Scopul lecției: Să identificăm relația dintre cele două viitoare mame, să aflăm semnificația salutului de întâmpinare al Elisabetei și să găsim o cale prin care să ne apropiem tot mai mult de o credință precum credința celor două viitoare mame.
TEXTUL LECȚIEI: Luca 1:1-25, 39-45, 56-60
VERSETUL DE AUR: „Cum a auzit Elisabeta urarea Mariei, i-a săltat pruncul în pântece, și Elisabeta s-a umplut de Duhul Sfânt. Ea a strigat cu glas tare: «Binecuvântată ești tu între femei»”. (Luca 1:41-42a)
CONTEXTUL LECȚIEI
Tradiția bisericii timpurii îl identifică unanim pe Luca – medic și tovarăș al lui Pavel în călătoriile sale – ca autorul celei de-a treia Evanghelii și a cărții Faptele Apostolilor (Coloseni 4:11-14). Chiar dacă nu este un lucru susținut de multe dovezi, există șanse ca Luca să fi fost singurul autor dintre neamuri din Noul Testament. Unii specialiști datează scrierea în jur de anul 60 d.Cr.. Cel mai probabil, Evanghelia s-a scris în vreme ce Pavel era întemnițat la Caesarea Maritima (așa cum ni se spune în Fapte 23:33; 24:27), lucru care i-ar fi dat lui Luca ocazia de a sta de vorbă cu martorii oculari ai lucrării pământești a lui Isus (Luca 1:1-3). Acuratețea cercetărilor realizate îl plasează pe Luca în compania celor mai mari istorici greci ai antichității.
Unul dintre martorii oculari pe care i-ar fi putut intervieva Luca a fost Maria, mama lui Isus. Nu trebuie să surprindă o astfel de convorbire, pentru că Evanghelia după Luca are mai mult conținut despre femei decât oricare dintre celelalte Evanghelii sinoptice, Matei și Marcu. Un exemplu al acestui conținut unic pentru Evanghelia după Luca este interacțiunea lui Isus cu Maria și cu Marta în Luca 10:38-42. Un alt exemplu este textul pe care îl studiem astăzi. La începutul textului, este prezisă nașterea persoanei care ajunge să fie cunoscut apoi ca Ioan Botezătorul (Luca 1:5-25), la fel cum se întâmplă și cu nașterea lui Isus (1:26-35) – ambele prin intermediul unui înger.
STRUCTURA LECȚIEI
- Acceptarea mesajului (Luca 1:36-38)
- Încurajare la credință (v. 36-37)
- Încredere și supunere (v. 38)
- O întâlnire plină de bucurie (Luca 1:39-45, 56)
- O călătorie plină de speranță (v. 39-40)
- Binecuvântată fie Mama (v. 41-44)
- Binecuvântată fie credința ta (v. 45, 46)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚII
- Cum te încurajează Luca 1:37 să îți pui încrederea în Cuvântul lui Dumnezeu?
- Ce pași poți urma pentru a deveni în familia ta omul la care apelează rudele tale în situații de confuzie, de criză sau de nevoi?
- În ce fel putem ajunge să oglindim credința Mariei? La ce distrageri trebuie să renunți pentru a ajunge la acest punct?
- În ce fel putem fi ospitalieri și cum putem susține mămicile în devenire? Cum este relevant Iacov 1:27 în această situație?
APLICAȚII PRACTICE
Atunci când vine vorba despre încredere și credință, m-am întrebat deseori dacă sunt mai degrabă ca Zaharia, cu îndoielile lui, sau ca Maria, cu credința și cu supunerea ei. Având în vedere că era un preot cu experiență, te-ai fi așteptat de la Zaharia să fie la fel de școlit în ceea ce-L privește pe Dumnezeu. Te-ai fi așteptat ca a lui credință să fie mai mare. Însă credința mai mare o găsim la Maria.
Poate uneori ne bazăm mai mult pe învățătura și pe înțelegerea noastră pentru rezolvarea problemelor decât să ne încredem în Dumnezeu; astfel, încălcăm Proverbe 3:5-6, care spune: „Încrede-te în Domnul din toată inima ta și nu te bizui pe înțelepciunea ta! Recunoaște-L în toate căile tale, și El îți va netezi cărările.” Maria nu s-a bucurat de educația formală de care se bucurau preoții. Cu toate acestea, credința ei era autentică. Nu era simplu de acceptat ceea ce i s-a cerut să accepte, iar Dumnezeu a înțeles acest lucru. Încurajând-o în credința sa, îngerul i-a adus aminte de povestea din trecut lui Avraam și a Sarei, dar i-a și îndreptat privirea spre viitor, spre pruncul care avea să i se nască Elisabetei. Se prea poate ca Dumnezeu să te cheme și pe tine la un rol similar cu cel al îngerului, unde să-i arăți altcuiva un exemplu din trecut al unui om de credință, iar apoi să-i arăți cum lucrează Dumnezeu în viața lui chiar acum.
Bucuria trăită de Ioan Botezătorul și de Elisabeta au fost rezultatele credinței Mariei, cel puțin în parte. Reacția în lanț a acestei bucurii poate fi observată și în pasaje precum Matei 2:10 și Luca 2:10, 21-38 (în contrast cu Matei 2:3). Reverberațiile acestea ajung și la noi în secolul douăzeci și unu – sau cel puțin, așa ar trebui să se întâmple!