SCOPUL LECȚIEI: Să recapitulăm evenimentele petrecute în timpul întâlnirii dintre Ilie și Obadia și mai apoi, dintre Ilie și Ahab; să înțelegem scopul lucrării unui profet, în interacțiunile lui cu cel neprihănit și cu cel nelegiuit; să luăm hotărârea de a scrie un mesaj de încurajare unei persoane angrenate în lucrarea Domnului.
TEXTUL LECȚIEI: 1 Împărați 18:5-18 VERSETUL DE AUR: 1 Împărați 18:18
“Ilie a răspuns: “Nu eu nenorocesc pe Israel; ci tu și casa tatălui tău, fiindcă ați părăsit poruncile Domnului și te-ai dus după Baali.” — 1 Împărați 18: 18
CONTEXTUL LECȚIEI
Textul lecției de azi descrie perioada timpurie a lucrării profetului Ilie, care a profețit între anii 869 și 838 îCr. Ilie a proclamat Cuvântul lui Dumnezeu în mijlocul uneia dintre cele mai critice perioade din istoria Vechiului Testament. Și-a început lucrarea la puțin după ruperea împărăției în două regate (931 îCr.): Israel, regatul din nord, și Iuda, regatul din sud. Cel dintâi rege din nord, Ieroboam I (931-910 îCr.) și-a început domnia călcând în picioare primele două din cele Zece Porunci (Exodul 20: 3-4). A făcut 2 idoli – 2 viței de aur – și i-a așezat unul la nord în Dan și altul la sud, la Betel (1 Împărați 12: 28-29). Acțiunile lui au facilitat îmbrățișarea idolatriei de către Israel.
Domnia lui Ahab (874-853 îCr.) în regatul de nord (Israel) a fost caracterizată de prosperitate economică, mai ales în prima parte (1 Împărați 22: 39; 2 Cronici 18: 1). Totodată, ea a fost o perioadă de sărăcie spirituală (1 împărați 18: 17-40). După căsătoria lui Ahab cu Izabela, închinarea la idoli a devenit prevalentă. Izabela a fost fiica regelui Sidonului și totodată o devotată închinătoare la zeul Baal (1 Împărați 16: 31; 18: 3, 19). Baal era zeul fertilității, căruia i se atribuia controlul asupra tot ceea ce avea viață, de la plante la animale și oameni.
Capitolul 17 al cărții 1 Împărați începe cu apariția bruscă a lui Ilie; acesta proclamă cu îndrăzneală că ”în anii aceștia nu va fi nici rouă, nici ploaie, decât după cuvântul meu” (17: 1.) Moise avertizase mai înainte poporul Domnului că idolatria reprezenta un păcat urât în ochii lui Dumnezeu (Deuteronom 4: 15-24). Foametea este una dintre blestemele care aveau să decurgă din nesocotirea Legii lui Dumnezeu (28: 23-24; compară cu Leviticul 26: 19-20). Proclamarea unei perioade de foamete reprezenta o insultă gravă la adresa lui Baal (și implicit la adresa lui Ahab și a Izabelei) și constituia o provocare directă față de autoritatea acestui dumnezeu fals.
După proclamarea perioadei de foamete, Ilie s-a ascuns pentru o vreme în apropierea pârâului Cherit (până acesta a secat), iar apoi a călătorit mai departe înspre Sarepta Sidonului (ținutul natal al Izabelei!). Acolo, Ilie a găzduit la o văduvă, căreia i-a demonstrat în două ocazii memorabile puterea lui Dumnezeu. Mai întâi, rezervele ei de ulei și făină (pentru facerea pâinii) nu au secat în toată perioada foametei; apoi, fiul ei a fost înviat din morți (1 Împărați 17: 8-24). Ambele minuni au demonstrat autoritatea lui Dumnezeu asupra naturii și a vieții, adică așa zisele prerogative ale lui Baal. După o perioada petrecută departe de casă, Ilie era pregătit spiritual să se întoarcă, să proclame și să demonstreze autoritatea Cuvântului lui Dumnezeu. Sosise vremea ca să se reîntoarcă în împărăția lui Ahab și să-l confrunte pe acest rege sfidător și neascultător de Dumnezeu.
STRUCTURA LECȚIEI
- Ahab și Obadia (1 Împărați 18: 5-6)
- Supraviețuire în timpul foametei (v. 5)
- Cercetarea țării (v. 6)
- Ilie și Obadia (1 Împărați 18: 7-15)
- O întâlnire neașteptată (v. 7)
- O poruncă neplăcută (v. 8-14)
- O promisiune neclintită (v. 15)
- Ilie și Ahab (1 Împărați 18: 16-18)
- O întâlnire neprietenoasă (v. 16-17)
- Un răspuns onest (v. 18)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Cum am putea să ne îmbunătățim reputația de oameni cu tact în relațiile cu alții? Ce învățăm din Daniel 2: 14?
- Uneori în mintea noastră ne imaginăm tot felul de scenarii nefaste; ce putem face să oprim aceste temeri și să nu le lăsăm să ne paralizeze? Ați trecut prin astfel de experiențe în care teama de un anumit rezultat ipotetic v-a oprit de la a trece la acțiune?
- Să ne gândim din nou la o întrebare din lecția anterioară ”Care sunt situațiile din viața bisericii când este potrivit să acționați ca un mesager între două părți?” V-a determinat lecția de azi să vă schimbați opinia într-un fel sau altul? Ce ați învățat din experiențele trecutului în această privință?
- Care sunt unele modalități practice de a ne încuraja frații/surorile în vremuri de teamă și îndoială? 2 Împărați 6: 13-17 poate fi un exemplu în acest sens.
- Atunci când suntem acuzați sau batjocoriți pentru că urmăm Cuvântul Domnului, care trebuie să fie răspunsul nostru?
APLICAȚII PRACTICE
- Curajul a fost din totdeauna semnul distinctiv al celor ce au vorbit în numele Domnului (exemple: Iosua 1: 6-7, 9, 18; Amos 7: 10-17). Asemenea lui Ilie, acești profeți au continuat să proclame cu curaj și să trăiască vieți de credincioșie, conforme Cuvântului lui Dumnezeu. Și la fel ca Ilie, au fost considerați niște răzvrătiți.
- În multe părți ale lumii chiar și în zilele noastre, este nevoie de un curaj extraordinar pentru a predica Evanghelia și a-i învăța pe alții din Cuvântul lui Dumnezeu. Autoritățile arogante în state ca Sudan și China îi privesc pe urmașii lui Cristos ca pe niște răzvrătiți ai vremurilor moderne. Aceste guverne încearcă din răsputeri să reducă la tăcere vocile misionarilor. În India au fost cazuri de lucrători creștini bătuți de hinduși radicali. În Turcia creștinilor li s-a refuzat un loc de închinare. Pretutindeni în lume, refugiați creștini caută un adăpost în țări care sunt gata să îi primească în pace.
- Să ne rugăm pentru acești slujitori credincioși ai Domnului, ca ei să fie desăvârșiți, întăriți, puternici și neclintiți (1 Petru 5: 10); ca Dumnezeu să îi înzestreze cu acel curaj caracteristic oamenilor lui Dumnezeu într-o lume adesea ostilă. Fie ca să învățăm din exemplele de curaj din vechime ale profeților și din exemplele de curaj ale contemporanilor noștri din întreaga lume.
Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca