SCOPUL LECȚIEI: să enumerăm toate felurile în care Dumnezeu se dovedește a fi o sursă de putere pentru noi în momentele grele, să aflăm care sunt obstacolele în calea păcii pe care le găsim în Psalmul 62 și să ne facem un plan pentru a ne pune timp deoparte și a aștepta în liniște un răspuns de la Dumnezeu.
TEXTUL LECȚIEI: Psalmul 62
VERSETUL DE AUR: „Da, suflete, încrede-te în Dumnezeu, căci de la El îmi vine nădejdea!” (Psalmul 62:5)
CONTEXTUL LECȚIEI:
Prin rugăciunile și cântecele lor, Psalmii le dau un glas credincioșilor. Uneori, acesta va fi glasul plângerii (vezi Psalmii 10; 13; 44; 77), iar alteori este un glas de mulțumire și laudă (vezi Psalmii 66; 107; 148). Rugăciunile plângerii exprimă suferința, iar cele de mulțumire exprimă recunoștința. Psalmul 62 nu este nici plângere și nici un imn de mulțumire, deși conține elemente ale ambelor. Însă psalmul acesta poate fi numit pe bună dreptate un psalm al încrederii. El exprimă încrederea și speranța în Dumnezeu în mijlocul necazului. Psalmii încrederii provin dintr-o relație sigură cu Dumnezeu. Psalmiști sunt încrezători în faptul că Dumnezeu este ajutorul și refugiul lor. Ei au încredere în puterea și în bunătatea lui Dumnezeu și își pun nădejdea în credincioșia Lui (compară cu Psalmii 11; 23).
Nota introductivă a Psalmului 62 ne spune că Iedutun este conducătorul corului (1 Cronici 16:41, 42; 25:1–3; vezi Psalmii 39; 77). Este posibil să fi fost un fel de partener de compoziție pentru David (care a domnit aproximativ între 1010-970 î.Cr.) despre care știm că este autorul Psalmului 62. Se face aluzie la anumite greutăți în notele introductive ale psalmilor lui David.
Puterea poeziei, mai ales când este însoțită de muzică, permite autorului sau cântărețului să-și exprime temerile, durerea, încrederea, dragostea, dar și să vorbească în numele unui public prezent. Psalmul 62 îi invita pe israeliți să se alăture cântecului, la fel cum ne invită și pe noi astăzi.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Liniște în mijlocul necazului (Psalmul 62:1-4)
- Încrederea în Dumnezeu (v. 1-2)
- Înfruntarea dușmanilor (v. 3-4)
- Aflarea liniștii (Psalmul 62:5-8)
- Întoarcerea atenției spre Dumnezeu (v. 5-7)
- Îndemnarea oamenilor (v. 8)
- Liniștea primită de la Dumnezeu (Psalmul 62: 9-12)
- Respingerea ajutorului iluzoriu (v. 9-10)
- Îmbrățișarea esenței (v. 11-12)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Cum ai descrie felul în care ți-ai găsit alinarea sufletului în Dumnezeu?
- Cum gestionezi împotrivirea oamenilor care spun vorbe frumoase, dar au intenții rele?
- Cum este posibil ca David să fi exprimat asemenea încredere în Domnul, înainte de jertfa de răscumpărare făcută de Domnul nostru Isus Cristos?
- Este corect să spunem că ne „vărsăm inima” înaintea lui Dumnezeu? De ce sau de ce nu?
APLICAȚII PRACTICE:
La fel cum un cântec pe care îl asculți la radio și îți creează impresia că a fost scris pentru tine, tocmai la momentul potrivit din viața ta și care spune exact ce ai fi vrut tu să spui, și Psalmii pot face același lucru. Psalmul 62 ne invită să cântăm și să fim alături de David în încrederea sa așezată doar în Dumnezeu. Pentru că nu numește o situație specifică din viața lui David, este cu atât mai ușor să ne identificăm cu ceea ce spune psalmul, oricare ar fi situația în care ne-am afla. Și noi avem problemele noastre, oricare ar fi fost greutățile cu care se confrunta David. El ne oferă un exemplu de gestionare a propriilor probleme, chiar dacă situațiile noastre nu coincid cu a lui. Putem să punem orice circumstanțe în mâna lui Dumnezeu, pentru că nu suntem familiari doar cu puterea și cu dragostea Lui, ci știm și că El va rezolva problema răului și va trage la răspundere orice om pentru faptele sale. Cei care se încred în Dumnezeu nu au de ce să se teamă; nu ne temem nici de judecata lui Dumnezeu și nici de problemele care ne apasă. Dumnezeul puterii și al îndurării va face ceea ce este corect și drept.
Fără a ști detaliile mai amănunțite, putem spune dar că David se găsea într-o situație problematică. În aceste circumstanțe, regele își exprimă totuși nădejdea în Dumnezeu. Uneori, a ne alătura lui David în cântare poate însemna să-I aducem laudă lui Dumnezeu fie singuri, fie împreună cu alți credincioși. Însă și alte activități sporesc nădejdea în Dumnezeu, mai ales atunci când facem greșeala de a ne încrede în oameni. Un mod prin care ne putem deschide inima în fața lui Dumnezeu (Psalmul 62:8) este să citim textul acestuia ca pe propria noastră rugăciune. Făcând astfel, putem reflecta la ceea ce vrem, de fapt, de la Dumnezeu, fie că este vorba de schimbarea circumstanțelor sau de putere pentru a îndura mai departe.
Am putea citi psalmul ca modalitate de a-L asculta pe Dumnezeu (Psalmul 62:11). Dacă Îl ascultăm pe Dumnezeu pe tot parcursul Scripturii, vom afla cine este El, vom înțelege ce Își dorește Dumnezeu de la noi și pentru noi și vom clădi relația pe care o dorește El și de care noi avem atâta nevoie. Trebuie să ne deschidem inima cu consecvență față de Cuvântul lui Dumnezeu, ascultând citirea Scripturii în comunitate, studiind Scriptura în familie și în privat și memorând Scriptura. Trebuie să ne punem timp deoparte și să medităm la limbajul folosit în Scriptură pentru a putea asculta vocea Duhului Sfânt și astfel, să ajungem să-L cunoaștem pe Dumnezeu și să ne asemănăm mai mult Lui în purtarea noastră.
Folosind metodele de mai sus, dar și altele, trebuie să ne concentrăm din nou ființa asupra lui Dumnezeu, pentru a ne reaminti constant de puterea și de îndurarea Sa. Doar atunci vom putea spune că doar îl El ne punem încrederea și doar atunci vom avea încrederea supremă în identitatea lui Dumnezeu și în ceea ce este dispus să facă El datorită iubirii Sale neclintite.