Coborârea Duhului Sfânt – Fapte 2:1-40
Școala duminicală – 5/15/2016
Versetul de aur: Fapte 2:21
Coborârea Duhului Sfânt este o zi unică în viaţa bisericii: ziua în care s-a născut. Cu toţii ne gândim cu mare bucurie la un astfel de eveniment – ziua de naștere a cuiva – şi dorim ca atunci toţi să fie acasă: tată, mamă, fraţi, prieteni: toţi cei dragi, să fim împreună la sărbătoare. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toţi cei care o trăiţi în acest an: sărbătoarea în care Mântuitorul, după cum a promis, l-a trimis pe Mângâietorul să fie cu ucenicii Săi. Cei adunați acolo, în camera de sus, n-au știut când și cum se va întâmpla acest lucru – au trăit un lucru despre care doar au ştiut că urmează să se întâmple, dar n-au ştiut cum va fi. A fost o zi în care Dumnezeu le-a pregătit o surpriză mare. A fost pentru ei, şi pentru cei care i-au văzut, un lucru unic. Ştiau din Scripturi că atunci când Dumnezeu Se coboară într-un loc adesea se aude ca şi cum un vultur ar da din aripi, sau cum cineva suflă cu putere. În rugăciunea sa (2 Samuel 22:16), David vorbește despre „vuietul suflării nărilor Lui“. Iar cei care au văzut şi au auzit lucrurile acestea au început să se întrebe: „Oare asta ce este? Vedem foc peste capul lor, îi auzim vorbind cum nu i-am mai auzit până acum, suntem din toate neamurile pământului, şi fiecare pricepem pe limba noastră – oare asta ce este?“
Despre sărbătoarea Cincizecimii, sau Sărbătoarea Săptămânilor, se vorbește în Exod 23 (și în alte texte din Leviticul). Acolo se arată ce jertfe trebuie să fie aduse – din roadele pământului, în special din grâu – în ziua aceea la Cort, iar mai târziu la Templu. Era o zi care avea şi o altă semnificație deosebită – potrivit cu învățătura iudaică, de la ieșirea din Egipt până la Sinai, unde a fost dată Legea, au fost șapte săptămâni. Dacă la prima Sărbătoare a Săptămânilor Dumnezeu i-a dat lui Moise Legea, cuvintele Sale, la Sărbătoarea Săptămânilor de după învierea lui Cristos Dumnezeu a dat Legea Sa, cuvintele Sale, tuturor popoarelor, fiecăruia pe limba lui. În ziua aceea, Duhul i-a făcut pe oamenii aceia din Galileea, neînvăţaţi, să vorbească în limbi în care cineva din Mesopotamia să înţeleagă, cineva din Frigia, chiar oaspeţii din Roma, să priceapă ce se vorbește. Dacă la ieşirea din Egipt Domnul a ales să Se ridice din morţi (Paștele – Învierea), la Sărbătoarea Săptămânilor Domnul a chemat un nou popor (Israel – Biserica). La sărbătoarea în care evreii Îi mulţumeau lui Dumnezeu pentru darea Legii, Tatăl, care cândva dăduse cuvintele Legii, acum a ales să dea tuturor Duhul Său cel Sfânt. Este ziua în care a început ceva nou, unic, în istoria mântuirii. Aceasta este ziua Cincizecimii.
Petru folosește un text unic în Vechiul Testament, textul din Ioel 2, pentru a explica surpriza tuturor în fața celor întâmplate – acel text spune că peste toți va fi turnat Duhul Sfânt. Lucrul deosebit în ziua Cincizecimii, în ziua coborârii Duhului Sfânt, este că ea n-a fost numai pentru cei care erau atunci acolo, ci apostolul Petru ne spune că este pentru toți (Fapte 2:39): „Făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voștri, și pentru toți cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul, Dumnezeul nostru.“ Așadar ea este pentru noi, pentru toţi, dar este şi pentru copiii noştri, și este şi pentru cei pe care Domnul îi va chema în viitor, indiferent cât de mulţi ar fi.
În Vechiul Testament citim despre Duhul Sfânt că vine uneori peste unii oameni – peste Moise, peste judecători, peste diferiţi profeți, peste diferiţi împăraţi, peste diferiţi preoţi. Nu există texte care să spună că tot poporul ar fi plin de Duhul Sfânt. Aceasta era doar o promisiune, şi Domnul a împlinit-o la prima Sărbătoare a Cincizecimii de după învierea lui Cristos, când, având în vedere Înălţarea lui Cristos la dreapta Tatălui, a turnat Duhul Sfânt din belşug. Acesta este evenimentul care a avut loc atunci și aşa îl explică, în prima parte, apostolul Petru. Însă el mai spune ceva, la fel de important: Învierea este dovada că Dumnezeu L-a făcut Domn şi Cristos pe Cel pe care „L-aţi răstignit voi“. El a ajuns sus, la dreapta Tatălui, care L-a făcut Domn, Cristos, şi acum „a turnat ceea ce vedeţi şi auziţi“. Petru vorbește despre cei care L-au văzut înviat – vreo 500-600 de oameni, și care sunt astfel martorii lui, printre care este și el, însă cu ocazia sărbătorii erau acolo oameni din toate naţiunile pământului, oameni care au văzut ce a turnat El. El a putut face lucrul acesta doar pentrucă este Domn şi Cristos. Aşadar, coborârea Duhului Sfânt este o dovadă vizibilă, în auzul tuturor, că Tatăl L-a făcut Domn şi Cristos pe Cel pe care ei L-au răstignit. Când erau în camera de sus, Isus le-a spus că le va trimite un Mângâietor (Ioan 14-16). Un alt termen pentru „Mângâietor“ este „Sfătuitor“ – cineva care va fi cu ei , lângă ei, care îi va învăța adevărul, îi va călăuzi în el, cineva care le va da putere putere să-L mărturisească înaintea oamenilor și care va mijloci pentru ei. Cum se vor fi gândit ei oare? Ei L-au văzut pe Isus, au fost sfătuiți de El, mângâiați de El, călăuziți de El, hrăniți de El, iar acum El le spune că va trimite un Altul, care va lua din ce este al Lui și le va descoperi, le va aduce lor.
Când Petru trebuie să se apere pentru că a intrat în casa lui Corneliu, un netăiat împrejuri, după ce le vorbește despre vedenia pe care a avut-o, le vorbește și despre ce s-a întâmplat mai departe cu Corneliu și cei din casa lui: „cum am început să vorbesc, Duhul Sfânt S-a coborât peste ei ca și peste noi la început“ (Fapte 11:15). Când au auzit ei aceste lucruri, și-au dat seama că „Dumnezeu a dat deci și neamurilor pocăița, ca să aibă viața“ (Fapte 11:18).
Evenimentul coborârii Duhului Sfânt este unul extrem de complex. Când Duhul lui Dumnezeu Se coboară peste un om, el se întoarce la Dumnezeu. În Cartea Faptele apostolilor existî o asociere strictă între coborârea Duhului, pocăinţă, şi credinţă. Toate marchează acea experienţă de la începutul vieţii creştine. „Îl mărturisim, prin Duhul Sfânt, pe Isus ca Domn“, avea să spună Pavel, mai târziu. Înnoirea este o lucrare a Duhului Sfânt – tot Pavel o spune, în Epistola către Tit (Tit 3:15).
Studiind mai departe cartea Faptele apostolilor, se poate vedea cum a lucrat Duhul Sfânt în viața primilor creștini. Aşa cum spune apostolul Petru, Duhul arată lucruri extraordinare. Unora le descoperă cerul, să-L vadă pe Dumnezeu în mod unic – așa s-a întâmplat cu Ștefan (Fapte 7:55): „Dar Ștefan, plin de Duhul Sfânt, și-a pironit ochii spre cer, a văzut slava lui Dumnezeu și pe Isus stând în picioare la dreapta lui Dumnezeu.“ Lui Anania (Fapte 9) Dumnezeu îi vorbește într-o vedenie și îl trimite la Pavel ca acesta să-și recapete vederea. De asemenea, Duhul îi spune lui Filip unde să meargă ca să se întâlnească cu famenul etiopian (Fapte 8), iar Filip se duce și îl ajută pe acel famen să înțeleagă Scripturile și să cunoască despre Isus, astfel încât să fie mântuit. Tot așa se întâmplă și cu Petru, atunci când trebuie să meargă la Corneliu (Fapte 10). În Fapte 11:12, Petru spune: „Duhul mi-a spus să plec cu ei“. În capitolul 13, toată biserica din Antiohia se ruga, şi Cuvântul Domnului spune aşa (13:2): „Duhul Sfânt a zis: Puneţi-Mi deoparte pe Barnaba şi pe Saul pentru lucrarea la care i-am chemat.“ Astfel au fost trimiși primii misionari din biserica primară. Mai departe, în capitolul 15, la Ierusalim, citim cum biserica ia hotărâri ascultând de Duhul Sfânt: „s-a părut nimerit Duhului Sfânt şi nouă“ (Fapte 15:28). Uneori Duhul intervine pentru a schimba direcția – „au fost opriți de Duhul Sfânt să vestească Cuvântul în Asia“ (Fapte 16:6) și „Duhul lui Isus nu le-a dat voie“ să intre în Bitinia (Fapte 16:7). În Fapte 14:9 citim cum Pavel, „plin de Duhul Sfânt“, confruntă un vrăjitor, confruntă lucrarea Celui Rău.
Duhul Sfânt este cel care îi trimite și îi împuternicește pe ucenici să ducă mai departe mărturia. În Fapte 1:4, Mântuitorul le spune să rămână în Ierusalim și să aștepte promisiunea, iar împlinirea ei îi va împuternici să-I fie martori: „voi veți primi o putere, când Se va coborî Duhul Sfânt peste voi, și-Mi veți fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea, în Samaria, și până la marginile pământului“ (Fapte 1:8). Duhul Sfânt este cel care dă putere și înțelepciune în predicare – „Petru, plin de Duhul Sfânt, le-a zis“, și urmează predica lui Petru (Fapte 4:8), iar despre Ștefan se spune că „nu puteau să stea împotriva înțelepciunii și Duhului cu care vorbea el“ (Fapte 6:10).
Așadar, aceasta este promisiunea împlinită la Sărbătoarea Cincizecimii: coborârea Duhului Sfânt și nașterea Bisericii – împlinire pe baza căreia creștinii au putut și pot să facă față împotrivirii de care au avut și au parte, atacurilor din partea conducătorilor, persecuții, atacuri din partea duhurilor rele, atacuri din partea societății. Pe baza împlinirii acestei promisiuni au ajuns ei cu Evanghelia la Roma – și mai departe de Roma. Pe baza împlinirii acestei promisiuni stăm noi astăzi aici. Lucrarea n-ar merge mai departe dacă Fiul nu Și-ar fi împlinit promisiunea. Așadar, ceea ce sărbătorim noi astăzi este Dumnezeu la lucru în viaţa omului, este Dumnezeu care-Și duce Biserica mai departe, şi mai departe, până în ziua în care El o va chema la Sine.