Credința în ceasul morții – Evrei 11:19-22
Școala duminicală – 10/16/2016
Versetul de aur: Evrei 11:21
Continuăm lectura acestor două capitole din Scriptură – Evrei 11 și 12. Scopul cu care le citim este dat de textele din Evrei care vorbesc despre „credința pentru mântuirea sufletului“ (10:39) și care spun că „fără credință este cu neputință să fim plăcuți lui [Dumnezeu]“ (11.6). Dorim să cuprindem cât mai mult, să pricepem cât mai mult și să practicăm cât mai mult o viață trăită prin credință.
Cei trei oameni despre care se vorbește în textul citit sunt surprinși în pragul morții. Poate că unii dintre noi au avut ocazia să stea lângă patul unuia care este gata să plece, dar fie că ai avut ocazia aceasta, fie că nu ai avut-o, caută să te gândești de acum la ce ar trebui să faci tu când vei fi gata să pleci! Nu numai pentru tine, ci și pentru cei care rămân! Reacția noastră față de „ceasul morții“ este una de tristețe, de durere – și este de înțeles, pentru că despărțirea doare -, dar Cuvântul din acest loc din Scriptură vine să ne ajute pe fiecare, mai tineri sau mai în vârstă, să ne păstrăm ținta, să nu ne lăsăm copleșiți de alte gânduri, ci și atunci, înainte de plecare, să continuăm să trăim prin credință, să ne arătăm credința, și credința să rămână cea mai puternică moștenire pentru cei dragi care vor fi în jurul nostru, pentru ei care rămân după noi. Isaac este în pragul morții, Iacov este în pragul morții și Iosif este în pragul morții – cum se poartă acești oameni ai lui Dumnezeu?
În Scripturi, Isaac este un personaj șters, și oarecum nu este de mirare să fie așa: când ai un tată ca Avraam, cel mai mare, cel mai însemnat personaj din Vechiul Testament, rămâi mai în umbră. Avraam este părintele poporului, de aceea lui Isaac îi este atât de greu să-și croiască o identitate proprie. Citind despre viața lui Isaac, acest lucru se vede destul de bine – un om la umbra tatălui său. Mai mult, Isaac a avut o soție foarte ambițioasă: mai rar personaje feminine ca Rebeca, în Vechiul Testament – o femeie care a știut ce vrea și a realizat ce a vrut. Iar între tată și soție este el, Isaac. Datorită ambițiilor soției sale, când Isaac se apropie de ceasul morții lucrurile se complică destul de tare și destul de repede. Iacov fură binecuvântarea întâiului născut, iar Esau este mânios. Isaac este suprins și îndurerat. În toată această frământare din familia lui Isaac, Evrei 11 ni-l prezintă pe Isaac drept model – de ce? Cum așa? Încă de când apare menționat Avraam în Scripturi, unul dintre lucrurile cele mai importante este promisiunea pe care Domnul i-a făcut-o lui și urmașilor săi, și anume promisiunea că în el toate neamurile pământului vor fi binecuvântate și sămânța lui va primi o țară. Acum, ei sunt călători, sunt în pribegie, dar într-o zi vor fi stăpâni în țara promisă. Fiecare generație care urmează – generația lui Isaac, generația lui Iacov, generația lui Iosif, iar apoi toate celelalte – stă în așteptarea împlinirii promisiunii lui Dumnezeu față de Avraam. Primul a fost fiul său, iar ceea ce găsim despre acești trei bărbați este o relatare detaliată a ceea ce a fost scris la versetul 13: „În credință au murit toți aceștia, fără să fi căpătat lucrurile făgăduite, ci doar le-au văzut și le-au urat de bine de departe, mărturisind că sunt străini și călători pe pământ.“ Isaac este dat drept model într-o situație în care se pare că se clatină – soție ambițioasă, fiul mai mic ia ce nu este al lui, fiul mai mare este mânios și vrea să-și omoare fratele. Care este atitudinea lui, a tatălui, a celui bătrân, a celui care se pregătește să plece? Despre el se spune că prin credință l-a binecuvântat și pe Iacov, l-a binecuvântat și pe Esau – amândurora le-a dat o binecuvântare care are în vedere lucrurile care țin de viitor. Așadar, învățătura care trebuie luată de la Isaac în pragul morții este următoarea: nu lăsa ca mărunțișurile de aici, ambițiile de aici, inclusiv minciuna și înșelătoria de aici, să-ți deturneze privirea de la ținta pe care o ai! Păstrează lucrurile credinței mai presus! În textele din Scriptură se poate vedea cât de rău au greșit, și Esau, și Iacov, și cât de mult au greșit părinții lor prin faptul că au făcut deosebire între copii (au avut „preferați“). Dar în textul acesta nu se face deosebire între frați – amândoi sunt menționați și despre amândoi se spune că au primit binecuvântarea. Ceea ce este important este credința lui Isaac, credința tatălui lor – „tata – Avraam – a primit o promisiune, eu prin credință o văd și pentru aceasta îmi binecuvânez feciorii cu privire la lucrurile viitoare“. Când eu voi fi gata să plec, dacă aproape de mine va fi cineva, ce anume transmit eu atunci? Care este lucrul care se așază în inima celor care vor fi acolo: spaimă, durere, plâns, nenorocire, sau un mesaj de încredere, o binecuvântare pentru ceea ce urmează? În felul acesta ești un stâlp al casei tale, un om al lui Dumnezeu care trăiește prin credință toate clipele vieții sale, inclusiv apropierea de moarte, un bărbat sau o femeie care are o credință pe care nu o poate clinti nici măcar moartea – și aceasta rămâne în sufletul celor care vor fi lângă tine, sau care te-au cunoscut până atunci – „pe tata/ pe mama nu i-a clintit nimic, el/ea a avut o convingere puternică în lucrurile viitoare“. Indiferent de frământare și de ambiție, sau de orice altceva ar fi atunci, tu să te ridici deasupra acestor lucruri și să-l vezi pe Dumnezeu ducându-și în generația următoare lucrarea Lui. Acesta a fost Isaac în ceasul morții – tot așa trebuie să fiu și eu, și să fii și tu în pragul morții. Pregătește-te pentru ziua aceea (dacă Domnul ți-o va da liniștită, și te vei putea purta cum s-au purtat patriarhii – să se gătească mâncarea care-ți place, s-o mănânci și apoi să-ți dai binecuvântarea peste pruncii și peste nepoții tăi), cere o zi cu minte limpede, o zi în care să rămâi în sufletul și în amintirea lor ca un stâlp al lui Dumnezeu, ca un bărbat sau ca o femeie a credinței, pe care moartea nu o sperie și nu o clintește de la credință, un om care transmite încredere pentru lucrurile viitoare. Acesta a fost Isaac.
Cel de al doilea exemplu este fiul lui Isaac, nepotul lui Avraam – Iacov, Iacov cel înșelător cel mincinos, cel care a furat binecuvântarea fratelui său Esau. Geneza 49 descrie în detaliu binecuvântarea dată de Iacov fiilor săi, cum i-a înfiat pe fiii lui Iosif și cum le-a dat binecuvântarea – însă aici, în Evrei 11:21, doar două lucruri sunt prezentate. Iacov, la fel ca Avraam și la fel ca Isaac, are în minte lucrul important: binecuvântarea, promisiunea lui Dumnezeu, va merge mai departe. Se vede în acest ceas credința lui nestrămutată, neclătinată, se vede discernământul lui: ceea ce contează în ceasul din urmă este promisiunea lui Dumnezeu, Cuvântul lui. Celălalt lucru este închinarea: în ceasul morții, Iacov se închină înaintea lui Dumnezeu rezemat de toiagul său. Această imagine, această descriere arată două lucruri: felul în care te vei purta la sfârșit subliniază lucrurile esențiale din viață – binecuvântarea, închinarea și caracterul tău de pribeag, de călător. Iacov, în ceasul morții, ca om al lui Dumnezeu este un exemplu pentru cei care rămân după el – arătând că istoria nu se termină cu el și arătând că înaintea lui Dumnezeu omul lui Dumnezeu vine închinându-se. Ce vei arăta când vei pleca? Ești un om care privește cu încredere spre viitor și cere ajutor de la Dumnezeu peste copii și peste nepoți? Îți mai aduci aminte să te închini? (Vei plânge sau vei cânta în ceasul acela?) Toiagul vine să arate – și celor care rămân, și ție – că pe aici ești un pribeag, ești un călător. Și atunci când călătoria s-a apropiat de sfârșit, se văd lucrurile care contează – promisiunea lui Dumnezeu și recunoașterea faptului că suntem pribegi aici, și închinarea înaintea lui Dumnezeu. Acestea sunt lucrurile pe care le-a lăsat Iacov la plecarea lui. Le vei lăsa și tu?
Cel de al treilea exemplu este Iosif. Despre el, Cuvântul spune astfel (Evrei 11:22): „Prin credință a pomenit Iosif, când i s-a apropiat sfârșitul, de ieșirea fiilor lui Israel din Egipt, și a dat porunci cu privire la oasele sale.“ De ce este atât de neașteptat ce se spune aici? Iosif a avut totul în Egipt. Nu a fost sărac sau prigonit, astfel încât să-și dorească să scape de acolo, să plece. Numai faraonul era mai mare ca Iosif în Egipt, iar Iosif a cumpărat pentru faraon toată țara – oameni, pământuri, vite – și toate erau sub administrația lui. Ispita cu care ne confruntăm este să ne lipim de toate aceste lucruri. Când moare cineva care a fost sărac, sau în suferință, ne este mai ușor să spunem „a scăpat, s-a încheiat suferința“, dar când este vorba de cineva care se bucură de prosperitate, de cineva care „le are pe toate“, lucrurile capătă altă nuanță – parcă nu prea ai vrea să mori, pentru că ajungi să crezi că aici sunt toate. Iosif se numără printre cei mai bogați oameni care au trăit vreodată, însă el nu considera că Egiptul este patria lui – el credea cu putere promisiunea pe care Domnul i-a dat-o bunicului său, Avraam: „nu aceasta este țara promisă, este o alta; când Domnul vă va scoate de aici, luați și oasele mele, nu mă lăsați aici“. Iosif știa că, deși el avea totul în Egipt, nu aceasta era țara promisă. Acesta este un mesaj potrivit pentru ceasul morții: patria nu este aici – patria este sus. Vine ceasul și plecăm, dar ce le arătăm celor care vor fi lângă noi prin ceea ce le spunem, prin felul în care ne purtăm? Ceea ce le arătăm va trebuie să-i ajute să nu uite că nu aici e tot, ci urmează ceva mai deosebit, mai frumos, mai bun, ceva veșnic. Aacesta este lucrul deosebit despre Iosif: oricât am avea în Egipt, nu Egiptul este patria noastră, ci Canaanul este patria noastră – oricât am avea aici, nu aici este patria noastră, ci patria cerească este patria noastră. Când te vei apropia de pragul morții, vor simți cei de lângă tine lucrurile acestea? Vei transmite tu acest mesaj prin ceea ce spui, prin felul în care te porți?
Cei care rămân după tine trebuie să te vadă ca un om care privește spre lucrurile viitoare și care-și binecuvântează copiii îndreptându-i spre promisiunea lui Dumnezeu, să te vadă ca un om care caută binecuvântarea, care trăiește în închinare până în ultima clipă și nu uită că este doar călător aici, ca un om care știe că patria lui nu este aici, ci patria lui este sus. Așa să cauți credința, așa să o trăiești, încât acestea să fie lucrurile pe care să și le aducă aminte despre tine cei care rămân.