Bărbații și femeile în biserică – 1 Timotei 2:8-15
Școala duminicală – 7/10/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 2:8
Când avem de-a face cu un astfel de text, trebuie să ne dăm seama că nu știm decât până la un punct – și vorbim numai atât cât știm. Ne amintim că aceasta este o scrisoare în care apostolul Pavel l-a învăţat pe Timotei, aflat atunci la Efes, şi ne învaţă pe noi astăzi cum să ne purtăm în casa lui Dumnezeu (1 Timotei 3:15 – „dacă voi zăbovi, să ştii cum trebuie să te porţi în casa lui Dumnezeu, care este biserica Dumnezeului cel viu, stâlpul şi temelia adevărului“).
Cum să te porţi în biserică? Poate că dacă Pavel ne-ar fi întrebat pe unii dintre noi cum să ne purtăm în biserică, am fi spus că la biserică trebuie să vii la ora cutare, să te îmbraci într-un anumit fel, să te piepteni într-un anumit fel, să vorbești într-un anumit fel, să cânți într-un anumit fel. Poate acestea ar fi fost lucrurile pe care noi ne-am fi gândit să le punem mai întâi, dar lucrurile pe care le spune apostolul Pavel sunt altele. Până aici, aproape la jumătatea epistolei, apostolul Pavel spune, în primul rând, că în biserică trebuie mare atenție la Cuvânt (prima parte a capitolului 1). Învăţătura trebuie să fie curată, Cuvântul trebuie să fie explicat corect – acesta este primul lucru de care trebuie să ţină seamă biserica, fraţii care se îngrijesc de ea. Al doilea lucru cu privire la purtarea în casa lui Dumnezeu este să se țină seamă de har. Aşa cum a fost cerută atenţie asupra Scripturii, avem atenţie la har: fără aceste două lucruri omul, în biserică, nu-și poate schimba comportamentul – de aceea apar aceste lucruri şi nu altele în capitolul întâi din 1 Timotei. Omul nu se poate schimba fără Cuvântul lui Dumnezeu şi fără harul lui Dumnezeu. Dacă în biserică nu se accentuează lucrurile acestea, nu există șansă de schimbare pentru oamenii aceia. Cuvântul lucrează şi harul lucrează – fără acestea nu este purtare după voia lui Dumnezeu în casa lui Dumnezeu. Cel de al treilea lucru (care apare la începutul capitolului 2) este rugăciunea – „înainte de toate… să faceţi rugăciuni pentru toţi oamenii“. Astfel, înainte ca textul să meargă mai departe și să vorbească despre lucrurile exterioare, apostolul Pavel așază temelia – cele trei lucruri fundamentale în viaţa bisericii: Cuvânt, har şi rugăciune.
Abia aici, la 1 Timotei 2:8 apare prima oară câte ceva despre lucru pe care noi din păcate l-am aşezat mult mai înainte – cum să se poarte bărbaţii şi cum să se poarte femeile în biserică. Prima observație este că acest text se referă la purtarea lor în contextul rugăciunii – şi bărbaţii trebuie să se roage, şi femeile trebuie să se roage.
Așadar, urmând ordinea din textul de aici, mai întâi să vedem cum trebuie să se poarte bărbaţii în casa lui Dumnezeu. „Vreau ca bărbaţii să se roage în orice loc şi să ridice spre cer mâini curate, fără mânie şi fără îndoieli.“
Acest verset este un verset care ne ridică pe noi, pe toţi bărbaţii din biserică, şi ne îndreaptă, la ceasul rugăciunii, înspre unul dintre personajele cele mai cunoscute din Scriptură – Moise. În Vechiul Testament este descrisă o situaţie în vreme de război – Israel cu Amalec. Iosua era conducătorul armatei lui Israel, dar sprijinul lui Iosua cel mai puternic a fost Moise – Moise l-a ajutat pe Iosua să-l învingă pe Amalec rugându-se pentru aceasta, şi a rămas cunoscută rugăciunea cu mâinile ridicate a lui Moise pentru popor. Moise a început să se roage de dimineaţa, apoi a început să obosească pe când se ruga, şi Scriptura spune că atunci când Moise ţinea mâinile ridicate biruia Israel, iar când Moise obosea și mâinile începeau să se lase în jos biruia Amalec. Au fost acolo doi bărbaţi care au văzut cum funcţionează lucrurile, şi s-au dus lângă el şi l-au ajutat să țină toată ziua mâinile ridicate, şi Scriptura spune că Israel a biruit. (Nu se știe din ce motive dar noi, bărbaţii, când ne rugăm nu ţinem mâinile ridicate – poate dacă am face-o am fi acuzaţi că avem cine știe ce idei, dar nu cred că trebuie să ţinem seama de lucrul acesta. Pe de altă parte, putem ajunge să fim formaliști și dacă ne rugăm numai cu mâinile ridicate…). Versetul însă vorbește despre „mâini curate“, iar aceasta înseamnă că faptele tale trebuie să fie curate, lucrările tale trebuie să fie curate. Trebuie să mă asigur că am făcut ce trebuie cu mâinile mele – aceasta trebuie să fie prima preocupare a bărbatului care se roagă. Apoi, apostolul Pavel mai adaugă două lucruri: fără mânie şi fără îndoială. Acestea sunt două ispite și două primejdii în viața bărbatului, și fiecare dintre noi trebuie să fim atenți la ele, să biruim mânia și îndoiala. Înainte de a merge mai departe, să observăm că rugăciunea este „în orice loc“. Oriunde ne-am afla, să ne aducem aminte să ne rugăm. Nu trebuie să așteptăm să ajungem într-un loc anume – rugăciunea este ceva ce poate avea loc „în orice loc“.
Ajungem acum la cum să se poarte femeile în casa lui Dumnezeu. Acest text are lucruri care pot fi înțelese cu uşurinţă, dar are și lucruri care pot fi doar intuite, și ca urmare acest text poate fi folosit greşit şi a fost folosit greşit de-a lungul istoriei bisericii şi este înțeles greșit și astăzi. Având în vedere acest lucru, ne mărturisim limitele în explicarea acestor versete, și în felul acesta ne apropiem de ceea ce urmează.
Când vine vorba despre cum să se poarte femeia în biserică, despre locul femeii în biserică, sunt două texte care în tradiţia noastră neoprotestantă vin în minte imediat. Primul text este acesta din 1 Timotei 2, iar al doilea text este cel din 1 Corinteni 14, mai ales datorită expresiei „femeile să tacă în adunări“. De aceea, de-a lungul istoriei şi până în ziua de astăzi creştinismul este acuzat că este împotriva femeii. Nu este de mirare, pentru că, pentru unii, aceste texte înseamnă că femeia este limitată, nu este capabilă, „nu o duce capul“, iar acestea ar fi motivele pentru ținerea ei la periferia bisericii. Aș menționa aici observația unui păstor brazilian – în Brazilia creştinii evanghelici cresc mai mult decât în alte ţări, se înmulţesc mai mult decât în alte ţări. La o conferință de misiune, după care a urmat și o vizită într-o biserică braziliană, acest păstor a fost întrebat cu privire la ce se întâmplă acolo, de unde atâta creștere (biserica era de câteva mii de oameni). Răspunsul lui a fost: „soluția e foarte simplă: eliberați surorile“. Sună ciudat, parcă ar fi fost închise, legate, ţinute la întuneric într-o închisoare. Ce se poate face? În bisericile protestante şaizeci la sută sunt femei şi patruzeci la sută sunt bărbaţi – potenţialul de slujire acolo este, într-o multitudine de lucruri care se fac în biserică.
Când vorbim despre surori, despre femei, avem nevoie de un perimetru clar al învăţăturii Bibliei cu privire la femeie, pentru că dacă nu ținem lucrurile într-o perspectivă teologică largă, corectă, vom greşi. Două locuri din Scripturi ne ajută foarte mult aici – Geneza 1 și 2 și Galateni 3:26-29. Acestea sunt texte care vorbesc despre creație și despre răscumpărare. Și femeia, şi bărbatul au fost creaţi după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu. Aşa cum reflectă bărbatul chipul lui Dumnezeu, aşa îl reflectă şi femeia. Aceasta despre creație. Cu privire la răscumpărare, este același preț și pentru femeie, și pentru bărbat. Nicăieri nu este vorba de inferioritate. Lucrarea lui Cristos dă la o parte toate barierele vechi, între civilizat şi necivilizat, între evreu şi neevreu, între bărbat şi femeie, între liber şi sclav. Atât de puternică este răscumpărarea lui Cristos încât îi aduce pe toţi la acelaşi nivel, până acolo că spune „sunteţi una în Cristos“. Să nu uităm că acestea sunt scrise în veacul întâi, în plină eră sclavagistă patriarhală, iar un asemenea text însemna o revoluție. Nici unul nu este inferior celuilalt, pe toţi ne-a iubit la fel Cristos, pentru toţi a murit, mântuirea ni se dă în mod egal toţi, schimbarea vieţii este egală pentru toţi, ridicarea este egală pentru toţi. Așadar, când este vorba despre femeie, nu uita niciodată aceste două coordonate: creația și răscumpărarea. De asemenea, este important să observăm aici că în contextul vieţi de familie avem texte în Efeseni, Coloseni, Galateni, 1 Timotei şi în alte părţi, care arată că în familie Dumnezeu a pus o ordine. Poate cel mai cunoscut dintre acestea este 1 Corinteni, capitolele 9 și 11, care arată această ordine: Dumnezeu, Cristos, soţul şi soţia. Aceasta spune un lucru foarte simplu: asupra soției mele am autoritate, ca soț, dar nu am asupra soţiei altuia. Chiar ca păstor, autoritatea respectă această ordine: păstorul are autoritate, dar şi atunci prin soţul ei. Nici unul dintre fraţii din biserică nu are autoritate asupra soţiei altuia.
Așadar, citind Scriptura cu privire la această temă ne dăm seama că este absolut esenţial să nu uităm de creaţie, de răscumpărare şi de ordinea din familie. Acesta este contextul în care citim și înțelegem 1 Timotei 2 și 1 Corinteni 14. Cum înțelegem ce se întâmplă în Corint (1 Corinteni 14:29-40)? În biserica din Corint erau mai mulți prooroci, iar apostolul Pavel așază câteva limite în legătură cu modul cum decurg lucrurile în biserică. De exemplu, dacă este făcută o descoperire unuia care şade jos, cel dintâi să tacă – astfel, să proorocească unul după altul, pentru ca toţi să capete învăţătură, şi toţi să fie îmbărbătaţi. În acest context, când cineva prooroceşte, iar ceilalţi îi pun întrebări, apostolul Pavel pune următoarea rânduială: femeile să nu-i întrebe pe prooroci ce au vrut să spună, ci să-şi întrebe soţii acasă. La final apostolul Pavel îi îndeamnă pe toţi să proorocească, dar toate să se facă într-un chip cuviincios şi cu rânduială. Această rânduială, în ce privește femeia, include respectul acesteia față de soțul ei și autoritatea soțului în familie. Acest lucru este discutat și în ! Corinteni 14, și în 1 Timotei 2. Pentru a descrie această relație, apostolul Pavel vorbește despre Adam și Eva (1 Timotei 2:11-14). Adam a primit porunca să nu mănânce din pomul oprit. Șarpele a reuşit să intre şi să strice acolo amăgind-o pe soţie, pe Eva. În relaţia de familie, când vorbim despre Cuvântul lui Dumnezeu, despre învăţătură, este nevoie de această protecţie a soţului. Cu privire la menţinerea şi păzirea de atacurile diavolului, Adam a eşuat – apostolul Pavel subliniază aici că Eva a fost amăgită. Din punct de vedere teologic, înaintea lui Dumnezeu Adam este vinovatul: Romani 5:12 – „printr-un singur om a intrat păcatul în lume…“. Cine este omul acela? Adam! În biserică fiecare soţ are datoria să-şi iubească familia și să o protejeze. Pentru a beneficia de această protecție, soția trebuie să rămână sub autoritatea soțului ei.
Pentru a întregi imaginea pe care o creează Scripturile cu privire la locul și rolul femeii în biserică, vom trece prin alte câteva texte care prezintă situații relevante pentru această temă. Dacă urmărim ce se întâmplă în viața pe pământ a Domnului Isus, găsim lucruri deosebite în această privință. De exemplu, deși nici un rabin din secolul întâi nu-şi lua în jurul lui sau femei, Isus a făcut-o, şi găsim situaţia aceasta în multe evenimente din viaţa Lui, unde, pe lângă ucenici, avea în grupul său femei care îl urmau. De asemenea, Noul Testament prezintă situații în care femeile îi caută ajutorul și învățătura (femeia care se atinge de poala hainei lui, femeia cu fetița stăpânită de un duh rău, femeia care îi toarnă parfum pe picioare, apoi Maria și Marta, ca să oferim câteva exemple). Este grăitor că, în cadrul ultimului, al celui mai important eveniment, moartea şi învierea, dacă citim în Evanghelii cine era la cruce, pe cine găsim acolo? Câţi bărbaţi şi câte femei? Un bărbat – Ioan, şi femei mai multe: trei, patru, cinci. Unde e Matei? Unde e Bartolomeu? Unde e Simon, zelotul? Însă poate cel mai greu pentru mândria unui bărbat este ceea ce urmează. Se face duminică dimineaţa, Cristos învie din morţi – şi ştiţi ce face? Trimite nişte femei să le spună ucenicilor cea mai mare veste din lume: că El este viu! Cum îţi cade aceasta? Greu îţi cade, dar așa s-a întâmplat! Și când mai și știm cine era femeia pe care o trimite Fiul cu vestea cea mare! Dar vedem aici harul lui Dumnezeu şi puterea lui Dumnezeu – a scos draci din ea și a adus-o de la o viaţă de păcat să ajungă primul mesager al învierii pentru apostoli!
Începe apoi biserica, iar în Faptele apostolilor și în epistole sunt multe situații în care sunt implicate și lucrează femei. Petru o învie pe Tabita (care lucra și ajuta surorile) – Fapte 9. Lidia devine creștină și deschide biserică – Fapte 16. Evodia și Sintichia sunt implicate în lucrarea bisericii din Filipi, iar apostolul Pavel spune că au lucrat împreună cu el pentru Evanghelie. Nu le îndeamnă să se lase, ci „să fie un gând în Domnul“ – Filipeni 4. Priscila, împreună cu soțul ei, Acuila, au lucrat ca mentori și învățători pentru Apolo (se vede aici contextul relației de familie, în care Priscila lucrează sub autoritatea soțului ei) – Fapte 18. Cel mai important document din Noul Testament a fost trimis de apostolul Pavel de la Corint la Roma ştiţi prin cine? Romani 16:1-2: „Vă dau în grijă pe Fivi, sora noastră, care este diaconiţă a Bisericii din Chencrea. S-o primiţi în Domnul, într-un chip vrednic de sfinţi, şi s-o ajutaţi în orice ar avea trebuinţă de voi, pentru că şi ea s-a arătat de ajutor multora şi îndeosebi mie.“ Iar în Romani 16:7 scrie despre „Andronic şi lui Iunia, rudele mele şi tovarăşii mei de temniţă, care sunt cu vază între apostoli; ei au venit la Cristos mai înainte de mine chiar“.
Toate acestea ne ajută să vedem mai limpede cum și în ce fel este înțeles locul și rolul femeii în biserică.
Revenind la textul din 1 Timotei 2, dacă în privinţa bărbatului apostolul vorbește despre „mâini curate, fără mânie şi fără îndoială“, în privinţa femeilor vorbește despre îmbrăcăminte. Acesta este un subiect care nu și-a pierdut niciodată actualitatea. Cuvântul spune: „cuviincios, cu ruşine şi cu sfială“. Această descriere vine și subliniază caracterul modest. Apostolul Pavel continuă prin a arăta care este adevărata podoabă, adevărata frumusețe – frumusețea adevărată nu stă în aranjarea părului sau în bijuterii, sau în haine scumpe, ci în caracter. Caracterul se vede în „fapte bune, cum se cuvine femeilor care spun că sunt evlavioase“. Frumusețea care contează este frumusețea interioară. Așadar, investiția (de timp, atenție și bani) nu trebuie să meargă spre împodobirea exteriorului, ci spre ceea ce împodobește interiorul – așa se manifestă evlavia. Pe aceleași coordonate vorbește și apostolul Petru – podoaba trebuie să fie „omul ascuns al inimii, în curăția nepieritoare a unui duh blând și liniștit, care este de mare preț înaintea lui Dumnezeu“ (1 Petru 3:4). Iar dacă am ajuns să vedem ce le spune apostolul Petru femeilor, să vedem ce le spune și bărbaților (1 Petru 3:7) – „bărbaților, purtaţi-vă şi voi, la rândul vostru, cu înţelepciune cu nevestele voastre, dând cinste femeii ca unui vas mai slab, ca unele care vor moşteni împreună cu voi harul vieţii, ca să nu fie împiedicate rugăciunile voastre“. Așadar, ajungem iar la rugăciune – este exact în acelaşi context al rugăciunii pe care l-am întâlnit și la apostolul Pavel. În măsura în care dai cinste soției tale, în măsura în care îți apreciezi soţia, în măsura în care îţi preţuieşti soţia, în măsura în care îţi iubeşti soţia, așa dai la o parte piedicile din calea rugăciunilor tale.
Relaţia dintre soţ şi soţie este fundamentală pentru mersul bisericii. Înțelegerea acestui lucru și a dinamicii acestei relații duce la propășirea lucrării. Participarea amândurora în lucrare, conform principiilor și ordinii stabilite de Dumnezeu, este esențială. Acestea sunt lucruri de care avem nevoie şi noi – Dumnezeu să ne ajute să le împlinim în viaţa noastră, în biserica noastră!