SCOPUL LECȚIEI: să prezentăm pe scurt viziunea lui Pavel despre Avraam, să explicăm rolul credinței în a fi socotiți neprihăniți și să aflăm cum am putea sărbători prin fapte de dragoste binecuvântarea lui Dumnezeu pentru noi – harul prin credință.
TEXTUL LECȚIEI: Romani 4:13-25
VERSETUL DE AUR: „El nu s-a îndoit de făgăduința lui Dumnezeu, prin necredință, ci, întărit prin credința lui, a dat slavă lui Dumnezeu, deplin încredințat că El ce făgăduiește poate să și împlinească.” Romani 4:20-21
CONTEXTUL LECȚIEI:
Romani 4 face parte din argumentarea generală a lui Pavel cu privire la afirmația sa din Romani 1:16-17:
„Căci mie nu mi-e rușine de Evanghelia lui Hristos, fiindcă ea este puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede: întâi a iudeului, apoi a grecului; deoarece în ea este descoperită o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință și care duce la credință, după cum este scris: „Cel neprihănit va trăi prin credință.”
Romani 1-3 cercetează provocarea principală a lui Dumnezeu în păstrarea făgăduințelor din vechime, anume, profunzimea păcatului tuturor oamenilor (Romani 3:23).
Capitolul 4 începe discuția despre soluția la păcatul universal. Departe de a se confrunta cu o situație disperată, oamenilor li se pune la dispoziție un model de relaționare cu Dumnezeu. Modelul este viața lui Avraam. Atunci când Dumnezeu a promis că va binecuvânta lumea prin Avraam, Avraam a ales să răspundă în credință (Geneza 15:6, citat în Romani 4:3, 9, 22; Galateni 3:6; Iacov 2:23). Cititorii lui Pavel, mai ales cei de sorginte iudaică, ar fi fost de acord că moștenirea lui Avraam este importantă și neprețuită. Întrebarea care ne dă de furcă este: care anume este moștenirea lui Avraam? Pavel spune că Avraam avea o relație cu Dumnezeu pentru că și-a pus credința în Dumnezeu și încrederea în făgăduințele Lui. Nimic mai mult. În Noul Testament, credința este echivalentă cu încrederea în Dumnezeu, Cel care a promis că va binecuvânta omenirea. Isus a urmat acest fel de încredere prin supunerea Sa în moartea jertfitoarea pe cruce, știind că Dumnezeu va lucra spre bine prin rușinea și suferința Sa. Această încredere stă la temelia oricărei relații cu același Dumnezeu plin de milă.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Adevărați moștenitori ai lui Avraam (Romani 4:13)
- Nu pe temeiul Legii (v. 13a)
- Neprihănirea care se capătă prin credință (v. 13b)
- Argumente favorabile (Romani 4:14-25)
- Nu Legea este promisiunea (v. 14-15)
- Credința lui Avraam (v. 16-22)
- Temeiul credinței noastre (v. 23-25)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- În ce fel reflectă viața ta încrederea ta în Dumnezeu?
- Cât de important este faptul că nu poți și nici nu este nevoie să încerci să-ți câștigi neprihănirea?
- Ce înseamnă să primești neprihănirea prin credință?
APLICAȚII PRACTICE:
Dumnezeu ne socotește neprihăniți atunci când, asemenea lui Avraam, ne încredem în făgăduința răscumpărării și trăim în consecință. Nu suntem neprihăniți datorită lucrurilor bune pe care le facem sau a relelor pe care le evităm, ci pentru că Dumnezeu ne recunoaște loialitatea față de El, socotind toate speranțele noastre ca rezultat al promisiunilor Sale. Iar mântuirea pe care ne-o oferă El se aplică tuturor, pentru că păcatul ne-a nimicit pe toți. Suntem uniți atât în nevoia cât și în speranța noastră.
Această unitate a omenirii se poate prezenta în moduri diferite. Pe de o parte, putem umbla împreună în propriul păcat, devenind tot mai ostili unii față de ceilalți și jertfindu-ne umanitatea împărtășită pe altarul lăcomiei, al invidiei, al mândriei și al urii. Pe de altă parte, ne-am putea recunoaște nevoile, ne-am putea pune încrederea în mila lui Dumnezeu și ne-am putea alătura unei comunități construite pe asemenea credință. Puterea de a alege ne aparține.
Cum putem construi o comunitate pe această temelie? Având o biserică plină de membri care se încred în făgăduințele lui Dumnezeu și care trăiesc o viață darnică, deschisă și plină de bunătate. Oamenii aceștia, asemenea lui Avraam, dau dovadă de ospitalitate față de străini, ca și când ar fi îngeri (Evrei 13:2). O astfel de biserică pune preț pe întreaga traiectorie a vieții de credință a unui om, fără a scoate în evidență eșecurile sau marile succese, ci subliniind credincioșia în fața încercărilor (Iacov 1:2-3) și îndelunga Sa răbdare (2 Petru 3:9). Credincioșii din comunitatea aceasta știu că sunt mântuiți, nu datorită meritelor lor, ci datorită milei lui Dumnezeu față de ei.