Romanian Baptist Association of USA and Canada

Un Domn, o credință, un botez

  • Despre noi
    • Mărturisirea de credință
    • Scurt istoric
    • Statut de organizare
    • Slujire
    • Rezoluții
  • Biserici
  • Studii biblice
  • Misiune
  • Surori
  • Evenimente
  • Luminătorul
  • Tineret
  • Calendar
  • Contact

Eliberați de îngrijorare – Școala duminicală – 6 iunie 2021

June 4, 2021 by Val Monafu

SCOPUL LECȚIEI:

Să înțelegem ce înseamnă că Dumnezeu ne poartă de grijă. Apoi, să comparăm și să contrastăm conceptul de „a fi îngrijorat” cu cel de „a fi preocupat”. În final, să scriem o rugăciune prin care menționăm îngrijorările care ne apasă și apoi să le încredințăm Domnului. 

TEXTUL LECȚIEI: Matei 6:25-34

Versetul de aur: „Fiindcă toate aceste lucruri neamurile le caută. Tatăl vostru cel ceresc știe că aveți trebuință de ele. Căutați mai întâi Împărăția lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, și toate aceste lucruri vi se vor da pe deasupra”. Matei 6:32-33

CONTEXTUL LECȚIEI:

Textul de azi este aproape de mijlocul Predicii de pe Munte a Domnului Isus (Matei 5-7). Predica conține atât unele din cele mai cunoscute învățături ale Domnului cât și răspunsuri referitoare la anunțul Domnului Isus despre venirea Împărăției lui Dumnezeu. Cum arată viața sub domnia lui Dumnezeu?

Răspunsurile Domnului ating cele mai delicate domenii ale experienței umane. Dumnezeu va binecuvânta pe cei slabi și smeriți (Matei 5:3-6), pe cei care oglindesc caracterul lui Dumnezeu (5:7-9) și pe cei care suferă pentru numele lui Cristos (5:10-12). Oamenii lui Dumnezeu vor fi trimișii Săi cu adevărul răscumpărător (Matei 5:13-16), îndeplinind astfel voia lui Dumnezeu prin vieți pe deplin neprihănite (5:17-30). Aceștia vor reflecta integritatea și iubirea lui Dumnezeu chiar în relațiile cu cei care le doresc răul (Matei 5:31-48). Credincioșii vor fi evlavioși nu doar pe dinafară unde pot fi văzuți de alții, ci și în interior unde pot fi văzuți doar de Dumnezeu (Matei 6:1-8, 14-24). Oamenii credincioși vor lăsa pe Dumnezeu să judece pe alții căutând neprihănirea în viețile lor și ajutând pe alții în acest demers (Matei 7:1-6).

Domnul Isus adresează în mod repetat subiectul îngrijorării în Predica de pe Munte. Cei sub domnia lui Dumnezeu se roagă ca voia Sa să se facă pe tot pământul. Totodată, cei credincioși depind de El pentru a le fi furnizate resursele, harul și puterea în viața de zi cu zi (Matei 6:9-13). Mai mult, aceștia trăiesc cu încrederea că Dumnezeu este bun și că Acesta e un Tată generos care dă cu bucurie copiilor Săi cele de zi cu zi (Matei 7:7-12).

Pasajul biblic pentru azi este precedat de afirmații care pun în contrast încrederea unui cetățean al Împărăției lui Dumnezeu cu unul căruia îi lipsește o astfel de încredere. Dacă Dumnezeu nu poate fi crezut că ne poate oferi cele necesare, atunci trebuie să ne asigurăm pe noi înșine printr-o acumulare nesfârșită de bunuri. Dar, noi știm că aceste bunuri vor da greș la sfârșit. Doar acumularea „bogățiilor în cer” va da rezultate pe termen lung. Acest lucru se întâmplă atunci când ne punem credința în promisiunea demnă de încredere a lui Dumnezeu (Matei 6:19-21).

STRUCTURA LECȚIEI:

  1. Mai de preț decât păsările (Matei 6:25-27)
    1. Eliberat de îngrijorare (v. 25)
    2. Grija pentru cel slab (v. 26)
    3. Inutilitatea îngrijorării (v. 27)
  2. Mai de preț decât florile (Matei 6:28-30)
    1. Grija pentru cel neajutorat (v. 28-29)
    2. Grija pentru cel puțin credincios (v. 30)
  3. Viața prin credința în Dumnezeu (Matei 6:31-34)
    1. Întrebări puse la îngrijorare (v. 31)
    2. Îngrijorare și ignoranță (v. 32)
    3. Înlocuind îngrijorarea cu credința (v. 33-34)

ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE:

  • Cum ai răspunde unui om îngrijorat care spune „nu sunt îngrijorat, ci sunt doar preocupat?” 
  • Cum ai păzi porunca Domnului Isus de a nu te îngrijora din versetul 31 de a nu suna ca o scuză pentru a nu face o planificare solidă?
  • Care ar fi câteva metode bune și mai puțin bune în sfătuirea cuiva care pare a fi copleșit de îngrijorări?

APLICAȚII PRACTICE:

Puține sunt pasajele biblice care ne provoacă mai intens pe tot parcursul vieții precum textul de azi. Observați modurile în care ne face să ne gândim la viața noastră? Având încredere în Dumnezeu pentru viitor și făcând Împărăția lui Dumnezeu o prioritate principală, ne face să ne gândim cum ne folosim timpul, cum ne relaționăm la cei din jurul nostru și cum ne simțim în noi înșine. Domnul Isus a dat ucenicilor Săi o mare responsabilitate în acest pasaj. Dar, s-ar putea să ratăm ideea principală a textului dacă ne lăsăm împovărați de această responsabilitate. Dacă analizăm textul cu atenție, realizăm că Domnul nu ne face viața mai grea decât este deja. Dimpotrivă, El ne face viața mai ușoară. Suntem liberi de povara îngrijorării atunci când o încredințăm lui Dumnezeu. În mod evident, îngrijorarea nu ne păzește de niciun rău. Doar providența lui Dumnezeu ne susține prin încercările vieții. Mai mult decât atât, doar Dumnezeu poate să ne dea o viață triumfătoare asupra moarte. Providența lui Dumnezeu este plină de putere. El oferă exact ce credincioșii au nevoie. Încrederea în providența lui Dumnezeu este antidotul pentru îngrijorare. 

Filed Under: Studii biblice

Materiale recente

  • Reînnoirea Legământului – Școala duminicală – 25 mai 2025
  • Restaurarea închinării – Școala duminicală – 18 mai 2025
  • Congresul Asociației Bisericilor Baptiste Române din SUA, Canada și Australia 2025
  • Regele Solomon dedică Templul – Școala duminicală – 11 mai 2025
  • Jertfa lui David – Școala duminicală – 4 mai 2025
  • Mielul este vrednic – Școala duminicală – 27 aprilie 2025
  • Cristos moare și este înviat la o viață nouă – Școala duminicală – 20 aprilie 2025
  • Domnul Isus, jertfa noastră de ispășire – Școala duminicală – 13 aprilie 2025
  • Programa de școală duminicală
  • Jertfa Domnului Cristos – Școala duminicală – 6 aprilie 2025
  • Ziua Ispășirii – Școala duminicală – 30 martie 2025
  • O jertfă de bun miros – Școala Duminicală – 23 martie 2025
  • Despre preoție – Școala duminicală – 16 martie 2025
  • Un loc pentru Dumnezeu – Școala duminicală – 9 martie 2025
  • O împărăție de preoți – Un neam sfânt – Școala duminicală – 2 martie 2025

Copyright © 2025 · News Pro Theme on Genesis Framework · WordPress · Log in