Textul lecției:
Galateni 5:1-17
Versetul de aur:
Galateni 5:13
,,Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricină ca să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-vă unii altora în dragoste.“
Introducere:
Se poate spune că Iudaismul a fost „leagănul creştinismului” şi noi am putea adăuga „şi era gata, gata să-i fie şi mormântul!”
A trebuit ca Dumnezeu să-l ridice pe Pavel, acest Moise al Bisericii, pentru ca prin el să fim eliberaţi din robia „învăţăturilor începătoare” ale Legii. Cu entuziasmul cu care Moise a ridicat înaintea poporului tablele Legii, Pavel ridică steagul Crucii lui Christos. Moise venise să ne dea „mărturia” şi ne-a făcut „robi ai păcatului care clocoteşte în noi”. Pavel ne prezintă un Christos al Crucii care a venit să ne facă „cu adevărat slobozi” (Ioan 8:36). El are „toată puterea în cer şi pe pământ” şi poate face acest lucru!
Explicarea lecției:
Apostolul Pavel combate nu numai legalismul, ci și libertinajul. Pavel așează libertatea ca pe o cale îngustă, ca pe un drum montan de înălțime, având de o parte și de alta două prăpăstii: legalismul și libertinajul.
Astfel, epistola conține nu numai șocul apostolului la aflarea veștii că galatenii se întorceau la elemente ale Legii lui Moise, ci și teama lui ca nu cumva ei să creadă că pot trăi în firea pământească. Acesta este motivul pentru care partea finală a epistolei pune în contrast roada Duhului și roadele firii pământești. Evanghelia nu este nici legalism, nici libertinaj! Evanghelia este o viață nouă, care izvorăște din Duhul lui Dumnezeu. Ea nu are nevoie de scutecele Legii, dar n-are voie nici, odată scăpată din chingile străvechi, să o ia razna pe câmpurile rodirii în firea pământească.
Creștinismul nu este o ,,religie a regulilor“, dar nici un pretext pentru libertinaj. Creștinismul este, nici mai mult nici mai puțin decât, … Christos. El urmărește nașterea lui Christos în fiecare ființă umană și maturizarea fiecărei ființe umane în asemănarea cu Christos.
,, … până vom ajunge toţi la unirea credinţei şi a cunoştinţei Fiului lui Dumnezeu, la starea de om mare, la înălţimea staturii plinătăţii lui Christos; ca să nu mai fim copii, plutind încoace şi încolo, purtaţi de orice vânt de învăţătură, prin viclenia oamenilor şi prin şiretenia lor în mijloacele de amăgire, ci, credincioşi adevărului, în dragoste, să creştem în toate privinţele, ca să ajungem la Cel ce este Capul, Christos“ (Efes. 4:13-15).
Acest ,,Christos în voi nădejdea slavei“ (Col. 1:27) n-are nevoie de Lege ca să trăiască sfințenia divină. El însuși este sfințenia lui Dumnezeu venită să ne poarte în biruința de după răstignirea de sine:
,,În ceea ce mă priveşte, departe de mine gândul să mă laud cu altceva decât cu crucea Domnului nostru Isus Christos, prin care lumea este răstignită faţă de mine şi eu, faţă de lume!“ (Galateni 6:14).
Interpretarea lecției:
Scopul – Să înțelegem îngrijorarea lui Pavel cu privire la situația Galatenilor și să înțelegem care este diferența dintre o viață în libertate cu Christos și o viață de robie a sinelui.
Carta libertății (v.1)
Amenințările asupra libertății (v.2-6)
- Datoriile (v.2-4)
- Nădejdea în Christos (v.5-6)
Angajament la libertate (v. 7-12)
- Alergăm alergarea cea bună (v. 7)
- Evităm învățăturile false (v. 8-10)
- Suferim persecuția (v. 11)
- Vorbim cu putere (v. 12)
Responsabilitatea libertății (v13-17)
- Cum să folosim libertatea (v. 13-14)
- Cum să nu folosim libertatea (v.15-17)
Aplicarea lecției:
- Dacă ai putea deveni orice ți-ai dori, ce ai alege?
- Cum se compară răspunsul nostru sincer la întrebarea de mai sus cu mărturia noastră de creștini?
- Crucea lui Christos care ne dă viață veșnică trebuie să dea și scopul vieții noastre pe pământ.