Credința lui Moise – Evrei 11.23-27
Școala duminicală – 10/23/2016
Versetul de aur: Evrei 11.26
Cu acest paragraf despre Moise și credința lui, continuăm să vorbim despre „Credința pentru mântuirea sufletului.” Când vorbești sau împărtășești despre credință, ai de-a face cu ceva deosebit de incomod, pentru că nici un om nu are stăpânire asupra credinței, nu o poate manipula, nu este la dispoziția lui. Cu toate acestea, această carte din Scriptură ne spune că fără credință este cu neputință să-i fim plăcuți Lui. Credința este acel ingredient obligatoriu al vieții fiecăruia dintre noi. În acest fel primim ceea ce are Dumnezeu pentru noi. În acest fel trăim viața de fiecare zi. Lucrurile lui Dumnezeu sunt lucruri pe care ochiul încă nu le vede, iar dacă le vede sunt văzute doar parțial, unele au fost în trecut, altele sunt în prezent, iar cele mai multe vor fi în viitor. Întotdeauna vor fi mai multe în viitor pentru că oricât de lungă ar fi fost istoria lumii de până acum, ea nu se poate compara cu veșnicia care urmează. A vorbi despre credință este obligatoriu, așa cum este obligatoriu să vorbim despre dragoste, despre iertare, despre răscumpărare. Tot la fel trebuie să vorbim și despre credință. [Read more…]