Școala duminicală, 20 decembrie, 2015
Profeții mesianice
Geneza 3.14-15, 49.10
Versetul de aur: Gen. 3.15
La aceste sărbători textul pe care-l studiem este din 1 Petru 1.10-12. Cuvântul acela spune așa: „Proorocii , cari au proorocit despre harul care vă era păstrat vouă, au făcut din mântuirea aceasta ținta cercetărilor și căutării lor stăruitoare. Ei cercetau să vadă ce vreme și ce împrejurări avea în vedere Duhul lui Cristos, care era în ei, când vestea mai dinainte patimile lui Cristos și slava de care aveau să fie urmate. Lor le-a fost descoperit că nu pentru ei înșiși, ci pentru voi spuneau ei aceste lucruri, pe cari vi le-au vestit acum cei ce v-au propovăduit Evanghelia, prin Duhul Sfânt trimis din cer, și în cari chiar îngerii doresc să privească.“
Cuvintele acestea ne vorbesc despre oameni care au trăit demult, foarte demult, iar lor, Domnul le-a arătat ceva. Despre lucrurile pe care le-a arătat Dumnezeu lor, atunci demult, vreau să medităm noi acum înainte de sărbătoarea nașterii Dumnului. Dintre proorocii care au primit din partea lui Dumnezeu cuvânt cu privire la Mesia, Moise este primul (Geneza 3 și 49) care a primit cuvânt în această privință.
Primul lucru pe care vreau să-l așezăm în această meditație este următorul: acestor oameni li s-a dat deosebit de puțin și au trăit deosebit de mult. Pune-te întotdeauna alături de ei în privința lucrurilor care ți s-au dat ție. Noi trăim în vremea în care revelația este completă, deja Mesia a venit. În privința mântuirii, în privința evlaviei, în privința veșniciei, nouă ni s-a dat tot. De aceea, așează în permanență întrebările acestea: Cât trăiesc? Cum trăiesc în lumina deplină care mi s-a dat? Nu uita nici o clipă cuvintele Mântuitorului care spun următorul lucru: „Cui i s-a dat mult, i se cere mult!” Cât i s-a dat lui Moise? Doar versetele pe care le-am citit, atât. Citește din Genesa până la cartea Deuteronom, și vei vedea că acestea sunt textele principale. Mai avem o aluzie în Deuteronom 18.15: „Domnul, Dumnezeul tău, îți va ridica din mijlocul tău, dintre frații tăi un prooroc ca mine să ascultați de El.“
Acestea sunt textele de bază. Ai spune: Doar atât? Așa de puțin? Răspunsul este unul singur, da, doar atât! În momentul greu al istoriei, în momentul neascultării, în momentul în care omul a trecut de partea diavolului, ce face Dumnezeu? Aceasta am citit din Genesa capitolul 3, împrejurarea în care șarpele are câștig de cauză, femeia și bărbatul hotărăsc să nu asculte, hotărăsc să creadă ce spune șarpele vizavi de ceea ce poruncește Dumnezeu. E incredibil, dar așa este. Ce face Dumnezeu atunci? Ca să vezi limpede încearcă să compari ce face Dumnezeu cu ce faci tu, cu ce fac eu când ai mei nu mă mai ascultă. Dumnezeu nu ciuntește nimic, nu fuge prin grădină, nu țipă, nu spune: Ce se întâmplă aici? Nu, Dumnezeu îi i-a pe fiecare pe rând. Începe cu Adam, principalul responsabil, apoi vorbește cu soția lui; fiecare dă vina pe altcineva, femeia pe care mi-ai dat-o, ea spune, șarpele, și ajunge la șarpe. Cu șarpele nu stă de vorbă, pe șarpe nu-l întreabă ce ai făcut? Cine ți-a spus? Nu, ci pe șarpe îl condamnă. Șarpele nu are drept la apel, pentru șarpe nu există iertare și răscumpărare, pentru șarpe există numai blestem. În această situație de dreptate deplină, și de înțelepciune, de har deplin, noi învățăm de la Dumnezeu următoarele lucruri: când totul pare pierdut, când ți se pare că șarpele a câștigat, în acel moment Dumnezeu face cunoscut tuturor cum se vor repara toate. Cel care urma să vină are această misiune: să zdrobească capul șarpelui. Nu există reparare a situației, nu există reînnoire a situației, fără rezolvarea acestei mari piedici. Cel care a avut câștig de cauză, cel care a pus stăpânire pe oameni, trebuie eliminat. Există o notă ironică în aceste versete, și anume șarpele o amăgește pe Eva, dar prin sămânța ei va veni pierzarea șarpelui. O confruntare din care amândoi sunt răniți, unul la cap altul la călcâi, unul pierde, celălalt e doar rănit. Aceasta este lumina în care noi trebuie să ne pregătim pentru Cel care urmează să-l sărbătorim. Nașterea Lui are legătură directă cu șarpele cel veci, cu diavolul, cu Satana. Lui Moise, Domnul i-a arătat lucrurile acestea.
Ceea ce este extraodinar de greu, este să aștepți. Moise a trăit pe la anul 1600 î. Cr. Patriarhi probabil au trăit prin anii 3500-4000 î. Cr.. Moise relatează vremurile străvechi. Aștepți un an, doi, o mie de ani, două mii, apoi trei mii și încă nu vine Cel promis. Moise ajunge să vadă poporul lui Dumnezeu în diferite situații, îl vede rob în Egipt, îl vede eliberat din Egipt, îl vede cârtind prin pustie, și îl vede gata să intre în țară, dar undeva în gândul lui știe că problema încă nu a primit rezolvare. Cel responsabil pentru tot întunericul, pentru tot păcatul, pentru moartea oamenilor încă e activ. Probabil prima carte din Biblie care a fost scrisă este cartea lui Iov. De la început ni se arată clar cât de activ este diavolul, ce tupeu are, merge înaintea lui Dumnezeu să-l confrunte vizavi de Iov, omul lui Dumnezeu. Ca să vezi rezolvarea la situația omului trebuie să iei neapărat acest element central, diavolului trebuie să i se zdrobească capul. Mesia este singurul care poate face lucrul acesta, iar în urma lui Mesia, și aici e lucrul esențial în acest studiu, acest text din Genesa capitolul 3 este preluat în Epistola către romani 16.20 unde scrie: „Dumnezeul păcii va zdrobi în curând pe Satana sub picioarele voastre, Harul Domnului nostru Isus Cristos să fie cu voi! Amin.“ Lucrarea lui Mesia este continuată de poporul lui Mesia, lucrarea lui Cristos este continuată de poporul lui Cristos. Așa se restaurează toate, om cu om. Fiecare trebuie să iasă de sub stăpânirea șarpelui, de sub stăpânirea Satanei, trebuie să vină de la întuneric la lumină; fiecare unul, câte unul. Așa este zdrobit el. Iar la urmă, Cuvântul ne spune că diavolul împreună cu îngerii lui va fi aruncat în iazul de foc. Nu există mântuire, răscumpărare, reparare, reînnoire, transformare fără eliminarea celui rău, nu există. Așa este în lumea lui Dumnezeu. Ori cu Dumnezeu, ori cu Cel rău. Asta a știut Moise de la început, aceasta i-a arătat Domnul. De aceea, când ne pregătim pentru nașterea Domnului, nu e așa de mult o sărbătoare în roșu și verde, în culori din acestea deosebite. Este bucurie, dar în același timp tu știi cum se termină totul, toată stricăciunea Celui rău trebuie reparată. Păcat, boală, suferință, moarte, pângărire, robie, toate acestea trebuie îndreptate. De aceea a venit El.
Când ajungi și citești în Noul Testament îți dai seama că de la Marele preot, la farisei, la cărturari, la cei care conduceau poporul, ei au pierdut total din vedere acest lucru despre Mesia. Ei așteptau ca el să se bată cu romanii, să rupă jugul care îi asuprea. Știi de ce îl aștptau pe Mesia în felul acesta? Pentru că ei citeau din profețiile lui Mesia în lumina textului din Genesa capitolul 49.
Pasajul acesta este un text care dă o anumită linie profețiilor Meianice. Ni-l descrie pe Cel care urma să vină, nu atât de mult în legătură cu diavolul, cât în legătură cu poporul lui Dumnezeu, cu poporul Lui. El e conducătorul, e conducătorul din seminția lui Iuda, e urmaș al lui David. Un lucru pe care trebuie să-l subliniem aici, în dreptul profeției din Genesa capitolul 49, este următorul: Iacov era în Egipt bătrân, un om care ajunge la sfârșitul vieții, un om la care feciorii i-au făcut ce i-a făcut el tatălui său Isaac; așa cum Iacov și-a înșelat tatăl, și a furat binecuvântarea lui Esau, tot așa feciorii lui îl înșeală spunându-i că Iosif a fost mâncat de o fiară sălbatică. După ce se întâlnește Iacov cu Îngerul Domnului și se luptă împreună toată noaptea, și el rămâne șchiop pe viață, abia atunci începe schimbarea în viața lui, ascultă de Dumnezeu și coboară în Egipt ca să nu moară de foame, și acolo se întâlnește cu Iosif. Iacov este un om care ajunge să înțeleagă că ceea ce a căutat el cel mai mult în anii vieții lui, binecuvântările, se obțin nu prin vicleșug, ci se obțin atunci când ești slab. Numai atunci ți le dă Dumnezeu, atunci când ți se schimbă numele. Acum el este în situația de a-și avea feciorii în fața lui, și de a rosti binecuvântările pentru fiecare. La acest moment de apogeu al vieții lui Iacov, la acest moment în care el își învață feciorii să se uite spre viitor, spre ceea ce vine, când ajunge în dreptul lui Iuda rostește lucrurile pe care le căutăm noi. Când vei ajunge tu la sfârșit, ce vei spune tu fiecăruia dintre copii tăi? În ce fel te vei despărți de ei? Să învățăm de la Iacov, un om care și-a călăuzit fii spre viitor, un om care i-a legat de binecuvântările lui Dumnezeu. Pe fiecare în mod personal, unic, particular. Aceasta este lecția de la sfârșitul vieții lui. Când ajunge în dreptul lui Iuda, luminat de Dumnezeu, vorbește despre Șilo, despre Mesia, despre conducătorul care va veni, despre Domnitorul care va veni. Vedeți în ce împrejurări descoperă Dumnezeu un adevăr extraordinar. În momentul cel mai greu al istoriei, al neascultării, a căderii, iar apoi în momentul unei desăpărțiri. Atât de divers lucrează Dumnezeu, și ne învață pe noi că la momente de răscruce se luminează orizontul. Într-adevăr Cel care va veni va fi conducător, va avea toiag de cârmuire, va fi din seminția lui Iuda, dar nu avem voie să pierdem din vedere textul numărul unu: „El vine să zdrobească capul șarpelui,” iar apoi tot poporul continuă misiunea Lui. De aceea, Petru la finalul primei lui Scrisori spune următoarele cuvinte pe care le găsim în 1 Petru 5;8-9: „Fiți treji și vegheați! Pentru că potrivnicul vostru, diavolul dă târcoale ca un leu care răcnește, și caută pe cine să înghită. Împotriviți-vă lui tari în credință.“
Așa se continuă lucrarea lui Cristos, așa întunericul bate în retragere și lumina avansează. Așa ne pregătim noi pentru sărbătoarea nașterii Mântuitorului. Vreau acum să te întrebi cât de bine știi să aștepți? Pun această întrebare pentru că proorocii care au primit din partea lui Dumnezeu lucrurile acestea au așteptat, și au așteptat fără să le vadă vreo dată. Au făcut din ele ținta căutării lor, o căutare stăruitoare, insistentă, dar nu le-au văzut. Noi le știm pentru că deja au avut loc, dar în același timp și noi suntem în așteptare, pentru că Cel care a venit, urmează să vină din nou. Nu știm dacă va veni în timpul vieții noastre, s-ar putea ca noi să plecăm și să nu vină, și cei care vin după noi să-L vadă venind în glorie. Lucrul acesta doar Tatăl îl știe. Noi trebuie să învățăm să așteptăm, să nu punem la îndoială promisiunile Domnului.
Diavolul nu are ultimul cuvânt în istoria lui Dumnezeu, nu, ci Dumnezeu are ultimul cuvânt. Diavolul sfârșește în iazul de foc. Acela e destinul lui, momentul în care el este eliminat din creația lui Dumnezeu. Profețiile mesianice, au rolul de a-ți limpezi orizontul, au rolul de a te ajuta să știi pe ce lume trăiești, într-o lume pe care șarpele cel vechi, Diavolul, caută s-o ia în stăpânire, o lume în care a venit Mesia ca s-o răscumpere de sub stăpânirea Celui rău, o răscumpărare care a început și care își așteaptă finalitatea la cea de a doua venire. Aceasta e lumea în care trăim, o lume care are un dușman puternic, un dușman cu care nu se poartă tratative, un dușman la care i se zdrobește capul. Atât de serioasă este situația.
Știind că Cel promis a venit, entuziasmul nostru trebuie să meargă crescând pe măsură ce se apropie sărbătoarea nașterii Mântuitorului, cu o bucurie amestecată cu anticipare. Așa să ne apropiem de evenimentele care stau înaintea noastră, lăudând pe Dumnezeu, pentru că ne-a făcut parte să vedem promisiunile Lui împlinite. Așa cum le-a ținut la prima venire, tot așa le va ține la cea de a doua venire. Noi să așteptăm cu credință și să continuăm lucrarea pe care a câștigat-o Cel promis, Mesia.