SCOPUL LECȚIEI: Să trecem în revistă alegerile cu care s-a confruntat Iosif în momentele de decizie; să pătrundem mai bine înțelesul numelui Emanuel; să înălțăm o rugăciune de mulțumire pentru darul care este Domnul Isus.
TEXTUL LECȚIEI: Matei 1: 18–25 VERSETUL DE AUR: Matei 1: 20b–21
“Iosife, fiul lui David, nu te teme să iei la tine pe Maria, nevasta ta, căci ce S-a zămislit în ea este de la Duhul Sfânt. Ea va naște un Fiu, și-I vei pune numele Isus, pentru că El va mântui pe poporul Lui de păcatele sale.” — Matei 1: 20b–21
CONTEXTUL LECȚIEI
Lecția de azi se concentrează asuprea unui personaj nebăgat în seamă, numit Iosif din Nazaret. Trecutul lui este neremarcabil, din mai multe puncte de vedere. În primul rând, Nazaretul, locul în care locuia (Luca 2:4; 4:16, 22), era un sat dintr-un ținut lipsit de importanță. Atât de neînsemnat era acest loc în zilele lui Iosif, încât nici măcar nu-l găsim menționat în vreo sursă din afara Bibliei. Nici măcar Iosephus Flavius, istoricul evreu din primul secol, nu include Nazaretul în lista localităților cucerite de romani în timpul marii revolte evreiești din anii 66-72 dCr. Majoritatea locuitorilor din Nazaret din vremea aceea trăiau din munca câmpului sau a lucrului cu ziua; vieți simple la țară, după tipicul provinciilor ocupate de puterea romană (Ioan 1:46). Apoi, chiar la nivelul Nazaretului, Iosif era un om de rând. În Matei 13:55, localnicii îl resping pe Domnul Isus, numindu-l ”fiul tâmplarului” – cu referire la meseria lui Iosif.
Viața muncitorilor săraci din acea vreme era deosebit de grea; poate așa se explică și faptul că, după toate aparențele, Iosif n-a ajuns să vadă perioada de lucrare a Domnului Isus. Deși este menționat ca tatăl pământesc al Domnului Isus în Ioan 6:42, îl găsim pentru ultima oară în Evanghelii într-o întâmplare pe când Isus avea 12 ani (Luca 2:41-50). Este foarte puțin probabil ca Iosif să fi avut ceva școală, și e aproape sigur că nu știa să scrie sau să citească. De n-ar fi fost parte din familia Domnului Isus, Iosif ar fi fost pe dispărut cu totul de pe paginile istoriei.
În ciuda originilor sale modeste, totuși Iosif era deasupra semenilor săi cel puțin din două privințe. Mai întâi, era un descendent al regelui David (vezi Matei 1:1-16), și prin urmare, un membru al liniei regale ale lui Israel. Așa se explică de ce și-a luat Iosif soția însărcinată și a dus-o din Galileea până la Betleem (un sat Iudeu, la 6 mile de Ierusalim) pentru a se prezenta la recensământul roman (Matei 2:1; Luca 2:1-4). Betleemul a fost locul de naștere al lui David (1 Samuel 16:1). Era un fapt cunoscut că Mesia urma să vină prin linia lui David, și urma să domnească asupra lui Israel de pe tronul restaurat al acestuia (2 Samuel 7; Ieremia 23:5-6). Pentru a afla cel de-al doilea aspect al proeminenței lui Iosif va trebui să studiem lecția din acesta zi.
STRUCTURA LECȚIEI
- Reacții la aflarea veștii (Matei 1: 18–19)
- O sarcină neașteptată (v. 18)
- Planuri în gând (v. 19)
- Înțelegerea planului (Matei 1: 20–23)
- Prin vise (v. 20-21)
- Prin Scriptură (v. 22-23)
- Acceptarea chemării Matei 1: 24–25
- Nunta (v24)
- Nașterea (v. 25)
ÎNTREBĂRI PENTRU DISCUȚIE
- Cum putem, ca biserică, să venim în ajutorul femeilor însărcinate în afara căsătoriei și a mamelor singure? Cum putem face acest lucru fără a crea impresia că suntem de acord cu sexul premarital?
- Exista circumstanțe în care ați fi de acord cu rușinarea cuiva în public? Dacă da, care ar fi acestea? Citiți Matei 18:15-17 și 1 Corinteni 4:14; 6:5; și 15:34.
- Ce metode ar trebui să folosim (noi, credincioșii) să discernem voia lui Dumnezeu, când ne confruntăm cu decizii care au un impact pe durată lungă (uneori toată viața)? Ce texte Biblice ne pot veni în ajutor?
- Care aspecte ale ascultării lui Iosif ne pot servi ca exemplu și îndemn? Citiți Exodul 4:13 și Isaia 6:8 înainte de a răspunde.
APLICAȚII PRACTICE
Istorisirea nașterii Domnului Isus din Evanghelia după Matei este un exemplu clasic de chemare personală. Există mai multe exemple în Biblie de persoane care au fost surprinse de chemarea la o anumită lucrare făcută de Dumnezeu; răspunsul lor a fost ”Cine, eu?” Gândiți-vă de exemplu la Avraam și Sara (Geneza 17:17, 18:12), la Moise (Exodul 4:13), la Isaia (Isaia 6:5), la Ieremia (Ieremia 1:6) și la Petru (Luca 5:1-10). Fiecare dintre aceștia a avut în cele din urmă un rol important în planul lui Dumnezeu de mântuire al omului. Dar mai întâi, fiecare a trebuit să depășească bariera lui ”Cine, eu?”
Iosif și Maria au experimentat același dialog (”Cine , eu? /Da, tu!”) într-un fel unic. După standardul lumii, amândoi au fost neînsemnați și nebăgați în seamă; dar când au fost chemați de Dumnezeu, au răspuns ”da,” și și-au împlinit rolul.
Când de tragice sunt situațiile în care Dumnezeu cheamă și nu se găsește nimeni gata să răspundă (de exemplu Ezechiel 22:30)! Când întrebăm, la rândul nostru ”Cine, eu?” Dumnezeu ne răspunde, ”Da, tu!”
Traducerea și adaptarea: Narcis Pașca