Credința fără fapte este moartă
Text: Iacov 2:14-26
Verset de aur: Iacov 2:17
Contextul lecției:
În cuprinsul Noului Testament întâlnim trei persoane care au purtat acest nume: (1) Iacov, fiul lui Zebedei şi fratele lui Ioan, care a fost din numărul celor 12 apostoli şi care a devenit primul apostol martir în anul 44 d.Cr. (despre el citim în Mat. 4:21; 10:2; 17:1, Luca 5:10; Fapte 12:1-2), (2) Iacov, fiul lui Alfeu, şi el unul dintre cei 12, dar despre el nu ştim nici un fel de detalii (Mat. 10:3; Marcu 3:18; Luca 6:15; Fapte 1:13) şi (3) Iacov, unul dintre cei patru fraţi mai mici ai Domnului Isus (Matei 13:55; Marcu 6:3). Acest Iacov a fost la început un obstacol în calea oamenilor către Isus (Matei 13:55), apoi a căutat să-L oprească pe Domnul din activitatea Lui (Matei 12:46-50). Acestea s-au întîmplat pentru că Iacov n-a crezut în dumnezeirea lui Isus (Ioan 7:5). După înviere, Domnul Isus i s-a arătat în mod special (1 Cor. 15:7) convingîndu-l pe deplin, alipindu-l de grupul celorlalţi apostoli (Fapte 1:14) şi rînduindu-l să fie promovat în fruntea Bisericii din Ierusalim, alături de Ioan şi Petru (Fapte 12:17; 15:13-29; 21:17-18; Gal. 1:19; 2:9, 12; Iuda 1). Toate evidenţele îl indică pe acest al treilea Iacov drept autor al epistolei.
În calitatea sa de presbiter al bisericii din Ierusalim, Iacov scrie această epistolă către: „cele doisprezece seminţii care sînt împrăştiate” (Iacov 1:1). Expresia folosită identifică grupurile de evrei care trăiau în afara hotarelor Palestinei. Convertiţii lui Petru din ziua de Rusalii fuseseră şi ei „iudei, oameni cucernici din toate neamurile care sînt sub cer” (Fapte 2:5). Fără nici o îndoială că aceşti noi creştini s-au înapoiat în ţinuturile lor şi au dus în comunităţile lor vestea despre lucrarea lui Isus Mesia. Iacov scrie pentru membrii Bisericii care se află în tranziţia dinspre Iudaismul apostolilor spre universalitatea Evangheliei vestite de Pavel. A spune însă că accentul pe care-l pune Iacov pe importanţa faptelor este o încercare de corectare a învăţăturii lui Pavel înseamnă a face o mare greşală. La ora aceea, Pavel nu-şi scrisese nici epistola către Romani şi nici epistola către Galateni. Asupra evreilor convertiţi la creştinism se dezlănţuise persecuţia şi prigoana. De aceea, Iacov îşi începe epistola îndemnîndu-i să reziste în „feluritele încercări” (Iacov l:2) şi o termină sfătuindu-i să fie „îndelung răbdători”: „Fiţi şi voi îndelung răbdători, întăriţi-vă inimile, căci venirea Domnului este aproape” (Iacov 5:7, 8)
Textul are cinci aspecte caracteristice: (1) nu există nici o referire la creştinii dintre neamuri sau la relaţia dintre creştinii evrei şi creştinii proveniţi dintre alte popoare, aşa cum găsim în epistolele scrise la o dată mai tîrzie, (2) în afară de faptul că este pomenit numele Domnului Isus, textul nu cuprinde practic nici o dezbatere sau dizertaţie teologică, ceea ce ne trimite iarăşi la o dată timpurie, cînd creştinismul era considerat numai un fel de Iudaism mesianic, (3) aluziile la învăţăturile lăsate de Domnul Isus sînt atît de sărace încît ne îndeamnă să credem că această epistolă a fost scrisă chiar înainte de publicarea Evangheliilor, (4) Iacov foloseşte termenul de „sinagogă” alături de acela de Biserică (Iacov 2:2; 5:14) ceea ce arată că evreii creştini erau organizaţi după tiparul simplu al rînduielilor aşezămintelor de învăţătură iudaice (Iacov 3:1; 5:14), şi (5) Iacov nu aminteşte, în nici un fel, dezbaterile sau hotărîrile luate la Consiliul de la Ierusalim (anul 49 d.Cr.)
Prezentarea lecției:
Scopul – Să înțelegem relația dintre credință și fapte. Să explicăm de ce ascultarea este o componentă esențială a vieții de credință. Să identificăm un domeniu al vieții noastre în care acțiunile noastre nu demonstrează credința noastră și să facem un plan de schimbare.
Religiozitate inutilă (Iacov 2:14-16)
- O nevoie acută (v. 14, 15)
- Un sentiment fără conținut (v. 16)
Vorbe goale (Iacov 2:17-19)
- Dovada stă în fapte (v. 17,18)
- Teama dracilor (v. 19)
Fapte de credincioșie (Iacov 2:20-26)
- Primul studiu de caz: Avraam (v. 20-24)
- Al doilea studiu de caz: Rahav (v. 25, 26)
Aplicații practice
- Ceea ce facem, faptele, acțiunile noastre, nu pot fi separate de ceea ce credem. Iacov subliniază faptul acesta: credința trebuie să ducă la fapte.
- Cu toate că unii ar putea observa o contradicție dintre învățăturile apostolului Pavel și cele ale lui Iacov cu privire la fapte, trebuie să înțelegem că nu există o astfel de contradicție. Cei doi oameni ai lui Dumnezeu vorbesc despre fapte din două perspective diferite: Pavel încearcă să schimbe convingerea celor care cred că ținerea obiceiurilor evreiești îi va duce la mântuire, pe când Iacov ne spune că faptele au rolul și locul lor foarte bine stabilit în viața credinciosului. Astfel perspectiva paulină cu privire la fapte se concentrează pe perioada dinainte de salvare, iar cea a lui Iacov, pe perioada de după salvare. Pe scurt: nu putem fi salvați prin fapte bune, însă faptele bune dovedesc cu prisosință faptul că salvarea prin credința în Isus Cristos a avut loc.