SCOPUL LECȚIEI: Să ne amintim care este definiția pocăinței și să enumerăm motivele pentru care cei din Ninive au avut o astfel de reacție la mesajul lui Iona.
TEXTUL LECȚIEI: Iona 3 VERSETUL DE AUR: Iona 3:10
“Dumnezeu a văzut ce făceau ei și că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci, Dumnezeu S-a căit de răul pe care se hotărâse să li-l facă și nu l-a făcut..“ — Iona 3:10
CONTEXTUL LECȚIEI
Deși cartea lui Iona are numai patru capitole, ne poate învăța multe despre caracterul Lui Dumnezeu. Dar cartea ne dezvăluie și personajul lui Iona. El a reacționat la chemarea sa ca niciun alt profet din Vechiul Testament. Ceilalți profeți au acceptat să vorbească în numele lui Dumnezeu chiar și atunci când ar fi preferat să nu o facă (Exodul 4:10-12; Ieremia 1:6-9; etc.).
Iona a ales nu numai să țină gura închisă, ci și să încerce să fugă de Dumnezeu (Iona 1: –3). Iona părea să fi fost dispus să trăiască într-un exil autoimpus, mai degrabă decât să transmită un mesaj de pocăință în Ninive, un oraș important al agresivului imperiu asirian.
Israel avea motive întemeiate să dorească să fie singurii protejați de Dumnezeu. Asiria era o națiune puternică, expansivă, în momentul când Iona a primit chemarea de la Dumnezeu în jurul anului 780 î.Cr. Orașul Ninive, unde a fost chemat Iona, era o reședință regală pentru regele Asiriei. Orașul era enorm (vezi Iona 3:3) și avea o reputație de violență și cruzime (vezi 3:8). Iona înțelegea bine situația. Națiunea sa – de fapt întreaga lume – ar fi mai în siguranță dacă barbarii asirieni ar fi fost distruși.
În cele din urmă, teama lui Israel de Asiria a fost justificată. Asiria a invadat regatul de nord al Israelului în 722 î.Cr., l-a jefuit, a dus oamenii în captivitate și a repopulat teritoriul (2 Împ. 17). Deși istoria nu oferă relatări detaliate despre invazia asiriană, nu avem niciun motiv să credem că agresorii nu au comis atrocități asupra regatului de nord al Israelului, așa cum a făcut în alte părți.
Asta s-a întâmplat după vremea lui Iona. Chiar și așa, cu siguranță că el a preferat să evite cu totul sarcina care i-a fost atribuită. Pe lângă încercarea sa de evadare (Iona 1: ), Iona și-a dezvăluit ulterior dezamăgirea profundă față de Dumnezeu (4: -3). Cu toate acestea, Dumnezeu a insistat ca Iona să-și îndeplinească sarcinile profetice. Nici măcar Iona nu a îndrăznit să încerce să scape a doua oară de chemarea lui Dumnezeu.
STRUCTURA LECȚIEI
- Cuvântul Domnului (Iona 3:1-4)
- Repetat (v. 1-2)
- Revelat (v. 3-4)
- Oamenii din Ninive (Iona 3:5-10)
- Pocăință (v. 5-8)
- Speranță (v. 9)
- Iertare (v. 10)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Ce înseamnă pocăința? Este pocăința numai un act spiritual, sau are și aspecte practice? Care sunt acestea?
- Ce însemna să postești în sac și cenușă? Care ar fi echivalentul postului în sac și cenușă astăzi?
- Dacă se întâmplă să fim neîndreptățiți, sau chiar atacați de cineva, care sunt câteva metode creștinești în care putem reacționa? Împărțiți răspunsul pe categorii de gânduri, cuvinte, acțiuni.
APLICAȚII PRACTICE
- Citind Scriptura, vedem adesea că Dumnezeu iubește mila (Exod 33:19). Istoria lui Ninive ilustrează acest lucru într-o manieră extraordinară: dușmanii poporului lui Dumnezeu au fost cruțați când și-au întors inimile spre El.
- Intenția lui Dumnezeu pentru întreaga umanitate este să se întâlnească cu dragostea Lui și să rămână în ea. Apostolul Pavel a enumerat toate forțele incapabile de a despărți poporul lui Dumnezeu de dragostea Lui Dumnezeu (Romani 8:38-39). Nicio forță exterioară nu poate provoca această despărțire. Dar putem noi înșine să ne despărțim de Dumnezeu, respingând voia și dragostea Lui, pe măsură ce devenim așa cum fuseseră cei din Ninive. Când facem acest lucru, pocăința este leacul, așa cum au descoperit cei din Ninive.
- Astăzi, ar trebui să acceptăm și realitatea că lucrarea lui Dumnezeu nu va fi limitată de linii geopolitice. Vedem aceleași atitudini ca cele ale lui Iona în oameni, și în comunități de credință care decid că anumite grupuri de păcătoși sunt prea departe de iubirea lui Dumnezeu. Între timp, ni se amintește că avem un Mântuitor care a luat masa cu păcătoșii (Luca 7:34) și a disprețuit fariseii. Domnul nostru intenționează să facă un popor nou, din orice seminție și limbă (Apocalipsa 7: 9). Iubirea lui Dumnezeu va merge peste tot. Putem fi încântați de perspectiva aceasta, sau ne putem împotrivi acestei realități. Atitudinea noastră nu schimbă ceea ce va face Dumnezeu pentru dușmanii noștri, dar va schimba modul în care reacționăm la binecuvântarea pe care El o dă celor pe care noi i-am blestema.
- Gândiți-vă la asta: dacă Dumnezeu era preocupat de un profet nervos și de un oraș falit din punct de vedere moral, atunci angajamentul dragostei sale față de noi va rămâne neclintit. Putem sărbători faptul că Dumnezeu este „Dumnezeu milos și plin de îndurare, îndelung răbdător și bogat în bunătate” (Iona 4: 2).