Amenințări împotriva bisericii – 1 Timotei 4:1-16
Școala duminicală – 8/7/2016
Versetul de aur: 1 Timotei 4:16
În capitolul 4 din 2 Timotei, apostolul Pavel descrie amenințările cu care se confruntă biserica. De cele mai multe ori, când ne gândim la ce anume ar putea face cel mai rău poporului lui Dumnezeu, parcă de la sine ne gândim la prigoană -prigoana ne-ar face cel mai mare rău. Fără îndoială că prigoana ne-ar face rău, dar nu ea este cea mai mare primejdie pentru viaţa bisericii. Apostolul Pavel prezintă aici două pericole deosebit de mari pentru viața bisericii, și anume fățărnicia și disprețul. Acest studiu va urmări modul cum apostolul prezintă aceste două pericole și felul în care reuşim să le facem faţă.
De fățărnicie se leagă minciuna, și nu este de mirare că apostolul Pavel spune că este diavolul în spatele acestei lucrări – el este „tatăl minciunii“, cum spune în altă parte în Noul Testament. Așadar, apostolul Pavel vorbește aici de „duhuri înşelătoare“, de „învăţăturile dracilor“. Aceasta este lucrarea întunericului din spatele oamenilor care practică cel mai primejdios şi mai periculos mod de viaţă – exprimarea din Scriptură este în felul următor: „făţărnicia unor oameni care vorbesc minciuni“. Nu există stare mai de jos decât aceasta: să fii făţarnic. Fățarnicul („cel cu mai multe fețe“) spune minciuni, vorbește altfel astăzi decât ieri, vorbește altfel cu o persoană decât cu alta, și așa mai departe. Fățărnicia, sau ipocrizia, este una dintre ameninţările mari la adresa bisericii. În spatele unei aşa primejdii apostolul Pavel ne învaţă și ne spune că este diavolul – este o lucrare a demonilor, a întunericului. Diavolul distorsionează, strâmbă viaţa omului atât de tare încât să fie făţarnic şi mincinos, ipocrit şi care nu spune adevărul. O aşa primejdie poate avea un rezultat devastator în biserică: lepădarea de credinţă – ajungi ca ceea ce ai crezut să nu mai crezi, ceea ce odată ai iubit acum să urăşti, lucruri care odată ţi-au cucerit inima să le scoţi afară. Făţărnicia şi minciuna, unelte ale diavolului, pot duce la acest deznodământ – ca un om să ajungă să se lepede de credinţă. Fățărnicia unora îi poate determina pe alții să se abată de la credință și să se alipească de învățături mincinoase – două decizii de acțiune: aceea de „a se abate“ și aceea de „a se alipi“. Ești pe un anume drum, și te abați de la el. Făţărnicia şi minciuna te pot abate de pe drumul credinţei pe care eşti, iar apoi te alipeşti de duhuri înşelătoare. Este important de precizat aici, iar și iar, că nu există o stare intermediară, o a treia stare. Așa cum spune Mântuitorul, nimeni nu poate sluji la doi stăpâni – ori Îl slujeşti pe Cristos, ori slujeşti întunericul, nu există cale de mijloc, nu există „nu slujesc pe nimeni“. Când te-ai abătut, când te-ai lepădat de credinţă, nu poţi să spui că eşti stăpân pe destinul tău, pe viaţa ta – acestea sunt cele mai mari minciuni ale celui rău. Eşti fie cu Dumnezeu, fie cu diavolul, există numai aceste două alternative, doar acestea două.
Așadar, când te gândeşti la cele mai mari rele care ar putea veni asupra vieţii tale, nu uita niciodată de făţărnicie. În învățăturile și predicile Mântuitorului se vede că El a fost cel mai aspru cu fariseii făţarnici. Fățărnicia distruge.
În situaţia celor de la Efes, învăţătura, „minciuna“ unor astfel de oameni se referea la impunerea unor reguli omenești asupra vieții. Cuvântul spune că „ei opresc căsătoria şi întrebuinţarea bucatelor“. Textul nu oferă multe detalii, dar se prea poate să fi fost vorba de o învățătură ascetică incipientă, cu accent pe faptul că trupul este rău, astfel că trebuie „ieșit“ din sfera vieții trupești (căsătorie, mâncare). Aceasta lovește în lucruri în care nu trebuie lovit – căsătoria a fost aşezată de Dumnezeu, iar bucatele pe care le avem în urma rugăciunii şi a Cuvântului lui Dumnezeu le vedem la fel pe toate. Deși se pare că această formă de fățărnicie și minciună nu se mai regăsește astăzi (interzicerea căsătoriei sau a unor alimente), pericolul unor învățături și rânduieli omenești nu este niciodată departe. Ca biserică, trebuie să veghem asupra învățăturii, astfel încât să cunoaștem și să trăim așa cum ne învață Cuvântul lui Dumnezeu, trebuie să creștem și să ne întărim în credință, astfel încât atunci când atacă fățărnicia să rămânem tari alături de adevăr.
A doua primejdie despre care vorbește apostolul Pavel este disprețul – „nimeni să nu-ți disprețuiască tinerețea“ (1 Timotei 4:12). Pavel i se adresează aici lui Timotei, care era tânăr, însă acest verset este adevărat pentru orice vârstă -nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești copil, nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești tânăr, nimeni să nu te disprețuiască pentru că ești bătrân, sau pentru orice altceva: „nimeni să nu te disprețuiască“. Primejdia rămâne aceeași: să ajungi să nu-l mai preţuieşti pe fratele tău, să-l privești de sus, să nu-l respecți. Disprețul este unul dintre păcatele cele mai la îndemână – așa de ușor găsim greșeli sau defecte la alții și atât de ușor suntem ispitiți să-i disprețuim, uitând că și noi suntem oameni ca și ei, păcătoși, cu greșeli, având nevoie de iertarea lui Dumnezeu și de lucrarea lui transformatoare în viața noastră. De asemenea, uităm că în ei Dumnezeu a pus daruri, că au calități și înzestrări de la El, și suntem ispitiți atât de ușor să le călcăm în picioare.
Atât fățărnicia cât și disprețul distrug legăturile dintre oameni, îi îndepărtează unul de altul. Mai mult, ele îi pot îndepărta pe oameni de credință, pot duce la lepădare de credință. Acestea două sunt ameninţările reale la adresa bisericii: dispreţul şi făţărnicia. Cum opreşti lucrurile acestea?
Ne amintim că tot ceea ce apostolul Pavel îi spune lui Timotei sunt sfaturi pastorale – lucruri care se referă în primul rând la conducătorii bisericii, dar nu numai la ei, ci ele se aplică tuturor membrilor bisericii. Așadar, lucrurile acestea – fățărnicia și disprețul – trebuie oprite începând cu fraţii care sunt în conducerea bisericii, însă nu se referă doar la ei, ci la întreaga biserică. Ele sunt pentru fiecare copil al lui Dumnezeu.
Cu privire la fățărnicie și minciună, calea de ieșire este descrisă în versetele 6-8. În primul rând, „un bun slujitor al lui Cristos“ lucrează adresându-se minții fraților săi. Lucrul acesta este esențial – nu te joci niciodată cu sentimentele oamenilor, nu cauţi manipularea lor. Un vorbitor, un conducător, știe că există pericolul manipulării – se poate înclina balanța în stânga sau în dreapta cu ușurință, astfel că numai ascultarea de Dumnezeu, numai frica de Dumnezeu îl poate ajuta să rămână credincios adevărului. Un bun slujitor al lui Cristos se adresează mai întâi minţii fraţilor lui – acolo, la nivelul minţii, aşază Cuvântul lui Dumnezeu, buna învăţătură. Fiecare trebuie ajutat să priceapă cu mintea ce se întâmplă, care este adevărul, să înțeleagă învățătura. Învățătura se dă în lumină, în mod intelegibil, cu claritate, nu prin învăluire, manipulare, încețoșare. Când simţi că cineva caută să-ţi sucească mintea știi că acela este un prim semn că ceva nu este sănătos. Un bun slujitor al lui Cristos nu spală mintea oamenilor, ci o hrăneşte, aşază în ea cuvintele bunei învăţături, adevărul lui Dumnezeu. Pentru aceasta, în al doilea rând, el însuși trebuie să vegheze asupra învățăturii cu care se hrănește – „te hrăneşti cu cuvintele credinţei“ (versetul 6). Fiecare dintre noi avem datoria hrănirii – nu-ţi înfometa viaţa, nu trăi într-un pustiu, fără Cuvânt, caută cât mai des, cât mai disciplinat, cât mai clar să te hrăneşti din Cuvânt. Numai dacă te hrăneşti creşti, numai dacă te hrăneşti te maturizezi. Asupra unui popor al lui Dumnezeu care se hrăneşte cu cuvintele credinţei făţărnicia are şanse mici să pună stăpânire, minciuna are şanse mici să pună stăpânire. În al treilea rând, trebuie să recunoști învățătura de care trebuie să te ferești – „să te fereşti de basmele lumeşti şi băbeşti“. Oamenii au fost dintotdeauna fascinați de naraţiune, de povestire, de descriere. Ne aducem aminte de când eram copii și stăteam pe genunchii bunicilor și ascultam povești – o dată, de două ori de zece ori, de o sută de ori. Omului îi place naraţiunea, povestirea. Acesta nu este un lucru rău – Dumnezeu a ţinut seama de aceasta şi genul literal cel mai dezvoltat în Scriptură este naraţiunea, povestirea. Ceea ce este important este distincția între adevăr și minciună. Și lumea spune povești („lumești“), adună obiceiuri, tradiții și superstiții („băbești“). Omul lui Dumnezeu se va feri de născociri și invenții omenești, nu va lăsa ca mintea să i se îmbâcsească cu astfel de lucruri. Un alt lucur care ajută la contracararea făţărniciei este evlavia – „caută să fii evlavios“ (versetul 7). Practici, exersezi, te îndeletnicești cu lucruri care te apropie de Dumnezeu – ascultarea de Dumnezeu, dragostea de aproapele, trăirea în orice clipă în prezenţa lui Dumnezeu. Nu trebuie să uiți niciodată ce scrie în Psalmul 139 – ori unde te-ai duce, din vârful muntelui până la marginea mării, Dumnezeu este acolo, El te cunoaşte de când erai un plod fără chip, când ţi s-au ţesut mâinile, ochii, fiecare mădular, El le ştia. Nu există nici un loc și nimic în legătură cu tine despre care Dumnezeu să nu știe, nu există nici un moment în care el să nu te vadă. Căutarea evlaviei te va feri de fățărnicie și de minciună. Aceastea patru – te adresezi minţii, te hrăneşti cu cuvintele credinţei, te fereşti de basmele lumeşti şi băbeşti şi cauţi evlavia – te vor ajuta în lupta împotriva fățărniciei și minciunii.
În ce privește disprețul față de alții, apostolul Pavel vorbește despre două lucruri care ne pot ajuta să evităm această cursă. În primul rând, „fii o pildă pentru cei credincioși“ – în loc să-l dispreţuieşti pe celălalt, fii un model pentru celălalt. Apostolul Pavel este foarte cuprinzător aici – trebuie să fim exemplu în toate: „în vorbire, în purtare, în dragoste, în credinţă, în curăţie“. Când cineva stă de vorbă cu tine, când vede cum trăiești, să vrea să te urmeze, să vadă în viaţa ta lucruri pe care să le ia şi el (să spună „vreau să fiu aşa de curat ca el sau ca ea“, „vreau să ştiu la fel de mult ca el sau ca ea“, „vreau să iubesc la fel de mult ca el sau ca ea“, „vreau să vorbesc ca el ca ea“). Sunt mai multe aspecte implicate în această străduință a noastră spre a fi un exemplu. Unul dintre ele este că astfel ne vom concentra atenția asupra lucrurilor pe care le avem de îmbunătățit și schimbat în noi, în loc să ne concentrăm asupra a ceea ce am vrea să schimbăm sau să îmbunătățim la alții. De asemenea, văzând cât de mult avem de lucru la noi înșine, vom avea mai multă înțelegere față de alții. Pe de altă parte, a fi o pildă pentru alții înseamnă a-i sluji pe alții. Atunci când credincioșii sunt încurajați și îndemnați la bine prin exemplul nostru înseamnă că i-am slujit bine. În al doilea rând, disprețul se contracarează prin folosirea darului pe care ţi l-a dat Dumnezeu – „nu fi nepăsător de darul care este în tine“ (versetul 14). Atunci când lucrezi cu ceea ce ți-a dat Dumnezeu, atunci când aduci în slujba trupului, pentru zidirea lui, darul pe care ţi l-a dat El, nu rămâne loc pentru dispreț. Atunci ceea ce urmărești este să „te mântuiești pe tine însuți și pe cei ce te ascultă“.
Un lucru important care apare în acest text cu privire la viața de creștin este unitatea acesteia, unitatea dintre ceea ce ești și ceea ce se vede în afară, ceea ce dai altora. Ceea ce „pui în mintea fraților“ trebuie să fie mai întâi ceva cu care „te hrănești“ tu (versetul 6). Trebuie „să fii cu luare aminte asupra ta însuți și asupra învățăturii pe care o dai altora“ (versetul 16). Aceasta înseamnă integritate. Veghează asupra integrității tale! Trebuie să veghezi asupra lucrurilor cu care te hrănești, asupra învățăturii pe care o crezi și față de care trebuie apoi să te conformezi. Această învățătură trebuie să fie conformă cu adevărul lui Dumnezeu, cu Cuvântul Lui. Apoi, prin ceea ce crezi și prin felul cum trăiești ceea ce crezi îi vei sluji pe ceilalți prin exemplul tău.
Așadar, în legătură cu fățărnicia – lucrează pentru mintea fraților, caută ca tu să te hrăneşti cu cuvintele adevăratei credinţe, ale bunei învăţături, fereşte-te de basmele lumeşti şi băbeşti, caută să fii evlavios. Cu privire la dispreț – caută să fii o pildă pentru ceilalți, lucrează cu darul care este în tine. Din 1 Timotei 4, acestea sunt lucrurile care ne vor ajuta, ca biserică, să ne ferim de fățărnicie și dispreț.