SCOPUL LECȚIEI: folosind culori, să identificăm în textul de azi fragmentele care ne indică speranța (verde), printre fragmentele care ne indică deznădejdea (galben), să facem deosebirea între cele două extreme, gândindu-ne cum vede Dumnezeu lucrurile și să alcătuim o rugăciune de mulțumire pentru credincioșia cu care ne-a călăuzit Dumnezeu într-un moment de deznădejde.
TEXTUL LECȚIEI: Plângerile lui Ieremia 3:16-24
VERSETUL DE AUR: „Iată ce mai gândesc în inima mea și iată ce mă face să mai trag nădejde: Bunătățile Domnului nu s-au sfârșit, îndurările Lui nu sunt la capăt.” Plângerile lui Ieremia 3:21-22
CONTEXTUL LECȚIEI:
Cartea Plângerile lui Ieremia comemorează nimicirea devastatoare a Ierusalimului, care a avut loc în anul 586 Î.Cr., atunci când Nebucadnețar, regele Babilonului, a invadat Iudeea. A fost un asediu prelungit, care a lăsat în urmă mulți morți din pricina foametei, iar un număr semnificativ din locuitorii care au supraviețuit au fost asupriți și duși ca robi în Babilon. După ce armata lui Nebucadnețar a reușit să treacă de zidurile cetății, aceasta a fost culcată la pământ. Cea mai mare suferință le-a pricinuit-o locuitorilor Ierusalimului distrugerea totală a templului, elementul central al cetății lor și simbolul relației lor speciale cu Dumnezeu (Ieremia 7:4-14; 52:12-23).
Cele cinci elegii din Plângeri reprezintă încercarea unui om de a găsi claritatea în mijlocul confuziei și al întrebărilor, dar și de a identifica un temei pentru speranță. Chiar dacă tradiția spune că omul acesta ar fi prorocul Ieremia, Cartea Plângerile este anonimă. Nu putem ști cu siguranță cine a exprimat prin ilustrații atât de grăitoare și prin intensitatea sa poetică suferința unei comunități. Însă este destul de clar faptul că poetul acesta era un adevărat maestru al metaforelor, cu o percepție nemaiîntâlnită a durerii poporului său. Experiența poetului reprezintă starea întregii națiuni. De fapt, de-a lungul capitolului 3 al cărții Plângerile, autorul se prezintă pe sine ca pe o figură cu autoritate, cu un rol oficial – acela de reprezentant al poporului, care poartă responsabilitatea de a-i călăuzi în exprimarea și procesarea propriei dureri. În cele din urmă, el îi conduce într-un serviciu divin al pocăinței, al solicitării milei divine și al recăpătării bunăvoinței divine (Plângerile 3:40-42).
Primele patru elegii sunt acrostihuri, care folosesc drept formulă de organizare alfabetul ebraic; astfel, prima literă a fiecărui verset începe cu o literă succesivă a alfabetului. Cea de-a treia plângere – cea din care face parte textul pe care îl studiem astăzi – intensifică acrostihul în așa fel încât primul cuvânt al fiecărui rând din fiecare verset începe cu o literă succesivă a alfabetului. Este o tehnică prin care s-a păstrat amintirea colectivă a comunității despre această traumă. A fost și un mijloc prin care s-a încercat rânduirea emoțiilor haotice și înțelegerea traumelor înspăimântătoare din perspectiva legământului pe care poporul l-a făcut cu Dumnezeu.
Cu siguranță, iudeii aveau dreptul de a-și face auzită suferința și de a confrunta întrebările teologice dificile care se născuseră în urma suferinței lor profunde, însă dacă își doreau să nu cadă pradă deznădejdii, trebuiau să-și amintească și caracterul lui Dumnezeu și îndelungata Lui credincioșie și dragoste. Aceasta este misiunea care îl preocupă pe autor în Plângerile 3:16-24. Versetele acestea reprezintă punctul culminant al elegiilor care alcătuiesc această carte.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Amintirea judecății (Plângerile 3:16-20)
- Amintirea umilințelor (v. 16)
- Amintirea deznădejdii (v. 17-18)
- Amintiri despre amărăciune (v. 19-20)
- Amintirea îndurării (Plângerile 3:21-24)
- Amintiri despre dragostea neîncetată (v. 21-23)
- Amintiri despre îndestulare (v. 24)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ai trecut prin situații care să te ajute să empatizezi cu deznădejdea autorului? Cum te poate ajuta empatia în lucrare?
- Ce putem învăța din exemplul autorului despre felul în care ne putem exprima durerea și frustrările în fața lui Dumnezeu?
- Cunoști exemple ale dragostei lui Dumnezeu care să te ajute să-ți păstrezi speranța?
- Ce înseamnă să aștepți intervenția lui Dumnezeu? În ce fel te poate ajuta să crești în credință?
APLICAȚII PRACTICE:
Putem privi pasajul din Plângerile 3:16-24 ca pe un exercițiu de amintire a întregului adevăr. Textul nu ocolește realitatea urâtă a suferințelor comunității. Durerea, deznădejdea și amărăciunea pe care le trăiește autorul și poporul său sunt exprimate sincer și intens.
Însă acesta nu este adevărul deplin. Experiența omenească este importantă și ne oferă o perspectivă valoroasă asupra realității, însă nu are ultimul cuvânt. Poetul creează un echilibru între propria experiență și versete biblice, rugăciuni și tradiții pe care le-a învățat din fragedă pruncie. Chiar dacă uneori, alăturarea acestora creează o tensiune greu de îndurat, dialogul intern dintre experiența noastră trăită și mărturia Duhului din Scriptură este esențială pentru a putea cunoaște întregul adevăr și pentru ca nădejdea noastră să supraviețuiască.
Atunci când trecem prin încercări și suferințe majore, nu ne putem izola într-o bulă a deznădejdii. Parcă nu există moment mai bun în care să fim în mijlocul celor care se închină decât atunci când ne încearcă sentimente profunde de îndoială cu privire la bunătatea și la dragostea lui Dumnezeu. Mulți oameni ai credinței au suferit experiențe groaznice, însă au ajuns la mal cu siguranța îndoită a dragostei lui Dumnezeu pentru ei. Să nu le ignorăm mărturia. Toți acești oameni alcătuiesc o mulțime de martori care declară că credința în dragostea neîncetată a lui Dumnezeu nu are voie să pălească și să piară în fața ororilor acestei lumi. Secretul credinței lor neclintite a fost că și-au antrenat memoria, amintindu-și nu doar despre durerea experiențelor lor, ci și de multele dovezi despre dragostea nemărginită a lui Dumnezeu, atât în viața lor, cât și în viața credincioșilor care i-au precedat.