să ne asigurăm să suntem primitori de oaspeți?
• Într-o vreme când restaurantele și hotelurile sunt accesibile, cum ar trebui să trateze biserica ospitalitatea în casele membrilor? De ce? Se schimbă situația când e vorba de ospitalitate pe termen lung?
• Care sunt câteva modalități practice de a demonstra faptul că aveți neprihănire, sfințenie și răscumpărare în Domnul Isus?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Lidia și-a folosit statutul și averea pentru a-L sluji pe Dumnezeu. Familia ei a ajuns să Îl cunoască pe Domnul Isus datorită influenței ei. Ea a avut impact și în cetatea Filipi, prin faptul că a ajutat la formarea bisericii locale. Aceste eforturi nu au fost făcute din slavă deșartă, nici din partea Lidiei și nici de către Pavel. Ambii au căutat să-L urmeze pe Cristos și să îi ajute pe alții să Îl cunoască în mod personal. 

Să urmăm exemplul lor în lucrarea la care ne-a chemat Dumnezeu. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre Priscila și Aquila și să explicăm importanța lucrării lor în relație cu lucrarea misionară a lui Pavel. 

TEXTUL LECȚIEI: Fapte 18:1-3, 18-21, 24-26; Romani 16:3-4 VERSETUL DE AUR: Romani 16:3-4

„Spuneți sănătate Priscilei și lui Aquila, tovarășii mei de lucru în Hristos Isus, care și-au pus capul în joc, ca să-mi scape viața. Le mulțumesc nu numai eu, dar și toate bisericile ieșite dintre neamuri.” – Romani 16:3-4

CONTEXTUL LECȚIEI

Cartea Faptele Apostolilor începe la Ierusalim și se termină la Roma. Centrul militar și politic al primului secol, Roma avea o populație semnificativă de evrei. Creștinismul a ajuns la Roma devreme, mai mult ca sigur că în primele luni după învierea Domnului Isus. În ziua de Rusalii au fost vizitatori din Roma care au auzit evanghelia predicată și cu siguranță unii dintre ei au fost botezați (Fapte 2:10, 41). După ce au revenit acasă, aceștia au contribuit la răspândirea creștinismului în cetatea imperială. 

Se pare că timp de mai mulți ani răspândirea evangheliei s-a limitat doar la evrei, ceea ce a dus la tensiuni între evreii creștini și cei necreștini. În loc să ancheteze situația, împăratul Claudiu i-a scos pe toți evreii din cetate, atât creștini cât și necreștini. Evreilor nu li s-a permis să locuiască în cetate până după moartea lui Claudiu în 54 dCr. Aceste evenimente constituie fundalul întâlnirii dintre Pavel și doi evrei din Roma, Priscila și Aquila, care a avut loc în Corint în anul 51 dCr. Între timp, creștinii dintre neamuri din Roma au înființat biserici în case (Romani 16:5, 10-11, 14-15), un fapt care a creat anumite tensiuni când creștinii evrei au revenit în cetate.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Partenerii lui Pavel (Fapte 18:1-3, 18-21, 24-26)

• Facerea corturilor (v. 1-3)
• Formarea de ucenici (v. 18-21)
• Formarea unui predicator (v.24-26)

2. Conducători care au lăsat o moștenire (Romani 16:3-4)

• Ajutarea apostolului (v. 3)
• Răsplata pentru risc (v. 4)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce acțiuni putem întreprinde pentru a identifica mai bine și pentru a susține lucrările care se fac cel mai bine de către o echipă soț-soție?
• Pentru ce lucruri merită să facem juruințe (promisiuni)? De ce?
• Cum răspundeți când auziți expresia „voia lui Dumnezeu” folosită într-un mod necorespunzător?
• În ce situații considerați necesar să corectați interpretarea greșită a Scripturii și când puteți să treceți cu vederea? De ce? Ce alte texte biblice v-ar putea ajuta să decideți, în afară de Romani 14:5-6 și 1 Corinteni 8?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Avem multe lecții de învățat din lucrarea făcută de Priscila și Aquila. Vedem o echipă soț-soție care a făcut o lucrare extraordinară. Nu ni se spune că ar fi existat concurență între ei, nici când făceau corturi, nici când lucrau pentru edificarea poporului lui Dumnezeu. Vedem o familie dispusă să se mute oriunde îi cheamă Dumnezeu și să se susțină material prin meșteșugul pe care îl aveau. Ascultarea lor față de voia lui Dumnezeu i-a făcut să fie parteneri de încredere ai lui Pavel. 

Un alt exemplu demn de urmat este cel al lui Apolo, care deși era un predicator talentat, a fost dispus să primească îndreptare din partea unor credincioși mai înțelepți, pentru că omisese să-și însușească o doctrină creștină esențială. Investiția făcută de acest cuplu în Apolo le-a fost de folos când acesta s-a mutat în Corint ca să lucreze în biserica locală, de unde proveneau Priscila și Aquila (1 Corinteni 3:6). 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

CHEMAREA LA DEVOTAMENT

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm actele de devotament făcute de femeile care Îl urmau pe Domnul Isus; să explicăm importanța faptului că femeile au fost primele martore oculare la învierea Domnului Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 8:1-3; Marcu 15:40; Ioan 20:10-18 VERSETUL DE AUR: Luca 8:1-2

„Curând după aceea, Isus umbla din cetate în cetate și din sat în sat și propovăduia și vestea Evanghelia Împărăției lui Dumnezeu. Cei doisprezece erau cu El și mai erau și niște femei care fuseseră tămăduite de duhuri rele și de boli: Maria, zisă Magdalena, din care ieșiseră șapte draci.” – Luca 8:1-2

CONTEXTUL LECȚIEI

Primele versete din acest capitol prezintă modul minuțios și metodic în care Domnul Isus evangheliza cetățile și satele. Domnul Isus a devenit cunoscut în satele și cetățile din Galileea datorită faptului că petrecea timp cu oamenii. Petru spune că El „umbla din loc în loc, făcea bine …” (Fapte 10:38). Această lucrare includea învățarea noroadelor, vindecări și scoatere de demoni (Marcu 1:14-15, 34). Domnul Isus călătorea cu un grup mai mare de oameni, dintre care 12 erau ucenici apropiați. Faptul că femeile au avut oportunitatea de a avea un rol proeminent în lucrarea Lui a fost ceva neobișnuit. Includerea femeilor care nu erau soții sau rudenii ale ucenicilor a fost și mai neobișnuit (a se vedea 1 Corinteni 9:5).  

STRUCTURA LECȚIEI

1. Femeile din lucrarea Domnului Isus (Luca 8:1-3; Marcu 15:40)

• Zi de zi (Luca 8:1-3)
• În criză (Marcu 15:40)

2. Maria, martoră a învierii (Ioan 20:10-18)

• O scenă tristă (v. 10-11)
• Apariția îngerilor (v. 12-13)
• Rabuni se descoperă (v. 14-18)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce putem face pentru a susține lucrarea generală a bisericii prin activități care nu sunt neapărat în prim plan, în văzul tuturor? De exemplu prin rugăciune și post. Ce alte lucruri ar mai fi?
• Cum putem îmbunătăți starea noastră de alertă împotriva lucrurilor care ar putea să ne împiedice să vedem pe deplin lucrarea Domnului Isus în viețile noastre? Cum ne avertizează situațiile de orbire din Matei 15:13-14; 23:16-26; Ioan 9:39-41; 2 Petru 1:5-9 și Apocalipsa 3:17 cu privire la faptele noastre în acest sens?
• Din moment ce Domnul Isus știa deja răspunsul la întrebare, ce învățăm despre cum să ne relaționăm la persoanele care sunt copleșite de durere?
• În ce mod vă încurajează personal învierea Domnului Isus astăzi? Ați avut vreodată o situație în care ați depășit o stare descurajantă prin îndreptarea atenției asupra învierii?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Adesea se spune că cei care-L caută pe Dumnezeu îl vor găsi. În lecția de astăzi, Maria Magdalena, o femeie credincioasă, îl căuta pe Domnul Isus într-un alt sens: ea căuta trupul Domnului Isus și nu s-a lăsat păgubașă foarte ușor. Însă căutarea ei era greșită pentru că Domnul Isus nu mai era în mormânt. Ea nu l-a găsit pe Domnul Isus pentru că L-a căutat într-un loc greșit, însă, în harul Lui, Domnul Isus a găsit-o pe ea. Așa cum o găsise odinioară pe Maria cea posedată de diavol și o eliberase, acum Domnul o găsește din nou, de data aceasta plângând într-un mormânt gol. Isaia ne spune că „[Dumnezeu] va veni și va mântui” (Isaia 35:4) dar, așa cum s-a întâmplat și cu Maria, este posibil să nu Îl găsim nici noi deoarece căutăm în direcția greșită. Îl găsim pe Domnul Isus căutându-L, prin credință, în paginile Bibliei, în rugăciune, post și părtășie. 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să prezentăm impactul femeii din Samaria în vestirea Domnului Isus celor din satul ei; să explicăm sensul ilustrației prezentate de Domnul Isus în Ioan 4:35 și să identificăm elementele abordării folosite de Domnul Isus pentru evanghelizare.

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 4:25-42 VERSETUL DE AUR: Ioan 4:39

„Mulți samariteni din cetatea aceea au crezut în Isus din pricina mărturiei femeii, care zicea: <Mi-a spus tot ce am făcut>.” – Ioan 4:39

CONTEXTUL LECȚIEI

Pentru a înțelege pe deplin textul de azi, este nevoie să înțelegem relația dintre evrei și samariteni în timpul Domnului Isus. Când împăratul Solomon a murit în anul 930 îCr, poporul Israel s-a împărțit în două regate: cele zece seminții din nord, numite Israel, și restul semințiilor din sud, numite Iuda. 

După ce regatul Israel a fost distrus de asirieni în anul 722 îCr, o bună parte din popor a fost dusă în exil, iar teritoriul a fost repopulat cu alte neamuri (2 Împărați 17:24). Cei din poporul Israel care nu au fost duși în exil, au trăit în sărăcie și fără o identitate clară, timp de mulți ani. 

Amestecul de popoare care a rezultat s-au numit samariteni. Religia lor accepta cele cinci cărți scrise de Moise, dar nu și restul cărților din Vechiul Testament. Când samaritenii s-au oferit să ajute la reconstruirea templului distrus în anul 586 îCr, evreii au refuzat (Ezra 4:1-5). Acest lucru i-a înfuriat pe samariteni și răspunsul lor la reconstruirea zidurilor cetății de către Neemia este cât se poate de clar (Neemia 4:1,2).

Aproximativ cu un secol înainte de Cristos, un conducător din Iudeea a distrus templul samaritenilor din Gerizim. Acest lucru, și altele, au dus la crearea de animozitate între samariteni și evrei. Pentru evreii din vremea Domnului Isus, samaritenii nu erau complet dintre neamuri, dar nici nu erau considerați evrei (a se vedea Matei 10:5). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Declarația femeii (Ioan 4:25-30)

• Mesia este descoperit (v. 25-26)
• Ucenicii sunt uimiți (v. 27)
• Cetatea acceptă provocarea (v. 28-30)

2. Recolta este pregătită (Ioan 4:31-38)

• Hrană sufletească (v. 31-33)
• Secerișul sufletesc (v. 34-35)
• Răsplata sufletească (v. 36-38)

3. O comunitate transformată (Ioan 4:39-42)

• Mărturia femeii (v. 39)
• Cererea samaritenilor (v. 40)
• Credința poporului (v. 41-42)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum trebuie să ne relaționăm la greșelile din trecut pentru ca mărturia noastră pentru Domnul Isus să nu fie afectată? 
• Care aspect necesită atenție în viața dvs.: semănarea sau recoltarea? Cum este afectat răspunsul dvs. de pasajul din 1 Corinteni 3:6-9?
• Cum puteți identifica situațiile în care este mai bine să folosiți o mărturie personală pentru a vesti evanghelia, și nu o prezentare bazată pe logică sau pe dovezi (Ioan 14:11; Fapte 17:2 etc.)?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Includerea episodului întâlnirii dintre Domnul Isus și femeia din Samaria are câteva scopuri bine definite în Evanghelia după Ioan. Ne învață despre natura spirituală a închinării adevărate (Ioan 4:23-24), clarifică identitatea Domnului Isus ca Mesia, sau Cristosul, trimisul lui Dumnezeu (Ioan 4:25-26), ni-L prezintă pe Domnul Isus trecând peste limitele impuse de ortodoxia iudaică, prin faptul că a vorbit cu cineva din Samaria și demonstrează ce influență poate avea cineva care vorbește cu convingere despre Domnul Isus (Ioan 4:28-30, 39). 

Învățătura curată este pusă în practică cu succes aproape imediat. Să învățăm și noi din experiența acestei femei. După ce aprofundăm învățăturile Domnului Isus, să le punem în aplicare în contextul în care ne aflăm.

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să facem un rezumat al profeției lui Ioel, să explicăm importanța împlinirii acestei profeții și să recunoaștem faptul că Duhul Sfânt lucrează diferit în fiecare dintre noi.

TEXTUL LECȚIEI Luca 2:36-38; Fapte 2:16-21; Fapte 21:8-9 VERSETUL DE AUR  Fapte 2:17

„În zilele de pe urmă, zice Dumnezeu, voi turna din Duhul Meu peste orice făptură; feciorii voștri și fetele voastre vor proroci, tinerii voștri vor avea vedenii și bătrânii voștri vor visa visuri!.” – Fapte 2:17

CONTEXTUL LECȚIEI

Rolul femeilor în religia iudaică: evreii din zilele lui Luca trăiau nu doar în Palestina ci și în comunități răspândite în cetățile grecești și romane din Imperiul Roman. Indiferent unde erau, evreii aveau aceleași practici legate de rolul femeilor,  bazate pe felul în care înțelegeau ei Scriptura și pe tradițiile legate de viața de familie din vremea respectivă. În general, fiecare femeie era atașată de un bărbat, care era capul familiei, și care asigura autoritatea, protecția și purtarea de grijă. Acest rol era îndeplinit de tată, în cazul unei fete necăsătorite, și de soț, în cazul femeilor căsătorite. În cazul văduvelor, pentru care oportunitățile de a se căsători și de a lucra erau limitate, responsabilitatea de a le purta de grijă revenea comunității. 

Rolul femeii în societățile păgâne: Societatea romană era dominată de bărbați în toate domeniile: afaceri, politică, guvernare și armată. Cu toate acestea, istoria consemnează femei care au câștigat o influență semnificativă, în special prin asocierea cu bărbați aflați la putere. Un exemplu ar fi soțiile unor împărați, care s-au bucurat de notorietate și influență. 

Principala sferă de influență a femeilor romane era familia, unde acestea se îngrijeau de bunul mers al gospodăriei și de creșterea copiilor. Idealul feminin pentru romani era matroana, femeia care își gestiona bine casa și care rămânea credincioasă și supusă bărbatului ei (de multe ori, în ciuda lipsei de fidelitate a acestuia). 

În cultura grecească, chiar dacă și aceasta era dominată de bărbați, se puteau întâlni mai des femei care făceau comerț și care, datorită averii lor, aveau o influență semnificativă în comunitățile în care se aflau (vezi Fapte 17:12). 

În acest context, prezența proeminentă a câtorva femei în Noul Testament nu este doar surprinzătoare, ci este și un prilej de a afla despre rolul și lucrarea pe care Dumnezeu le-a avut pentru ele în biserica primară. 

STRUCTURA LECȚIEI

1. În templu (Luca 2:36-38)

• Văduva credincioasă (v. 36-37)
• Mărturisirea cu putere (v. 38)

2. În Ierusalim (Fapte 2:16-21)

• Duhul nu discriminează (v. 16-18)
• Minuni și semne (v. 19-21)

3. În Cezarea (Fapte 21:8-9)

• Tatăl evanghelist (v. 8)
• Prorocițe (v. 9)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce rol trebuie să aibă postul în viața noastră spirituală? 
• Ce metode de evanghelizare și de slujire pot fi folosite mai eficient de către persoanele mai în vârstă, spre deosebire de metodele folosite de generațiile mai tinere?
• Cum trebuie să reacționăm când ne spune cineva că a primit un mesaj de la Dumnezeu într-un vis sau viziune?
• Ce putem învăța de la felul în care s-a adaptat Filip la rolurile diferite la care a fost chemat de Dumnezeu (Fapte 6:1-6; 8:4-7, 26-40 și 21:8)?
• Cum putem să îi încurajăm pe alți credincioși să își folosească darurile spirituale?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Mulți se întreabă dacă darul profeției continuă să existe și în ziua de azi (a se vedea Zaharia 13:1-6; 1 Corinteni 13:8-12; Evrei 1:1-2 etc.). Chiar dacă această întrebare este importantă, lecția de azi se concentrează asupra unui alt aspect: folosirea darurilor pentru a răspunde la chemarea lui Dumnezeu la lucrare. Când biserica funcționează după cum i-a fost rânduit de Dumnezeu, fiecare femeie și fiecare bărbat din biserica va folosi cel puțin un dar spiritual în lucrare pentru a-i zidi pe alții în trupul lui Cristos (a se vedea și 1 Corinteni 12:1-11 și 1 Petru 4:10). 

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble