Diaconii și femeile slujitoare – 1 Timotei 3:8-13
Școala duminicală – 7/24/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 3:10
Textul acesta este cu privire la slujitori – diaconii şi surorile care slujesc în biserică. În prima parte a capitolului apostolul Pavel a vorbit despre episcopi (episcop/prezbiter/păstor – vezi și 1 Timotei 5:17). Urmează apoi această prezentare a cerinţelor pentru diaconi şi pentru surori în slujire, femei în slujire. Pentru ca lucrarea lui Dumnezeu să fie după voia lui Dumnezeu, oamenii care sunt în lucrarea aceasta trebuie să fie după standardul lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel nu discută în acest text care sunt responsabilitățile diaconului, ci care sunt trăsăturile de caracter pe care trebuie să le aibă – și acesta este lucrul pe care trebuie să cadă accentul în fiecare biserică. Despre responsabilitățile și atribuițiunile diaconilor vorbesc alte texte din Noul Testament. De asemenea, este important ca relaţia cu episcopul, sau cu prezbiterii, cu păstorii, să fie cât mai bine definită. Despre bărbați care au primit răspundere de slujire se vorbește prima oară în Faptele apostolilor la capitolul 6. Biserica a crescut, s-a înmulţit, brusc, ajungând la câteva mii. La Ierusalim – unde nu creşte nimic, unde e piatră seacă şi apă -, sărăcia prinde foarte repede. Aceasta a fost problema şi după Rusalii – cu cât eşti mai vulnerabil ca şi familie într-un oraş ca acela, cu atât te poate lovi sărăcia mai repede, iar cei mai vulnerabili în societate sunt văduvele, orfanii şi cei în vârstă. Aici a apărut problema şi în biserică. Alimentele sau ajutoarele care se împărţeau zilnic nu s-au împărţit într-un mod echitabil la toţi, astfel că a fost nemulțumire, frământare, în biserică. Evreii care vorbeau greceşte au fost nemulţumiţi, pentru că ei au fost oarecum neglijaţi, mai ales văduvele lor, și au pus problema în faţa apostolilor şi în faţa prezbiterilor. Ce e de făcut? La acest punct, apostolii, conducătorii bisericii, iau această hotărâre: este nevoie de nişte bărbaţi care să fie puși în slujba aceasta. În Fapte 6 nu se foloseşte niciodată cuvântul „diacon“, ci numai verbul a sluji. Aceasta nu înseamnă că Ştefan nu a fost diacon, sau că Filip nu a fost diacon, ci ei nu sunt numiţi aşa pentru că bărbaţii aceştia erau în biserică mai mult decât nişte diaconi. Mergând cu lectura mai departe în cartea Faptele apostolilor, unul dintre cei mai de seamă predicatori a fost Ştefan (în Fapte mai sunt prezentați ca predicatori apostolul Pavel și apostolul Petru, și acolo este și Ștefan). Mai departe, când a fost de dus lucrarea Evangheliei în Samaria, unde apostolii nu au fost, cine s-a dus? Cuvântul ne spune că Filip a fost cel care s-a dus, şi el este descris ca „Filip, Evanghelistul“, care este unul dintre cei şapte din capitolul 6. Așadar, aceşti bărbaţi aşezaţi în slujba aceasta erau mult mai mult decât atât, astfel că termenul „diacon“ nu se foloseşte într-un mod direct cu privire la ei, deși ei au slujit și la mese şi au împărţit hrana în mod echitabil. După numele lor, toţi şapte sunt dintre evreii care vorbeau greceşte. Ceea ce s-a întâmplat, ceea ce s-a reazlizat, a fost că biserica a dat şi aceste grupări din biserică, gruparea evreilor care vorbeau grecește, un cuvânt, o răspundere. În acest text se găsește ideea de bază atunci când vine vorba a fi de diacon în biserică. Lucrarea lui Dumnezeu nu este numai o lucrare spirituală, ci este o lucrare care se desfăşoară pe pământ, unde sunt nevoi de tot felul, și de ordin material, şi biserica are nevoie să le aibă pe toate în vedere. Așadar la acest capitol, în acest segment, biserica are nevoie de persoane care să împlinească slujba aceasta.
Pentru noi, „diacon“ este un termen tehnic, preluat în acest fel din limba greacă („diakonos“), însă el înseamnă, simplu, „slujitor“. Astfel, apostolul Pavel vorbeşte despre sine ca fiind un slujitor al lui Cristos, Epafra este în acelaşi fel descris, și chiar despre Domnul Isus se vorbește în felul aceasta: „Fiul omului n-a venit să I se slujească, ci El să slujească, şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi“ (Marcu 10:45, apare sub forma verbală, față de alte locuri unde apare sub forma substantivală). Astfel, avem această folosire generală, care cuprinde toată slujirea creştină. Un alt exemplu se găsește la 1 Timotei 4:6 – „dacă vei pune în mintea fraților aceste lucruri, vei fi un bun slujitor al lui Cristos Isus“. Cuvântul tradus prin „slujitor“ este același, „diakonos“ – „vei fi un bun diacon al lui Cristos“. Există, apoi, sensul particular, tehnic, iar acesta se vede în alte texte din Noul Testament, de exemplu 1 Petru 4:10-11 – „ca nişte buni ispravnici ai harului felurit al lui Dumnezeu, fiecare dintre voi să slujească altora după harul pe care l-a primit. Dacă vorbeşte cineva, să vorbească cuvintele lui Dumnezeu, dacă slujeşte cineva, să slujească după puterea pe care i-o dă Dumnezeu.“ Tot așa se vorbește și în textul din 1 Timotei 3:8-13, unde se vorbeşte despre o anumită poziţie, despre un anumit fel de slujire în biserică.
La fel ca şi în cazul episcopilor/prezbiterilor/păstorilor, și în cazul diaconilor este evidenţiat caracterul lor. După învățătura Noului Testament, biserica este condusă de cei care au primit darul conducerii – ceata prezbiterilor, păstorii, episcopii -, iar persoanele care-i ajută în slujire sunt diaconi, şi despre ei este vorba în acest studiu.
Pentru început, trebuie observat că textul se referă şi la bărbaţi, şi la femei. Cu privire la femei, poate fi vorba fie de soțiile diaconilor, fie de femei care slujesc ca diaconițe (Fivi, Romani 16:1). Așadar, când este vorba de femei care slujesc în biserică, caracterul lor trebuie să fie potrivit cu ce scrie aici.
Cu privire la toți, și bărbați, și femei, primul lucru pe care-l găsim este acelaşi: „diaconii trebuie să fie cinstiţi“. La prima vedere, s-ar părea că vrea să spună că trebuie să fie corecți, drepți, dar înţelesul este celălalt: să fi un bărbat vrednic de cinste, onorat, respectat. Când îl cunoşti, vezi lucruri pe care le apreciezi în viaţa lui. Ca și copil al lui Dumnezeu, un lucru esențial care trebuie să se vadă în viața lui și care impune respect este devotamentul lui faţă de Cristos – dăruirea lui, devotamentul lui, jertfa lui, dragostea lui pentru Mântuitorul, pentru Domnul. Cunoști astfel de oameni, despre care poți să spui: „omul acesta îl iubeşte pe Domnul, îl slujeşte pe Domnul cu toată inima, şi am tot respectul, am toată aprecierea, toată cinstea pentru acest om“? Când este vorba despre un frate care are o răspundere cum a avut Ştefan, cum a avut Filip – și ceilalţi -, acesta este primul lucru pe care noi trebuie să-l luăm în considerare: să fie vrednici de respect. Un al lucru pe care nu trebuie să-l pierdem din vedere este că toate aceste trăsături de caracter trebuie să fie ținta nu numai a conducătorilor sau lucrătorilor din biserică, ci ele sunt o cerință pentru toți cei din biserică. Filipeni 4:8 spune astfel: „Încolo, fraţii mei, tot ce este adevărat, tot ce este vrednic de cinste, tot ce este drept, tot ce este curat, tot ce este vrednic de iubit, tot ce este vrednic de primit, orice faptă bună şi orice laudă – aceea să vă însufleţească.“ Așadar, „tot ce este vrednic de cinste“ nu este numai pentru unii, ci este pentru toți. Tot astfel stau lucrurile și cu textul din Tit 2:2 – „Spune că cei bătrâni trebuie să fie treji, vrednici de cinste, cumpătați, sănătoși în credincă, în dragoste, în răbdare.“ „Vrednici de cinste“ este o cerință și pentru cei mai tânăr, și pentru cel mai bătrân – este o cerință pentru toți. Atunci când noi ne uităm unul în viaţa celuilalt trebuie să vedem lucruri de apreciat, lucruri vrednice de cinste.
Mai departe, Cuvântul spune aşa: „Să nu fie cu două feţe.“ Literal, expresia este „să nu fie cu două limbi“ – cu unii vorbeşti într-un fel, cu alţii vorbeşti în alt fel, ceea ce spui într-o împrejurare nu mai spui în alta, unii oameni te cunosc într-un fel, alţii te cunosc în alt fel. Aceasta este reţeta pentru făţărnicie, iar fățărnicia subminează încrederea, o macină, o distruge.
„Nu băutori de mult vin“ – aceasta apare mereu şi mereu ca o interdicţie (în discuția despre episcopi apare iarăși: „să nu fie bețivi“). În Epistola către efeseni este un verset care spune astfel: „nu vă îmbătaţi de vin – aceasta este destrăbălare -, ci fiţi plini de Duh” (Efeseni 5:18). Apostolul Pavel spune aceasta în contextul în care „vremurile sunt rele“, astfel că trebuie să „răscumpărați vremea“. Atunci când vin greutățile, apăsarea, când vine presiunea, nu îmi caut refugiul în băutură. În viaţa unui om al lui Dumnezeu plinătatea o oferă Duhul lui Dumnezeu, nu băutura. În viaţa unui om al lui Dumnezeu domneşte Duhul lui Dumnezeu, nu alcoolul. Ca și alte substanțe, alcoolul este ceva ce poate crea dependență, iar un copil al lui Dumnezeu se va feri de așa ceva. Viața unui copil al lui Dumnezeu trebuie să fie plină de prezența Duhului lui Dumnezeu.
„Nu doritori de câştig mârşav“, de câştig ruşinos, murdar – și acest lucru apare atât la episcopi, cât și la diaconi – lucrurile pe care au ajuns să le aibă, să le adune, să le câştige, trebuie să fie în urma unui câştig curat.
„Să păstreze taina credinţei într-un cuget curat.“ Cu cât avansezi mai mult în credinţă, cu cât trec anii, te pasc multe pericole. Unul dintre aceste pericole este să ajungi să crezi că ştii tot, că din Scripturi totul este clar, totul este cunoscut. Un slujitor al lui Dumnezeu, un diacon, în toate zilele slujirii lui trebuie să recunoască faptul că ceea ce crede are dimensiuni pe care nu le poate explica. De exemplu, Dumnezeu s-a descoperit ca şi Tată, Fiu şi Duh Sfânt. Oamenii cei mai învăţaţi niciodată nu vor putea explica pe deplin cum sunt trei în unul şi unul în trei. De asemenea, nimeni nu poate explica nașterea Mântuitorului, „umbrirea“ Duhului Sfânt. Sunt multe alte locuri din Scriptură înaintea cărora nimeni nu ştie pe deplin ce vrea să spună. Aceasta subliniază o trăsătură de caracter esenţială pentru un diacon – este smerit în ce priveşte cunoaşterea, în ce priveşte credinţa; nu se laudă că ştie tot, îşi admite ignoranţa, îşi admite limitele, şi păstrează tot într-o conştiinţă curată, într-un cuget care este curat. Un „cuget curat“ este un cuget care funcţionează, care nu s-a atrofiat, este un cuget care spune ce este bine şi ce este rău, discerne ce este după voia lui Dumnezeu și ce nu este după voia lui Dumnezeu.
Apostolul Pavel merge mai departe și spune că diaconii trebuie „să fie cercetați întâi“ cu privire la toate aceste trăsături de caracter. Toate acestea trebuie cercetate, toate acestea trebuie văzute, verificate examinate în viaţa unui om, când este vorba de slujitori, de diaconi. Nu este important numai ce știe, ci este important, esențial, cum este – caracterul acelui om este fundamental
Apostolul Pavel continuă cu un verset despre femei (1 Timotei 3:11): „Femeile de asemenea trebuie să fie cinstite, neclevetitoare, cumpătate, credincioase în toate lucrurile.“ „Cinstite“ are același înțeles – vrednice de cinste, vrednice de respect. „Clevetire“ este un cuvânt care astăzi se folosește destul de rar. Înseamnă „calomnie“, „acuzație falsă“. Este interesant de notat că termenul original este „diabolos“ – de unde vine cuvântul „diavol“. El este „pârâşul“ fraţilor – așadar, nu trebuie să facem lucrarea diavolului, spunând ceva neadevărat despre cineva pentru a-i face rău, pentru a-i distruge reputaţia. „Să fie cumpătate“ se referă la stăpânirea de sine, la autocontrol. Comportament cumpătat înseamnă moderație, sobrietate. „Credincioase în toate lucrurile“ sunt acele persoane pe care te poți baza – vrednice de încredere. În orice răspundere ar avea, orice ar avea de făcut în biserică, ea este vrednică de încredere. Lucrările pe care le primeşte, responsabilităţile care i se dau, le duce la îndeplinire.
În continuare, versetele 12 și 13 vorbesc din nou despre diaconi, prezentând un alt unghi cu privire la caracterul și mărturia lor. De data aceasta, discuția este despre casa lor, despre familia lor. Diacon poate fi acela care este bărbat al unei singure neveste și care îşi cârmuieşte bine copiii şi casa (și acestea sunt trăsături pe care apostolul Pavel le-a prezentat și în discuția cu privire la episcopi).
În Biserica Dumnezeului cel viu este nevoie de astfel de oameni, de astfel de bărbaţi şi de astfel de femei. Ne rugăm și cerem din partea lui Dumnezeu şi noi astfel de persoane, la nivelul caracterului, pentru ca lucrarea lui Dumnezeu în mijlocul nostru să fie o lucrare puternică, eficientă, folositoare, ziditoare, adevărată, reală.