SCOPUL LECȚIEI: să identificăm ce este „exclus” și de ce, să explicăm conceptul de jertfă de ispășire și să căutăm modalități prin care să explicăm conceptul de jertfă de ispășire unui necredincios.
TEXTUL LECȚIEI: Romani 3:21-30
VERSETUL DE AUR: „Și anume neprihănirea dată de Dumnezeu, care vine prin credința în Isus Hristos, pentru toți și peste toți cei ce cred în El. Nu este nicio deosebire. Căci toți au păcătuit și sunt lipsiți de slava lui Dumnezeu. Și sunt socotiți neprihăniți, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Hristos Isus.” Romani 3:22-24
CONTEXTUL LECȚIEI:
Epistola lui Pavel către credincioșii din Roma a fost scrisă aproximativ în anul 54 d.Cr., cel mai probabil din Corint, în vremea celei de-a treia călătorii a sa. Pavel nu plantase biserica din Roma, iar originea epistolei reprezintă un oarecare mister. Este posibil ca acei credincioși din Roma care fuseseră prezenți la prima Cincizecime să fi adus această scrisoare din pelerinajul lor la Ierusalim acasă, la Roma (Fapte 2:10). Statutul bisericii din Roma atârna de un edict dat de împăratul Claudiu în jurul anului 49 d.Cr., edict care îi forța pe evreii care locuiau în oraș să plece (Fapte 18:2). Istoricul roman Suetoniu ne spune că Claudiu „a izgonit din Roma toți evreii, care nu creau decât tulburare și chiar l-au stârnit pe unul pe nume Chrestus,” acest nume de pe urmă fiind probabil o referire la Cristos.
Cel mai probabil, experiența aceasta a creat o anumită dezbinare în sânul bisericii romane, între neamuri și evrei, fiecare grupare susținând că are întâietate să pretindă mântuirea în Cristos (vezi și Romani 11:13-24). Izgonirea evreilor din Roma a dus la situația în care credincioșii veniți din rândul neamurilor reprezentau acum majoritatea în biserica locală, dacă nu cumva erau oricum majoritari chiar și înainte (Romani 1: 5-6, 13). Statutul acesta de majoritate pare să fi continuat chiar și după ce moartea lui Claudiu, survenită în anul 54, le-a permis evreilor să se reîntoarcă în cetatea imperială (vezi și Fapte 18:2 și Romani 16:3-5). Prin urmare, mare parte din epistola lui Pavel se adresa specific credincioșilor din această biserică care proveneau din rândul neamurilor (11:13).
Pavel spera să viziteze Roma cât de curând, ceea ce înseamnă că scopul scrisorii sale era să le spună câteva lucruri despre el și despre Evanghelia pe care avea să o propovăduiască la Roma și mai departe, cu voia lui Dumnezeu. În parte, atunci când le-a scris creștinilor din Roma, scopul lui Pavel a fost să îi informeze că își dorește să-i întâlnească (Romani 1:11-15) și să primească sprijinul lor pentru călătoria sa în Spania (15:23-28). Însă mare parte a epistolei sale vorbește despre Evanghelie, lucru care face din Epistola către Romani cea mai apropiată variantă biblică a unui studiu sistematic al doctrinei creștine. Lecția noastră de astăzi vorbește tocmai despre cel mai important aspect al acestui studiu: ce trebuie să facem pentru a primi mântuirea.
STRUCTURA LECȚIEI:
- Neprihănirea lui Dumnezeu (Romani 3:21-14)
- Mărturisită de Lege și de proroci (v. 21)
- Obținută în Cristos (v. 22a)
- Necesară tuturor (v. 22b-23)
- Oferită gratuit (v. 24)
- Jertfa lui Cristos (Romani 3:25-26)
- Pentru neprihănire (v. 25)
- Pentru a ne socoti neprihăniți (v. 26)
- Pricina de laudă a oamenilor (Romani 3:27-30)
- „S-a dus” (2. 27-28)
- Dumnezeul tuturor (v. 29-30)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII:
- Ai experimentat vreodată răbdarea lui Dumnezeu? În ce fel?
- Care sunt dovezile vizibile ale unei făpturi noi în Cristos?
- Care sunt sferele vieții tale în care ești încrezător că Duhul Sfânt încă te modelează după chipul lui Cristos?
- Care sunt acele eforturi inutile în vederea mântuirii la care ar trebui să renunți?
APLICAȚII PRACTICE:
Orice suferință umană și orice tristețe își are originea în păcat. Este un lucru pe care îl avem în comun cu toții. Doar vestea unui posibil război creează mentalități de genul „ei contra noi”, alături de potențialul izbucnirii violențelor prin stârnirea urii; războiul transformă genul acesta de violență într-o realitate consfințită de stat, care seamănă doar teamă și nimicire, reducând oamenii la simple statistici despre numărul morților și al refugiaților. Până și în vremurile de relativă pace, speranțele și temerile legate de viitorul națiunii – aparent contradictorii – pot deveni apeluri polarizante la acțiune, care împiedică respectul și spiritul de cooperare necesar pentru colaborarea și creșterea din cadrul comunității.
Chiar și atunci când nu ne confruntăm cu amenințări existențiale, cum ar fi războiul sau alte situații violente, toți suntem frânți de păcat. Este trist că acesta este aspectul care ne unește, însă din fericire, soluția problemei noastre este tot un lucru pe care îl împărtășim cu toții. Nu putem fi vindecați datorită eforturilor personale. La fel ca Sisif, ne putem strădui să împingem bolovanul până pe vârful muntelui. Cu toate acestea, toate păcatele pe care încercăm să le acoperim prin strădania noastră constantă ne vor trage mereu înapoi, cerându-ne să începem din nou și din nou – dacă nu Îi cerem ajutorul lui Isus, care va înlătura bolovanul și va da o altă semnificație eforturilor noastre.
Toți avem nevoie de Isus. El este singura persoană pe care o avem cu toții în comun și în care să fim una, în afara păcatelor noastre (Ioan 17:20-23). El este singurul care ne poate transforma eforturile din zădărnicie în păcat și moarte în lucrări pline de speranță și de viață, mânate de Duhul Sfânt.