SCOPUL LECȚIEI: Să relatăm evenimentele din Luca 5:1-11 și să explicăm natura chemării pescarilor de către Domnul Isus și felul în care chemarea la evanghelizare se aplică și pentru noi.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 5:1-11 VERSETUL DE AUR: Luca 5:10b

„Isus a zis lui Simon: <Nu te teme; de acum încolo vei fi pescar de oameni.>” – Luca 5:10b

CONTEXTUL LECȚIEI

În lecția de astăzi studiem unul dintre pasajele biblice în care Domnul Isus cheamă un grup de oameni să-L urmeze, chiar dacă aceștia nu au înțeles inițial chemarea. Nădăjduim ca studiind acest pasaj să ne reînnoim și să avem parte de o nouă inspirație în înțelegerea chemării pe care Domnul Isus ne-a făcut-o fiecăruia. Evanghelia după Luca se poate împărți în șase secțiuni: 

1. Relațiile umane ale Domnului Isus (1:5 – 2:52)
2. Botezul și ispitirea Domnului Isus (3:1 – 4:13)
3. Lucrarea din Galileea (4:14 – 9:50)
4. Călătoria către Ierusalim (9:51 – 19:44)
5. Respingerea și jertfa Domnului Isus (19:45 – 23:46)
6. Învierea și înălțarea la cer a Domnului Isus (24:1 – 53)

Luca 5:1-11 face parte din secțiunea a treia, care descrie lucrarea de învățare, predicare și minunile făcute de Domnul Isus. Toate acestea erau dovezi ale veștii bune, și au fost esențiale pentru lucrarea Domnului Isus și au necesitat un răspuns, ca și în cazul textului de azi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Învățarea mulțimii la țărm (Luca 5:1-3)

• Mulțimea se înghesuie (v. 1)
• Folosirea bărcii (v. 2-3)

2. Minunea din apa adâncă (Luca 5:4-7)

• Expertul ezită (v. 4-5)
• Năvodul plin (v. 6)
• Bărcile se scufundă (v. 7)

3. Descoperirea lui Petru (Luca 5:8-10a)

• Mărturisirea păcătosului (v. 8)
• Uimirea pescarilor (v. 9-10a)

4. Chemarea Domnului Isus (Luca 5:10b-11)

• Nu te teme (v. 10b)
• Pescar de oameni (v. 10c)
• Au lăsat totul în urmă și L-au urmat (v. 11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce acțiuni putem întreprinde pentru a identifica și elimina lucrurile care ne împiedică să auzim Cuvântul lui Dumnezeu? Ne ajută dacă le împărțim în categorii, cum ar fi din „partea lumii” (1 Ioan 2:15-17) din „sinea noastră” (Iacov 1:14)?
• Cum putem ajuta biserica să abordeze evanghelizarea ca un efort colectiv, realizat în parteneriat, și nu o lucrare făcută doar individual?
• Ce criză ar trebui să aibă loc în viața dvs. pentru a reacționa la fel ca și Petru în fața prezenței Domnului Isus?
• Ce puteți face pentru a vă ajuta biserica să-și evalueze și să-și îmbunătățească eficiența metodelor de evanghelizare folosite?
• Ce schimbări ați făcut sau veți face în viața dvs. pentru a „lăsa totul” ca să îl urmați pe Domnul Isus?
• Fie că sunteți chemat(ă) la lucrare ca vocație cu normă întreagă, ca martor pentru Domnul Cristos într-un loc de muncă secular sau sunteți chemat(ă) să vă slujiți familia ca și casnică, cum puteți să vă formulați chemarea ca o declarație de misiune pentru împărăția lui Dumnezeu?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Domnul Isus a folosit ocupația ucenicilor, cea de pescari, pentru a ilustra lucrarea la care i-a chemat. Cum puteți folosi locul dvs. de muncă sau activitatea în care sunteți implicat pentru a ilustra această chemare? De exemplu, dacă sunteți șofer, puteți spune că ați fost chemat să îi „conduceți pe oameni” la Cristos?

Indiferent de profesia pe care o avem, fiecare dintre noi este chemat să lucreze pentru Domnul Isus. Conștientizați dvs. în permanență această chemare? Toți cei care au răspuns chemării au aceeași funcție și responsabilitate (Matei 28:19-20). Felul în care trăim în mod practic această chemare diferă foarte mult. Dar elementul cheie este faptul că lucrăm la lărgirea împărăției lui Dumnezeu, care este bazată și construită pe vestea bună a fiului Său, Domnul Isus Cristos.

Simon Petru, Iacov și Ioan au lăsat totul în urmă pentru a călători alături de Domnul Isus. Ei au renunțat la profesia lor și au acceptat o vocație cu normă întreagă în lucrare. Chiar dacă ei au fost chemați să-și schimbe profesia și să intre în lucrare, acest lucru nu înseamnă că toți suntem chemați să facem același lucru. Gândiți-vă la bărbatul care a vrut să Îl urmeze pe Domnul Isus după ce a fost eliberat de demoni. Domnul Isus i-a spus să meargă acasă și să spună altora despre ce i-a făcut Dumnezeu (Luca 8:26-39).

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm pasajul din Scriptură citit de Domnul Isus în sinagoga din Nazaret și să explicăm sensul și semnificația declarației făcute de El cu privire la acest pasaj.

TEXTUL LECȚIEI: Luca 4:14-22A VERSETUL DE AUR: Luca 4:18-19

„Duhul Domnului este peste Mine, pentru că M-a uns să vestesc săracilor Evanghelia, M-a trimis să tămăduiesc pe cei cu inima zdrobită, să propovăduiesc robilor de război slobozirea și orbilor căpătarea vederii, să dau drumul celor apăsați și să vestesc anul de îndurare al Domnului.” – Luca 4:18-19

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca, de unde este pasajul pentru studiul de azi, este una din cele trei evanghelii sinoptice, alături de Matei și Marcu. Cuvântul sinoptic înseamnă „care prezintă sau adoptă aceeași perspectivă”. Aceste trei evanghelii fac acest lucru, cu unele excepții. 

Textul de azi este una dintre excepții. Toate evangheliile sinoptice prezintă botezul (Matei 3, Marcu 1, Luca 3) și ispitirea din pustie a Domnului Isus (Matei 4, Marcu 1, Luca 4). De asemenea, toate trei descriu începutul lucrării din Galileea. Dar, între Luca 4:13 și Luca 4:14, unde începe textul de azi, există o pauză de câteva luni, în care au avut loc evenimentele descrise în Ioan 1:19-4:42.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Puterea Duhul Sfânt (Luca 4:14-15)

• O lucrare plină de Duhul Sfânt (v. 14a)
• O lucrare cu succes (v. 14b-15)

2. Predicarea (Luca 4:16-17)

• În Nazaret (v. 16)
• Din Isaia (v. 17)

3. Mesajul (Luca 4:18-22a)

• Chemarea Domnului Isus (v. 18-19)
• Misiunea Domnului Isus (v. 20-22a)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum se compară practica noastră legată de prezența la serviciile săptămânale ale bisericii cu practica Domnului Isus („după obiceiul Său”)? Cum se aplică aici îndemnul din Evrei 10:25?
• Ce procent din timpul de studiere a Bibliei ar trebui să-l acordăm studiului Vechiului Testament? De ce? Citiți Romani 15:4 și 1 Corinteni 10:1-11.
• Ce se poate face practic pentru ca biserica să nu neglijeze vestirea evangheliei celor care sunt săraci, atât cu duhul cât și material?
• Ce putem face pentru a evita căderea din nou în sclavia păcatului? Care perspectivă este mai eficientă: aducerea aminte a trecutului, când eram „robi legii păcatului” (Romani 7:23) sau concentrarea atenției asupra robiei noi față de ascultarea de Christos („orice gând îl facem rob ascultării de Hristos” – 2 Corinteni 10:5)?
• Cum se manifestă orbirea spirituală, atât la noi cât și la alții?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Mesia a venit să ne elibereze din jugul robiei și al morții (Galateni 5:1). Scopul venirii Domnului Isus a fost eliberarea noastră. Pentru a face acest lucru a fost nevoie să moară „pentru ca prin moarte să nimicească pe cel ce are puterea morții”(Evrei 2:14 și 1 Ioan 3:8). 

Libertatea în Domnul Isus Cristos este:

Libertate față de:

• robia păcatului (Ioan 8:31-36; 2 Petru 2:18-20)
• robia stricăciunii (sau a decăderii) creației (Romani 8:21)
• vechiul legământ al legii (Fapte 15:1-10; Coloseni 2:14)
• frica morții (Evrei 2:14-15)

Libertate să:

• trăim în dragoste (1 Corinteni 8:9-13; Galateni 5:13b)
• experimentăm lucrarea Duhului Sfânt (Romani 7:4-6; 2 Corinteni 3:17)
• ne apropiem de Dumnezeu cu încredere (Efeseni 3:12; Evrei 4:16)
• fim binecuvântați (Iacov 1:25)
• slujim unui nou stăpân (1 Petru 2:16b)
• trăim împreună cu Cristos (Coloseni 2:13-15)

Traducerea și adaptarea: Chris Hoble

SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm aspectele cele mai importante ale lucrării și mesajului lui Ioan Botezătorul; să descoperim asemănările și deosebirile dintre cele două botezuri menționate de Ioan; să ne facem o cercetare personală a atitudinilor inimii, pentru a nu fi asemănați cu puii de viperă.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 3: 1–12 VERSETUL DE AUR: Matei 3: 3

“Ioan acesta este acela care fusese vestit prin prorocul Isaia, când zice: ‘Iată glasul celui ce strigă în pustiu: “Pregătiți calea Domnului, neteziți-I cărările.”’” — Matei 3:3

CONTEXTUL LECȚIEI

În vremea Domnului Isus, la fel ca în secolele de mai înainte, religia iudaică gravita în primul rând în jurul Templului de la Ierusalim (controlat de saducheii bogați, aliați ai romanilor), iar apoi în jurul sinagogilor locale (conduse de farisei și cărturari, experți în Scriptura evreilor). După cum ne spune și Domnul Isus, ambele aspecte deveniseră poveri apăsătoare, împiedicându-i pe oameni în relația lor cu Dumnezeu (Matei 23:13-39). Autoritățile religioase așezaseră sarcini grele asupra oamenilor din popor (23:4). Implicația clară era că Dumnezeu nu este accesibil oamenilor de rând. Aceleași autorități alcătuiseră un sistem complicat de reguli și rânduieli care nu puteau fi respectate întocmai de popor. Pe lângă faptul că îi împiedicau pe oameni să se apropie de Dumnezeu, acești conducători erau preocupați de menținerea păcii cu stăpânirea romană (Ioan 11:48). Ca reacție la o astfel de stare, unii evrei s-au orientat spre mișcări monastice. Alții l-au căutat pe Dumnezeu printr-un stil de viață ascetic, prin meditații în pustietate, iar alții au fost atrași de mișcări profetice extremiste, care promiteau eliberarea de sub jugul roman; unele din aceste mișcări au dus la răscoale (vezi de exemplu Faptele Ap. 5:34-37).

Lucrarea lui Ioan Botezătorul nu a fost ceva cu totul neobișnuit în acest cadru religios. Ea a fost însă unică din două puncte de vedere, aspecte care l-au făcut cunoscut în vremea lui. Primul aspect are de a face cu epitetul pe care-l folosim până în zilele noastre: ”botezătorul” (Matei 3:1). Evreii aveau ritualuri de purificare prin spălarea propriilor mâini, picioare, si uneori a întregului trup – niciodată ale altora. Asemenea spălare era văzută ca un mod de a îndepărta păcatul și necurăția (Ezechiel 36:25). În gândirea lor, era imposibil ca o persoană să îndepărteze necurăția altei persoane. Nici un preot sau învățător al legii nu ar fi spălat un alt om. Ioan însă, a fost diferit. Botezul său servea ca un simbol puternic al conținutului mesajului său. Acest mesaj era cel de-al doilea aspect distinctiv. El nu le-a cerut oamenilor să se retragă în pustietate, și nici nu le-a promis eliberare de sub stăpânirea romană. În schimb, le cerea să se pocăiască în pregătire pentru lucrarea măreață pe care Dumnezeu avea să le-o descopere în curând.

Ceea ce l-a făcut pe Ioan popular in opinia multor categorii de evrei, a fost accentul pe o a doua șansă pentru omul de rând și accentul pe realitatea prezenței lui Dumnezeu în mijlocul lor. Atât Noul Testament cât și istoricul Iosephus Flavius (37-100 dCr.) atestă popularitatea de care s-a bucurat Ioan. Refuzul lui de a face compromisuri și hotărârea lui de a proclama adevărul au dus în cele din urmă la moartea sa, din ordinul lui Irod Antipa, regele-lacheu al romanilor (Matei 14:1-12). 

STRUCTURA LECȚIEI

1. Chemat să mărturisească (Matei 3: 1–4)

• Cadrul lucrării (v. 1)
• Mesajul lui Ioan (v. 2-3)
• Mesagerul (v. 4)

2. Chemați la pocăință (Matei 3: 5-10)

• Ascultători receptivi (v. 5-6)
• Dușmani împietriți (v. 7-10)

3. Chemat să pregătească (Matei 3: 1–4)

• Lucrarea lui Ioan din prezent (v. 11a)
• Profeție despre lucrarea care va urma (v. 11b-12)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Care sunt avantajele și dezavantajele prezentării Evangheliei în context cultural? Ce ne învață următoarele pasaje: Leviticul 19:27; 1 Corinteni 9:19-23; 11:3-16; 1 Timotei 2:9-10; și 1 Petru 3:3?
• Există situații în care ne este permis (ca creștini) să vorbim aspru altora, așa cum a făcut-o Ioan? Motivați-vă răspunsul. Apoi citiți următoarele pasaje: Faptele Ap. 8:20; 18:6; Tit 1:13; și 1 Petru 3:15-16.
• Pe măsură ce rodim în viața de credință (Galateni 5:22-23), care roade stricate (ale firii) ar trebui să fie primele care dispar (5:19-21)? Să ne lăsăm cercetați de următoarele pasaje: Romani 1:29-31; 2 Corinteni 12:20; Efeseni 4:25-32; 5:3-5; Filipeni 4:8-9; și Coloseni 3:5-12. 
• Când medităm la lucrarea Duhului Sfânt în viața noastră, care aspecte ne vin în minte mai întâi: lucruri în care trebuie să sporim, sau lucruri pe care trebuie să încetăm a le face?
• Care sunt măsurile pe care trebuie să le punem în aplicare pentru a îndepărta pleava din viața noastră?

APLICAȚII PRACTICE

• Adesea persoanele care promovează de unele singure câte o cauză (și care se dovedesc mai târziu că au avut dreptate) sunt etichetate ”voci în pustiu.” Asemenea persoane se simt adesea singure, nesprijinite în eforturile lor de a schimba situația, și de multe ori sunt criticate pentru opiniile lor. Ele au capacitatea de a întrezări un viitor care multora le este greu de priceput, și înspre care ele îi cheamă pe ceilalți să se pregătească. La fel ca Ioan Botezătorul, acest gen de persoane, în loc să fie apreciate sunt atacate. 
• Lecția de azi ne reamintește că trebuie să ne pregătim pentru venirea lui Cristos – în cazul nostru, cea de-a doua venire. O parte din pregătire constă în slujirea ca voci în pustiu – pronunțând-ne împotriva răului, care se află atât în lume cât și printre poporul Domnului.
• Tată, ajută-ne să ne cercetăm inimile așa încât să fim gata la venirea Fiului Tău. Ajută-ne să aducem roadele pe care ni le ceri, și întărește-ne în mărturisirea noastră că venirea Domnului Isus este aproape. Amin.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să descoperim sursele din Vechiul Testament folosite în textul lecției de azi; să identificăm asemănările și deosebirile dintre motivațiile celor ce și-au exprimat dorința să se închine înaintea Domnului Isus (în lecție); să ne închinăm Domnului cu reverență și dăruire, asemenea magilor.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 2: 1–2, 7–15 VERSETUL DE AUR: Matei 2: 11

“Au intrat în casă, au văzut Pruncul cu Maria, mama Lui, s-au aruncat cu fața la pământ și I s-au închinat; apoi și-au deschis vistieriile și I-au adus daruri: aur, tămâie și smirnă.” — Matei 2: 11

CONTEXTUL LECȚIEI

Atât Matei cât și Luca ne oferă detalii unice cu privire la nașterea Domnului Isus. Ambii prezintă genealogia lui pământească. Amândoi menționează anunțul îngerilor că Maria va zămisli un fiu. Luca descrie mesajul adus Mariei înainte de începutul sarcinii (Luca 1:26-38), iar Matei descrie cum a fost înștiințat Iosif de originea divină a Pruncului (Matei 1:18-25). 

Apoi Luca ne oferă o descriere amănunțită a evenimentelor care au precedat noaptea în care s-a născut Domnul Isus, inclusiv călătoria părinților din Nazaret la Betleem cauzată de recensământul roman, faptul că pruncul nou-născut a fost culcat într-o iesle, și vizita păstorilor (Luca 2:1-20). Matei sare peste nașterea propriu-zisă și ne descrie apariția ciudată a unui grup de oaspeți bogați și misterioși din Răsărit, veniți să-l cinstească pe copilul Isus (Matei 2:1-18).

Ambele istorisiri ne oferă o perspectivă mai largă asupra evenimentelor care erau în desfășurare în vremea aceea și anticipează consecințele sosirii lui Cristos în lumea noastră. Preocuparea lui Luca cu ieslea și păstorii anticipează accentul pe care avea să îl pună Domnul Isus mai târziu pe cei săraci și respinși la periferia societății (vezi Luca 6:20-21). Istorisirea lui Matei despre magi ne arată felul în care viața și moartea Domnului Isus urmau să aibă ecou dincolo de hotarele lui Israel, și să aducă mântuirea la oameni din diferite rase și naționalități (vezi Matei 28:18-20). Luate împreună, cele două Evanghelii subliniază un aspect principal al lucrării lui Cristos: ducerea mesajului salvării dincolo de orice bariere (Ioan 3:16-18).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Călătoria înspre Apus (Matei 2: 1–2)

• Sosirea magilor (v. 1)
• Steaua (v. 2)

2. În căutarea Împăratului (Matei 2: 7–12)

• Conduși de oameni (v. 7-8)
• Conduși de Dumnezeu (v. 9-10)
• Bucuria descoperirii (v. 11)
• Reîntoarcerea acasă (v. 12)

3. Fuga într-o țară străină (Matei 2: 13-15)

• Avertizarea (v. 13)
• Fuga în Egipt (v. 14-15)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Gândiți-vă la câteva persoane cu care ați putea împărtăși bucuria magilor de acest Crăciun. Cum puteți crea (în mod activ) oportunități pentru aceasta, nu doar așteptând ca ele să apară de la sine?
• Cum îi putem convinge pe cei din jur că ”un muritor ca noi” este vrednic de închinare? Cum ne asigurăm că toți cei angajați în conversație înțeleg la fel termenul închinare?
• Când facem daruri de Crăciun (asemenea magilor) cum rezolvăm tensiunea dintre Matei 5:16 și Matei 6:1?
• Uneori este mai bine să eviți o anumită persoană, iar alteori este mai bine să o confrunți; cum decidem care este cea mai bună alternativă, în funcție de situație? Care din următoarele pasaje vi se pare cel mai folositor? 1 Corinteni 15:33; Galateni 2:11-21; 2 Tesaloniceni 3:6; Tit 3:10; și 3 Ioan 1:9-10. Susțineți-vă alegerea. 

APLICAȚII PRACTICE

Istorisirea din Evanghelia după Matei prefigurează marea tragedie a lucrării lui Cristos pe pământ: cei care ar fi trebuit să fie cei mai pregătiți să-l primească nu l-au primit (Ioan 1:11). În schimb, niște cititori în stele păgâni l-au întâmpinat cu închinare și daruri scumpe! Istorisirea abundă în întâmplări neașteptate. Nimeni la palatul lui Irod nu s-a așteptat ca magii din răsărit să sosească cu mesaje de felicitare de naștere a unui copil regesc, mai ales pentru că nu se născuse un asemenea copil la Ierusalim. Magii, cu siguranță, nu s-au așteptat să-l găsească pe regele iudeilor într-o casă țărănească, afară din capitală. Iudeii nu s-au așteptat ca Mesia să fie în pericol de moarte încă de la naștere, și să trebuiască să fugă peste hotare, în Egipt, pentru a scăpa cu viață.  Și poate mai mult decât cele de mai sus, ne-am fi așteptat ca preoții cei mai de seamă si regele Iudeii să-i spună bun venit lui Mesia, cel nou-născut.

Evanghelia după Matei ne demonstrează necesitatea de a fi pregătiți să vedem lucruri neașteptate. Ne încurajează să îl urmărim pe Dumnezeu la lucru, chiar și atunci (sau mai ales atunci) când lucrează prin persoane la care ne ne-am aștepta. Să avem ochi de văzut și urechi de auzit (Matei 13:16-17).

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să trecem în revistă alegerile cu care s-a confruntat Iosif în momentele de decizie; să pătrundem mai bine înțelesul numelui Emanuel; să înălțăm o rugăciune de mulțumire pentru darul care este Domnul Isus.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 1: 18–25 VERSETUL DE AUR: Matei 1: 20b–21

“Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” — Matei 1: 20b–21

CONTEXTUL LECȚIEI

Lecția de azi se concentrează asuprea unui personaj nebăgat în seamă, numit Iosif din Nazaret. Trecutul lui este neremarcabil, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Nazaretul, locul în care locuia (Luca 2:4; 4:16, 22), era un sat dintr-un ținut lipsit de importanță. Atât de neînsemnat era acest loc în zilele lui Iosif, încât nici măcar nu-l găsim menționat în vreo sursă din afara Bibliei. Nici măcar Iosephus Flavius, istoricul evreu din primul secol, nu include Nazaretul în lista localităților cucerite de romani în timpul marii revolte evreiești din anii 66-72 dCr. Majoritatea locuitorilor din Nazaret din vremea aceea trăiau din munca câmpului sau a lucrului cu ziua; vieți simple la țară, după tipicul provinciilor ocupate de puterea romană (Ioan 1:46). Apoi, chiar la nivelul Nazaretului, Iosif era un om de rând. În Matei 13:55, localnicii îl resping pe Domnul Isus, numindu-l ”fiul tâmplarului” – cu referire la meseria lui Iosif. 

Viața muncitorilor săraci din acea vreme era deosebit de grea; poate așa se explică și faptul că, după toate aparențele, Iosif n-a ajuns să vadă perioada de lucrare a Domnului Isus. Deși este menționat ca tatăl pământesc al Domnului Isus în Ioan 6:42, îl găsim pentru ultima oară în Evanghelii într-o întâmplare pe când Isus avea 12 ani (Luca 2:41-50). Este foarte puțin probabil ca Iosif să fi avut ceva școală, și e aproape sigur că nu știa să scrie sau să citească. De n-ar fi fost parte din familia Domnului Isus, Iosif ar fi fost pe dispărut cu totul de pe paginile istoriei.

În ciuda originilor sale modeste, totuși Iosif era deasupra semenilor săi cel puțin din două privințe. Mai întâi, era un descendent al regelui David (vezi Matei 1:1-16), și prin urmare, un membru al liniei regale ale lui Israel. Așa se explică de ce și-a luat Iosif soția însărcinată și a dus-o din Galileea până la Betleem (un sat Iudeu, la 6 mile de Ierusalim) pentru a se prezenta la recensământul roman (Matei 2:1; Luca 2:1-4). Betleemul a fost locul de naștere al lui David (1 Samuel 16:1). Era un fapt cunoscut că Mesia urma să vină prin linia lui David, și urma să domnească asupra lui Israel de pe tronul restaurat al acestuia (2 Samuel 7; Ieremia 23:5-6). Pentru a afla cel de-al doilea aspect al proeminenței lui Iosif va trebui să studiem lecția din acesta zi.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Reacții la aflarea veștii (Matei 1: 18–19)

• O sarcină neașteptată (v. 18)
• Planuri în gând (v. 19)

2. Înțelegerea planului (Matei 1: 20–23)

• Prin vise (v. 20-21)
• Prin Scriptură (v. 22-23)

3. Acceptarea chemării Matei 1: 24–25

• Nunta (v24)
• Nașterea (v. 25)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Cum putem, ca biserică, să venim în ajutorul femeilor însărcinate în afara căsătoriei și a mamelor singure? Cum putem face acest lucru fără a crea impresia că suntem de acord cu sexul premarital?
• Exista circumstanțe în care ați fi de acord cu rușinarea cuiva în public? Dacă da, care ar fi acestea? Citiți Matei 18:15-17 și 1 Corinteni 4:14; 6:5; și 15:34.
• Ce metode ar trebui să folosim (noi, credincioșii) să discernem voia lui Dumnezeu, când ne confruntăm cu decizii care au un impact pe durată lungă (uneori toată viața)? Ce texte Biblice ne pot veni în ajutor?
• Care aspecte ale ascultării lui Iosif ne pot servi ca exemplu și îndemn? Citiți Exodul 4:13 și Isaia 6:8 înainte de a răspunde.

APLICAȚII PRACTICE

Istorisirea nașterii Domnului Isus din Evanghelia după Matei este un exemplu clasic de chemare personală. Există mai multe exemple în Biblie de persoane care au fost surprinse de chemarea la o anumită lucrare făcută de Dumnezeu; răspunsul lor a fost ”Cine, eu?” Gândiți-vă de exemplu la Avraam și Sara (Geneza 17:17, 18:12), la Moise (Exodul 4:13), la Isaia (Isaia 6:5), la Ieremia (Ieremia 1:6) și la Petru (Luca 5:1-10). Fiecare dintre aceștia a avut în cele din urmă un rol important în planul lui Dumnezeu de mântuire al omului. Dar mai întâi, fiecare a trebuit să depășească bariera lui ”Cine, eu?”

Iosif și Maria au experimentat același dialog (”Cine , eu? /Da, tu!”) într-un fel unic. După standardul lumii, amândoi au fost neînsemnați și nebăgați în seamă; dar când au fost chemați de Dumnezeu, au răspuns ”da,” și și-au împlinit rolul. 

Când de tragice sunt situațiile în care Dumnezeu cheamă și nu se găsește nimeni gata să răspundă (de exemplu Ezechiel 22:30)! Când întrebăm, la rândul nostru ”Cine, eu?” Dumnezeu ne răspunde, ”Da, tu!”

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

SCOPUL LECȚIEI: Să ne reamintim unele nume importante din genealogia Domnului Isus; să înțelegem rolul central pe care l-a avut ”cartea neamului” în contextul misiunii Sale pe Pământ; să proclamăm moștenirea noastră spirituală în Domnul Isus Cristos.

TEXTUL LECȚIEI: Matei 1: 1–6, 16–17; Evrei 1: 1–5 VERSETUL DE AUR: Evrei 1: 2

“[Dumnezeu], la sfârșitul acestor zile, ne-a vorbit prin Fiul pe care L-a pus moștenitor al tuturor lucrurilor și prin care a făcut și veacurile.” — Evrei 1: 2

CONTEXTUL LECȚIEI: 

Evanghelia după Matei – Începând cu perioada robiei babiloniene în 586 îCr., ținutul Iudeii a fost aproape tot timpul sub ocupația unor forțe străine, care și-au impus voia asupra poporului. După babilonieni au venit persanii, apoi grecii, și în final, Imperiul Roman. În jurul anului 38 îCr., romanii l-au declarat pe Irod rege al Iudeii. Irod a impus cultura greacă și romană asupra evreilor, mergând până acolo încât a ridicat un templu zeiței Roma în cetatea Cezarea Maritima. Evreii l-au disprețuit pe Irod, nu doar datorită faptelor lui, ci și pentru că nu era de origine evreu , prin urmare un rege nelegitim. 

În acest context, Matei își începe Evanghelia cu genealogia Domnului Isus, care reprezintă mai mult decât o înșiruire de nume. Ea este veriga de legătură cu o perioadă istorică în care linia lui David deținea tronul și ne vorbește despre dreptul pe care-l are Domnul Isus la acest tron. 

Epistola către Evrei – Cartea Evrei e un pic neobișnuită. Se încheie cu salutări, asemenea altor epistole (Evrei 13:20-25), însă începutul e cu totul deosebit. Destinatarii epistolei au fost, cel mai probabil, creștini de origine evreiască, care treceau printr-o perioadă de persecuții, și erau tentați să renunțe la creștinism și să se reîntoarcă la calea cea veche, de unde ieșiseră odinioară (Evrei 10:32-39). Întrebările lor, care l-au determina pe autor să scrie Capitolul 1, parcă răsună în auzul nostru azi: ”despre îngeri știm; vrem să ne spui dacă Isus se compară în putere cu ei?” ”Isus a murit; mai are El putere să mântuie?” Autorul are niște răspunsuri foarte deslușite în acest capitol.

STRUCTURA LECȚIEI

1. De la nomazi la împărați (Matei 1: 1–6)

• De la Avraam la Iese (v. 1-5)
• De la Iese la Solomon (v. 6)

2. De la robi la Împărat (Matei 1: 16–17)

• De la Iacov la Domnul Isus (v. 16)
• Neamurile de oameni (v.17)

3. Împăratul ca Fiu (Evrei 1: 1–5)

• Mai mare decât prorocii (v. 1-2)
• Așezat la dreapta Măririi (v. 3)
• Mai presus de îngeri (v. 4-5)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Biblia ne vorbește despre importanța memorării Cuvântului; să privim, de exemplu, la pasajele din Psalmul 119:105 și Matei 4:4. Din experiența fiecăruia, care metode de memorizare a Scripturii sunt cele mai eficiente?  
• Cum i-am putea răspunde unui frate (sau unei sore) care crede că Evrei 1:1-2, (alături de Coloseni 2:14) ne învață să nesocotim Vechiul Testament? Credeți că următoarele pasaje ne-ar putea fi de folos: Romani 15:4; 1 Corinteni 10:1-13; și 2 Timotei 3:16?
• Evrei 1: 4-5 conțin învățături cu privire la îngeri.  Care alte texte adaugă dimensiuni importante la această învățătură? De exemplu, 2 Corintieni 11:14 și Coloseni 2:18.
• Care va fi impactul autorității Domnului Isus asupra slujirii noastre în săptămâna care ne stă în față? Unde este cea mai mare nevoie de schimbare: în gândirea noastră? În faptele sau în vorbirea noastră?

APLICAȚII PRACTICE

Matei le comunică cititorilor adevărul cu privire la moștenirea pământească Domnului Isus: El este regele promis pentru a binecuvânta toate neamurile. Tema majoră este credincioșia lui Dumnezeu, care-L situează pe Domnul Isus ca pasul final al împlinirii promisiunilor lui Dumnezeu, atât din vechiul cât și din noul legământ. Această temă a promisiunilor prin legământ ne pregătește pentru următoarele învățăturile legate de mesajul și misiunea Lui.

Autorul Epistolei către Evrei, prin comparație, se concentrează asupra moștenirii divine a Domnului Isus. Când și-a terminat lucrarea pe pământ, Domnul Isus a fost onorat de Tatăl, indicând o dată în plus, importanta acceptării mesajului Său.

Prin ambele pasaje, Duhul Sfânt ne îndeamnă să ascultăm cu atenție mesajul Domnului Isus. El este Fiul lui Dumnezeu, mai presus de orice înger sau proroc. El este Dumnezeu Însuși.

Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca

TEXTUL LECȚIEI: Iacov 2:1-13 VERSETUL DE AUR: Iacov 2:5

Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei, pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?– Iacov 2:5

SCOPUL LECȚIEI: Să identificăm care erau comportamentele bisericii ce demonstrau un spirit părtinitor și să vedem în ce fel învățăturile Domnului Isus despre dragoste ar fi trebuit să prevină favoritismele în biserică. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Iacov s-a descris ca un „slujitor al… Domnului Isus Cristos” (Iacov 1: 1). Acest autor ar fi putut face o afirmație mult mai îndrăzneață, pentru că era fratele de corp al Domnului Isus. Toți cei din orașul lor natal, din Nazaret știau că sunt frați: Isus, Iacov, Iosif, Iuda și Simon (Marcu 6: 3). Ordinea în care sunt enumerați frații implică faptul că Iacov era al doilea cel mai în vârstă dintre frați și ar fi devenit capul familiei după moartea, învierea și înălțarea Domnului Isus. Băieții au crescut împreună într-o gospodărie evreiască de oameni credincioși din Galileea. Amândoi au învățat meseria de tâmplar în atelierul tatălui lor și au studiat și s-au închinat în sinagoga satului. Deși Iacov nu a crezut în Isus ca Mesia în timpul slujirii Domnului Isus (Ioan 7: 5), o schimbare dramatică a avut loc după înviere, în urma unei întâlniri cu Cristosul cel înviat (1 Corinteni 15: 7). Citim în Faptele Apostolilor că frații Domnului Isus (inclusiv Iacov) au făcut parte din cea mai veche adunare din Ierusalim care a devenit biserică (Faptele 1:14). Iacov a devenit lider în biserica din Ierusalim (15:13). Prin urmare, nu este surprinzător să constatăm că Iacov era foarte familiar cu învățăturile Domnului Isus. El redă principiile predicate de Domnul Isus cu încredere știind că propria sa învățătură este fidelă intenției inițiale a Domnului Isus. Epistola lui Iacov reflectă o etapă foarte timpurie în dezvoltarea bisericii, când aceasta era compusă în primul rând din creștini evrei. Adunarea căreia i se adresează în epistola sa pare a fi alcătuită în întregime din evrei convertiți la creștinism. Astfel, de exemplu, Iacov ar putea face referințe cu ușurință la obiceiurile sau legile evreiești fără a fi nevoie să le explice publicului său (vezi Iacov 2: 8–11). Cititorii săi ar fi fost familiarizați cu valorile etice ale legii evreiești, în același timp înțelegând inadecvarea lor pentru mântuire prin credința în Cristos. 

În urma afirmației că religia pe care Dumnezeu o dorește de la poporul său este caracterizată de grijă față de orfani și văduve și de urmărirea sfințeniei (Iacov 1:27), Iacov a trecut la o discuție despre favoritism. Acest tratament părtinitor poate fi văzut atunci când tratăm o persoană mai bine decât pe altele. Poate fi observat și în prejudecăți, în situație în care tratăm o persoană mai rău decât pe altele. Rețineți că Iacov nu vorbește despre ceea ce merită acea persoană, cu ne îndeamnă să fim credincioși urmând exemplul Domnului Isus în relațiile cu oamenii. A face acest lucru necesită cunoașterea modului în care Isus a interacționat cu ceilalți. Deoarece Domnul Isus este Dumnezeu, creștinii se pot uita la atributele lui Dumnezeu ca să înțeleagă cum gândește Domnul Isus și viceversa. Deci, dacă Dumnezeu nu practică favoritismul (Romani 2:11; Efeseni 6: 9; Coloseni 3:25), știm că nici Domnul Isus nu este părtinitor și nici noi nu ar trebui să fim.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Favorabil celor bogați (Iacov 2:1-4)

• Atitudinea Domnului Isus (v. 1)
• Studiu de caz (v. 2-4)

2. Favorabil celor săraci (Iacov 2:5-7)

• În credință (v. 5)
• Împotriva persecuției (v. 6-7)

3. Favorabil aproapelui nostru (Iacov 2:8-13)

• Legea împărătească (v. 8-11)
• Legea slobozeniei (v. 12-13)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ați observat vreodată problema din Iacov 2:2-3 în bisericile noastre? Dacă această problemă apare din când în când, cum am putea să o remediem?
• Cu ce discriminări sau favoritisme se confruntă creștinii considerați săraci la standarde vestice (americane sau europene), dar bogați la standardele unor țări din lumea a treia?
• Ce tendințe culturale nebiblice au pătruns în biserică astăzi? Ce putem face pentru a le combate și elimina dintre noi?

APLICAȚIE PRACTICĂ

În urmă cu peste 1900 de ani, Iacov a dat răspunsuri clare pentru modul în care biserica trebuie să trăiască și să se comporte. Iacov a oferit aceste două fundamente etice – legea împărătească și legea slobozeniei – pentru a ghida biserica. Amândouă au fost primite de la Domnul Isus. Aceste două legi merg mână în mână. Dacă îi considerăm pe cei din jurul nostru ca fiind aproapele nostru în nevoie – fie că sunt prieteni iubiți sau dușmani – trebuie să arătăm milă, nu  favoritisme. Dacă vom lăsa deoparte impulsul nostru natural de a favoriza anumiți vizitatori, vom găsi oportunități neașteptate de a împărtăși dragostea din inimile noastre. Trebui să fim lideri plini de dragoste, fără să ne îndoim de dorința lui Dumnezeu de a arăta bunătate față de noi. 

Biserica trebuie să se cerceteze pe sine folosind aceste legi complementare. Ce facem noi pentru a favoriza anumite persoane față de altele? Reprezintă liderii bisericii toate categoriile sociale din biserică, sau sunt predominant oameni stabil din punct de vedere financiar, bine educați și de o anumită categorie socială? Este cunoscută biserica noastră ca un loc plin de dragoste, sau un loc de judecată? Ne recunoaște comunitatea noastră ca oameni care sunt gata să ajute și să fie plini de compasiune? 

Răspunsurile noastre la aceste întrebări ne vor ajuta să vedem unde stăm ca biserică în evaluarea conform celor două legi amintite mai sus. Domnul Isus nu a tratat oamenii în funcție de bogăție sau sărăcie, sau în funcție de binecuvântările sau blestemele din viața lor. Nici Iacov, fratele său, nu a făcut-o. În schimb, atât Iacov și Domnul Isus ne învață că Dumnezeu îi iubește pe cei săraci, și că noi ar trebui să facem același lucru. Această problemă nu a dispărut în cei aproape 2.000 de ani de când a scris Iacov epistola lui și am face bine să începem să-l ascultăm.

TEXTUL LECȚIEI: Faptele Apostolilor 4:32-37; 5:1-11 VERSETUL DE AUR: Faptele Apostolilor 4:32

Mulţimea celor ce crezuseră era o inimă şi un suflet. Niciunul nu zicea că averile lui sunt ale lui, ci aveau toate de obşte.– Faptele Apostolilor 4:32

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm despre practicile credincioșilor din biserica din secolul unu și, în contrast, să ne amintim despre istoria lui Anania și Safira.

CONTEXTUL LECȚIEI

Evanghelia după Luca și cartea Faptele Apostolilor au fost scrise de același autor, Luca, medicul și însoțitorul lui Pavel (Coloseni 4:14). Primul volum, Evanghelia după Luca, relatează istoria vieții și lucrării Domnului Isus: nașterea, slujirea, răstignirea și învierea Sa. Cel de-al doilea volum, Faptele Apostolilor, prezintă istoria bisericii din secolul I, care începe în Ierusalim și se încheie cu sosirea lui Pavel în capitala imperială, Roma. Studiem cartea Faptele Apostolilor pentru a înțelege natura bisericii încă de la început. Făcând acest lucru, sperăm să înțelegem mai bine intențiile Domnului Isus pentru biserica sa, așa cum s-au desfășurat prin faptele apostolilor săi de încredere și, astfel, să înțelegem mai bine cum ar trebui să fie biserica astăzi. Din Fapte înțelegem misiunea principală a bisericii: să propovăduiască Evanghelia „până la marginile pământului” (Fapte 1: 8). Aflăm că acest imperativ de a predica vestea bună despre Domnul Isus trebuie să reziste la batjocură (exemplu: 2:13), la îndoieli (exemplu: 3: 11–12) și chiar la persecuție (exemplu: 4: 1–3). Cu toate acestea, biserica din secolul I din Ierusalim a avut parte de probleme. S-a confruntat cu probleme de succesiune a conducerii (Fapte 1: 15–26). A avut provocări organizaționale (6: 1–6). Chiar și iubita părtășie a suferit datorită unor probleme de necinste în tranzacții financiare (Fapte 5: 1–11). 

Așa cum biserica a fost unită în devotamentul său față de Domnul, în același fel exista unitate în dorința de a arăta dragoste unii altora prin slujire. Scopul credincioșilor era să-și împărtășească averile, astfel încât nimeni să nu sufere de sărăcie (Fapte 2: 44–45). Au împărțit tot ce au avut. Aceasta nu înseamnă că au predat toți banii, bunurile și proprietățile conducătorilor bisericii și au trăit o viață complet comunitară. În schimb, toată lumea a dat cu generozitate ca să se poată îngriji de ce care erau în nevoi. Ei știau din lege că Dumnezeu dorește să „nu existe oameni săraci dintre voi” (Deuteronom 15: 4).

Această comunitate iubitoare și unită le-a permis apostolilor să își continue predicarea puternică, fără griji nejustificate. Cu răstignirea încă proaspătă în mintea locuitorilor Ierusalimului, apostolii predicau învierea lui… Isus. Necredincioșii puteau să vadă o comunitate unită prin dragoste unul pentru celălalt și să audă un mesaj care avea puterea să le schimbe viețile.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Generozitate (Fapte 4:32-37)

• Unitate în scop (v. 32-35)
• Exemple de dărnicie (v. 36-37)

2. Decepție (Fapte 5:1-11)

• Plan făcut în familie (v. 1-2)
• Satana și Anania (v. 3-6)
• Duhul și Safira (v. 7-11)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Citind în Fapte 2:44-45, apoi 4:32-35, apoi 6:1-6 și apoi 1 Timotei 5:3-16 vedem schimbări progresive în nevoile de adunare ale bisericii. Care sunt acestea și în ce fel se pot aplica și bisericii noastre?
• Barnaba era poreclit și fiul mângâierii, sau al încurajării, o reflecție a caracterului său. El și-a câștigat această poreclă prin vorbele și faptele sale mângâietoare. Oare avem și noi în biserica noastră frați și surori care merită astfel de nume ce reflectă slujirea lor pentru cei din jurul lor? Ce ar trebui să facem ca să avem mai mulți fii și fiice ale mângâierii printre noi?
• Anania și Safira sunt exemple negative în lecția de astăzi. Care sunt câteva principii de dărnicie pe care le învățăm din lecția aceasta? Cum ne ajută aceste principii să ne regândim propriul model de dărnicie? Vezi Luca 3:11, 18:22

APLICAȚIE PRACTICĂ

Deși este posibil să nu înțelegem exact toate lucrările Duhul Sfânt în biserică și prin biserică, activitatea bisericii este o treabă serioasă. Credința și frauda nu pot coexista. Din acest motiv, atunci când lăsăm Duhul să ne conducă, vom fi cu adevărat darnici precum Barnaba, nu vicleni și înșelători ca Anania și Safira. Minciuna și furtul în biserică, la fel ca orice alte păcate tolerate, o pot distruge și trebuie tratate cu severitate. Însuși gândul de a face o faptă bună doare pentru a primi laude din partea oamenilor încalcă spiritul de dragoste ce trebuie să caracterizeze o biserică. Așa cum ne-a învățat Domnul Isus, atunci când dăm bani pentru săraci, lucrul acesta ar trebui să fie atât de secret încât mâna noastră stângă nu știe despre banii pe care mâna noastră dreaptă îi pune în coșul de colectă (Matei 6: 3). Când cedăm inimile noastre Duhului Sfânt și-L lăsăm pe El să ne conducă, știm că El vede faptele noastre și le binecuvântează (6: 4).

TEXTUL LECȚIEI: 1 Ioan 3:11-24 VERSETUL DE AUR: 1 Ioan 3:24

Cine păzeşte poruncile Lui rămâne în El şi El în el. Şi cunoaştem că El rămâne în noi prin Duhul pe care ni L-a dat. – 1 Ioan 3:24

SCOPUL LECȚIEI: Să învățăm care sunt câteva moduri în care Domnul Isus și-a chemat ucenicii să demonstreze dragoste pentru frații și surorile lor de credință și să explicăm ce a vrut să spună Domnul Isus când a afirmat că lumea îi va urî pe credincioșii creștini. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Cele trei scrisori ale lui Ioan au fost scrise probabil în același timp cu Evanghelia după Ioan, în anii 80 sau 90 după Cristos. Epistolele reflectă o relație personală cu cititorii, ca un păstor care scrie turmei sale. Într-adevăr, surse creștine timpurii indică faptul că apostolul Ioan a părăsit Ierusalimul și regiunea sa natală din Galileea pentru a se stabili în orașul Efes. Pavel a întemeiat biserica din Efes la mijlocul anilor 50 în a treia sa călătorie misionară (Fapte 19: 1–22). Orașul devenise un centru al activității creștine, iar acest lucru a fost consolidat prin sosirea lui Ioan la 15-20 de ani după Pavel. La data scrierii lui 1 Ioan, apostolul slujea ca păstor pentru Efeseni de mai bine de un deceniu. Ioan a scris în calitate de stâlp al bisericii, probabil ultimul dintre cei 12 apostoli încă în viață. 1 Ioan conține o gamă largă de subiecte care rezumă învățăturile apostolului și sfaturile pentru „copiii săi iubiți”, creștinii din Efes. Epistolele lui Ioan abordează facțiuni din interiorul și din afara bisericii din Efes, care începuseră răspândească multe învățături false (exemple: 1 Ioan 2:18, 22; 4: 3). dintre aceste învățături false combătute de Ioan amintim negarea adevăratei umanități a Domnului Isus (și, prin urmare, efectul ispășitor al morții Lui, negarea realității păcatului în viața învățătorilor bisericii și a siguranței mântuirii pentru credincioși, așa cum a propovăduit Domnul Isus. Ioan a scris această epistolă și datorită acestor învățători falși, care au fost cunoscuți sub numele de gnostici. Printre altele, gnosticii spuneau că nu contează cu adevărat dacă o persoană are moralitate sau dragoste – atât timp cât avea „cunoștințe secrete”. Pentru a combate această învățătură falsă, Ioan a subliniat interconectarea credinței corecte, a acțiunilor corecte și a dragostei corecte. Altfel spus, implicarea corectă a capului, mâinilor și inimii. Copilul lui Dumnezeu trebuie să creadă adevărul lui Dumnezeu, să asculte poruncile lui Dumnezeu și să iubească pe frații și surorile sale în Cristos. Ioan a arătat că astfel de amenințări la adresa credinței trebuie tratate cu fermitate și fără compromis, însă cu un spirit de dragoste. Creștinii nu pot întoarce ura și abuzul cu mai multă ură și abuz. Chiar și în cele mai controversate relații, dragostea trebuie să prevaleze. Cu siguranță acest lucru s-a aplicat însuși lui Ioan, ale cărui învățături au fost atacate de acești eretici. Probabil că cititorii săi originali au martori oculari la răspunsul dat de Ioan acestor eretici, iar dacă acesta ar fi fost dat altfel decât în dragoste, mesajul lui 1 Ioan nu ar fi avut nicio valoare. Ioan a demonstrat că dacă avem dreptate  și „umblăm în [adevăr]” (3 Ioan 3), putem aduce multă încredere în relația noastră cu oricine. Aceasta nu este aroganță sau elitism, ci tărie de caracter care nu depinde de aprobarea celorlalți pentru bunăstarea personală.

STRUCTURA LECȚIEI

1. Exemplul lui Cain (1 Ioan 3:11-15)

• Plin de dragoste încă de la început (v. 11)
• Lipsit de viață ca un criminal (v. 12-15)

2. Jertfa Domnului Isus (1 Ioan 3:16-18)

• Să-l imităm pe Domnul Isus (v. 16)
• Să demonstrăm dragostea (v. 17-18)

3. Testul credinței (1 Ioan 3:19-24)

• Din inimă (v. 19-22)
• Din fapte (v. 23-24)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce exemple de personaje biblice vă inspiră mai mult să acționați în dragoste: exemplele pozitive, cei care au trăit în dragoste, ca Domnul Isus, sau cele negative, precum Cain? De ce?
• Ce ar trebui să facem practic pentru a respinge ura descrisă în 1 Ioan 2:9, 11, 3:15 și să îmbrățișăm ura descrisă în Luca 14:26? 
• Cu toții știm versetul din Ioan 3:16. Însă versetul din 1 Ioan 3:16 e la fel de important și de minunat. Care e însă diferența dintre cele două? Ce implicații are acest lucru asupra noastră?

APLICAȚIE PRACTICĂ

Ioan ne întreabă dacă îl iubim pe Dumnezeu. El insistă că nu putem să pretindem că-L iubim pe Dumnezeu dacă urâm alte persoane. În plus, nu putem pretinde să iubim alți oameni fără dovezi în acest sens. Are dragostea față Dumnezeu din inimile ca rezultat acte de bunătate față de ceilalți? Ura și mânia din inima lui Cain au dus la crima pe care a comis-o, o reflecție urâtă, dar adevărată a realității din inima sa. Inima plină de dragoste a Domnului Isus a dus la jertfa de bunăvoie a Mielului lui Dumnezeu pentru a îndepărta păcatul lumii (Ioan 1:29), aceeași lume pe care Ioan o avertizează că îi va urî pe ucenicii Domnului Isus (1 Ioan 3:13). Paradoxul este profund, dar Domnul Isus ne-a demonstrat dragostea Lui. În timp ce noi eram dușmanii Lui, el a murit pentru noi (Romani 5: 8-10). Ce dezvăluie viața noastră despre secretele inimilor noastre?

TEXTUL LECȚIEI: Ioan 15:4-17 VERSETUL DE AUR: Ioan 15:5

Eu sunt Viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cine rămâne în Mine şi în cine rămân Eu aduce multă roadă, căci, despărţiţi de Mine, nu puteţi face nimic. – Ioan 15:5

SCOPUL LECȚIEI: Să înțelegem învățăturile Domnului Isus despre dragostea pentru dușmani și să le analizăm prin contrast cu principiile societății noastre de rezolvare a conflictelor. De asemenea, să găsim metode de a ne exprima dragostea față de toți oamenii, mai ales față de dușmanii noștri. 

CONTEXTUL LECȚIEI

Ioan 15 se află în centrul Discursului de adio (Ioan 13-17), o serie de discursuri și o rugăciune făcute de Domnul Isus în timpul ultimei cine. În general, această secțiune conține material unic la Ioan printre Evanghelii (vezi contextul lecției precedente). Domnul Isus vorbește despre dragoste reciprocă, folosind ilustrații agricole. Viticultura reprezenta un element foarte important al agriculturii în lumea antică. În Biblie, Noe este primul cultivator de struguri (Geneza 9:20), iar oamenii au apreciat fructul viței de vie încă de atunci. Fructele astfel produse au devenit o sursă de susținere pe tot parcursul anului, mulți dintre strugurii recoltați fiind transformați în stafide și în vin pentru consumul ulterior (vezi 2 Samuel 16: 1). Una dintre descrierile deosebit de frumoase ale țării promise au fost viile sale productive (Deuteronom 6: 10–11; 8: 7–10). Viile au fost o prezență comună în toată Galileea, Samaria și Iudeea în zilele Domnului Isus. În afară de textul de astăzi, el a mai folosit ilustrații de felul acesta în pildele sale (Matei 20: 1-16, 21: 28–32, 33–39 și Luca 13: 6–9. Experiențele comune cu privire la podgorii sunt, de asemenea incluse și în 1 Corinteni 9:7. Vița de vie era curățată într-o anumită perioadă a anului, fiind tăiată atât de adânc încât rămânea doar puțin mai mult decât un ciot fără frunze, fără ramuri, care era susținut cu o piatră. Toate ramurile bătrâne erau tăiate și folosite în foc, asigurând combustibil valoros pentru încălzirea casei. După ce creșteau ramurile noi, urma o a doua curățare pentru a îndepărta ramurile mai mici. Acest lucru ajuta ramurile mai mari să producă struguri mai mulți și mai mari. Așa se cultiva vița de vie (Deuteronom 28:39).

STRUCTURA LECȚIEI

1. Vița și mlădițele (Ioan 15:4-8)

• Conectat și roditor (v. 4-5)
• Tăiat sau uscat (v. 6-8)

2. Domnul și prietenii Lui (Ioan 15:9-17)

• Ascultare cu dragoste și bucurie (v. 9-11)
• Dragoste măreață și sacrificială (v. 12-14)
• Mesagerii aleși (v. 15-17)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE

• Ce am putea face practic pentru a ne întări legătura cu vița? 
• Există o viță care nu este adevărata viță. Ați putea da exemple de astfel de vițe false? De ce sunt acestea periculoase? Vezi Matei 7:15, 2 Corinteni 11:12-14, 26, Galateni 2:4, 2 Petru 2:1-3 și 1 Ioan 4:1-3
• Ce ar trebui să se schimbe în viața sau gândirea noastră ca să ne considerăm prietenii Domnului Isus și nu slujitorii Săi? Vezi Exodul 33:11, Isaia 41:8, Ioan 11:11 și Iacov 2:23

APLICAȚIE PRACTICĂ

Imaginează-ţi o ramură de măr care s-a rupt și a căzut dintr-un pom. Să presupunem că aceasta avea deja pe ea câteva mere aproape ajunse la maturitate. Ce se va întâmpla în curând cu ramura? Dar cu merele? Ar schimba cu ceva situaţia, dacă am picta merele cu vopsea roşu aprins? Să presupunem că am uda pământul din jurul ei sau chiar i-am pune o soluţie fertilizatoare. Ar face ramura şi alte mere, dacă i-am înfige codiţa în pământ? Şi atunci, de ce legătura cu trunchiul (cu viţa) este esenţială pentru ramură (mlădiţă)?

Tu cum rămâi în Isus? Ce înseamnă aceasta? Ce ar trebui să schimbi în viaţa ta, pentru a face din aceasta o experienţă zilnică? Ce practici şi ce obiceiuri pe care le cultivi în prezent fac astfel încât rămânerea ta în El să fie mai dificilă?