Credința lui Noe – Evrei 11:7
Școala duminicală – 10/2/2016
Versetul de aur: Evrei 11:7
Epistola către Evrei este scrisă pentru a îndemna, pentru a sfătui, pentru a da învățătură, pentru a încuraja – vă rog, fraților, să primiți bine acest cuvânt de sfătuire“ (Evrei 13:22). Unul dintre modurile în care apostolul Pavel îi îndeamnă și îi încurajează este prin exemplele de oameni ai credinței din trecut, exemple pe care le prezintă în capitolele 11 și 12. Acelor oameni nu le-a fost ușor, și totuși ei au crezut și au acționat pe baza credinței lor. Acest lucru consitutie o încurajare și pentru ascultătorii apostolului Pavel, și pentru noi astăzi. Unul dintre acești oameni este Noe (Evrei 11:7, textul de astăzi). Despre viața lui Noe vorbesc capitolele 6, 7, 8 și 9 din cartea Geneza. Acolo este scris despre lumea de dinainte de potop, despre înștiințarea pe care a primit-o Noe, despre legământul pe care l-a făcut Dumnezeu cu Noe, și avem și lucruri rele din viața lui – beția lui Noe. Versetul pe care l-am citit (Evrei 11:7) vorbește despre Noe înainte de potop – Noe ca exemplu de om din vechime care, datorită credinței lui, a primit din partea lui Dumnezeu o bună mărturie.
Noe a fost într-adevăr un om deosebit. Geneza 6 este unul dintre cele mai întunecate capitole din Biblie – acolo spune Cuvântul că tot pământul era plin de silnicie, că toți oamenii pământului erau stricați, erau corupți, acolo spune că omul este numai carne păcătoasă și că inima lui este înclinată în fiecare zi numai la rău. În tot acel tablou întunecat există o singură excepție, și această excepție este Noe. Primul om despre care se spune în Biblie că este neprihănit este Noe – „Noe era un om neprihănit“ (Geneza 6:9). Noe era un om care avea o viață fără prihană, fără pată, era un om integru, era un om drept – primul om din Biblie despre care Dumnezeu spune cuvintele acestea. Noe a fost neprihănit în ciuda stricăciunii din jurul lui. Oricărui om îi este greu să fie drept, fără pată, când tot în jurul lui este păcat, omul cedează la mentalitatea de turmă, la presiunea de grup – dacă toți merg în direcția aceasta, mai devreme sau mai târziu va merge și el în direcția aceasta. Cu privire la Noe, lucrurile au stat altfel. El a rămas neprihănit – aceasta este opservația de bază cu privire la acest om: când toți oamenii iubeau păcatul, trăiau în nelegiuire, Noe a spus „nu“. Noe rămâne neprihănit – „Noe umbla cu Dumnezeu“ (Geneza 6:9). Umblarea lui Noe cu Dumnezeu era împotriva curentului. Și Noe a rămas pe poziție și mai departe. Poate uneori trecem cu vederea lucrul acesta, dar din momentul în care Noe primește porunca de a construi o corabie și până la momentul potopului trec ani mulți – nu ni se spune exact câți ani a durat construcția, dar cei mai învățați presupun că Noe a lucrat la corabie cel puțin nouăzeci de ani, sau poate chiar o sută douăzeci de ani (dimensiunile corăbiei au fost deosebit de mari, și totul a fost făcut din ciocan și unelte de mână). De câtă consecvență în credință a avut nevoie Noe! Oare câte glume s-au făcut pe seama lui în cei o sută de ani? Ne ajută dacă ne aducem aminte că până la acel moment nu plouase (Geneza 2:6). „Om bătrân fără minte, faci aici o corabie unde nu a fost apă niciodată! De unde să vină atâta apă?!“ Un an, doi, zece, douăzeci, cincizeci, o sută de ani – și ploaie nimic. Când Dumnezeu i-a vorbit lui Noe, i-a spus că va aduce potopul și i-a poruncit să facă o corabie, pentru care i-a dat dimensiunile. Dar nu i-a spus când va veni pedeapsa, când va aduce nimicirea. Noe s-a apucat de lucru, „plin de o teamă sfântă“ a făcut ce i-a poruncit Dumnezeu. În neprihănirea lui, în ascultarea lui și în perseverența lui s-a verificat credința lui Noe. Totul a fost credință, în ciuda oricăror batjocuri. Prin toate acestea Noe a fost „un propovăduitor al neprihănirii“ (2 Petru 2:5). A rămas în istorie pentru ascultarea credinței lui. Ce mărturie va rămâne despre noi? Rămâne despre noi o așa mărturie? „Dumnezeu mi-a spus și eu am ascultat, chiar dacă toți ceilalți nu au ascultat – dimpotrivă, trăiau o viață pe care Dumnezeu a hotărât s-o șteargă de pe fața pământului.“ Nu că erau indiferenți, ci erau împotrivitori, erau răi, „în fiecare zi inima le era îndreptată numai la rău“. Într-un așa context Noe și-a dovedit credința, și-a dovedit ascultarea – nu o zi, nu un an, ci o sută, zi de zi făcând ceea ce i-a poruncit Dumnezeu, continuând să trăiască și să propovăduiască neprihănirea. Omul acesta a fost un om care a propovăduit neprihănirea când toată audiența era păcătoasă, când toți erau împotrivitori, omul acesta a rămas în istorie o mărturie în mijlocul păcatului, o lumină în mijlocul întunericului.
Pentru a încuraja o comunitate descurajată, oameni care sunt gata să dea înapoi, Noe este un exemplu deosebit – pe Noe nu l-a putut opri nimeni, a rămas ascultător de poruncile lui Dumnezeu, mărturia lui s-a auzit în timpul lucrului lui. Omul acesta nu numai că a trăit o viață neprihănită, ci Cuvântul ne spune că el a ajuns „moștenitor al neprihănirii care se capătă prin credință“. Când vorbim de neprihănire, de dreptate, ne uităm la ea din două unghiuri – pe de-o parte este o hotărâre a lui Dumnezeu, o declarație a lui Dumnezeu (El spune: „omul acesta este un om neprihănit“ și are o temelie pentru aceasta), iar apoi, pe de altă parte, acel verdict se vede treptat tot mai mult și mai mult într-o viață schimbată, într-o viață curată. Noul Testament vorbește despre lucrurile acestea avându-l în centru pe Cristos – pe baza credinței în jertfa de la cruce și noi ajungem să fim socotiți neprihăniți, iar apoi să trăim ca și oameni neprihăniți. Evanghelia „puterea lui Dumnezeu pentru mântuirea fiecăruia care crede… pentru că în Evanghelie se descoperă o neprihănire pe care o dă Dumnezeu prin credință, și care duce la credință, așa cum este scris: „cel neprihănit va trăi prin credință““. Așa a fost pentru Noe, și așa este pentru noi – credința l-a dus la ascultare, la mărturie, iar în cele din urmă i-a dat această moștenire, și anume neprihănirea.
Dumnezeu a făcut un legământ cu Noe, și anume că nu va mai pustii pământul prin potop. Desigur, aceasta nu înseamnă că nu va mai fi păcat și silnicie, nici că păcatul și răutatea vor rămâne nepedepsite. Dimpotrivă, Domnul Isus în Evanghelia după Matei (capitolul 24) că așa „cum s-a întâmplat în zilele lui Noe, aidoma se va întâmpla și la venirea Fiului Omului“. Fiul omului va veni din nou, iar atunci când va veni El va fi cum ca pe vremea lui Noe – oamenii mănâncă, beau, se însoară se mărită, adică oamenii își văd de ale lor, Dumnezeu nu are loc, nu se potrivește, în viața lor. Lucrurile merg uneori atât de încet, nu se vede potop, nu se vede ploaie, nu se vede pedeapsă în zare, dar Domnul Isus întreabă: „când va veni Fiul Omului, va găsi El credință pe pământ?“ (Luca 18:8). Când a venit potopul, Noe a fost găsit credincios – până la capăt, zeci de ani de zile, în ciuda faptului că oamenii mergeau invers, doar spre rău. Așa cum Noe a fost o mărturie în generația lui, tot așa eu și tu trebuie să fim o mărturie în generația noastră – indiferent cât de răi sunt oamenii și cât de stricate sunt căile lor, și indiferent cât trebuie să țină ascultarea noastră, un an sau o sută de ani, noi trebuie să dăm dovadă de aceeași credință, de aceeași consecvență, de aceeași ascultare, de aceeași mărturie de care a dat dovadă Noe.
Cum e credința ta? Cum stai cu neprihănirea? Cât de consecvent ești? Cât de tare te ții pe poziția cea curată, pe poziția cea bună? Când toate în jur sunt rele și murdare, cât reziști? O zi, o săptămână? Cât reziști fără să nu te ia valul? Noe a rezistat până la capăt (chiar dacă aceasta a însemnat, probabil, o sută de ani) pe aceeași linie a ascultării, a mărturiei – de aceea el este un exemplu al credinței, un om care a fost sigur de ceea ce spera, un om care a fost convins de ceea ce încă nu se vedea.